Completare carnet de muncă. Decizia 451/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 451

Ședința publică de la 27 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 441 din 17.04.2008 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind C SA B și C A B PRIN SC ȘI LICHIDARE I.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen.

Instanța constată recursul declarat în termen și motivat.

Avocat pentru recurentul depune împuternicire avocațială la dosar. Arată că nu are de formulat alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru recurentul solicită admiterea recursului deoarece hotărârea primei instanțe nu este legală și temeinică și admiterea acțiunii. Arată că s-a pus problema că instanța de judecată nu se poate substitui comisiei care determină locurile de muncă, dar controlul acestei comisii nu îl poate exercita decât instanța. Mai arată că recurentul își desfășoară activitatea într-un atelier deschis în care își desfășoară toți activitatea și că unii din angajați au fost încadrați în grupa I de muncă. Precizează că la data când a fost încadrat în unitate recurentul a fost încadrat în grupa I de muncă și că a probat că și-a desfășurat activitatea în același loc de muncă tot timpul. De asemenea unitatea nu a depus nici o proba în favoarea sa.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr.441 din 17.04.2008 Tribunalul Vaslui respinge acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în mun. Bârlad,-, -. 1-5,. 4,. 50, județul V, în contradictoriu cu pârâta SC" "SA Bârlad, cu sediul în mun. Bârlad,-, județul V, prin lichidator judiciar SC " Reorganizare Lichidare I", cu sediul în mun. I,-, județul

Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că reclamantul a chemat în judecată pârâta "" Bârlad, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că perioadele 16.10.1985 - 01.12.1993 și 01.06.1994 - 01.04.2001 în care a lucrat ca strungar, finisor și operator produse abrazive în unitatea pârâtă, se încadrează în grupa I de muncă, cu obligarea pârâtei la completarea carnetului de muncă cu aceste perioade ca fiind lucrate în grupa I de muncă.

Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990, în articolul 6, prevede clar că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de "către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare, etc.)."

Potrivit mențiunilor filei 25 din carnetul de muncă, depus în copie la dosar, seria -, nr. -, reclamantul, în perioadele 16.10.1985 - 01.12.1993 și 01.06.1994 - 01.04.2001 a lucrat în grupa a II a de muncă, conform poziției 21 din Ordinul nr. 50/1990 și a "" Bârlad.

De asemenea, art. 15 din același ordin, stabilește că "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă - se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Sociale."

Comisia înființată potrivit Ordinului nr. 50/1990 la nivel de unitate a fost cea care a analizat situația existentă la locul de muncă al fiecărui salariat, stabilind locurile de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, respectiv în grupa a II a de muncă.

Se mai reține că, Instanța nu se poate substitui într-un organ abilitat în măsură să aprecieze dacă activitatea desfășurată de salariatul s-a încadrat în grupa I sau a II a de muncă. Întreaga procedură, criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în grupa I, respectiv grupa a II a de muncă au fost clar stabilite prin Ordinul nr.50/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs considerând-o nelegală și netemeinică.

Reclamantul arată că instanța a dat o interpretare greșită probelor cauzei din care rezultă că și-a desfășurat activitatea în același loc de muncă, în aceleași condiții de lucru iar unitatea nu a făcut, în toată perioada, investiții pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru. A fost încadrat ca prelucrător prin așchiere și a fost încadrat inițial în gr. I la fel ca și ceilalți salariați din atelierul mecano -energetic. Astfel, dreptul privind încadrarea în gr. I de muncă a fost câștigat de dinainte de anul 1985, iar unitatea în mod nejustificat i-a nesocotit acest drept și l-a încadrat în grupa a II-a de muncă.

Mai arată reclamantul că încadrarea în grupa II de muncă în loc de gr. I îl prejudiciază la întocmirea dosarului de pensionare.

Instanța nu a depus întâmpinare.

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 6 din Ordinul 50/1990 - invocat de altfel și de instanța de fond, "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unitate.

Totodată, art. 15 din același Ordin 50/1990 prevedere că dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă.

Curtea reține că în raport de dispozițiile sus-citate dar și de nomenclatoarele de meserii prevăzute în anexa I la Ordinul 50/1990, criticile recurentului privind abilitarea instanței de a constata încadrarea activității desfășurate de el în perioadele 15.10.1985 -01.12.1993, 01.06.1994 și 01.06.1994 -01.04.2001 în grupa I de muncă sunt nefondate.

Atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă că activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în anexa Ia O rdinului 50/1990, anexă prin care legiuitorul însuși a stabilit care sunt locurile de muncă care se înscriu în grupa I de muncă, instanța nu poate să adauge la lege și să se substituie și legiuitorul

Mai mult decât atât, Curtea reține că instanța nu poate să verifice decât dacă încadrarea făcută de unitate a fost sau nu în concordanță cu legea.

Or, din această perspectivă, se constată că mențiunile din carnetul de muncă, potrivit cărora reclamantul a lucrat ca finisor și strungar, atestă faptul că activitatea prestată nu intră în categoria prevăzută în Anexa I la Ordinul 50/1990 pentru grupa I de muncă.

Curtea reține că în mod temeinic a fost înlăturată și depoziția martorului audiat în instanță, acesta fiind în totală contradicție cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv, carnetul de muncă dar mai ales contractele de muncă depuse și din care rezultă că la încadrare reclamantul a luat la cunoștință și a semnat de încadrarea sa în grupa a II-a de muncă.

În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul contestatorului ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă 287 din 20.03.2008 Tribunalului Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.441 din 17.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.06.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

26.08.2008

Tribunalul Vaslui:

-

-

Președinte:Smaranda Pipernea
Judecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Completare carnet de muncă. Decizia 451/2008. Curtea de Apel Iasi