Conflict de muncă. Noţiune. Natura juridică a indemnizaţiei cuvenită magistraţilor, cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani, la data pensionării sau a eliberării din funcţie pentru alte motive neimputabile
| Comentarii |
|
Dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 62/2011 nu definesc conflictul individual de muncă, ci stabilesc termenele în care pot fi declanşate anumite categorii de conflicte de muncă. Aceste prevederi legale vizează doar unele conflicte de muncă şi se completează cu dispoziţiile art. 268 din Codul muncii, republicat. Conflictele de muncă sunt definite de art. 1 lit. n) din Legea nr. 62/2011, iar conflictele individuale de muncă de art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011. Indemnizaţia reglementată de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 se plăteşte de către angajator, fiind un drept derivat din raportul muncă al magistratului, iar nu de către casa de pensii, întrucât indemnizaţia în litigiu nu reprezintă un drept de asigurări sociale, astfel încât nu sunt aplicabile, într-un litigiu având ca obiect obligarea angajatorului la plata acestei indemnizaţii, prevederile art. 153 lit. f) coroborate cu cele ale art. 155 alin. (1) şi ale art. 156 din Legea nr. 263/2010.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1652 din 20 iunie 2012
Prin sentința civilă nr. 538/5.03.2012, pronunțată în dosarul nr. 247/108/2012, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamantul S.P. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Arad și Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești București.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin decizia nr. 276691/31.08.2010, reclamantul a fost înscris la pensie de invaliditate, drepturile fiindu-i acordate începând cu data de 28.06.2010, cu toate că cererea acestuia a fost înregistrată la data de 30.06.2010.
Această pensie de invaliditate i-a fost acordată în baza art. 53 din Legea nr. 19/2000, așa cum rezultă din decizia nr. 276691/31.08.2010.
Ulterior, prin decizia nr. 276691/08.12.2010, reclamantul a fost înscris la pensie de serviciu, potrivit art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, fiind eliberat din funcție prin pensionare, conform decretului nr. 233/28.02.2011. Plata pensiei s-a făcut începând cu data eliberării din funcția de judecător, respectiv cu data publicării în Monitorul Oficial a decretului de eliberare din funcție: 4.03.2011.
Prin urmare, reclamantul a avut funcția de judecător până la data de 4.03.2011, adică și pe perioada în care a beneficiat de pensie de invaliditate, deoarece boala care a dus la acordarea pensiei de invaliditate poate să se vindece, iar reclamantul putea să-și reia activitatea de judecător.
Instanța de fond a constatat că dispozițiile referitoare la plata indemnizației egale cu 7 salarii brute, prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, dispun că „judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.
Astfel, potrivit prevederilor acestui text de lege, doar la data pensionării, adică a eliberării din funcție prin pensionare sau eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, se acordă o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute.
Reclamantul s-a înscris la pensie de invaliditate prin decizia nr. 276691/31.08.2010 și a păstrat calitatea de judecător pe parcursul perioadei în care a beneficiat de această pensie, deoarece nu a fost eliberat din funcția de judecător decât la data de 4.03.2011, când a fost publicat decretul de eliberare din funcție prin pensionare.
Având în vedere că reclamantul a fost eliberat din funcția de judecător, prin pensionare, de la data de 4.03.2011, doar de la această dată i s-ar putea acorda indemnizația prevăzută de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată. La această dată a fost în vigoare Legea nr. 285/2010, care prevede, la art. 13 alin. (1), că „în anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”. Reclamantul, fiind înscris la pensie specială în cursul anului 2011, nu mai poate beneficia de plata celor 7 indemnizații de încadrare lunare brute solicitate prin prezenta acțiune, deoarece dispozițiile legale citate anterior, nu o mai acordă.
De altfel, și în anul 2010 a existat o prevedere identică, respectiv art. 9 din Legea nr. 118/2010, care dispunea că “începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă”.
Pensia de invaliditate a fost acordată în temeiul art. 53 din Legea nr. 19/2000, în prezent abrogată, iar această lege nu prevedea plata vreunei indemnizații la acordarea pensiei de invaliditate, ea fiind prevăzută doar de legea specială care reglementează pensia specială de care beneficiază reclamantul, la eliberarea din funcția de judecător, și care s-a aplicat de la data de 04.03.2011, data publicării decretului de eliberare din funcție.
Reclamantul a formulat recurs, la data de 13.07.2011, împotriva sentinței civile nr. 538/05.03.2012 a Tribunalului Arad, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea recursului se arată, în esență, că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 81 din Legea nr. 303/2004, atunci când a concluzionat că indemnizația prevăzută de alin. (1) al acestui text de lege poate fi acordată numai la eliberarea din funcția de judecător, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României a decretului semnat de Președintele României.
Totodată, se susține că prima instanță a apreciat în mod greșit că, în speța dedusă judecații, sunt incidente dispozițiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 și cele ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010.
în drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 C.proc.civ.
Pârâtul-intimat Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală.
Pârâtul-intimat Tribunalul Arad nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
La termenul de judecată din data de 13.06.2012, în temeiul art. 137 Cod de procedură civilă raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, Curtea, a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului de către reclamant și a reținut acest recurs în pronunțare pe excepția tardivității recursului.
Recurentul a depus concluzii scrise, prin care susține că excepția tardivității recursului este nefondată, dat fiind că obiectul acțiunii nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 211 din Legea nr. 62/2011, astfel încât nu sunt incidente nici dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011, ci cele ale art. 153 lit. f) din Legea nr. 263/2010 coroborate cu cele ale art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și cele art. 301 C.proc.civ., iar recursul pendinte a fost declarat în termenul legal.
Examinând excepția de tardivitate a recursului declarat de către reclamant, prin prisma dispozițiilor art. 299 și art. 301 C.proc.civ. raportate la cele ale art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care instituie un termen de recurs special de 10 zile de la comunicarea hotărârii recurate pentru cauzele ce au ca obiect soluționarea unui conflict de drepturi, Curtea a constatat că excepția de tardivitate a recursului este întemeiată și o admite, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea pendinte, reclamantul Stana Petru a chemat în judecată pârâții Tribunalul Arad și Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata indemnizației egală cu 7 indemnizații lunare brute de care reclamantul a beneficiat la momentul pensionării sale pentru invaliditate, în temeiul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 dispune că: „judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.
Această indemnizație se plătește de către angajator, iar nu de către casa de pensii, întrucât indemnizația în litigiu nu reprezintă un drept de asigurări sociale, astfel încât nu sunt aplicabile, în speță, prevederile art. 153 lit. f) coroborate cu cele ale art.155 alin. (1) și ale art. 156 din Legea nr. 263/2010, cum greșit susține recurentul.
Potrivit art. 1 lit. n) din Legea nr. 62/2011, conflictul de muncă este „conflictul dintre angajați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă sau de serviciu”. Conflictele de munca pot fi colective sau individuale.
Art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 definește conflictul individual de muncă, după cum urmează: „conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele: (i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu; (ii) conflictele în legătură cu constatarea nulității contractelor individuale de muncă ori a unor clauze ale acestora; (III) conflictele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora”.
Dispozițiile art. 211 din Legea nr. 62/2011 nu definesc conflictul individual de muncă, ci stabilesc termenele în care pot fi declanșate anumite categorii de conflicte de muncă.
Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea a constatat că litigiul pendinte reprezintă un conflict individual de muncă, dat fiind că obiectul său vizează obligarea angajatorului la plata către reclamant a unei indemnizații prevăzută de Legea nr. 303/2004, astfel încât, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011, iar nu cele de drept comun, respectiv ale art. 301 C.proc.civ.
Art. 215 din Legea nr. 62/2011, dispune că „termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii”, prin care a fost soluționat un conflict individual de muncă.
La data de 29.03.2012 a Arad, pronunțată în dosarul nr. 247/108/2012, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii, reclamantul având la dispoziție un termen de 10 zile de la această comunicare pentru a formula recurs, conform art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, termen care se calculează în conformitate cu dispozițiile art. 101 C.proc.civ..
în aceste condiții, ultima zi de declarare a recursului a fost 9.04.2012. în speță, recursul a fost depus la Tribunalul Arad la data de 12.04.2012. Prin urmare, Curtea a constatat că termenul de declarare a recursului a fost depășit, reclamantul-recurent fiind decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit prevederilor art. 103 C.proc.civ..
Dat fiind că excepția tardivității recursului formulat de către reclamantul-recurent este întemeiată, instanța de recurs nu a mai analizat motivele de recurs invocate tardiv de către recurent.
Pentru considerentele de fapt și de drept arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) Cod de procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de către reclamant ca tardiv formulat.
| ← Suspendarea contractului individual de muncă din iniţiativa... | Conflict de muncă; anulare decizie încetare CIM → |
|---|
