Contestație decizie de sancționare. Decizia 8846/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 8846
Ședința publică de la 14 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de intimata ȘCOALA CU CLASELE I-VIII F împotriva sentinței civile nr. 4009/06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reprezentată de avocat, a lipsit recurenta intimata ȘCOALA CU CLASELE I-VIII
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursurile sunt declarate și motivate în termenul legal, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Avocat reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin contestația înregistrată pe rolul instanței la data de 25 aprilie 2008, contestatoarea a solicitat instanței să anuleze decizia de sancționare a sa cu "avertisment scris" nr. 124 din 02.04.2008, emisă de intimata Școala cu clasele I-VIII F, jud.
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că a fost sancționată cu "avertisment scris" pentru atitudine necorespunzătoare față de ceilalți salariați și față de conducere, îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului, discuții necuviincioase în fața elevilor și a cadrelor didactice, fapte pe care acestea nu le-a săvârșit, fiind un act de răzbunare din partea directoarei și a fiicei acesteia administratorul școlii.
Contestatoarea mai arata că decizia face referire la fapte generice, fără să concretizeze în ce a constat atitudinea necorespunzătoare în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, fapt pentru care aceasta consideră că decizia nu întrunește elementele prevăzute sub sancțiunea unității absolute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 4009 din 6 iunie 2008, a admis contestația formulată de contestatoarea și a constatat nulitatea absolută deciziei nr. 124 din 2 aprilie 2008 emisă de Școala cu clasele I-VIII
A fost obligată intimata la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța reținut că decizia contestată nu cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute, mențiunile prevăzute de art. 268 alin. 2 d din Codul muncii și anume. descrierea faptei care constituie abatere disciplinară în concret, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, încălcate, precum și motivele pentru care au fost înlăturare apărările formulate de salariat.
Că decizia nu precizează de asemenea termenul în care poate fi contestată și instanța competentă cu soluționarea acesteia, fapt pentru care instanța urmează să admită contestația și să constate nulitatea absolută a deciziei de sancționare.
Împotriva sentinței declarat recurs intimata Școala cu clasele I-VIII F, criticând-a pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs arată că în mod eronat s-a reținut nulitatea absolută deciziei întrucât a fost emisă cu respectarea dispozițiilor 268 alin. 2 din Codul muncii în sensul că face referire cu privire la termenul când poate fi contestată, nefiind obligatorie notarea instanței pentru soluționarea conflictului.
Se mai arată că faptele săvârșite de contestatoare încalcă prevederile fișei postului și regulamentul de ordine interioară, că faptele acesteia sunt repetate și cunoscute de conducerea unității, iar normele de conduită trebuie respectate de persoanele adulte și transmise corect elevilor care sunt formați în această școală.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivele de recurs, Curtea îl găsește nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 268 alin. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute în decizie se cuprinde în mod obligatoriu: a) descrierea faptei ca constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3, nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Din analiza art. 268 alin. 2 Codul muncii, rezultă că în mod obligatoriu în decizia de sancționare trebuie să se cuprindă în mod cumulativ toate dispozițiile prevăzute la lit. a-f, fiind menționat că lipsa oricăreia dintre acestea se sancționează cu nulitatea absolută.
Prin urmare, critica recurentei în sensul că în mod eronat instanța a sancționat cu nulitatea absolută decizia emisă contestatoarei, este neîntemeiată, întrucât din cuprinsul deciziei lipsesc mențiunile obligatorii referitoare la precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, precum și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Lipsa acestor mențiuni obligatorii din cuprinsul deciziei se sancționează cu nulitatea absolută.
Celelalte critici formulate de recurentă în sensul că faptele au fost repetate și cunoscute de conducere, că s-au purtat discuții necuviincioase în fața elevilor, precum și celelalte aspecte menționate de recurentă și care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi avute în vedere de instanța de recurs, întrucât instanța de fond a soluționat cauza pe excepție, nemaintrând în cercetarea fondului.
Potrivit art. 137 alin. 1.pr.civ. instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra excepțiilor de fond, caz în care este de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În condițiile în care instanța de fond a soluționat cauza pe excepție, nici în recurs nu vor mai fi analizate critice ce vizează fondul cauzei.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 312.pr.civ. se va respinge recursul, iar în baza art. 274.pr.civ. va fi obligată recurenta către intimată la 300 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata ȘCOALA CU CLASELE I-VIII F împotriva sentinței civile nr. 4009/06.06.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Obligă intimata la 300 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Red. jud. Grefier,
2 ex. /27.10.2008
Jud. fond./
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Cristina Raicea, Daniela
← Completare carnet de muncă. Decizia 8157/2008. Curtea de Apel... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 8834/2008. Curtea... → |
---|