Contestație decizie de sancționare. Decizia 297/2008. Curtea de Apel Craiova

Comentarii

0

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 297

Ședința publică de la 05 Februarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - -

Pe rol, pronunțarea în recursul declarat de pârâta Uniunea și din România - Asociația pentru Drepturi de autor împotriva sentinței civile nr. 1343/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 25.01.2008, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză inițial la 01.02.2008, ulterior la 05.02.2008, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 07.03.2006 reclamanta a chemat in judecată intimata Uniunea din România - solicitând instanței să fie obligată intimata să-i comunice conform legii decizia prin care s-a dispus măsura disciplinară, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii a arătat că a fost angajată pe funcția de contabil principal la Inspectoratul Interjudețean C al Uniunii din România începând cu data de 10.07.1987 până la data de 07.03.2003 când a fost obligată de către șeful Inspectoratului și inspectorul coordonator al uniunii să predea cheile, documentele și să părăsească locul de muncă așa cum rezultă din procesul verbal anexat.

I s-a spus că i se va desface contractul de muncă și se va comunica decizia ulterior.

Din 2003 până în prezent a făcut mai multe cereri adresate angajatorului pentru a i se comunica decizia conform legii, respectiv cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. I s-a răspuns că decizia a fost comunicată in două moduri.prima dată prin înmânare directă când a refuzat să semneze și a doua oară prin intermediul BEJJ..

Reclamanta menționează că nu i s-a comunicat in nici unul din cele două moduri, iar modalitatea de comunicare prin executor judecătoresc nu este prevăzută de dreptul muncii.

La data de 10.04.2006 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii cu cheltuieli de judecată.

A invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului în soluționarea cauzei conform art. 1 Cod pr. civilă competenta revenind judecătoriei, precum și necompetenta teritorială a instanței potrivit art. 5.c Cod Penal, cererea fiind de competenta instanței de la domiciliul pârâtului.

Pe fondul cauzei, a invocat faptul că începând cu anul 2001 reclamanta a creat serioase probleme desfășurării activității în cadrul Inspectoratului C - și a fost sancționată disciplinar în mai multe rânduri

A săvârșit numeroase abateri prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prevăzute în fișa postului și astfel prin decizia nr. 20/4.03.2003 emisă de - s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă.

Intimata a depus la doar copii xerox de pe următoarele acte: adresele nr. 22/N/2003 din 3.02.2003, nr. 137/12 02 2003, nr. 784/11.07.2003, nr. 844/21.07.2003, convocare nr. 140/04.03.2003, decizia nr. 20/4.03.2003, proces verbal din 7.03.2003, cererea contestatoarei din 17.02.2003, sesizările revistei, proces-verbal din 7.03.2003, carnetul de muncă al contestatoarei.

La data de 2.05.2006 reclamanta a formulat precizare de acțiune prin care a solicitat tribunalului să ia act că înțelege să conteste decizia nr. 20/04.03.2003, solicită a se constata nulitatea acesteia, să se dispună reintegrarea sa in funcție și să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale pentru perioada 4 03 2003 până la reintegrare.

In motivarea precizării a arătat că decizia nu i-a fost comunicată conform legi, respectiv asa cum prevede art. 268 pct 4 din Codul Muncii cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Totodată intimata a refuzat să-i comunice decizia deși contestatoarea i-a solicitat aceasta de mai multe ori.

A invocat excepția decăderii intimatei din dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară in termenul de 6 luni de la data cunoașterii faptelor, excepția prescripției dreptului de a aplica măsura luată prin decizie, comunicarea fiind făcută după 3 ani de la emitere.

A invocat totodată motivele de nulitate prev. de art. 268 pct. 2 lit a,b,c și f respectiv nu s-au indicat prevederile din contractul colectiv de muncă și din actul intern, nu s-au precizat motivele pentru care au fost respinse apărările sale, nu s-a indicat instanța competentă unde se contestă decizia.

Totodată a invocat încălcarea prev. art 268 Codul Muncii in sensul că nu a fost convocată legal pentru a da notă explicativă la acea dată fiind in concediu medical și nu a fost verificate susținerile și apărările sale din nota explicativă.

Contestatoarea a depus la doar următoarele acte: adresele către - nr. 143/2002, răspuns la nota explicativă din 10.09.2002,adresa nr. 1803/2001,proces verbal din 27.12.2001, adresa nr. 143/2002,proces verbal din 7.03.2003, adresa nr. 132/2002.

La data de 17.05. 2006 intimata a invocat excepția tardivității introducerii contestației deoarece la data de 7.03. 2003 în prezenta a doi martori a fost înmânată contestatoarei decizia nr 20/4.03.2003 însă aceasta a refuzat să semneze de primire, fiind nemulțumită că nu i s-a desfăcut contractul de muncă pentru necorespundere profesională.

La data de 7.03.2004 - s-a adresat executorului judecătoresc pentru comunicarea deciziei nr. 20/ 4 03 2003, întocmindu-se procesul verbal de comunicare nr. 56/N/2003.

Pe fond solicită respingerea contestației ca neîntemeiată deoarece contestatoarea a mai fost sancționată anterior și a săvârșit numeroase abateri disciplinare respectiv nu a fost anexate documentele de bancă în original potrivit reglementărilor contabile in domeniu, nu a fost întocmită o balanță analitică de evidentă conform normelor de lucru nr. 600/30.08. 2002, nu a anexat extrasele de cont privind autorizațiile emise de inspectorii județeni, afectarea gravă a activității filialei C prin refuzul de a colabora cu inspectorii județeni și cu inspectorul șef, afectarea imaginii - printr-un comportament asocial inadecvat.

Prin sentința nr. 1268/14 06 2006 Tribunalului Dolj, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și s-a respins contestația, reținându-se că pentru acțiunile în obligație de a face termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune conform art. 283 Codul Muncii.

S-a constatat că dreptul la acțiune a luat naștere la data de 7.03.2003 când executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de comunicare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, iar prin decizia nr. 3896/ 17.11.2006 Curții de APEL CRAIOVA -secția Conflicte de Muncă și asigurări Sociale s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că instanța de fond a considerat in mod greșit că s-a prescris dreptul la acțiune al contestatoarei și totodată nu s-a pronunțat asupra acțiunii astfel cum a fot precizată la fila 66 respectiv cu privire la contestarea deciziei nr. 20 /4.03.2003.

In rejudecare dosarul a fost înregistrat sub nr-.

Contestatoarea a mai depus copii xerox de pe următoarele acte: proces verbal din 27.12.2001, adresa nr. 143/01.11.2002, proces verbal din 7.03.2003, adresa contestatoarei din data de 21.01.2003, adresa nr. 132/24.10.2002, adresa nr. 6/13.01.2003, adresa nr. 185/10.12.2002, nota nr. 1803/6.09.2001, adresa din 18.02.2002, răspuns la nota explicativă din 10.04.2002, nota nr. 139/29.10.2002, adresa nr. 143/1.11.2002.

Intimata a depus la dosar copii xerox de pe următoarele acte: adresa nr. 11/2006, proces verbal din 7.03.2003, adresa nr. 818/2004, 259/2003, registrul de intrări ieșiri din data de 11.07.2003, adresa nr. 784/2003, proces verbal nr. 54/2003, decizia nr. 20/4.03. 2003, carnetul de muncă al contestatoarei, notificare nr. 19/2003, adrese emise de salariații revistei, nota explicativă din data de 21.03.2003, cererea contestatoarei din 17.02.2003 de desfacere a contractului de muncă pentru necorespundere profesională, raport de cercetare administrativă din 3.03.2003, decizia nr.91/21.11.2002, decizia nr. 10/12.02.2003, decizia nr. 72/12.08.2002, certificate medicale, declarație ale inspectorului șef G, referat din 5.02.2003, adresa nr. 137/12.02.2003, contractul de muncă, fișa postului.

La data de 15.03.2007 intimata a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția tardivității introducerii contestației solicitând respingerea contestației ca tardiv formulată.

S-a motivat faptul că decizia nr. 20/4.03.2003 i-a fost adusă la cunoștința contestatoarei, aceasta refuzând cu rea-credință să semneze de primire, executorul judecătoresc a comunicat in mod legal și procedural decizia către contestatoare, conform procesului verbal de comunicare.Totodată decizia a fost înregistrată la ITM la data de 10.03.2003, iar la data de 30.06.2003 contestatoarea a primit copia carnetului de muncă în care ITM a înscris mențiunea " încetat contractul de muncă conform art. 61 lit. a Codul Muncii potrivit deciziei - nr. 20/4.03.2003.

Prin încheierea din data de 19.03.2007 instanța a respins excepția prescripției dreptului de a formula contestație deoarece potrivit art. 268 alin 4 Codul Muncii comunicarea se predă personal salariatului cu semnătură de primire ori în caz de refuz al primirii prin scrisoare recomandată, la domiciliu sau reședința comunicată de acesta și a considerat contestația ca fiind formulată în termen.

La data de 12.04.2007 intimata a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea excepțiilor ca nefondate. Astfel excepția decăderii intimatei din dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară este netemeinică și nefondată deoarece in perioada 27.01.2003 - 13.02.2003 reclamanta a beneficiat de concediul medical potrivit certificatelor medicale depuse la dosar și astfel în perioada de 18 zile a fost suspendată curgerea oricărui termen privind aplicarea sancțiunilor disciplinare, conform art. 146 din Codul Muncii anterior.

In această situație perioada cuprinsă între data de 27.01.2003-13.02.2003 în conformitate cu disp.art 15 alin 2 din Decretul 167/58 raportat la dispozițiile art. 187 din Codul Munciia operat suspendarea oricărui termen privind aplicarea sancțiunii disciplinare.

Abaterile disciplinare constatate de comisia de cercetare in data de 21.02.2003 au fost aduse la cunoștința reprezentantului - în data de 3.03.2003, când i-au fost comunicate rapoartele Comisiei de Cercetare.

A mai invocat faptul că potrivit art. 723 cod pr. civilă drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit art. 3 din Decretul 31/1954 drepturile civile sunt ocrotite de lege numai în măsura in care sunt exercitate cu bună credință potrivit scopului lor economic și social.

In ceea ce privește excepția dreptului de a aplica măsura luată prin decizie după trecerea termenului de 3 ani potrivit art. 283 Codul Muncii, acest text reglementează o situație juridică diferită decât cea invocată de contestatoare.

Excepția prescripției dreptului de a emite și a aplica decizia de sanctionare pe motiv că s-ar fi avut in vedere adresele și referatele din datele de 17 și 21 ianuarie 2003 este neîntemeiată deoarece s-au respectat dispoz. art. 268 alin 1 Codul Muncii respectiv reprezentantul intimatei a aplica sancțiunea in termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.

Decizia nr. 20/4.03.2003 cuprinde in concret faptele pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

In ceea ce privește apărările contestatoarei, intimata a făcut precizarea că aceste apărări potrivit art. 268 alin. 2 lit. c trebuiau făcute in timpul cercetării disciplinare prealabile. Contestatoarea a refuzat să formuleze apărările, limitându-se la a solicita desfacerea contractului de muncă pentru necorespundere profesională.

Referitor la instanța competentă la care poate fi contestată decizia, aceasta a fost arătată în cuprinsul deciziei, menționându-se clar că instanța este cea judecătorească și prevederea din decizie și-a atins scopul deoarece contestatoarea s-a adresat instanței competente.

Intimata a mai invocat faptul că s-a realizat convocarea legală a contestatoarei pentru nota explicativă conform adresei din data de 12.02.2003 și contestatoarea a participat la cercetarea disciplinară prealabilă din data de 21.02.2003.

In cauză s-a administrat proba cu interogatorii și s-a audiat martorii G, și OG, propuși de contestatoare, precum și martorii G, G, propuși de intimată.

Prin sentința nr.1343/13 09 2007 Tribunalul Dolj respins excepțiile invocate de contestatoare privind nulitatea absolută a deciziei de concediere sub aspectul neprecizării prevederilor din contractul colectiv de muncă și actul intern, motivelor pentru care au fost înlăturate apărările contestatoarei, instanța competentă unde se introduce contestația, excepția decăderii intimatei din dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară în termenul de 6 luni, excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea în termenul de 3 ani.

A admis excepția invocată de contestatoare privind neconvocarea legală la cercetarea disciplinară.

A admite contestația precizată formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata UNIUNEA DIN ROMÂNIA, a anulat decizia nr. 20/04.03.03 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii,a obligat intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata de la data desfacerii contractului de muncă-10.03.2003 până la data reintegrării efective,a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată

Pentru a pronunța această soluție,prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 20/4.03.2003 emisă de intimată s-a dispus concedierea d-nei incepand cu data de 10.03.2003, ca sanctiune disciplinară, in conformitate cu prvederile art. 61 lit. a din Codul Muncii.

S-a precizat că in perioada 27.01.2003-14.02.2003 d-na a fost in incapacitate temporară de muncă din motive medicale si a intervenit suspendarea de drept a contractului de muncă pe aceasta perioadă, conform art. 50 lit. b din Codul Muncii.

Faptele pentru care s-a dispus concedierea contestatoarei au fost următoarele: evidențierea eronată a operațiunilor financiar contabile și a circuitului documentelor, comportamentul irascibil al contestatoarei, agresiunile verbale și jigniri ale angajaților - și ai revistei " ", refuzul de a colabora cu inspectorul șef și inspectorii județeni, refuzul nejustificat de a răspunde la chestionarele întocmite de comisie si de a da notă explicativa privind situațiile semnalate, reiterând in mod obsesiv solicitarea desfacerii contractului pentru necorespundere profesională.

Prevederile din normele interne încălcate au fost enumerate in decizie și anume: art. 1.1, 2.1, 2.2, 3.1, 3.2, 3.11, 3.14 din fișa postului care face parte din aceste norme interne, respectiv: art 1.1-secretarul contabil este subordonat direct conducerii executive a -, art. 2.1-secretarul contabil asigură permanenta la sediul Inspectoratului Interjudețean și contactul permanent cu inspectorul interjudețean și inspectorii din teritoriu, art. 2.2-secretarul contabil administrează și gestionează documentele cu regim contabil special,documentația specifică - și corespondenta inspectoratului Interjudețean, art. 3.1-efectuează operațiunile administrative curente: dactilografie,primire și o transmitere de mesaje, relații cu poșta și banca, art. 3.2- evidențiază în contabilitate încasările și cheltuielile inspectorului interjudețean și inspectorilor subordonați acestuia respectiv: a) răspunde și urmărește completarea și descărcarea corectă a chitanțierelor de către inspectori conform deciziei nr. 39/23.05.2001, b) ține evidenta carnetelor de autorizare, a chitanțierelor format 14-4-1 în lucru și a cotoarelor chitanțierelor format 14 - 4 - 1 consumate in vederea arhivării lunar și răspunde pentru integritatea și corecta descărcare a acestora, 3.11 - menține cu acuratețe și în strictă conformitate cu Legea 82/1991 documentele primire privind evidenta încasărilor și a cheltuielilor, 3.14 - va monitoriza clienții din raza Inspectoratului Bi, in funcție de autorizațiile emise de inspectorii din subordine, deschizând fișă de cont in partide simplă pentru fiecare, unde se va evidenția obligația de plată, plata efectivă în baza chitanței 14-4-1 sau a ordinelor de plată și debitul de recuperat/client.

Cu privire la excepțiile invocate, instanța va respinge excepția decăderii intimatei din dreptul de a aplica sancțiunea disciplinară, constatand că nu este intemeiată, deoarece in perioada 27.01.2003-14.02.2003 reclamanta a beneficiat de concediul medical potrivit certificatelor medicale depuse la dosar și astfel în perioada de 18 zile a fost suspendată curgerea oricărui termen privind aplicarea sancțiunilor disciplinare, conform art. 146 din Codul Muncii anterior care prevede că în timpul incapacității temporare de muncă contractul persoanei încadrate in muncă nu poate fi desfăcut din inițiativa unității, precum și art. 50 lit. b din Codul Muncii actual cu privire la suspendarea contractului individual de muncă pe perioada incapacității de muncă.

In această situație in perioada cuprinsă între data de 27.01.2003-13.02.2003 a operat suspendarea oricărui termen privind aplicarea sancțiunii disciplinare.

Abaterile disciplinare constatate de comisia de cercetare in data de 21.02.2003 au fost aduse la cunoștința reprezentantului - în data de 3.03.2003, când i-au fost comunicate rapoartele Comisiei de Cercetare.

In ceea ce privește excepția dreptului de a aplica măsura luată prin decizie după trecerea termenului de 3 ani potrivit art. 283 Codul Muncii, acest text reglementează o situație juridică diferită decât cea invocată de contestatoare.

Astfel art. 283 alin 2 Codul Muncii reglementează situația in care partea interesată intenționează să introducă o cerere in vederea soluționării unui conflict de muncă pentru o serie de premize ce nu se regăsesc la alin 1 al aceluiași articol.

Astfel, excepția invocată este lipsită de temei legal art. 283 alin 2 Codul Muncii reglementând prescripția dreptului de a formula o acțiune in justiție de către oricare din părțile interesate.

Excepția prescripției dreptului de a emite și a aplica decizia de sancționare pe motiv că s-ar fi avut in vedere adresele și referatele din datele de 17 și 21 ianuarie 2003 este neîntemeiată deoarece s-au respectat dispoz. art. 268 alin 1 Codul Muncii respectiv reprezentantul intimatei a aplica sancțiunea in termenul de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.

Decizia nr. 20/4.03.2003 cuprinde in concret faptele pentru care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, astfel că nu este fondată această susținere a contestatoarei.

In ceea ce excepția privind faptul că nu s-au indicat apărările contestatoarei, intimata precizat in decizie faptul că salariata nu a formulat apărări, limitându-se la a solicita desfacerea contractului de muncă pentru necorespundere profesională. In aceste condiții instanța apreciază aceasta excepție ca fiind neîntemeiată.

Referitor la instanța competentă la care poate fi contestată decizia, aceasta a fost arătată în cuprinsul deciziei, menționându-se că instanța este cea judecătorească și contestatoarea s-a adresat instanței competente, astfel că nu a suferit nici o vătămare.

In ceea ce privește excepția neconvocării legale a contestatoarei la cercetarea prealabilă, instanța constată că această excepție este întemeiată pentru considerentele următoare:

Prin adresa nr. 137/12.02.2003 emisă de - (fila nr. 108 din dosar nr-) către Filiala - C-d-na, s-a comunicat prin fax ca se va realiza cercetarea aministrativa pentru data de 21.02.2003, ora 10 la sediul Filialei C, pentru următoarele fapte: contestatoarea nu a răspuns prin prezență sau adresă scrisă la convocările pentru sustinerea examenului de reatestare pe post din datele de 28.01.2003 si 10.02.2003, neindeplinirea sarcinilor de serviciu conform fisei postului din data de 09.11.2001 si a normelor contabile din 04.09.2002.

Instanta constata că noul Cod al a intrat in vigoare la data de 01.03.2003, iar decizia a fost emisă la data de 04.03.2003.

Chiar dacă cercetarea prealabilă disciplinară s-a realizat anterior aparitiei noului cod, dispozitia de concediere a salariatei trebuia sa indeplineasca condițiile prevăzute in Codul Muncii actual. Astfel, acesta prevede la art. 267 (1) sub sanctiunea nulitătii absolute efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar la al. 2 se prevede convocarea in scris a salariatului in vederea desfășurării cercetării prealabile disciplinare, precizându-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.

Aceasta dispozitie a fost edictată pentru a se asigura dreptul de apărare al salariatului, să i se dea posibilitatea să-și pregătească apărările și probele, in cunoștință de cauză față de fapta care îi este imputată și care trebuie să-i fie comunicată.

Legea nr. 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii in unitătile socialiste de stat care a fost in vigoare anterior aparitiei noului cod, prevedea la art. 13 al. 3 că sanctiunea disciplinara se aplică numai după cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor făcute de acesta în apărare, fără a mai menționa obligativitatea convocării scrise a salariatului in vederea cercetării prealabile, așa cum prevede codul actual.

Instanța consideră că in cauză nu s-a realizat convocarea in scris a salariatei, in conditiile in care aceasta convocare s-a comunicat la data de 12.02.2003, in perioada in care salariata se afla in concediu medical, si totodată intimata nu a făcut dovada ca după reluarea activitătii de către contestatoare la data de 14.02.2003, acesteia i s-a adus la cunoștință convocarea.

Cu atât mai mult cu cât din probele administrate in cauză a rezultat existența unor relații extrem de tensionate dintre contestatoare si conducerea unității și astfel cu privire la comunicarea prin fax la data de 12.02.2003, când contestatoarea se afla in concediu medical, există prezumția că nu a fost adusă la cunoștința contestatoarei.

Totodată prin adresa nr. 143/01.11.2002 (fila 68 din dosar nr. 453/CM/2006) contestatoarea a încunoștințat B că incepând cu data de 01.11.2002 nu mai are acces nici in biroul unde își desfășoară activitatea inspectorul sef si inspectorii judeteni, iar in acel birou se află xeroxul.

Totodată martorul (fila 174) a afirmat că in biroul contestatoarei nu se afla calculator si fax, acestea fiind in biroul șefului său G, iar din adresa nr. 48/20.01.2003 (fila 78) rezulta că i s-a pus in vedere contestatoarei să asigure accesul inspectorului sef la fax.

Instanța apreciază că existența unei note explicative nu dovedește îndeplinirea procedurii privind efectuarea cercetării prealabile in scopul aplicării sancțiunii disciplinare, in condițiile in care salariatei nu i-a fost adusă la cunoștință învinuirea pentru care este cercetată si nu i s-a respectat astfel dreptul de a-și formula eventuale apărări si de a oferi probe si motivații în spijinul celor arătate. Practica judecătorească in materie s-a pronunțat in acest sens (dec. civ. nr. 903/LM/2004 a Curtii de Apel București - nr. 1/2005, p. 197 si dec. civ. nr. 2799/R/25.11.2005).

Instanța a mai reținut că adresa nr. 137/12.02.2003 emisă de - cu privire la convocarea salariatei nu cuprinde decât o parte din faptele reținute in decizia de concediere.

Cu privire la fondul cauzei,instanța de fond a reținut următoarele:

Anterior sancționării sale contestatoarea a înaintat conducerii instituției adresele nr.1803/06.09.2001, nr. 132/24.10.2002, nr. 16/24.01.2003, nr. 185/10.12.2002, răspunsul la nota explicativă din 10.04.2002 (filele 75-82 dosar 453/2006), comunicând faptul ca începând cu anul 2001 au apărut neînțelegeri intre dânsa si inspectorul sef si inspectorii județeni pe motiv ca a avizat negativ cheltuieli de deplasare care depășeau orice măsură, exista tendința de a-și aproba deconturi cu încălcarea legii, i se solicită să-și dea demisia, că dl. inspector sef refuză să treacă in condică ora plecării sale de la birou și să ii dea bani pentru chirie, că a refuzat să ii predea extrasele de cont, actele pe baza cărora actele pe baza cărora s-au depus încasările.

Instanța constată că prin adresa nr. 143/01.11.2002 contestatoarea a adus la cunoștința conducerii ca la data de 01.11.2002 a predat permisul de intrare in bancă d-ui inspector sef Gh. iar prin adresa nr. 990/29.10.2002 i s-a interzis sa meargă la bancă pentru ridica extrasele de cont, a depune sumele încasate de inspectori, sarcini ce ii reveneau potrivit fișei postului (fila 121 din dosar nr-).

Toate aceste aspecte, precum si atribuțiile din fișa postului pe care intimata nu le amintește și pe care contestatoarea le-a îndeplinit, prin care aceasta avea atribuții de efectuare a deconturilor inspectorilor pentru deplasări in teritoriu (3.3), de a controla activitatea financiar contabilă a inspectorilor (3.5), de a aduce la cunoștința conducerii, in caz contrar răspunde solidar cu inspectorul care prejudiciază instituția (3.13), conduc la concluzia că d-na devenise incomodă pentru conducerea instituției -Filiala

Instanța apreciază că dovada neindeplinirii sarcinilor de serviciu prevăzute in fișa postului, retinute in decizie se poate face doar cu expertiza contabilă de specialitate, iar nu cu declaratii de martori care nu au competențe de a verifica activitatea contabila a contestatoarei.

Astfel, in decizie s-a constatat ca d-na se face vinovată de săvârșirea următoarelor fapte: art 1.1-secretarul contabil este subordonat direct conducerii executive a -, art. 2.1-secretarul contabil asigură permanenta la sediul Inspectoratului Interjudețean și contactul permanent cu inspectorul interjudețean și inspectorii din teritoriu, art. 2.2-secretarul contabil administrează și gestionează documentele cu regim contabil special, documentația specifică - și corespondenta inspectoratului Interjudețean, art. 3.1-efectuează operațiunile administrative curente: dactilografie, primire și o transmitere de mesaje, relații cu poșta și banca, art. 3.2- evidențiază în contabilitate încasările și cheltuielile inspectorului interjudețean și inspectorilor subordonați acestuia respectiv: a) răspunde și urmărește completarea și descărcarea corectă a chitanțierelor de către inspectori conform deciziei nr. 39/23.05.2001, b) ține evidenta carnetelor de autorizare, a chitanțierelor format 14-4-1 în lucru și a cotoarelor chitanțierelor format 14 - 4 - 1 consumate in vederea arhivării lunar și răspunde pentru integritatea și corecta descărcare a acestora, 3.11 - menține cu acuratețe și în strictă conformitate cu Legea 82/1991 documentele primire privind evidenta încasărilor și a cheltuielilor, 3.14 - va monitoriza clienții din raza Inspectoratului Bi, in funcție de autorizațiile emise de inspectorii din subordine, deschizând fișă de cont in partide simplă pentru fiecare, unde se va evidenția obligația de plată, plata efectivă în baza chitanței 14-4-1 sau a ordinelor de plată și debitul de recuperat / client.

Prin procesul verbal din 27.12.2001 (fila 73 ) încheiat de revizorul contabil al s-a verificat situația financiar contabila in perioada 01.01.2000-31.08.2001 a inspectoratului Interjudețean C al, a verificat deconturile si nu au fost constatate prejudicii in patrimoniul sau alte fapte ilicite grave.

Instanța apreciază că si pentru faptele reținute prin decizia de concediere era necesară constatarea de către un expert contabil, așa cum s-a făcut anterior prin procesul-verbal din 27.12.2001.

La emiterea deciziei de concediere s-au avut in vedere referatele si sesizările: rapoartele inspectorului sef G nr. 91/17.01.2003 si nr. 106/21.01.2003, adresa nr. 33/17.02.2003 semnata de contestatoare, adresele nr. 42/17.01.2003 si nr. 48/20.01.2003 ale, declarația d-ui G nr. 22.01.2003, adresele inspectorului sef G din 24.01.2003 si 27.01.2003, adresa salariaților Revistei din 21.02.2003, notificarea nr. 19/23.01.2003 a Revistei.

Instanța a constatat că excepția tardivității introducerii contestației este neîntemeiată, contestația fiind introdusă in termenul de 30 de zile prevăzut de lege, astfel că nu se poate pune problema abuzului de drept invocat de intimată cu privire la pasivitatea contestatoarei, atâta timp cât însăși intimata nu a respectat dispozitiile Codului Muncii care a intrat in vigoare la data de 01.03.2003 cu privire la comunicarea deciziei prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, făcând aplicarea dispozițiilor anterioare ale Legii 1/1970 care nu prevedea comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Totodată susținerea intimatei in sensul că ar fi trebuit să se prezinte contestatoarea la serviciu, in cazul in care pretinde că nu a cunoscut de continutul deciziei de concediere, este nefondată, având in vedere procesul verbal din data de 07.03.2003 încheiat intre contestatoare si inspectorul sef G si semnat de aceștia prin care contestatoarea a predat cheia de la biroul său, menționându-se in procesul verbal că pe data de 17.02.2003 când a venit din concediu medical, a găsit schimbat lacătul de la grilajul biroului său.

In ceea ce privește sesizările Revistei, instanța constata că martorii audiați in cauză nu au confirmat veridicitatea acestor susțineri si, având in vedere solicitarea acestei Reviste de a rezilia contractul si evacuarea acestei instituții din imobilul comun închiriat de la Primăria C, instanța apreciază aceste probe ca fiind subiective.

Cu privire la declarațiile martorilor audiați in cauză instanța constata următoarele:

Martorii propuși de intimată in dovedirea temeiniciei măsurii de desfacere a contractului de muncă au fost G, inspectorul șef, G, inspector coordonator si, inspector resurse umane la data săvârșirii faptei si in prezent inspector resurse umane.

Martorul G (fila 144) a declarat ca d-na nu respecta programul de lucru (aspect care excede cauzei, sanctiunea privind alte fapte), nu își indeplinea sarcinile de serviciu, că invoca faptul că in birou este un miros de gaze toxice, refuza să semneze deconturile inspectorilor in teritoriu pe motiv că nu sunt corecte că le reproșa celor de la Revista că l-au omorât pe, fostul redactor al Revistei, insă a recunoscut că i-a interzis contestatoarei să mai meargă la bancă.

Martorul (fila 147) a afirmat că contestatoarea refuza să semneze deconturile pentru cheltuieli de deplasare, insă nu a făcut o verificare a documentelor întocmite de aceasta, că afirma că lucrează in mediu toxic, că nu a fost insultat ca contestatoare.

Martora propusă de intimată a afirmat că nu a fost insultată de către contestatoare, care aceasta avea un comportament normal, că s-au cumpărat calculatoare la sfârșitul anului 2002, datorită invocării de catre contestatoare a faptului că nu poate întocmi actele, că este nemulțumită de rutele ocolitoare pe care se deplasau inspectorii, că problemele s-au ivit in unitate după apariția Legii nr. 8/1996, cu privire la dreptul de autor, când s-a mărit numărul utilizatorilor, că scriitorii nu s-au plâns de faptul că ar fi fost insultați de contestatoare și nu cunoaște dacă s-a întocmit corect situația încasărilor.

Martorii propuși de contestatoare (fila 174), OG(fila 175), G au afirmat că in iarna anului 2002-2003 au vizitat-o la birou și au constatat că a fost dată afară din birou, acesta având in grilaj și lacătul pus, contestatoarea avea cojocul rupt, spunând ca a fost agresată de șeful său G, iar cu altă ocazie își îndeplinea atribuțiile pe hol la un birou.

Totodată martorii au afirmat că intr-adevăr exista in biroul contestatoarei in acea perioadă un miros toxic-chimic care emana de la sobă.

Fapta contestatoarei de a refuza să răspundă la nota explicativă, in condițiile in care nici nu a fost convocată legal pentru aceasta, nu constituie o abatere disciplinară distinctă, așa cum s-a reținut prin decizia de sancționare.

Astfel instanța a apreciat că intimata nu a făcut dovada temeiniciei măsurii de desfacere a contractului de muncă, așa cum prevede art. 287. cu privire la sarcina probei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata criticînd-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Primul motiv de recurs privește nelegalitatea și netemeinicia încheierii interlocutorii din data de 19 03 2007 prin care instanța a respins excepția tardivității contestației deoarece instanța de fond în mod greșit a considerat că decizia de concediere nu a fost comunicată,deși comunicarea s-a relizat prin intermediul executorului judecătoresc încălcând astfel dispozițiile art.2 alin.2 și art.69 Legii nr.188/2000.

A mai arătat recurenta că decizia de sancționare a fost comunicată intimatei prin intermediul executorului judecătoresc dar aceasta cu rea-credință a refuzat să o primească,astfel că termenul pentru formularea contestației curge de această dată. Intimata nu a respectat acest termen iar în acest mod excepția tardivității contestației este fondată.

Al doilea motiv de recurs invocat se referă la faptul că instanța de fond în mod nelegal a considerat că nu s-au respectat dispozițiile legale-art.267 muncii,intimata-contestatoare nefiind convocată legal.

A susținut recurenta că, instanța de fond a încălcat atr.15 din Constituție care prevede că legea dispune numai pentru viitor,cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, atunci când a reținut că decizia este lovită de nulitate pentru că s-a încălcat o dispoziție legală care nu era în vigoare la data îndeplinirii actului.

Recurenta a mai arătat că Legea nr.53/2003( Codul Muncii ) a intrat în vigoare la data de 01 03 2003 iar convocarea a fost emisă la data de 12 02 2003,astfel că reținerile instanței cu privire la această excepție sunt eronate.

A mai susținut recurenta că dispozițiile legale în vigoare la data efectuării convocării au fost respectate întocmai.intimata contestatoare prezentându-se la data menționată în convocare în fața comisiei desemnată să efectueze cercetarea disciplinară.

Cu privire la fondul cauzei,recurenta a invocat următoarele motive:

Instanța de fond a reținut greșit că intimata devenise incomodă pentru conducerea - C,întemeindu-și reținerile pe simplele susțineri ale intimatei și pe actele emise de aceasta cu rea-credință.

Recurenta a susținut că instanța a reținut eronat în considerente că dovada neîndeplinirii sarcinilor de serviciu trebuia făcută numai cu o expertiză contabilă.

A mai susținut recurenta că instanța de fond a încălcat dispozițiile art.129 Cod procedură civilă care reglementează rolul activ al judecătorului,a preferat să rămână în pasivitate și apoi să rețină că nu s-a solicitat proba cu expertiză și astfel nu sunt dovedite abaterile disciplinare.

Un alt motiv de recurs priveste faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la faptul că intimata contestatoare și-a manifestat în mod clar,expres și fără echivoc,anterior emiterii deciziei,dorința sa de a I se desface contractul individual de muncă iar începând cu luna martie 2003 nu s-a mai prezentat la serviciu.

Recurenta a mai arătat că reținerile instanței de fond sunt greșite și cu privire la comportamentul irascibil al intimatei-contestatoare față de angajații Revistei,deși la dosar sunt depuse sesizările acestora.

Instanța de fond a apreciat greșit probatoriul administrat în cauză,luând în considerare declarațiile unor martori care nu au perceput direct faptele și ignorându-le pe cele ale martorilor G și care au luat la cunoștință personal despre cele relatate.

A mai susținut recurenta că intimata-contestatoare și-a exercitat cu rea-credință drepturile procedurale,scopul său fiind de a încerca să prelungească cât mai mult o eventuală perioadă pentru care pretinde în mod netemeinic și nelegal drepturi salariale.

În drept,recurenta a invocat dispozițiile art.100 alin.4,art.129 alin.4 și 5,art.299 și următoarele Cod procedură civilă,art.304 ind.1 Cod procedură civilă,art.4 Cod civil,art.2 și art.69 din Legea 188/2000,art.268 Codul Muncii, Codul Muncii,în vigoare anterior datei de 01 03 2003,art.15 alin.2 din Constituție,art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimata nu a depus întâmpinare în cauză.

La data de 25 01 2008 intimata a depus concluzii scrise la dosar prin care a solicitat respingerea,ca nefondat,a recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanței de fond.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate,a actelor și lucrărilor dosarului,a dispozițiilor legale incidente în cauză,precum și sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă,Curtea constată și reține următoarele:

Cu privire la excepția tardivității contestației,invocată ca prim motiv de recurs,Curtea constată că este nefondată deoarece art.268 alin.5 Codul Muncii prevede că decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Arte.268 alin.4 Codul Muncii prevede și modul în care trebuie efectuată comunicarea,adică,personal salariatului,cu semnătură de primire,sau în caz de refuz,prin scrisoare recomandată,la domiciliul sau reședința comunicată de salariat.

Recurenta a ignorat aceste dispoziții și a comunicat decizia prin intermediul executorului judecătoresc,care are intr-adevăr anumite atribuții în domeniul comunicării actelor de procedură dar angajatorul procedând în acest mod a nesocotit prevederile Codului Muncii.

Angajatorul nu are posibilitatea să aleagă modul în care efectuează comunicarea deciziei de sancționare ci trebuie să respecte întocmai dispozițiile legale.

Termenul pentru formularea contestației curge de la comunicarea deciziei de sancționare,termen care a fost repectat,deoarece salariata,imediat ce i s-a comunicat decizia de sancționare respectiv data de 12 04 2006, în instanță(fila 62 dosar fond),a formulat contestație.

Din acest moment decizia de concediere își produce efectele conform art.268 alin.3 Codul Muncii,adică încetează calitatea de salariat a uneia dintre părți și calitatea de angajator a celuilalt și contractul individual de muncă nu își mai produce efectele.

Nu are influentă asupra termenului pentru formularea contestației,faptul că intimata a avut cunoștință despre decizia de concediere,termenul pentru formularea contestației curge tot de la comunicarea deciziei.

Susținerea recurentei că instanța de recurs care a soluționat recursul formulat de contestatoarea împotriva sentinței nr.1268/ 16 06 2006,a stabilit, inițial, că s-a comunicat decizia de concediere la data de 07 03 2003 este nefondată deoarece cererea de chemare în judecată a avut ca obiect obligație de a face respectiv de a fi obligat angajatorul să-i comunice decizia de sancționare conform dispozițiilor legale,instanța de fond, soluționând cauza în aceste limite,a constat că dreptul la acțiune s-a prescris iar Curtea de APEL CRAIOVA,soluționând recursul, a constatat că această excepție nu este întemeiată deoarece salariata s-a adresat instanței în termenul de 3 ani prev.de art.283 alin.2 Codul Muncii,termen calculat de la data de 07 03 2003.

A stabilit că acesta este momentul de început al termenului de 3 ani pentru că la această dată intimata a luat la cunoștință despre existența unei decizii de sancționare și în acest moment se naște dreptul salariatei de se adresa instanței pentru a fi obligat angajatorul să procedeze conform dispozițiilor legale privind comunicarea deciziei de concediere.

Deci, instanța nu a fost sesizată cu excepția tardivității formulării contestației astfel că nu avea posibilitatea să se pronunțe asupra acesteia.Unul dintre motivele pentru care a fost casată sentința,inițial,a fost tocmai că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra contestației formulată de intimata-contestatoare imediat ce s-a depus decizia de concediere la dosar.

În consecință acest motiv de recurs este nefondat.

Curtea constată că motivul de recurs invocat de recurentă în sensul că s-au respectat întocmai dispozițiile legale în vigoare privind cercetarea disciplinară,este fondat deoarece la data convocării și efectuării cercetării disciplinare era în vigoare Lg.1/1970 care prevedea că nicio sancțiune disciplinară nu se va putea dispune fără efectuarea cercetării disciplinare.

În cauză,angajatorul a convocat salariata pentru cercetarea disciplinară

pentru data de 21 02 2003(anterior intrării în vigoare a Legii nr.53/ 2003),dată la care salariata s-a prezentat în fața comisiei desemnată să efectueze cercetarea disciplinară dar a refuzat să răspundă întrebărilor din chestionarele întocmite de membrii comisiei,după cum este menționat în raportul de cercetare administrativă(fila 86,dosar fond).

Aceste aspecte conduc la concluzia că,chiar dacă a fost în concediu medical la data când i s-a trimis convocarea,a luat la cunoștință despre aceasta,prezentându-se în fața comisiei.

Art.13 din Legea nr.1/1970 impunea verificarea apărărilor salariatului dar atunci atunci când salariatul invocă anumite apărări.

În speța de față,salariata a refuzat să prezinte notă explicativă astfel că nu se poate spune că angajatorul nu și-a respectat obligația de a verifica apărările salariatei.

În consecință reținerile instanței că s-a dispus sancționarea fără efectuarea cercetării disciplinare este greșită.

Instanța de fond, prin analizarea deciziei de sancționare în raport de dispozițiile art.267 alin.2 Codul Muncii care nu era în vigoare la acea dată,a încălcat dispozițiile art.15 din Constituție care prevăd că legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Legea nouă dispune doar pentru viitor,nu retroactivează astfel că situațiile ivite înainte de intrarea în vigoare,se analizează în raport de legea în vigoare la data respectivă.

Fată de cele arătate mai sus,Curtea apreciază că excepția nulității deciziei de sancționare pentru neconvocarea la cercetarea disciplinară este greșit reținută.

Pe fondul cauzei,Curtea constată că soluția primei instanțe cu privire la abaterile disciplinare reținute în decizia de concediere respectiv neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute în fisa postului din data de 23 04 2002-art.1.1,2.1,2.2,3.1,3.2,3.11 și 3.14 și încălcând modul de evidențiere a operațiunilor financiar-contabile și circuitul documentelor este corectă.

Într-adevăr reținerile instanței de fond că aceste abateri nu pot fi dovedite decât cu o expertiză contabilă sunt eronate dar totuși angajatorul nu a depus niciun înscris din care să rezulte că intimata a încălcat aceste atribuții de serviciu iar această obligație îi incumbă conform art.287 Codul Muncii.

Fiind vorba de atribuții din domeniul contabil angajatorul avea posibilitatea să depună la dosar documentele contabile pe care trebuia să le înregistreze intimata-contestatoare dar nu le-a înregistrat.

Nu este suficientă constatarea comisiei că se face vinovată de săvârșirea acestor abateri fără a arăta și probele care susțin aceste rețineri astfel încât să permită efectuarea controlului judecătoresc.

Cu privire la fapta reținută în decizia de concediere respectiv refuzul nejustificat de a colabora cu inspectorul șef,Curtea constată că nici cu privire la aceasta angajatorul nu a administrat probe cu excepția declarației lui G care este chiar inspectorul șef. Această declarație nu poate fi luată în considerare atâta timp cât toate sesizările au fost întocmite de acesta iar intimata a expediat memorii la sediul central invocând nereguli săvârșite de inspectorul șef. Toate acestea arată că între cei doi salariați există o relație tensionată astfel că nu se poate spune că declarația martorului G este obiectivă.

Însă,Curtea constată că intimata se face vinovată de săvârșirea abaterii disciplinare reținută în sarcina sa respectiv prejudicierea imaginii angajatorului prin comportament irascibil,agresare verbală și jicnire a colegilor săi și a salariaților de la Revista.

Această reținere este susținută de referatul întocmit și semnat de redactorul-șef adjunct, (fila 112,dosar fond,rejudecare),în care aduce la cunoștința - B că intimata-contestatoare întreține o stare conflictuală permanentă în relațiile cu colegii,adresându-le jicniri și amenințări,perturbând activitatea Revistei și referatul întocmit și semnat de salariații Revistei (fila nr.84) în care aduc la cunoștință - B comportamentul intimatei-contestatoare care la adresează diferite apelative,notificarea emisă de Revista la data de 23 01 2003 și transmisă angajatorului - (fila 36,dosar fond).

În toate aceste înscrisuri se descrie aceeași situație de fapt respectiv că intimata-contestatoare îi jicnește și le adresează apelative.

Instanța a reținut greșit că acestia ar avea un interes în cauză,respectiv evacuarea -, deoarece,deși au trecut 3 ani,cele două instituții își desfăsoară activitatea în același imobil.

Într-adevăr în referatele întocmite de Revista și înaintate la sediul central se arată că vor solicita evacuarea - dar datorită comportamentului intimatei-contestatoare.

Personalul din cadrul unităților de cultură,prin specificul activității desfășurate,trebuie să aibă o anumită conduită astfel încât prestigiul acestora să nu fie afectat.

Această faptă constituie abatere disciplinară deoarece art.13 din Legea nr.1/1970 privind organizarea și disciplina muncii în unitățile socialiste de stat,prevede că încălcarea cu vinovăție de către salariați - indiferent de funcția ce o ocupă,a obligațiilor lor de muncă, inclusiv a normelor de comportare,se sancționează cu mustrare,avertisment,retragerea uneia sau mai multor gradații ori trepte de salarizare pe o perioadă de 1 - 3 luni sau, în cazul celor încadrați cu salariu la nivelul de bază, diminuarea acestuia cu 5 - 10 la sută pe aceeași perioadă,etc.

Față de aceste rețineri,Curtea constată că intimata se face vinovată doar de această abatere disciplinară dar în raport de dispozițiile art.266 Codul Muncii, apreciază că sancțiunea aplicată este prea aspră.

În consecință,Curtea urmează să înlocuiască sancțiunea aplicată a desfacerii contractului individual de muncă cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10% prevăzută de art.264 alin.1 lit.d Codul Muncii.

Susținerea recurentei că intimata-contestatoare nu a mai dorit continuarea raporturilor de muncă,deoarece și-a prezentat demisia începând cu data de 01 03 2003 este nefondată fiindcă intimata-contestatoare a solicitat desfacerea contractului de muncă în temeiul art.130 lit.e Codul Muncii,după cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul de fond,fila 34, iar această dispoziție reglementează desfacerea contractului individual de muncă,din inițiativa angajatorului,când persoana nu corespunde, sub raport profesional, postului în care a fost încadrată.

Din acest înscris nu rezultă că intimata-contestatoare și-a manifestat intenția de a denunța unilateral contractul individual de muncă ci solicită concedierea pentru necorespundere profesională.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate de intimata contestatoare,Curtea constată că instanța a aplicat dispozițiilor art.78 Codul Muncii începând cu data de 10 03 2003 și până la reintegrare,deși decizia nu a fost comunicată legal astfel că nu-și produce efectele conform art.268 alin.3 Codul Muncii iar intimata-contestatoare trebuia să se prezinte la serviciu și să-și îndeplinească atribuțiile.

Până la data de 07 03 2006,nefiind comunicată decizia de sancționare,raporturile de muncă trebuiau să se deruleze dar o condiție esențială pentru aceasta era prezența salariatei la serviciu.

Dar aceasta,după cum menționează și în concluziile scrise,nu s-a mai prezentat astfel că raporturile de muncă nu s-au derulat din culpa acesteia.

Susținerea intimatei-contestatoare că a fost în imposibilitate morală să se prezinte la serviciu este nefondată deoarece această noțiune nu are loc în relația angajat -angajator,această relație se bazează pe buna-credință atât a salariatului cât și a angajatorului.

trebuia să se prezinte la locul de muncă,chiar dacă susține că angajatorul i-a luat cheile și atribuțiile,pentru că aceasta avea și alte atribuții decât cele de control financiar-preventive iar angajatorul avea obligația să-i plătescă salariu.

Faptul că i-a luat cheile de la un birou nu denotă refuzul angajatorului de aop rimi la serviciu pentru că ușa biroului respectiv putea fi deschisă de altă persoană.

Însă,intimata nu a întreprins nici un demers pentru continuarea raporturilor de muncă și îndeplinirea atribuțiilor din fișa postului.

Nu pot fi luate în considerare declarațiile martorilor și OG, propuși de intimata-contestatoare deoarece aceștia au trecut sporadic pe la locul de muncă al acesteia,iar pe de altă parte relatează din cele declarate de intimata-contestatoare astfel că declarațiile nu pot fi considerate obiective și imparțiale.

Deci,până la data de 07 03 2006 intimata-contestatoare are calitatea de salariat iar pentru a beneficia de drepturi bănești în această perioadă,trebuia să presteze activitate.

În conformitate cu art.78 Codul Muncii,despăgubirile egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul i se cuvin începând cu data de 07 03 2006 când intimata-contestatoare

iese din pasivitate și solicită comunicarea deciziei de sancționare,manifestându-și pentru prima dată intenția de a continua raporturile de muncă.

Față de aceste aspecte,Curtea urmează ca în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 punctul 9 Cod procedură civilă,să admită recursul,să modifice în parte sentința în sensul că va respinge excepția invocată de contestatoare privind neconvocarea legală la cercetarea disciplinară.

Va admite în parte contestația.

Va anula în parte decizia nr. 20/04.03.2003 emisă de recurenta-intimată și va menține decizia cu privire la fapta de prejudiciere a imaginii acesteia.

Va dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare a concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10%, sancțiune prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. "d" Codul Muncii.

Va obliga recurenta-intimată la plata către intimata-contestatoare a unei despăgubiri conform art. 78 Cod, începând cu data de 07.03.2006 și până la reintegrarea efectivă.

Va menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior concedierii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea și din România - Asociația pentru Drepturi de Autor împotriva sentinței civile nr. 1343/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect contestație decizie de sancționare.

Modifică în parte sentința în sensul că respinge excepția invocată de contestatoare privind neconvocarea legală la cercetarea disciplinară.

Admite în parte contestația formulată de reclamanta .

Anulează în parte decizia nr. 20/04.03.2003 emisă de recurenta-intimată și menține decizia cu privire la fapta de prejudiciere a imaginii acesteia.

Dispune înlocuirea sancțiunii disciplinare a concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe 3 luni cu 10%, sancțiune prevăzută de art. 264 alin. 1 lit. "d" Codul Muncii.

Obligă recurenta-intimată la plata către intimata-contestatoare a unei despăgubiri conform art. 78 Cod, începând cu data de 07.03.2006 și până la reintegrarea efectivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 februarie 2008.

JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - -

Grefier

- -

Red.jud.-,4 ex

05 03 2008

Jud,fond.C

Opinie separata

Am formulat opinie separata in ceea ce privește modul de soluționare a cererii de acordare a drepturilor bănești, pe perioada cuprinsa intre data emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de munca si data de 07.03.2006, pentru următoarele motive:

In fapt se rețin următoarele:

Contestatoarea este angajata unitatii intimate indeplinind functia de contabil secretar.

La data de 04.03.2003, unitatea intimata a emis decizia nr. 20/04.03.2003, prin care a dispus concedierea contestatoarei, incepand cu data de 10.03.2003, ca sanctiune disciplinara, in conformitate cu prevederile art. 61 lit.a mun.

retinut in sarcina contestatoarei, ca abateri disciplinare, urmatoarele: evidențierea eronată a operațiunilor financiar contabile și a circuitului documentelor, comportamentul irascibil al contestatoarei, agresiunile verbale și jigniri ale angajaților - și ai revistei " ", refuzul de a colabora cu inspectorul șef și inspectorii județeni, refuzul nejustificat de a răspunde la chestionarele întocmite de comisie si de a da notă explicativa privind situațiile semnalate, reiterând in mod obsesiv solicitarea desfacerii contractului pentru necorespundere profesională.

In perioada anterioara emiterii deciziei, asa cum rezulta din probele existente la dosar, precum si, in mod sintetic, din Raportul de cercetare administrativa, in cadrul raporturilor de munca desfasurate de catre contestatoare, au aparut relatii tensionate, in special cu inspectorul sef, G, acestea concretizandu-se intr-o serie de rapoarte si sesizari, ce s-au desfasurat pe o perioada mai lunga de timp.

Se retin, in acest sens, rapoartele si sesizarile intocmite de catre inspectorul sef: nr. 106/21.01.2003; FN/24.01.2003; nr. 91/17.01.03; FN/01.2003(fila44); FN/23.01.2003; declaratia de la fila 80; sesizarea din 27.01.2003.

Prin aceste sesizari se aducea la cunostinta conducerii unitatii, ca salariata nu-si indeplinea corespunzator sarcinile de serviciu, refuza colaborarea cu ceilalti angajati, nu respecta programul de lucru.

Se retin, de asemenea, adresele si sesizarile intocmite de catre salariata contestatoare: nr.143/01.11.2002; nr. 143/01.11.2002; FN/23.01.2003; 132/24.10.2002; FN/16.01.2003; FN/10.12.2002.

Prin aceste sesizari, salariata aducea la cunostinta conducerii, existenta unor neintelegeri privind derularea relatiilor de munca cu inspectorul de serviciu.

Toate aceste sesizari si rapoarte releva existenta unor relatii tensionate de munca si in care erau implicati contestatoarea si inspectorul sef, relatii care s-au finalizat prin schimbarea lacatului de la grilajul biroului contestatoarei, fara ca aceasta sa aibe cheie, situatie care rezulta din procesul verbal din data de 07.03.2003, semnata de ambii salariati.

Aceasta situatie reiese si din declaratiile martorilor audiati in cauza: G, OG, G si, care releva existenta unor conflicte si relatii tensionate de munca.

In drept, se rețin următoarele:

Potrivit rt. 8 (1) Mun. relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei-credințe. (2) Pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă, participanții la raporturile de muncă se vor informa și se vor consulta reciproc, în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă. Potrivit rt. 39(1) Mun. salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusă; e) dreptul la demnitate în muncă; (2) îi revin, în principal, următoarele obligații: a) obligația de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuțiile ce îi revin conform fișei postului b) obligația de a respecta disciplina muncii; c) obligația de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și în contractul individual de muncă; Potrivit art. 40(2) Mun. angajatorului în revin, în principal, următoarele obligații: a) să informeze salariații asupra condițiilor de muncă și asupra elementelor care privesc desfășurarea relațiilor de muncă; b) să asigure permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă Potrivit rt. 61.Mun - Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații: a) în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinară; Potrivit art. 62 - (1) În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b) - d), angajatorul are obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii. (2) Decizia se emite în scris și, sub sancțiunea nulității absolute, trebuie să fie motivată în fapt și în drept și să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată și la instanța judecătorească la care se contesta. Potrivit rt. 78(1) Mun. in cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul Potrivit rt. 268 (3) Mun. decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta. (5) Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării. Asa cum se observa din dispozitiile mai sus mentionate, legiuitorul a instituit prin dispozitiile prevazute in art. 8 din Mun. principiul bunei credinte ce guverneaza relatiile de munca. Acest principiu presupune ca exercitarea drepturilor si obligatiilor in cadrul raportului de munca sa se realizeze in egala masura de ambele parti ale raportului de munca, cu respectarea valorilor muncii si a conduitei la locul de munca, cu excluderea abuzurilor care ar conduce la imposibilitatea exercitarii in tocmai si la timp a obligatiilor si drepturilor respective. Fundamentul bunei credinte in raporturile de munca este constituit de drepturile si obligatiile cuprinse in dispozitiile art.39 si 40. Mun. ceea ce presupune ca exercitarea acestor drepturi si obligatii sa se realize in mod egal si interdependent, atat de salariat, cat si de angajator. Se retine totodata ca, potrivit rt. 268 (3 si 4) Mun. decizia de sancționare se comunică salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta și produce efecte de la data comunicării. Prin urmare, la data comunicarii deciziei printr-unul din modurile expres prevazute de lege, decizia nu produce efecte juridice, persoana in cauza avand calitatea de salariat, acesta beneficiand de toate drepturile si avand toate obligatiile ce decurg din aceasta calitate, inclusiv obligatia de munca si dreptul la salariu. Odata cu indeplinirea comunicarii, decizia produce efecte si din acest moment, salariatul situatia juridica a persoanei concediate, acesta avand posibilitatea sa se conformeze sau sa conteste decizia respectiva, caz in care in situatia admiterii acesta are dreptul la despagubiri si nu la salariu. Curtea a retinut ca data a comunicarii -12.04.2006-, data la care decizia s-a comunicat salariatei si in raport de care aceasta a formulat contestatie. Aceasta este si data in raport de care trebuie verificate si analizate drepturile si obligatiile celor doua parti. la aceasta data, contestatoarea avea calitatea de salariata, unitatea calitatea de angajator. Dupa acest moment, prin producerea efectelor deciziei de desfacere a contractului de munca, ne aflam sub incidenta dispozitiilor privind concedierea si efectele ale acesteia. S-a retinut ca incepand cu data de 07.03.2006, contestatoarea, prin cererea initiala, a iesit din pasivitate, intelegand in felul acesta sa-si exercite drepturile si obligatiile in raporturile sale cu angajatorul. Din aceasta perspectiva trebuie analizata si buna credinta a celor doua parti in desfasurarea raporturilor de munca, si a modului de indeplinire a drepturilor si obligatiilor, incepand cu data emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca si data de 07.03.2006, perioada fata de care am avut opinie separata. In aceasta perioada, in lipsa comunicarii deciziei, raporturile de munca trebuiau desfasurate in conformitate cu prevederile contractului individual de munca prin indeplinirea cu buna credinta, in sensul celor mai sus aratate, a drepturilor si obligatiilor. Probele existente la dosar duc la concluzia ca la data de 07.03.2003, in derularea raporturilor de munca au aparut conflicte de natura a afecta desfasurarea normala a acestora. Contestatoarea a sustinut ca ulterior acestei date, datorita situatiei conflictuale anterioare a fost in imposibilitate sa se prezinte si ca a facut demersuri in vederea clarificarii situatiei. Probele administrate la fond au vizat starea de fapt anterioara emiterii deciziei contestate, instanta de fond aplicand in mod gresit, perioadei ulterioare, dispozitiile art.78 alin.1 Mun. care presupun acordarea din oficiu a despagubirilor in cazul constatarii nelegale a concedierii. Contractul individual de munca este un contract cu prestatii succesive, modul de indeplinire a drepturilor si obligatiilor trebuind sa fie analizat in raport de fiecare data la care se datoreaza, executarea, neexecutarea sau imposibilitatea de executare, trebuind sa fie analizate in functie de caracterul succesiv al acestora. Ori in raport de prevederile art.129 Pr.Civ. consider ca in cauza era necesara solicitarea de lamuri cu privire la situatia de fapt privind perioada ulerioara emiterii deciziei si la data de 07.03.2006 si administrarea de probe cu privire la modul de exercitare a drepturilor si obligatiilor privind exercitarea sau imposibilitatea de exercitare a acestora, sens in care in raport de prevederile art. 312 alin. 2 si 3.Pr.Civ. se impunea casarea in parte a sentintei pentru rejudecarea in fond a cererii privind drepturile banesti pe perioada cuprinsa intre data emiterii deciziei si data de 07.03.2006.

Judecator - -

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Doina Vișan, Mihaela Mitrancă

← Contestație decizie de concediere. Decizia 378/2008. Curtea de...		Conflict de muncă. Decizia 1151/2009. Curtea de Apel Timisoara →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii: