Concediere colectivă. Inutilitatea aplicării criteriilor de prioritate la concediere în cazul desfiinţării integrale a unui departament sau unei structuri distincte din cadrul unităţii. Admisibilitatea concedierii unui salariat ce exercită o funcţie eligi
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, coroborate cu cele ale art. 69 alin. (2) lit. d) şi art. 69 alin. (3) din Codul muncii, republicat, sunt aplicabile în situaţia în care se desfiinţează doar o parte din posturile aferente unui departament sau unei structuri, ca o entitate distinctă, şi este necesară realizarea unei departajări a salariaţilor care ocupă acelaşi tip de post. În ipoteza desfiinţării integrale a unui departament sau unei structuri distincte nu se poate pretinde angajatorului să evalueze realizarea obiectivelor de performanţă şi să aplice criterii de prioritate la concediere, dat fiind că încetează contractele individuale de muncă ale tuturor salariaţilor acestui departament sau structuri distincte. Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere în scopul evitării ca angajatorul să săvârşească un abuz, respectiv să procedeze la înlăturarea subiectivă a anumitor salariaţi. Oportunitatea desfiinţării unui departament sau unei structuri distincte din cadrul unităţii angajatoare este o măsură de management, care nu poate fi cenzurată de către instanţa de judecată, aceasta fiind ţinută să verifice doar motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale deciziei de concediere raportat la cerinţele dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 60 alin. (1) lit. g) şi art. 220 alin. (1) din Codul muncii, republicat, cu cele ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, rezultă că legiuitorul a urmărit, ca o garanţie a libertăţii sindicale, asigurarea protecţiei salariaţilor ce exercită o funcţie eligibilă într-un organism sindical împotriva concedierii determinată de activitatea sindicală, respectiv de motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţii pe care-i reprezintă, astfel încât concedierea acestor salariaţi pentru motive care nu ţin de persoana angajatului este admisibilă.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1194 din 25 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 2023/21.11.2011, pronunțată în dosarul nr. 2607/115/2011, Tribunalul Caraș-Severin a respins acțiunea formulată de reclamantul P.G.D. în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA - R.T.F.C. Banat-Oltenia, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 11BO/766/14.07.2011, emisă de pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA - R.T.F.C. Banat Oltenia, reclamantului i-au încetat raporturile de muncă în baza dispozițiilor art. 55 lit. c), art. 65, art. 66, art. 69 și următoarele din Codul muncii.
în fapt, în cadrul societății pârâte au avut loc concedieri colective, măsură ce a fost adoptată conform Programului de restructurare și redresare financiară a S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA nr. 1/137/17.01.2011, pentru că pârâta a avut dificultăți economice și financiare, iar în gestionarea situației cu care s-a confruntat, printre alte măsuri economice dispuse, s-a procedat și la concedieri colective, pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, măsuri ce au fost adoptate pentru a avea ca efect reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor.
Pârâta, fiind o societate finanțată de la bugetul de stat, a fost nevoită să adopte măsuri de reducere de personal, având obligația de a se încadra în fondul de salarii alocat de la bugetul de stat și de a diminua consecințele, ca urmare a scăderii traficului de călători și a scăderii subvenției acordate societății.
Reducerea numărului de salariați, în cadrul societății, inclusiv a reclamantului, s-a datorat reducerii numărului de posturi la funcția L.M.A.E.T., conform schemei de normare aprobată de conducerea R.T.F.C. Banat-Oltenia cu nr. 301/c/316/17.06.2011. Așa cum rezultă din înscrisul denumit P.F.M. Revizia de vagoane Caransebeș cu nr. 11BO/c/770/2011 și valabil la data de 18.07.2011, în cadrul Reviziei Vagoane Caransebeș mai există 19 posturi pentru funcția de revizor tehnic vagoane, funcție pe care a fost încadrat și reclamantul, din cele 26 existente la 01.05.2011. Conform înscrisurilor, se constată că, efectiv, a avut loc o reducere de posturi de natura celui ocupat de reclamant.
Așadar, există o cauză reală și serioasă de natură economică, care poate duce la desființarea unor locuri de muncă, iar desființarea a fost efectivă, potrivit Programului de restructurare și redresare financiară a S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA nr. 1/137/17.01.2011, astfel că, în speță, sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile imperative ale art. 65 alin. (1) din Codul muncii în ceea ce privește încetarea raporturilor de muncă prin concedierea salariatului pentru motive care nu țin de persoana acestuia.
Cu referire la susținerile referitoare la nulitatea absolută a deciziei de concediere, s-a constatat că, așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, decizia contestată cuprinde elementele obligatorii, menționate în cuprinsul art. 76 din Codul muncii, respectiv toate cele patru elemente ce trebuie obligatoriu a fi indicate într-o decizie de concediere: motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități și menționarea locurilor de muncă vacante existente.
Alegațiile privitoare la faptul că: decizia nu conține datele de identificare ale emitentului, împuternicirea dată directorului R.T.F.C. Banat Oltenia să semneze decizia de concediere, că nu indică în concret cărui tribunal revine competența soluționării contestației, nu sunt fondate, având în vedere că directorul este împuternicit să dispună încetarea unui raport de muncă, conform fișei postului depusă în copie la dosar, decizia conținând datele de identificare a societății pârâte, iar pentru respectarea dreptului de a formula acțiune împotriva măsurii concedierii s-a menționat în cuprinsul deciziei atacate că instanța competentă este cea de la domiciliul reclamantului.
în speță, pârâta a efectuat și demersurile obligatorii prevăzute de art. 69 alin. (1) din Codul muncii. Astfel, prin Notificarea nr. 1/1512/21.04.2011, a înmânat federațiilor reprezentative intenția de a efectua concedieri colective, cu toate informațiile relevante conform dispozițiilor imperative ale articolului sus-menționat.
Față de situația de fapt și de drept expusă, Tribunalul a constatat că măsura concedierii dispusă pentru reclamant a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale în materie pentru concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului și cele prevăzute pentru concedieri colective.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.G.D., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziei de concediere și obligării angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, urmare a repunerii în situația anterioară emiterii deciziei de concediere.
în motivarea recursului se arată că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, dat fiind că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea fără să administreze probele solicitate pentru a-și forma convingerea dacă pârâta a aplicat corect criteriile de departajare a salariaților care au fost concediați. Tribunalul trebuia să verifice dacă pârâta a aplicat corect criteriile de stabilire a ordinii de priorități și de departajare între salariați, criterii stabilite de art. 4 din decizia contestată, și dacă vreunul din ele este aplicabil în cazul reclamantului.
Aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate, în cazul concedierilor colective, trebuie să fie riguroase și efectiv stabilite pentru o selectare clară și reală a salariaților ce trebuie concediați în cadrul unei asemenea proceduri. Cel puțin unul dintre aceste criterii trebuie să fie aplicabil salariaților concediați și nu este suficientă indicarea formală a criteriilor doar pentru a îndeplini, aparent, o cerință legală impusă de art. 76 din Codul muncii republicat.
Pârâta nu a făcut dovada că, la data emiterii deciziei de concediere, reclamantul se afla în vreuna din situațiile limitativ prevăzute de art. 4 din decizia de concediere, respectiv nu a probat: că ar fi asociat la altă societate comercială, că ar fi avut alt loc de muncă, că ar fi cumulat pensia cu salariul, că ar fi îndeplinit condițiile de pensionare la cerere, caz în care prima instanță trebuia să constate că nici unul dintre criteriile stabilite la art. 4 din decizie nu-i este aplicabil, ceea ce face ca selectarea reclamantului, printre cei concediați, să fie lipsită de un fundament real și legal.
Conform art. 5 din decizia de concediere, în cadrul unității nu există posturi vacante de natura celui ocupat de salariatul în cauză. în cadrul Reviziei de Vagoane Caransebeș, potrivit schemei de normare valabilă de la 1.05.2011, au fost 17 posturi de revizor tehnic vagoane II și au rămas tot 17 posturi de revizor tehnic vagoane II, în conformitate cu P.F.M. valabil de la data de 18.07.2011, astfel încât nu s-a desființat nici un post de natura celui ocupat de reclamant. Pârâta nu justifică pentru ce motiv sau criteriu a fost ales printre cei concediați, iar decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat.
Pentru respectarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. c) din Codul muncii republicat, nu este suficientă o enumerare a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități, ci trebuie justificat motivul pentru care, potrivit acestor criterii, reclamantul a fost ales printre cei concediați. Deși a solicitat, prin acțiune și prin răspunsul la întâmpinare, ca prima instanță să pună în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei rezultatele evaluării activității sale profesionale și a celorlalți salariați cu funcții similare din cadrul Reviziei de Vagoane Caransebeș, pe care le consideră probe utile, concludente și pertinente soluționării cauzei, prima instanță nu a avut în vedere aceste cereri.
Reclamantul a susținut și că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii republicat, care interzice concedierea pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical, dat fiind că reclamantul era secretar al Comitetului de Conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj la momentul concedierii, însă prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este temeinică și legală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea a constatat că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul P.G.D. a fost angajatul societății pârâte în funcția de revizor tehnic vagoane II, în cadrul Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători R.T.F.C. Banat-Oltenia - Divizia Exploatare/Revizii - Revizia Vagoane Caransebeș - Post Revizie Lugoj, până la data de 18.07.2011.
Ca urmare a Programului de restructurare și redresare economico-financiară a SNTFC CFR Călători SA, s-a stabilit noua structură organizatorică a pârâtei, hotărându-se, printre altele, și desființarea Postului de Revizie Lugoj (Revizia Vagoane).
Prin Decizia nr.11 BO/776/14.07.2011, emisă de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători RTFC Banat-Oltenia, s-a dispus concedierea reclamantului P.G.D., începând cu data de 18.07.2011, ca urmare a desființării locului de muncă al salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. c) Codul muncii, republicat, în cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform dispozițiilor art. 69 alin. (2) lit. d) Codul muncii, care prevăd criteriile de ordin social, ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea ordinii de priorități.
Totodată, conform prevederilor art. 69 alin. (3) din Codul muncii, criteriile reglementate la art. 69 alin. (2) lit. d) Codul muncii se aplică pentru departajarea salariaților după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Dispozițiile legale anterior menționate vizează numai situația în care se desființează doar o parte din posturile aferente unui departament sau unei structuri, ca o entitate distinctă, și este necesară realizarea unei departajări a salariaților care ocupă același tip de post. Ori, în speță, s-a desființat Postul de Revizie Lugoj în integralitatea sa, motiv pentru care nu se poate pretinde angajatorului să evalueze realizarea obiectivelor de performanță și să aplice criterii de prioritate la concediere, în condițiile în care toți angajații din cadrul Postului de Revizie Lugoj au fost concediați.
Legiuitorul a reglementat aplicarea criteriilor pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere în scopul evitării ca angajatorul să procedeze la înlăturarea subiectivă a anumitor salariați.
în contextul în care, raportat la împrejurările cauzei, nu se poate lua în discuție departajarea salariaților realizată în mod subiectiv, respectiv săvârșirea unui abuz de către angajator, nu se poate reține nerespectarea dispozițiilor art. 69 alin. (2) lit. d) și alin. (3) din Codul muncii, iar probele solicitate de către reclamant pentru verificarea aplicării corecte de către pârâtă a criteriilor de departajare a salariaților concediați nu erau utile soluționării cauzei pendinte.
Desființarea efectivă a fost dovedită de către pârâta-intimată S.N.T.F.C. „CFR Călători” SA - R.T.F.C. Banat-Oltenia, dat fiind că toate posturile din cadrul Postului de revizie Lugoj au desființate, iar cauza reală și serioasă s-a raportat la dificultățile economico-financiare ale angajatorului, neexistând nici un indiciu că la baza concedierii s-au aflat motive de ordin subiectiv care au vizat persoana reclamantului.
Pe de altă parte, instanța de judecată nu se poate raporta la posturile rămase în structura Reviziei de Vagoane Caransebeș, cum solicită reclamantul-recurent, atâta timp cât Postul de Revizie Lugoj figura cu o structură de personal distinctă, activitatea salariaților din cadrul acestui post nemaifiind necesară societății angajatoare, astfel încât este imposibilă realizarea unei departajări între un salariat aparținând Postul de Revizie Lugoj și cei din cadrul Reviziei de Vagoane Caransebeș.
Oportunitatea desființării Postului de Revizie Lugoj este o măsură de management, care nu poate fi cenzurată de către instanță, aceasta fiind ținută să verifice doar motivele de nelegalitate și netemeinice raportat la cerințele dispozițiilor art. 65 din Codul muncii. Ori, în condițiile în care a fost urmată procedura concedierii colective, reglementată de prevederile art. 69 și următoarele din Codul muncii, desființarea a fost reală și efectivă, iar acțiunea reclamantului a fost respinsă în mod corect de către prima instanță ca neîntemeiată.
Reclamantul-recurent susține că decizia de concediere contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, dat fiind că, la momentul concedierii, el ocupa funcția de secretar al Comitetului de conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj. Această alegație a sa nu este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.
Conform încheierii civile nr. 539/4.03.2011, pronunțată de către Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 542/252/2011, la data concedierii, reclamantul-recurent era secretar al Comitetului de conducere al Sindicatului Feroviar de la Revizia de Vagoane Lugoj.
Art. 60 alin. (1) lit. g) din Codul muncii, republicat, interzice concedierea salariaților pe durata exercitării unei funcții eligibile într-un organism sindical. Aceste prevederi legale trebuie coroborate cu cele ale art. 220 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora: „pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediați pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații din unitate”, și cu cele ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, în conformitate cu care „sunt interzise modificarea și/sau desfacerea contractelor individuale de muncă ale membrilor organizațiilor sindicale pentru motive care privesc apartenența la sindicat și la activitatea sindicală”. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor menționate anterior rezultă că legiuitorul a urmărit, ca o garanție a libertății sindicale, asigurarea protecției salariaților ce exercită o funcție eligibilă într-un organism sindical împotriva concedierii determinată de activitatea sindicală, respectiv de motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariații pe care-i reprezintă, astfel încât concedierea pentru motive care nu țin de persoana angajatului a acestor salariați este admisibilă.
Prin urmare, Curtea a constat că, raportat la cele reținute anterior, concedierea reclamantului a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a prevederilor art. 65 și următoarele coroborate cu cele ale art. 60 alin. (1) lit. g) și art. 220 alin. (1) din Codul muncii, precum și ale art. 10 din Legea nr. 62/2011, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. sau vreun alt motiv de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârii recurate.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a respins recursul formulat de către reclamantul-recurent ca nefondat.
| ← Litigiu de muncă. Drepturi băneşti - obligarea angajatului... | Suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa... → |
|---|
