Completare carnet de muncă. Decizia 8157/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8157
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
*****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 682 din 06 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ O, având ca obiect completare carnet de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 301 și 303. pr. Civilă.
Intrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant, solicită instanței admiterea recursului, arătând că nu sunt întrunite elementele constituirii autorității de lucru judecat prevăzute de art. 1201 Cod civil.
CURTEA
Asupra recursului.
Prin sentința nr. 682 din 06 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală O, având ca obiect rectificare carnet de muncă, constatându-se autoritate de lucru judecat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
La data de 15.03.1990, reclamantul a fost încadrat la DADR O prin transfer în interesul serviciului, fiind încheiat contractul de muncă unde s-a menționat funcția pe care urmează să o ocupe de șef stație FNC la CAP, funcție care nu a fost contestată.
Funcția ocupată la data de 15.03.1990, înscrisă în carnetul de muncă este identică cu cea înscrisă în carnetul de muncă la pozițiile 40 - 48 și au fost menționate veniturile brute realizate de reclamant, respectiv cumulul salariului de bază și al sporului de vechime.
În conformitate cu dispozițiile art. 1201 cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
S-a pronunțat sentința civilă 750 /2006 prin care s-a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând DADR O să efectueze rectificările înscrise în carnetul de muncă la poziția 40-47, în sensul menționării corect a funcției și a salariului corespunzător conform ștatelor de plată.
Prin această sentință, s-a pronunțat și cu privire la modificarea poziției din cartea de muncă nr. 43, așa cum se solicită prin prezenta acțiune.
Sentința civilă 750/2006 pronunțată de Tribunalul O l t, a fost menținută de Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 562/2007, pronunțată în dosarul nr-, făcându-se referire la adeverința nr. 4730/2006 invocată de reclamant în susținerea recursului declarat împotriva acestei sentințe.
S-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 cod civil, în sensul că reclamantul a solicitat din nou rectificarea poziției 43 din carnetul de muncă în baza adeverinței 4730/2006, aspecte care au mai fost soluționate prin sentința civilă nr. 750/2006, în contradictoriu cu DADR O, motiv pentru care s-a respins acțiunea, constatându-se autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul, invocând următoarele:
Ca in cauza nu sunt întrunite elementele autoritatii de lucru judecat, prevederile adeverinței nr. 4730/2006 neputând sa constituie cauza dosarului -, pentru ca acest act a fost emis ulterior introducerii acțiunii.
Ca instanța de fond a fost lipsita de rol activ.
Analizând motivele de recurs in raport de sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Prin acțiunea formulata, reclamantul a solicitat ca pentru lunile si anii cuprinși in adeverința nr. 4730/11.08.2006, sa se anuleze veniturile din carnetul de munca, înscrise eronat, si in locul acestora sa fie înscrise veniturile prevăzute in adeverința respectiva.
Adeverința respectiva cuprinde perioadele iulie 1991- ianuarie 2001, sub aspectul veniturilor brute obținute.
Ca in baza dispoziției 39/05.05.1991, sa se anuleze salariul de încadrare de 11375 lei, poziția 43, si sa fie trecut cel de 11675 lei.
Obiectul sentinței nr. 750/05.09.2006, pronunțata de Tribunalul O l t, in dosarul1570/C/2066 a constat, printre altele, in rectificarea pozițiilor 40-48 din carnetul de munca, pentru perioada 1990- 1991, in ceea ce privește funcția si salariile, așa cum rezulta din adeverința 6730/2006.
In raport de cele mai sus arătate, Curtea constata, ca in timp ce obiectul judecații in dosarul 1570/C/2006, a constat in rectificările in carnetul de munca cu privire la perioada martie 1990( poz.40) - ianuarie 1992(poz.48), obiectul prezentei acțiuni consta in rectificarea carnetului de munca cu privire la întreaga perioada cuprinsa in adeverința nr.4730/2006, iulie 1991-ianuarie 2001.
Deși, in perioada cuprinsa in adeverința si care face obiectul prezentei cauze, este inclusa si perioada ce a făcut obiectul cauzei înregistrate sub nr. 1570/C/2006, instanța de fond avea obligația sa cerceteze prezenta cauza in integralitatea obiectului acțiunii si, in functie de fiecare perioada pentru care se solicita rectificarea carnetului de munca, sa se pronunțe in fapt si drept, aceasta in condițiile in care autoritatea de lucru judecat, in raport de prevederile 1201C. civ. se apreciază in raport de parti, temei si obiect identic.
Pe de alta parte, se observa ca reclamantul, cu privire la rectificarea poz. 43 invocat ca temei dispoziția 39/05.05.1991, fata de care instanța de fond nu s-a pronunțat.
Văzând cele mai sus expuse, Curtea constata ca in mod netemeinic instanța de fond a respins acțiunea invocând autoritatea de lucru judecat cu privire la întreaga acțiune formulata de reclamanta, fara a face distincție intre întinderea obiectului celor doua cauze, precum si fara a se pronunta si in raport de cererea in care se invoca dispoziția nr 39/1991, care reprezintă un temei juridic distinct.
In consecința, in raport de prevederile art.312 alin. 5 Codul d e procedura civila, urmează a fi admis recursul, casata sentința in întregime, pentru a se asigura o judecata unitara si trimisa cauza spre rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 682 din 06 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.10.2008
Tehn./Ex.4
/ și
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana
← Contestație decizie de pensionare. Decizia 2541/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 8846/2008. Curtea... → |
---|