Conflict de muncă. Decizia 1151/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1151
Ședința publică din 16 iulie 2009
PREȘEDINTE: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Aurelia
GREFIER:
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 400/2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta Universitatea " ", având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta recurentă lipsă, avocat, iar pentru pârâta intimată, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei depune la dosar copiile certificate pentru conformitate cu originalul a următoarelor acte: chitanțele nr. 08-277/19.11.2008, nr. 09006/27.01.2009, nr. 09174/14.07.2009, nr. 09160/22.06.2009, facturile nr. 08-370/07.11.2008, nr. 09172/15.05.2009, copia contractului de prestări servicii încheiat între reclamantă și " ", bon fiscal nr. 0081/23.06.2009, copia bonului fiscal nr. 0230/15.07.2009.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă, prin apărător, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, arătând că argumentele primei instanțe nu pot fi reținute, întrucât nu se poate vorbi de o subfinanțare a universității, în situația în care cheltuielile de personal provenite de la Ministerul Educației au crescut. De asemenea, a arătat că numărul de ore a fost redus în mod nelegal, întrucât prevederile Statutului personalului didactic cu privire la stabilirea grupelor de studenți au caracter imperativ, iar pârâta nu a ținut cont de acest aspect.
Reprezentantul intimatei a pus concluzii de respingere a recursului, solicitând menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin Sentința Civilă nr. 400/2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea reclamantei,in contradictoriu cu pârâta Universitatea, având ca obiect constatarea nulității deciziei de concediere,a hotărârii de desființare a postului și reintegrarea in funcția de asistent universitar al reclamantei,concomitent cu obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale.
Pentru a pronunța această sentință,Tribunalul a reținut in esență că prin Hotărârea nr. 261/09.10.2008,Universitatea pârâtă aprobat statele de funcții ale personalului didactic avizate de consiliile facultăților pentru anul universitar 2008 - 2009, iar prin hotărârea nr. 214/09.09.2008 (fila 42) a stabilit numărul maxim de 75 de studenți în grupă, în condițiile în care art. 84 alin. 5 lit. a din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic stabilește numărul maxim al studenților în grupa de studii la 25, iar în subgrupa de studii pentru aplicații și lucrări practice la 13. Tribunalul a apreciat însa că aceste prevederi nu au caracter imperativ, ci unul dispozitiv, în condițiile în care învățământul universitar este guvernat de principiul autonomiei universitar prevăzut și de art. 11 din Carta Universității, conform căruia autonomia universitară reprezintă o modalitate de autoconducere ce constă în "dreptul universității de a se conduce, de a-și asuma un ansamblu de competențe, obligații și responsabilități în concordanță cu opțiunile și orientările strategice naționale ale dezvoltării învățământului superior". În plus, statul de funcții al anului universitar 2007 - 2008 denotă o situație similară, în ceea ce privește numărul studenților pe grupe situat între 16 și 85, astfel că în următorul an numărul studenților s-a situat între limita minimă de 17 și cea maximă de 67.
Prin Hotărârea nr. 246/09.10.2008 a Senatului Universității s-a dispus, cu unanimitate de voturi, desființarea postului de asistent titular al reclamantei, și anume postul nr. 37 (cuprinzând disciplinele tehnologia materialelor, mecanică, tratamente termice, știința și ingineria materialelor, programarea calculatoarelor și limbaje de programare) din statul de funcții al Facultății de Inginerie. În motivarea hotărârii sunt prezentate adresa nr. 2441/06.10.2008 a Facultății de Inginerie privitoare la înștiințarea Senatului referitor la imposibilitatea constituirii normei didactice pentru 3 cadre didactice, cu redarea sintetică argumentelor prezentate în înscrisul respectiv.
Prin decizia nr. 526/10.10.2008 a Universității s-a dispus încetarea contractului de muncă al reclamantei prin aplicarea prevederilor art. 65 din Codul muncii, ca urmarea desființării postului de asistent titular deținut de aceasta, datorită imposibilității constituirii normei didactice, ca urmare diminuării numărului de ore aplicative, precum și imposibilității completării sau înlocuirii normei didactice a acesteia cu o normă de cercetare, întrucât reclamanta nu are în derulare proiecte de cercetare. Decizia cuprinde deci motivele încetării contractului de muncă al reclamantei,reluând în preambul argumentele hotărârii nr. 246/09.10.2008 și întemeindu-se pe dispozițiile art. 65 și 73 cu urm. din Codul muncii, art. 96 pct. 19 din Carta Universității (referitor la atribuțiile rectorului) și invocând, de asemenea, Ordinul nr. 5486/29.09.2008 al Ministerului Educației, Cercetării și T de desemnare a rectorului.
În consecință, contractul de muncă al reclamantei a încetat, în condițiile art. 65 din Codul muncii, deci pentru motive care nu țin de persoana sa, fiind determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, o condiție a acestei concedieri fiind ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
Pornind de la prevederile art. 66 din același cod, Tribunalul a conchis că in cazul reclamantei a avut loc o concediere individuală, astfel că angajatorul nu are obligația prezentării ordinii de priorități a concedierilor, dacă au avut loc mai multe. Astfel, conform adresei nr. 716/09.02.2009 a Universității,necontestată de reclamantă, în anul 2008 au fost concediate 10 cadre didactice din totalul de 366 angajați, nefiind îndeplinite cerința încetării contractelor de muncă pentru cel puțin 30 de salariați raportat la un număr de cel puțin 300 de salariați, conform art. 68 alin. 1 lit. c din Codul muncii pentru a fi vorba despre o concediere colectivă.
În ceea ce privește adoptarea statelor de funcții, din prevederile art. 130 alin. 3, art. 115 pct. 3, art. 82 pct. 58 ale Cartei referitoare la atribuțiile Senatului Universității consiliului facultății și catedrei/departamentului coroborat cu art. 84 alin. 4-6 din Legea nr. 128/1997 prima instanță a constatat următoarea procedură:catedra întocmește statul de funcții după consultarea membrilor săi, ca urmare a precizării sarcinilor didactice de către consiliul facultății; apoi statul de funcții este avizat de consiliul facultății și supus aprobării de către senat, fără a fi prevăzută necesitatea redactării unei hotărâri, din punct de vedere formal, pentru fiecare dintre cele trei etape.
Or, din înscrisurile descrise mai sus rezultă respectarea acestei proceduri.
Pe de altă parte, prin întocmirea statelor de funcții, catedra nu este obligată să păstreze aceleași discipline pentru fiecare cadru didactic, iar odată aprobat statul de funcții de către senat, modificarea disciplinelor devine obligatorie pentru angajați.
In concluzie,judecătorii fondului au reținut că universitatea nu a realizat o concediere colectivă; desființarea postului reclamantei a avut drept cauze necesitarea reorganizării pârâtei, ca urmare a reducerii numărului de studenți și a finanțării din partea Ministerului Educației, Cercetării și T; în cadrul Facultății de Inginerie - au fost reduse posturile aflate la baza ierarhiei didactice - preparator și asistent universitar, fiind menținute, în general, cadrele didactice doctori și doctoranzi; reclamantei nu i s-a putut înlocui norma didactică cu una de cercetare, neavând normă de cercetare, reclamanta a fost retrogradată din postul de șef lucrări la cel de asistent deoarece nu a reușit finalizarea doctoratului în termen; propunerea reducerii posturilor a fost făcută de facultatea de inginerie, cu majoritatea de voturi a membrilor consiliului facultății, ca urmare a reducerii numărului de formații de studii și a orelor didactice aplicative cu 94, neputându-se acoperi normele didactice pentru 2 preparatori și un asistent.
Toate acestea denotă existența unei cauze reale și serioase pentru desființarea postului de asistent universitar ocupat de reclamantă, astfel că au fost respectate cerințele legale ale concedierii prin prisma prevederilor art. 65 din Codul muncii, contestația salariatei fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs in termenul legal reclamanta,recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 01.06.2009, solicitând modificarea in tot a sentinței supusă reformării,in sensul admiterii contestației sale,așa cum a fost formulată in primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantei,care,in opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct.9, coroborate cu cele ale art. 301 ind.1/pr.civ.,Curtea constată că acesta au vizat in esență interpretarea eronată a prevederilor art. 85 alin.5 din Legea nr. 128/1997,privind statutul personalului didactic in ce privește caracterul dispozitiv al normelor legale vizând numărul de studenți ce pot forma o grupă de studiu.
Recurenta susține că,dimpotrivă,contrar celor reținute de prima instanță, interesul ocrotit prin norma legală mai sus menționată este unul public,cerința art. 85 alin.5 din lege fiind una imperativă,iar sancțiunea încălcării sale printr-un act de autoritate al angajatorului este nulitatea absolută. Actul normativ stabilește numărul minim și maxim al studenților ce pot compune o grupă,in aceste limite putând fi exercitată autonomia universitară,sintagmain următoarele condițiifiind,fără îndoială, una imperativa.
A mai adăugat recurenta că Hotărârea nr. 214/2008,emisă de Senatul Universității este nelegală întrucât contravine unor dispoziții imperative, autonomia universitară neputând fi exercitată decât in concordanță cu opțiunile și orientările strategice naționale ale dezvoltării învățământului superior, stabilite prin lege.
Hotărârea primei instanțe de fond a fost criticată și sub aspectul interpretării eronate a probelor administrate,in contextul in care din înscrisul depus de intimată, intitulatAnaliza structurii cheltuielilor de personala rezultat că in anul 2007 suma acordată din veniturile publice a fost de 5.733.157 lei,in timp ce in anul 2008 finanțarea din partea ministerului d e resort a fost de 6.936.754 lei.
In fine,autoarea recursului a mai adăugat că judecătorii fondului au ajuns la concluzia greșită ca pârâta ar fi respectat procedura legală privind adoptarea statului de funcții prin care a fost desființat postul său,fără a ține seama că au fost încălcate prevederile art. 84.alin.4 din Legea nr. 84/1995, care impun întocmirea statului de funcții, pe baza unei propuneri,concretizate printr- hotărâre a catedrei in cauză, care se ia cu majoritate simplă de voturi.
Poziția procesuală a intimatei a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la filele 10-13,prin care aceasta a solicitat respingerea recursului, cum motivarea că decizia Universității de reorganizare a activității a fost luată pe fondul scăderii accentuate a finanțării din fondurile ministerului d e resort și diminuării numărului de studenți, ceea ce a impus luarea unor masuri urgente pentru scăderea cheltuielilor, că prima instanță de fond a observat in mod corect că prevederile art. 84 alin.5 din Statutul personalului didactic au caracter dispozitiv in contextul consacrării principiului autonomiei universitare și că întocmirea noilor state de funcții s-a făcut cu respectarea prevederilor legale.
La dosar au fost depuse chitanțe avocațiale,contract de prestări servicii,precum și facturi și bonuri fiscale,pentru dovedirea cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul reclamantei,prin prisma motivelor invocate,a actelor de procedură efectuate in primul ciclu procesual,cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct.9,art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ. Curtea reține următoarele:
Intr-adevăr, așa cum corect a observat instanța de fond, desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei prin decizia nr. 526/10.10.2008 a Universității, a avut drept temei prevederile art. 65 din Codul muncii și s-a datorat desființării postului de asistent titular deținut de aceasta, pe baza Hotărârii nr. 246/09.10.2008 a Senatului Universității,motivată pe imposibilitatea constituirii normei didactice in cadrul Facultății de inginerie, ca urmare diminuării numărului de ore aplicative, precum și imposibilității completării sau înlocuirii normei didactice a acesteia cu o normă de cercetare, întrucât salariata in discuție nu are în derulare proiecte de cercetare.
Chiar dacă motivele obiective ce au impus reducerea activității in cadrul Facultății de inginerie a Universității nu sunt menționate in nici una dintre cele două hotărâri de mai sus, din apărările de fond ale intimatei a rezultat că ar fi avut drept cauze scăderea accentuată a finanțării din fondurile ministerului d e resort și diminuarea numărului de studenți.
Ori,dacă diminuarea numărului de studenți ai Facultății in anul universitar 2008-2009,față de anul 2007-2008 rezultat din cele două tabele comparative depuse la dosar de intimată ( filele 40-41 dosar fond), nu același lucru se poate spune despre situația finanțării instituționale a unității de învățământ superior,așa cum s-a conturat din înscrisul intitulatAnaliza structurii cheltuielilor de personal,aflat la dosar la fila 39.
Curtea constată că scăderea finanțării pârâtei din fondurile ministerului d e resort nu a fost dovedită,in condițiile in care înscrisul mai sus menționat ilustrează o creștere a cheltuielilor de personal provenite din fonduri publice,in anul 2008,comparativ cu anul 2007. Dacă această creștere se datorează unor majorări salariale aplicate cadrelor didactice prin acte normative cu caracter special obligatorii, așa cum susține pârâta, atunci înscrisul in discuție nu este edificator decât pentru a demonstra că pentru acoperirea cheltuielilor de personal ale Universității, tendința in anul 2008 fost de creștere a proporției finanțării din venituri proprii, cu un procent de aproximativ 7%,fața de anul precedent, când fondurile publice au avut o pondere mai mare pentru acoperirea respectivelor cheltuieli.
Pe de altă parte, Curtea observă că statul de funcții pe anul universitar 2008-2009,care a impus restrângerea activității la Facultatea de inginerie in cadrul căreia funcționa contestatoarea, a avut ca punct de plecare,printre altele și Hotărârea nr. 214/09.09.2008 (fila 42) a Senatului care a stabilit numărul maxim de 75 de studenți în grupă, în condițiile în care art. 84 alin. 5 lit. a din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic limitează numărul maxim al studenților în grupa de studii la 25, iar în subgrupa de studii pentru aplicații și lucrări practice la 13.Efectul unei atari împărțiri a fost,fără îndoială, reducerea in mod artificial a numărului de grupe și subgrupe pentru anul universitar 2008-2009,cu consecința micșorării numărului de ore la fiecare dintre disciplinele predate la nivelul Facultății.
Pornind de la situația de fapt mai sus expusă, Curtea împărtășește intru-totul opinia recurentei potrivit căreia intimata a procedat la organizarea activității Universității cu ignorarea prevederilor imperative ale art. 84 alin. 1 și 5 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic,care impun senatelor universităților condiții legale obligatorii in exercitarea atribuțiilor de stabilire a formațiunilor de studiu și dimensiunilor acestora.
Curtea mai notează că,așa cum corect a susținut autoarea recursului,scopul urmărit de legiuitor prin fixarea unor limite in ce privește numărul de studenți intr-o grupă de studii a fost acela de a asigura un standard minimal de calitate activității didactice universitare, finalitate care,luând in considerare domeniul de reglementare,face ca interesul ocrotit prin norma juridică încălcată de intimată să fie unul public iar nu individual.
Este adevărat că,in principiu, autonomia universitară, explicată cu ajutorul art. 89 alin.1 din Legea învățământului nr. 84/1995 constă în dreptul comunității universitare de a se conduce, de a-și exercita libertățile academice fără nici un fel de ingerințe ideologice, politice sau religioase, de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, printre care organizarea activității didactice in ansamblu și a structurii de personal ocupă un rol esențial. Exercitarea prerogativelor ce decurg din consacrarea principiului autonomiei universitare nu pot excede cadrului legal, opțiunilor și orientărilor strategice naționale ale dezvoltării învățământului superior.
Concluzionând asupra celor mai sus expuse, Curtea constată că instanța de fond a interpretat in mod eronat prevederile art. 84 alin. 1 și 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, raportate la principiul autonomiei universitare, făcând aprecieri greșite asupra caracterului dispozitiv al acestor prevederi, împrejurare de natură a atrage incidența in speță a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9/pr.civ.
In fine,Curtea apreciază că este întemeiată și critica adusă de recurentă modului arbitrar de derulare a procedurii de stabilire a statelor de funcții in cadrul pârâtei. Astfel pârâta a ignorat prevederile art. 84 alin.4 din Statut,dar și pe cele ale art. 130 din Carta Universității, potrivit cărora propunerea statelor de funcții se face de membrii catedrei,cu votul unei majorități simple din numărul membrilor, ceea ce implică luarea unei hotărâri in acest sens. In contextul expus,apare ca cel puțin discutabil dacă referirea făcută la inițiativa catedrei in realizarea statului de funcții,in conținutul Adresei nr. 2471/2008, emisă de Facultatea de inginerie poate acoperi acest viciu al procedurii.
procedurii de reorganizare a activității pârâtei intimate,care au determinat reformarea sentinței de fond,sunt tot atâtea motive pentru care instanța de recurs va admite acțiunea reclamantei,va dispune anularea Deciziei nr. 526/10.10.2008 emisă de rectorul Universității " ", precum și a Hotărârii nr. 246/2008 a Senatului Universității " " și va dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă. In baza art. 78 din Codul muncii pârâta va fi obligată să plătească reclamantei, cu titlul de despăgubiri, o sumă egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care a ar fi beneficiat aceasta, începând cu data concedierii, 30.10.2008 și până la data reintegrării efective.
La modul de rezolvare a cererii incidentale a reclamantei,având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, instanța va lua in considerare criteriul legal al culpei procesuale prevăzut de art. 274 și urm./pr.civ.,așa încât pârâta intimată va fi obligată să suporte plata onorariului avocațial avansat de contestatoare in cele două faze ale procesului,precum și cheltuielile de transport ocazionate de deplasarea reprezentantului său convențional in fața Curții de APEL TIMIȘOARA.
In privința pretinselor cheltuieli pentru servicii, Curtea observă că,in condițiile in care contractele încheiate de reclamantă cu apărătorul ales nu detaliază in mod expres modul de calcul al serviciilor in discuție,creanța recurentei împotriva intimatei nu este certă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 400/2009 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite acțiunea reclamantei și dispune anularea Deciziei nr. 526/10.10.2008 a rectorului Universității " ", precum și a Hotărârii nr. 246/2008 a Senatului Universității " ".
Dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior desfacerii contractului individual de muncă și obligă pârâta să plătească reclamantei, cu titlul de despăgubiri, o sumă egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi salariale de care a ar fi beneficiat aceasta, începând cu data concedierii, 30.10.2008, și până la data reintegrării efective.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.785 RON, cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță, precum și la suma de 1.885 RON reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. 30.09.2009/
Tehnored //30.09.2009/2 ex
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Raluca PanaitescuJudecători:Raluca Panaitescu, Maria Ana Biberea, Aurelia
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 297/2008. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 10/2008. Curtea de... → |
|---|
