Drepturi băneşti-ore suplimentare, spor ore suplimentare, etc
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 143 din data de 16.02.2016
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr.3044/101/2015 reclamanta BS a chemat în judecată pe pârâta SC TSS SUCURSALA C pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând: contravaloarea orelor suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru și a timpului de lucru desfășurat în zilele libere și sărbători legale pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea sporului de 75% pentru orele suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru și a sporului de 100 % pentru orele prestate în zilele libere și sărbători legale conform dispozițiilor art. 13, alin. 2 și 3. art. 39 lit. a din CCM încheiat la nivel de societate și art. 123 din Codul Muncii; contravaloarea diferențelor salariale constând în sporul de vechime și toxicitate aplicate la salariul efectiv realizat conform calculelor din fluturași - având în vedere că aceasta a fost înțelegerea părților, pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea diferenței de 5% reprezentând spor de vechime corespunzător vechimii în muncă de peste 10 de ani, pentru perioada 06.06.2012 -01.03.2013 conform dispozițiilor art. 39 lit. c din CCM înregistrat la I.T.M. Cluj sub nr. 33217/09/04.2012 aplicabil la nivel de unitate; contravaloarea indemnizației de CO aferentă anilor 2012 și 2013 (proporțional perioadei lucrate), întrucât nu i-a fost acordată și nici nu a beneficiat de CO în acești ani; drepturi bănești să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata contribuțiilor și impozitelor prevăzute de art. 40, alin. 2, lit. 1) din Codul Muncii aferente drepturilor salariale neplătite către Bugetul General Consolidat al Statului, cu plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din Noul Cod de procedură civilă.
În motivare a arătat că pârâta SC TS CCG în calitate de angajatoare, a încheiat la data de 05.06.2012, contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, ce a fost înregistrat sub nr. 357 și modificat prin acte adiționale, fiind încadrata ca laborant (cod COR 311105) și ulterior șef Profil B.Ba.Bp. Laborator B. contract ce a încetat la data de 31.12.2013 ca urmare a restrângerii activității angajatorului la Șantierul B jud. T.
Deși a desfășurat activitatea corespunzător sarcinilor primite în sensul că a prestat activitate conform fișei postului și corespunzător unui program de 12-14 ore pe zi, lucrând în aceste condiții cel puțin 100 ore lunar peste programul normal de lucru, precum și în zilele de sâmbătă și sărbători legale fără a beneficia de timp liber corespunzător și fără a fi remunerată corespunzător. Lucra acest program pentru că era programul impus de angajator dar și pentru faptul că presta munca în laboratorul firmei, iar pârâta deși a promis că va plăti aceste ore lucrate suplimentare, sporul aferent și indemnizația CO aceasta nu i-a achitai aceste drepturi deși ea a sperat că își îndeplinește această obligație până i-a încetat C.I.M.
Acest fapt se datorează și pentru că pârâta nu avea personal suficient pentru a asigura liberele corespunzătoare timpului de muncă efectuat peste programul normal de lucru de 8 ore pe zi precum și termenului de finalizare a lucrărilor contractate și programului de lucru pe șantierele de construcții în general și cel pentru construcția de drumuri în special.
Lucrând în medie 12-14 ore pe zi de luni până sâmbăta, iar duminica de la orele 7 la 14.00, în perioada 06.06.2012 -01.10.2013 trebuia să primească contravaloarea acestor ore și sporul aferent din salariul de bază de 75% pentru orele suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru precum și sporul de 100% pentru cele lucrate în repausul săptămânal și sărbători legale pentru care nu i s-a acordat repausul săptămânal conform dispozițiilor art. 13, alin. 2 și 3, art. 39 lit. a din CCM încheiat la nivel de societate și art. 123 clin Codul Muncii coroborate cu punctul ,1 alin. 3 din Contractul individual de muncă precum și cu dispozițiile CCM Ramură Construcții.
Având în vedere că din fluturași de salariu rezultă modul de calcul și plată a sporurilor cuvenite respectiv de vechime și toxicitate care se aplică la salariul realizat (în C1M nu se menționează modul de aplicare a procentelor respective) este îndreptățită să primească și diferențele de spor calculate la salariul realizat așa cum va rezulta în urma luării în calcul a tuturor orelor efectiv lucrate precum și a timpului de lucru desfășurat în zilele libere și sărbătorile legale.
Deși la data încheierii C1M avea o vechime în muncă de peste 10 de ani și ar fi trebuit să beneficieze de un spor de vechime de 15% aplicat la salariul de bază, pârâta nu i-a plătit decât 10% și doar începând cu luna aprilie 2013 i-a plătit 15% cu titlu de spor de vechime încălcând prevederile art. 39 lit. c din CCM aplicabil la nivel de unitate.
In perioada cât a fost angajată la pârâtă, nu a beneficiat de CO pentru anii 2012 și 2013 și nici nu i-a fost plătită indemnizația aferentă CO.
Procedând în modul arătat, pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală față de ea în ceea ce privește plata muncii prestate, încălcând astfel dispozițiile art. 161, alin. 1 C. Muncii raportate punctul J, alin. 4 din C IM care prevăd că drepturile salariale trebuiau plătite la 30 ale lunii în curs și 15 ale lunii viitoare, precum și dispozițiile art. 159-162 din C. Muncii în sensul că pârâta avea obligația să plătească salariile înaintea altor obligații bănești ale acesteia, întrucât salariul cuprinde și alte adaosuri așa cum sunt drepturile solicitate de ea.
Este evident că prin atitudinea sa pârâta i-a produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, fapt pentru care este obligată să o despăgubească pentru prejudiciul material suferit din culpa sa conform dispozițiilor art. 166, alin. 4 din Codul Muncii, dar și conform dispozițiilor. OG 9/2000. OG nr. 13/201 1. art. 1489 alin. 2 cod civil și art. 1531-1535 Cod civil cu privire la dobânda legală. În acest sens pronunțându-se recent și ICCJ - secția a II-a civilă prin decizia 4426/2013/11 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. 59282/3/2011 care motivează că : "Așadar, în condițiile în care dobânda reprezintă o veritabilă sancțiune aplicată pentru neexecutarea de către debitoare a obligației de plată, iar actualizarea sumei executate, prin raportare la indicele de inflație, reprezintă valoarea reală a obligației la data efectuării plății, atunci, în mod evident, pentru asigurarea unei reparații juste și integrale a prejudiciului, cumulul dintre actualizarea sumei și dobânda legală este posibil și justificat, potrivit dispozițiilor art. 1088 C. civ. și O.G. nr. 9/2000. "
Dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor prin reinvestirea sumelor ce i se cuvin fără să fie nevoit să facă dovada prejudiciului, existența acestuia fiind prezumată, iar procentul este stabilit de legiuitor prin OG 9/2000 și ulterior prin OG nr. 13/2011 și Noul cod civil.
Potrivit art. 40, alin. 2 , lit. f din Codul Muncii angajatorul este obligat să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de către salariați în condițiile legii fapt pentru care pârâta trebuie obligată să-și îndeplinească aceste sarcini pentru eventualitate în care este de rea credință și efectuează viramentele legale către Bugetul General Consolidat al Statului.
În drept, a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 159-162, art. 166, art. 229, art. 266 -269 C. Muncii.
În drept a depus în copie xerox: CIM nr. 357/05.06.2012 și actele adiționale; act de identitate și extras CCM; carnet de muncă; decizia nr. 357/07.06.2012; fișa postului.
Pârâta SC TS CCG a depus întâmpinare prin care solicită respingerea ca nefondată a acțiunii, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată
În motivare a arătat că reclamanta a fost angajata societății din data de 06.06.2012 și până la data de 01.10.2013, perioadă în care pretinde că a prestat circa 12-14 ore zilnic totalizând peste 100 ore lunar peste programul normal de lucru, lucrând inclusiv zilele de sâmbătă, duminecă și sărbători legale, fără a beneficia de timp liber corespunzător și fără a fi remunerată corespunzător.
Acțiunea reclamantei este nefondată și se impune a fi respinsă pentru următoarele motive:
Referitor la petitul privind orelor suplimentare și timpului de lucru, desfășurat în zilele libere și sărbători legale pentru perioada 06.06.2012 - 01.10.2013 și a sporurilor aferente respectivelor ore suplimentare, arătă că, așa cum a precizat și reclamanta în cadrul cererii de chemare în judecată, aceasta a fost angajată începând cu data de 06.06.2012.
In fiecare lună pe perioada pentru care reclamanta pretinde că ar fi efectuat ore suplimentare, reclamanta a încasat drepturi salariale corespunzător muncii prestate.
Niciodată, nici în timpul cât reclamanta a fost angajată și nici după data încetării raporturilor de munca, reclamanta nu s-a plâns conducerii unității că salariul încasat de aceasta nu este corespunzător cu munca prestată.
Precizează că salariata a primit în fiecare lună fluturașul de salariu, care conține o detaliere cât se poate de clară a numărului de ore prestate în fiecare zi, salariata având astfel posibilitatea de a constata și reclama o eventuală neconcordantă între orele prestate și orele plătite. Depune în probațiune fluturașii de salariu pe care reclamanta i-a primit pentru fiecare din lunile în care aceasta a fost angajata noastră.
Niciodată reclamanta nu a pretins, nu a sesizat conducerea unității că în toată perioada 06.06.2012 - 01.10.2013 ar fi prestat ore suplimentare care nu i-ar fi fost achitate de către societate.
Codul muncii definește munca suplimentară ca reprezentând "Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzuta la art.109..."".
Tot Codul Muncii art.117 alin 2 prevede că "Munca suplimentara nu poate fi efectuata fără acordul salariatului...".
La rândul sau art.118 alin. l Codul Muncii prevede că "La solicitarea angajatorului salariații pot efectua munca suplimentara..".
Din economia dispozițiilor legale sus amintite, în literatura de specialitate s-a concluzionat cât se poate de clar că, pentru ca o munca sa fie considerată ca fiind suplimentară, sunt necesare a fi îndeplinite 2 condiții cumulative, respectiv: Să existe acordul salariatului în toate cazurile el trebuie să existe; să existe o solicitare din partea angajatorului.
Raportat la dispozițiile legale enunțate, rezultă fără dubiu că angajatori este cel care trebuie să solicite în scris sau verbal prestarea de ore suplimentare.
În literatura de specialitate și practica judiciară, s-a statuat foarte clar că în caz de conflict de muncă, efectuarea de ore suplimentare, chiar în zilele de sărbătoare legală, nu se poate determina, în mod corelativ, obligarea unității la plata acestor ore, dacă orele în cauza au fost prestate exclusiv pe baze voluntare (Curtea de Apel București, Secția a VII - a civila și pentru cauze privind conflictele de munca si asigurări sociale, decizia 1341/R/2006; Ion Trăia Ștefănescu - Tratat teoretic și practic de drept al muncii, ed. a Il-a, pag 544, Editura Universul Juridic 2012)
Altfel spus, pentru plata orelor suplimentare, salariatul trebuie sa facă dovada existentei unei solicitări scrise sau verbale, exprese sau implicite, din partea angajatorului.
S-a statuat în practica și literatura de specialitate că nu reprezintă ore suplimentare: orele prestate voluntar de salariat datorită faptului că nu își realizează norma de munca în timpul normal de lucru. Orele prestate la solicitarea altcuiva decât cea a angajatorului - "Faptul că salariatul a fost solicitat de clienți nu echivalează cu solicitarea angajatorului, cerută ca atare de Codul Muncii"(Trib Ialomița, secția civila, sentința civila nr.103/2005); Orele prin care se recuperează - ulterior - perioadele de întrerupere temporară a muncii; Orele care depășesc durata legală zilnica a timpului de muncă din cauza programului inegal de lucru.
A mai arătat că în decursul a mai bine de 1 an si jumătate cât a fost angajată, reclamanta nu a depus nici o petiție, solicitare sau reclamație la unitate, prin care să solicite plata chiar și a unei ore suplimentare și abia la mai bine de 1 an după încetarea raporturilor de muncă, vine să afirme că ar fi prestat muncă suplimentară, muncă ce nu i-ar fi fost plătită .
A învederat faptul că regulat, serviciul resurse umane analiza situația orelor suplimentare efectuate de angajații unității, între care și reclamanta și unde sesiza existența unor posibile neconcordante, societatea achita angajaților în cauză sub forma de prime - alte drepturi, contravaloarea orelor suplimentare la care societatea considera că angajatul este îndreptățit.
Astfel solicită să fie observați fluturașii de salariu ai reclamantei din următoarele luni:luna octombrie 2012 la rubrica "Alte Drepturi" apare achitat acesteia suma de 173 lei peste salariul de încadrare și sporurile pe care acesta le avea conform Contractului individual de muncă; luna decembrie 2012 la rubrica "Prime" apare achitat acesteia suma de 4.000 lei peste salariul de încadrare și sporurile pe care acesta le avea conform Contractului individual de muncă: luna decembrie 2013 la rubrica "Prime" apare achitat acesteia suma de 4.382 lei peste salariul de încadrare și sporurile pe care acesta le avea conform Contractului individual de muncă.
A precizat că orele suplimentare au fost plătite reclamantei și în lunile august 2012 și noiembrie 2012, luna august 2012 pe fluturașul de salariu la rubrica "Ore suplimentare 2" apar achitate reclamantei suma de 335 lei reprezentând contravaloarea a 8 ore; luna noiembrie 2012 pe fluturașul de salariu la rubrica "Ore suplimentare 2" apar achitate reclamantei suma de 378 lei reprezentând contravaloarea a 8 ore
A depus în probațiune fluturașii de salariu ai reclamantei pe care aceasta îi primea în fiecare lună.
Având în vedere că din fluturașii de salariu rezultă că reclamanta a beneficiat de plata din partea subscrisei a sumelor reprezentând contravaloare ore suplimentare conform fluturașilor de salariu depuși în probațiune, coroborat cu faptul ca niciodată, nici în perioada când a fost angajată și nici după încetarea raporturilor de muncă reclamanta mi s-a plâns, nu a formulat nici o reclamație/petiție că ar fi prestat munca ce nu i-a fost recompensată în bani, astfel a solicitat să se dispună respingerea cererii reclamantei de obligare a subscrisei la plata orelor suplimentare și a sporului aferent salariului de bază.
Referitor cererea reclamantei constând în contravaloarea diferențelor salariale referitoare la sporul de vechime și toxicitate aplicate la salariul efectiv realizat, arătă, că este neîntemeiat pentru următoarele motive
Practic instanța va stabili prin petitul formulat de reclamantă, dacă valoarea sporurilor, indiferent care ar fi acestea - în speța de față sporul de vechime și sporul de toxicitate - se calculează la valoarea salariului de încadrare sau la valoarea salariului realizat și în funcție de concluzia la care v-a ajunge după analizarea argumentelor juridice expuse de fiecare parte, va admite sau va respinge acest petit al reclamantei, Codul Muncii actual nu mai reglementează sporul pentru vechimea în muncă. De asemenea sporul pentru toxicitate nu este un spor reglementat de Codul Muncii actual.
Totuși Codul Muncii reglementează alte sporuri după cum urmează: sporul pentru ore suplimentare (art. 123 alin 2 din Codul Muncii); sporul pentru munca prestata in zilele libere si sărbători legale (art 142 alin 2 din Codul Muncii); sporul de noapte (art .126 alin 1 lit. b din Codul Muncii)
Toate dispozițiile legale din Codul Muncii, toate sporurile care sunt reglementate prin lege, pe toate legea le raportează la salariul de bază.
În cazul tuturor sporurilor menționate mai sus. legea - Codul muncii - stabilește clar că acestea se raportează la salariul de bază.
Sporurile solicitate de reclamantă erau reglementate prin contracte colective de muncă aplicabile la nivel național sau de ramură. Chiar daca pentru perioada de referință nu mai este în vigoare și nu este aplicabil un astfel de contract, având în vedere că sporurile la care face trimitere reclamanta - spor vechime și spor de toxicitate - sunt sporuri care se practicau anterior în relațiile de muncă dintre angajator și angajat, acordarea acestor sporuri s-a făcut cutumiar.
În acest sens arătă că tot timpul cutuma a fost ca sporurile în discuție, să se calculeze la valoarea salariului de bază și nu la valoarea salariului realizat, (a se vedea Contractul Colectiv de Munca Aplicabil la Nivel National in anii 2007 - 2010)
De altfel și din analiza Contractului Individual de Muncă al reclamantei rezultă clar și fără echivoc că sporurile în discuție trebuiesc aplicate la salariul de bază și nu la salariul realizat.
Astfel "Salarizarea" este reglementată la litera j din Contractul Individual de Muncă și se compune din salariul de bază și alte elemente constitutive, care se raportează toate la salariul de bază între care se numără și sporurile de vechime și toxicitate.
Sporurile de care a beneficiat reclamanta, cel de toxicitate și cel de vechime în muncă, sunt sporuri permanente, care sunt la fel tot timpul și nu care fluctuează de la lună la lună.
Având în vedere prevederile clare din Codul muncii care reglementează alte tipuri de sporuri și care toate sunt raportate la salariul de bază; Cutuma existentă în aplicarea legislației muncii, respectiv toate contractele colective de muncă aplicabile la nivel național și care au fost în vigoare până în 2010, care prevedeau că sporul de vechime și toxicitate se aplică la salariul de bază; voința părților clar exprimată prin Contractul Individual de Muncă, unde este stipulat clar că sporurile în discuție se aplică la salariul de bază.
Referitor contravaloarea diferenței de 5% reprezentând spor de vechime corespunzător vechimii în muncă de peste 10 ani pentru perioada 06.06.2012- 01.03.2013.
A învederat că la nivelul TS CCG nu există și nu a existat Contract Colectiv de Muncă Aplicabil la Nivel de Unitate.
Contractul Colectiv de Muncă depus de reclamantă în probațiune este al unei alte societăți comerciale, respectiv al TSS Sucursala C.
Subscrisa se numește TS CCG și este altă societate comercială, cu altă personalitate juridică, cu un alt Cod fiscal și un alt număr de înregistrare la registrul comerțului. Astfel subscrisa are Codul Fiscal RO 29420746, număr de înregistrare la registrul comerțului J12/3002/2011, în timp ce firma de al cărei Contract Colectiv de Muncă reclamanta dorește să se folosească, are Codul Fiscal RO 10770627, număr de înregistrare la registrul comerțului J12/1064/1998, depunând în probațiune Certificatele de înmatriculare ale ambelor societăți.
Fiind persoane juridice distincte, respectivul document Contract Colectiv de Munca la Nivelul TSS Sucursala C nu îi este opozabil și nici nu este aplicabil în societate.
În analizarea sporului de vechime acordat reclamantei pentru perioada 06.06.2012-01.03.2013 instanța trebuie să se raporteze exclusiv la Contractul Individual de Muncă al reclamantei.
Acesta este singurul document aplicabil între părți care reglementează sporul de vechime.
Din analiza fluturașilor de salariu și din însăși afirmațiile reclamantei, rezultă clar că pentru perioada reclamată, sporul de vechime de care a beneficiat este în conformitate cu Contractul Individual de Muncă semnat între părți.
Ceea ce pretinde în realitate reclamanta este cu totul altceva, anume că respectivul spor de vechime pentru perioada 06.06.2012- 01.03.2013 nu ar fi fost plătit de subscrisa conform unui Contract Colectiv de Munca Aplicabil la Nivelul unei alte societăți comerciale, lucru inadmisibil.
Având în vedere susținerile reclamantei care recunoaște că sporul de vechime a fost achitat de subscrisa conform contractului individual de muncă încheiat între părți.
Faptul că la nivel național nu există un Contract Colectiv care să impună un minim sau un maxim de spor de vechime, contravaloarea acestuia rămânând să fie determinată fie prin contractual individual de muncă, fie prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate.
Faptul că la nivelul subscrisei pârâte în cauza de față - TS CCG nu există și nu a existat un contract colectiv de muncă.
Faptul că, contractual colectiv de munca depus de reclamanta este al unei alte societăți comerciale și nu ne le opozabil și nici aplicabil.
Referitor contravaloarea indemnizației de concediu de odihnă aferentă anilor 2012 și 2013, arătă:
Conform contractului individual de muncă, reclamanta beneficia de un concediu anual de 24 zile.
Conform Codului Muncii concediul de odihnă se acordă doar pentru perioada efectiv lucrată, direct proporțional cu munca prestată.
Având în vedere că reclamanta a fost angajată în anul 2012, doar din luna iunie, rezultă că pentru anul 2012 aceasta avea dreptul la un maxim de 14 zile lucrătoare (24 zile /12 cate luni are anul = 2x7 luni cat a lucrat reclamanta = 14 zile).
În anul 2012, în luna decembrie reclamanta a beneficiat de 4 zile de concediu de odihnă. Acest lucru rezulta din fluturașul de salariu aferent lunii decembrie.
Întrucât în anul 2012 nu a efectuat integral concediul de odihnă și coroborat cu dispozițiile Codului muncii care prevăd că dacă concediul de odihnă nu este efectuat în anul curent, acesta trebuie acordat salariatului până cel târziu la sfârșitul anului următor, zilele de concediu rămase și neefectuate în anul 2012 în număr de 10, au fost reportate în anul 2013.
În luna ianuarie 2013 reclamanta a efectuat un număr de 7 zile de concediu de odihnă din cele 10 care i-au mai rămas din anul 2012.
Așa cum rezultă din fluturașul de salariu aferent lunii ianuarie 2013, reclamantei i-a fost achitată suma de 678 lei reprezentând contravaloarea a 3 zile de concediu de odihnă aferent anului 2012, care nu au fost efectuate de aceasta.
În concluzie, raportat la probatoriul administrat, să se constate că pentru anul 2012 reclamanta a efectuat sau i-a fost plătit concediul de odihnă neefectuat.
Pentru anul 2013, reclamanta a lucrat din 01.01.2013 și până în 01.10.2013, după aceasta dată fiind fie în concediu medical, fie în concediu de odihnă.
Având în vedere că din 12 luni, reclamanta a prestat muncă efectivă doar 9 luni, rezultă că aceasta are dreptul la 18 zile de concediu de odihnă efectiv în anul 2013.
Reclamanta a beneficiat de 6 zile de concediu de odihnă în luna noiembrie 2013 și de 3 zile de concediu în decembrie 2013, în total 9 zile.
Restul zilelor de concediu, în număr de 9 i-au fost plătite reclamantei în luna decembrie 2013, pe fluturașul de salariu existând achitată suma de 3450 lei la rubrica "Alte Drepturi", sumă ce reprezintă contravaloarea concediului neefectuat în anul 2013 de reclamantă.
În concluzia a solicitat să se constate că reclamanta a beneficiat atât pentru anul 2012 cât și pentru anul 2013, fie de concediu de odihnă, fie concediul de odihnă neefectuat a fost compensate în bani, drept pentru care se impune respingerea capătului de cerere al reclamantei.
În drept, a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art.205 C.pr.civ., precum și pe celelalte dispoziții legale mai sus citate.
La solicitarea reclamantei instanța a încuviințat administrarea în cauză a probei cu martorul PC ce a fost audiat la data de 26.01.2016 și expertiza contabilă, raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert DN fiind anexat la dosar.
La expertiza efectuată a formulat obiecțiuni pârâta, răspunsul formulat de către expert fiind de asemeni anexat la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
Reclamanta BS a fost angajata pârâtei cu contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub nr. 357/05.06.2012 și modificat prin acte adiționale, fiind încadrată ca laborant (cod COR 311105) și ulterior șef Profil B.Ba.Bp. Laborator B, contract ce a încetat la data de 31.12.2013 ca urmare a restrângerii activității angajatorului la Șantierul B jud. T.
Prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri reprezentând: contravaloarea orelor suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru și a timpului de lucru desfășurat în zilele libere și sărbători legale pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea sporului de 75% pentru orele suplimentare prestate peste durata normala a programului de lucru și a sporului de 100 % pentru orele prestate în zilele libere și sărbători legale conform dispozițiilor art. 13, alin. 2 și 3. art. 39 lit. a din CCM încheiat la nivel de societate și art. 123 din Codul Muncii; contravaloarea diferențelor salariale constând în sporul de vechime și toxicitate aplicate la salariul efectiv realizat conform calculelor din fluturași - având în vedere că aceasta a fost înțelegerea părților, pentru perioada 06.06.2012 -01.10.2013; contravaloarea diferenței de 5% reprezentând spor de vechime corespunzător vechimii în muncă de peste 10 de ani, pentru perioada 06.06.2012 -01.03.2013 conform dispozițiilor art. 39 lit. c din CCM înregistrat la I.T.M. C sub nr. 33217/09/04.2012 aplicabil la nivel de unitate; contravaloarea indemnizației de CO aferentă anilor 2012 și 2013 (proporțional perioadei lucrate), întrucât nu i-a fost acordată și nici nu a beneficiat de CO în acești ani; drepturi bănești să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale de la data scadenței și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata contribuțiilor și impozitelor prevăzute de art. 40, alin. 2, lit. 1) din Codul Muncii aferente drepturilor salariale neplătite către Bugetul General Consolidat al Statului, cu plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 din Noul Cod de procedură civilă.
Referitor la invocarea de către reclamantă a dispozițiilor referitoare la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate se reține că este nefondată întrucât la nivelul angajatorului nu a fost încheiat un astfel de acord pentru perioada în litigiu.
Contractul Colectiv de Muncă depus de reclamantă în probațiune este al unei alte societăți comerciale, respectiv al TSS Sucursala C.
Societatea pârâtă se numește TS CCG și este altă societate comercială, cu altă personalitate juridică, cu un alt cod fiscal și un alt număr de înregistrare la registrul comerțului. Astfel subscrisa are Codul Fiscal RO 29420746, număr de înregistrare la registrul comerțului J12/3002/2011, în timp ce firma de al cărei Contract Colectiv de Muncă reclamanta dorește să se folosească, are Codul Fiscal RO 10770627, număr de înregistrare la registrul comerțului J12/1064/1998, depunând în probațiune Certificatele de înmatriculare ale ambelor societăți.
Fiind persoane juridice distincte, respectivul document Contract Colectiv de Munca la Nivelul TSS Sucursala C nu îi este opozabil și nici nu este aplicabil în societate.
Potrivit contractului individual de muncă, durata timpului de lucru convenită a fost de 8 ore/zi, 40 ore pe săptămână însă, programul de lucru putea suferi modificări în condițiile regulamentului intern. Salariul de bază lunar brut negociat a fost la data încheierii contractului de muncă de 381 lei, iar durata concediului anual de odihnă de 22 zile lucrătoare.
Din conținutul contractului individual de muncă al reclamantei la capitolul salarizare a fost negociat pe lângă salariu de bază lunar și un spor de vechime de 10%, precum și alte adaosuri ca tichete de masă și spor de toxicitate de 10%.
Referitor la petitul prin care reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare prestate peste programul normal de lucru pentru perioada din litigiu instanța îl constată întemeiat urmând a-l admite pentru următoarele considerente:
Din verificările efectuate de expertul numit în cauză, se reține că, pentru perioada 06.06.2012-31.12.2013 șeful de echipă în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, a întocmit pontaj pentru persoanele care au desfășurat activitate în sectorul respectiv cu cuprinderea orelor prestate, (ex. 11-12 ore/zi, f.168-257 doasar) pe când în cazul reclamantei și a altor 4 persoane s-a trecut "P"; respectiv prezent.
Întrucât, au fost solicitate relații pârâtei referitor la acest mod diferit consemnare a prezenței în fișele de pontaj iar angajatorul nu a prezentat instanței o explicație plauzibilă, instanța, din oficiu, în baza art. 254 pct. 5 din Codul de pr. Civ. a dispus suplimentarea probatoriului cu proba testimonială.
Martorul PC audiat în instanță a declarat că, reclamanta în calitatea sa de șef laborator betoane avea în fapt același program de lucru cu cel al salariaților din cadrul laboratorului.
Din fișele de pontaj ale laboratorului de betoane coroborate cu declarația martorului reiese un program de lucru al reclamantei de circa 12-14 ore, de primăvara până toamna, 10 ore/zi, pe timpul iernii în timpul săptămânii, cu același program în zilele de sărbători legale iar în zilele de sâmbătă 12 ore/zi, și de 8 ore/zi în zilele de duminica, motiv pentru care instanța omologheză raportul de expertiză întocmit în cauză în varianta a II a, cea care corespunde probelor administrate.
Pârâta s-a apărat susținând că reclamanta a fost remunerată integral pentru activitatea desfășurată că nu a prestat ore suplimentare. A mai susținut de asemenea că, niciodată aceasta nu a pretins, nu a sesizat conducerea unității că în toată perioada 06.06.2012 - 01.10.2013 ar fi prestat ore suplimentare care nu i-ar fi fost achitate de către societate.
A mai susținut că, angajatorul nu i-a solicitat reclamantei să presteze activitate în afara programului normal de lucru iar aceasta nu și-a dat acordul, astfel încât în afara acestui cadru legal angajatorul nu poate fi obligat la plata orelor suplimentare.
Instanța reține că, în Codul muncii este definită munca suplimentară ca reprezentând "Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca săptămânal, prevăzuta la art.109..."" și reglementează modul de desfășurare a acesteia.
La art.117 alin 2 se prevede că "Munca suplimentara nu poate fi efectuata fără acordul salariatului...".
La rândul sau art.118 alin. l Codul Muncii prevede că "La solicitarea angajatorului salariații pot efectua munca suplimentara..".
Din probele administrate în cauză, respectiv fișele de pontaj întocmite de angajator coroborate cu proba testimonială, reiese fără putință de tăgadă faptul că, programul obișnuit de lucru al angajaților deci și al reclamantei este cel reținut mai sus și nu cel menționat în contractul individual de muncă al acesteia.
De aici concluzia logică care se desprinde este aceea potrivit căreia angajatorul a impus salariaților să presteze activitatea în modalitatea reținută mai sus iar pe de altă parte angajatorul nu a făcut dovada existenței acordului vreunui alt salariat dintre cei trecuți în listele de pontaj cu ore suplimentare în scopul prestării unei astfel de munci.
Susținerea pârâtei potrivit căreia în fluturașii de salarii ai reclamantei se găsesc menționate orele prestate de reclamantă lunar și modalitatea de salarizare, respectiv în regie, iar la rubrica ore suplimentare sunt menționate în marea majoritate că nu ar fi fost efectuate nici o oră nu poate fi reținută de instanță întrucât probele administrate dovedesc contrariul.
Instanța exclude și ipoteza acreditată de pârâtă potrivit căreia eventuala activitate efectuată de reclamantă în afara programului normal de muncă ar fi una voluntară sau la cererea clienților, afirmația fiind una de circumstanță și neprobată.
Nici apărarea pârâtei potrivit căreia reclamanta nu ar mai avea dreptul să solicite plata orelor lucrate în afara programului normal de muncă după încetarea contractului individual de muncă întrucât nu au fost soliciate la momentul respectiv nu va fi reținută de instanță întrucât potrivit art. 268 alin.1 lit. C din Codul muncii, termenul de prescripție pentru solicitarea unor drepturi salariale este de 3 ani de la data nașterii dreptului de acțiune, ori reclamanta se află în interiorul acestui termen.
Concluzionând, din conținutul actelor depuse de părți la dosar se reține că, există inadvertențe între scriptic, respectiv pontajul întocmit de unitate pentru reclamantă și ștatul de salarii al acesteia și situația de fapt, respectiv programul stabilit de unitate pentru salariați, deci și pentru reclamantă, pentru care pârâta nu a făcut dovada unui alt program, potrivit art. 272 din Codul Muncii (sarcina probei aparține angajatorului).
Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză varianta a II a, pe baza foilor de prezență și a statelor de plată emise de societatea pârâtă reclamanta a desfășurat în perioada dedusă judecății ore suplimentare din care un nr. 1126 ore prestate suplimentar și neachitate de societatea pârâtă, iar suma ce se cuvine reclamantei pentru acestea, netă și actualizată, este în cuantum de 35.774 lei, cuantum ce a fost calculat, conform acestei lucrări de specialitate, prin aplicarea sporului de 75% la salariul de bază, potrivit art. 123 alin. 2 din Codul muncii ( in lipsa unuei alte prevederi contractuale).
Conform prevederilor art. 120 C.muncii munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal respectiv 8 ore/zi și 40 ore/săptămână este considerată muncă suplimentară.
Munca suplimentară se compensează prin zile libere plătite în următoarele 60 zile calendaristice după efectuarea acesteia, iar în situația în care compensarea prin zile libere plătite nu este posibilă munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia, spor ce nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, potrivit art.122 și 123 C.muncii.
Coroborând prevederile legale sus arătate cu conținutul expertizei contabile instanță constată întemeiat acest petitt și pe cale de consecință va obliga pârâta să plătească reclamantei c/val. orelor suplimentare, nefăcându-se dovada că aceste ore prestate au fost compensate cu timp liber corespunzător.
Cu privire la petitul prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata c/val. orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale în perioada din litigiu instanța îl constată întemeiat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză de părți, respectiv adresa de înștiințare cu privire la programul de lucru, pontaje, state de plată, tabel nominal cu salariații ce au desfășurat activitatea în timpul repaosului săptămânal se constată că, salariații departamentului laborator din cadrul Șantierului B, județul T au prestat activitate și în zilele de repaos sătămânal și sărbători legale.
Din analiza mențiunilor din cuprinsul fluturașilor de salarii ai reclamantei se constată că, aceasta a fost remunerată parțial pentru activitatea prestată în timpul repaosului săptămânal și sărbători legale, fapt ce reiese și din conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză.
Astfel, din lucrarea de specialitate se reține că, reclamanta a desfășurat în perioada dedusă judecății ore în timpul de repaus săptămânal din care un nr. 830 ore prestate și neachitate de societatea pârâtă, iar suma ce se cuvine reclamantei pentru acestea, netă și actualizată, este în cuantum de 37.778 lei, cuantum ce a fost calculat, conform acestei lucrări de specialitate
Potrivit art. 137 Codul muncii repaosul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica iar, în situația în care acesta ar prejudicia desfășurarea normală a activității poate fi acordat și în alte zile stabilite prin CCM sau Regulamant Intern, salariaților care desfășoară asemenea activitate angajatorul are obligația să le acorde un spor la salariu stabilit în CCM.
Din conținutul raportului de expertiză și a actelor depuse ca probatoriu se constată că reclamanta a prestat în timpul sărbătorilor legale în perioada de referință un număr de 36 ore care nu au fost plătite, motiv pentru care va fi obligată pârâta să-i plătească acesteia potrivit calculelor expertului, suma netă și actualizată de 1.493 lei.
In ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata diferenței sporului de vechime de 5% corespunzător vechimii în muncă de peste 10 de ani pentru perioada dedusă judecății, și a sporului de toxicitate instanța apreciază că aceasta este neîntemneiat întrucât, din expertiză a reieșit că, aceste sporuri au fost acordate de angajator în luna octombrie ca "alte drepturi";.
Refreritor la solicitarea reclamantei de a-i fi achitată c/val.indemnizației de concediu de odihnă aferentă anilor 2012-2013, instanța o constată întemeiată urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Potrivit contractului individual de muncă al reclamantei aceasta era beneficiara a 24 zile lucrătoare pe an, în total pe cei doi ani, 38 de zile lucrătoare, din anul 2012 trebuia să mai beneficieze de un nr. de 14 zile lucrătoare și în anul 2013 de un număr de 24 zile lucrătoare.
Din conținutul raportului de expertiză, raport ce a fost întocmit în baza foilor de pontaj, statelor de plată, se reține că, raportat la numărul zilelor de co de care trebuia să beneficieze reclamanta se constată că, în anul 2012 i s-au acordat drepturile banești pentru 4 zile CO și în anul 2013 pentru 21 zile CO, rămânând a se acorda c/v a 13 zile CO neefectuate și neplătite reclamantei.
Potrivit prevederilor art.146 C.muncii CO se efectuează în fiecare an iar în situația în care acesta nu este efectuat integral acordarea lui este permisă și în anul următor.
În situația în care raportul de muncă al salariatului cu unitatea angajatoare încetează, conform art.146 alin.4 C.muncii, CO neefectuat va fi compensat în bani.
Cum în speța dedusă judecății raportul de muncă al reclamantei cu societatea pârâtă a încetat la data de 01.03.2013 și față de faptul că până la acel moment, conform celor arătate mai sus, reclamanta nu a efectuat integral concediul de odihnă cuvenit, acesteia îi sunt aplicabile dispozițiile de mai sus referitoare la concediul de odihnă. Neefectuând un nr. de 13 zile co pentru anul 2012 și 2013 și nebeneficiind de c/val indemnizației de co instanța constată că prevederile art.146 alin.4 C.muncii își găsesc aplicabilitatea și pe cale de consecință va obliga pârâta să-i plătească acesteia suma netă și actualizată de 229 lei reprezentând diferență indemnizație co cuvenită.
Potrivit art.166 alin. 4 Codul muncii "Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului";.
Față de faptul că pârâta nu a plătit la termen drepturile bănești cuvenite reclamantei, se apreciază că a produs un prejudiciu acestuia, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație de la data pronunțării la data plății efective.
Reactualizarea conform indicelui de inflație intervenit în perioada în care aceste drepturi nu au fost plătite, reprezintă cel mai fidel prejudiciu real suferit de către reclamantă prin privarea de acest drept.
Potrivit art.253 alin.1 Codul muncii "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
De asemenea se impune și repararea prejudiciului constând în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, motive pentru care va fi obligată pârâta și la plata dobânzii legale la data plății efective.
Potrivit art.1531 al.1, 2 Cod civil "Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării. Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.";
Art. 1535 al.1 Cod civil dispune că "În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății în cuantumul convenit de părți sau în lipsă în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.";
Natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune - daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată, iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății - daune compensatorii.
De asemenea, indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, iar dobânda legală reprezintă câștigul, folosul pe care l-ar fi obținut reclamanta din investirea banilor dacă aceștia ar fi fost plătiți la termen.
Prin urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.
Cu privire la petitul privind obligarea pârâtei la virarea contribuției la bugetul de asigurări sociale, instanța îl constată întemeiat urmând a-l admite, întrucât, conform art. 40 lit. f Codul muncii, angajatorul are obligația să plătească toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariat în condițiile legii, urmând a-l admite și va obliga pârâta la plata contribuțiilor obligatorii la bugetul asigurărilor de stat, aferente acestor sume.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, se constată că acțiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă corespunzător, în sensul că va fi obligată pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 30 septembrie 2015, în cuantum de 35.774 lei reprezentând c/ a 1.126 ore prestate peste timpul normal de lucru în perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce va fi actualizată până la data plații efective.
Va obliga pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 30 septembrie 2015, în cuantum de 37.778 lei reprezentând c/v a 830 ore prestate în timpul de repaus săptămânal în perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce va fi actualizată până la data plații efective.
Va obliga pârâta să plătească reclamantei suma netă actualizată la data de 30 septembrie 2015, în cuantum de 1.493 lei reprezentând c/v a 36 ore prestate în timpul în zilele de sărbători legale în perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce va fi actualizată până la data plații efective.
Va obliga pârâta la plata sumei nete actualizată la data de 30 septembrie 2015 în cuantum de 229 lei reprezentând c/v indemnizației C.O pe perioada 06.06.2012-01.10.2013, sumă ce vor fi actualizate cu indicele de inflație până la plata efectivă.
Va obliga pârâta să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele de mai sus calculată de la data scadenței fiecărui drept salarial
Va obliga pârâta să vireze contribuțiile obligatorii la bugetul asigurărilor de stat, aferente acestor sume.
Va respinge ca neîntemeiate petitele privind obligarea pârâtei la plata sporului de toxicitate și a sporului de vechime.
Văzând și disp. art. 451 și urm. C.p.civ. va fi obligată pârâta să-i plătească reclamantei 1.800 lei cheltuieli de judecată, așa cum au fost dovedite cu actele anexate la dosar.
Această sentință a rămas definitivă prin decizia nr.2935/31.05.2016 a Curții de Apel Craiova prin care a respins apelul declarat de pârâta TS CCG.
| ← Competenţa instanţei specializate în soluţionarea litigiilor... | Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea... → |
|---|
