Completare carnet de muncă. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția Litigii de Muncă

și Asigurări Sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 396

Ședința publică din 25 februarie 2009

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECĂTOR: Dr. - -

JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursului pârâtei Reșița, declarat împotriva sentinței civile nr. 1295/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect completare carnet de muncă.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, iar pentru pârâta recurentă, consilier juridic, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, se acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta societății pârâte solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile și, rejudecând cauza, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, pentru motivele arătate în scris.

Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1295/17.09.2008 a Tribunalului C-S, s-a admis în parte acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Reșița, obligarea pârâtei să completeze adeverința nr. 789/RU/0110/29.02.2008, pe care i-a eliberat-o reclamantului, în sensul de a confirma că în perioada iulie 1972 - decembrie 1976 acesta a beneficiat, în baza dispozițiilor art.50 din Legea nr. 3/1950 și art.114 din Legea nr. 10/1972, de spor pentru muncă în timpul nopții de 15 % din salariul tarifar de încadrare înscris în carnetul de muncă, respingându-se restul solicitărilor reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte în perioadele: 19.01.1966 - 13.10.1969, 13.03.1971-28.04.1978, 8.08.1979-1.08.1983, 18.09.1984-15.02.1990 și 23.06.1999-1.06.2005, iar adeverința emisă de unitate la cererea reclamantului nu cuprinde sporul pentru munca prestată în timpul nopții, de care acesta a beneficiat în perioadele: iulie 1972 - decembrie 1976, august 1979-decembrie 1979, ianuarie 1982 - aprilie 1983, noiembrie-decembrie 1984, iulie 1985, noiembrie-decembrie 1985, februarie 1986, iulie-august 1986, decembrie 1986, iulie-august 1989, octombrie-decembrie 1987 și ianuarie-mai 1988, cu motivarea că statele de plată nu s-au găsit în arhiva societății.

Cu toate acestea, martorul audiat în cauză a confirmat că în perioada 1971-1976 lucrat împreună cu reclamantul în schimbul de noapte și au beneficiat de spor pentru munca prestată în timpul nopții, însă pentru perioadele ianuarie 1982-aprilie 1983 și ianuarie 2002-iunie 2004, reclamantul nu a produs nici o probă din care să rezulte că ar fi beneficiat de spor pentru munca prestată în timpul nopții, iar în ce privește sporul de lucru pe mașină, s-a reținut că acesta s-a acordat în cadrul societății pârâte doar angajaților care au desfășurat activitate pe mașina de performanță, reclamantul neprestând o astfel de activitate, iar în perioada 1.06.1992 - 1.08.1993, când s-a acordat spor de fidelitate, nu a fost încadrat în cadrul societății pârâte.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Reșița, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca nefondate.

În cererea de recurs a arătat că sentința pronunțată s-a întemeiat doar pe o probă unică a unui martor, pe care o consideră irelevantă din punct de vedere juridic, fiind întemeiată pe o gravă eroare, existând contradicție între declarația martorului și situația de fapt, întrucât din adeverința emisă cu nr. 5004//8.06.2006 reiese că acest martor nu a beneficiat de spor pentru munca depusă în timpul nopții în perioada 1972-1976, deși a declarat că a lucrat cu reclamantul în această perioadă și că au beneficiat amândoi de spor pentru munca prestată în timpul nopții.

Mai mult, martorul audiat în cauză a considerat această adeverință ca fiind conformă cu situația de fapt și nu a contestat-o până în prezent.

Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțată, cu motivarea că unitatea refuzat să pună la dispoziția instanței statele de plată solicitate de el ca probă în instanță.

Examinând sentința pronunțată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu motivele invocate, Curtea constată recursul nefondat.

Astfel, unitatea pârâtă nu a putut depune dovezi pentru a înlătura afirmația martorului audiat în instanță, în sensul că în perioada anului 1972 - decembrie 1976 reclamantul ar fi lucrat la secția mașini electrice din cadrul Reșița

Susținerile sale în sensul că statele de plată pentru perioada iulie 1972-decembrie 1976, emise pe numele angajatorului reclamant, au ars cu prilejul evenimentelor din decembrie 1989, nu pot fi reținute, căci într-un asemenea caz fortuit, avea posibilitatea să prezinte, să propună și să solicite instanței administrarea oricăror probe prin mijloace legale, potrivit normelor procedurale reglementate de Cod procedură civilă, iar faptul că martorului audiat în cauză i s-a emis o adeverință cu un conținut asemănător, necontestată până în prezent, nu prezintă relevanță.

Ca atare, cum sentința pronunțată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei Reșița, declarat împotriva sentinței civile nr. 1295/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan

- - Dr. - - - -

GREFIER,

- -

Red.. /13.03 2009

TehnoredA./13.03. 2009/2 ex

Prima instanță: și - Tribunalul C-

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Completare carnet de muncă. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Timisoara