Conflict de muncă
| Comentarii |
|
Inaplicabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în măsura în care nu respectă dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, respectiv prevede drepturi restrânse faţă de contractul colectiv de muncă la nivel superior.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1470 din 31 august 2012
Prin cererea formulată, reclamanții au chemat în judecată S și S - Sucursala, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale neachitate, actualizate cu inflația, respectiv:
- drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale cuvenite reclamanților prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de bază de 700 lei, pe perioada martie 2009 - decembrie 2010.
în motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, următoarele:
- reclamanții sunt angajați ai pârâtei;
- pentru anii 2009 și 2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturile salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei pe perioada 1.07.2008-31.03.2010 și de 600 lei cu începere din 1.04.2010;
- însă, prin art. 41 din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la 1.01.2008, pentru un program complet de lucru este de 700 lei, fără sporuri, adaosuri sau indemnizații cuprinse în acesta;
- CCM la nivel de ramură transporturi este un contract cu forță juridică superioară CCM la nivel de unitate, astfel încât CCM la nivel de unitate nu putea conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior;
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând suspendarea prezentei judecăți, iar pe fond respingerea acțiunii.
S-a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea dosarului nr. 11143/3/2008 înregistrat pe rolul Tribunalului București, ce are ca obiect constatarea nulității contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2009.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii, învederându-se că drepturile salariale au fost stabilite și plătite în raport cu dispozițiile contractelor colective de muncă la nivel de unitate, respectiv, grup de unități feroviare, nefiind aplicabile dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2009.
Prin sentința civilă 297/17.04.2012 Tribunalul Vrancea a admis acțiunea formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții Societatea și Societatea - Sucursala.
A obligat pe pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) și drepturile salariale cuvenite fiecărui reclamant prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de 700 lei, pe perioada martie 2009-31.12.2010, drepturi ce urmează a fi actualizate cu rata inflației de la data la care trebuiau plătite lunar și până la efectiva achitare și suma de câte 200 lei cheltuieli de judecată.
Analizând cererea de chemare în judecată Tribunalul a reținut următoarele:
Din cuprinsul cărților de muncă depuse la dosar rezultă că reclamanții sunt angajați ai pârâtei, aflându-se în raporturi contractuale de muncă cu aceasta pe perioada martie 2009 - decembrie 2010
Problema de drept ce se solicită a fi tranșată se referă la efectele pe care le produc contractele colective de muncă aplicabile raporturilor dintre părți, în perioada martie 2009 - decembrie 2010, urmând a se stabili dacă drepturile salariale ale reclamanților au fost corect stabilite și plătite de către pârâta S.
Analiza a fost făcută în raport de conținutul contractelor colective de muncă aplicabile raporturilor dintre părți, în perioada martie 2009 - decembrie 2010, precum și a dispozițiilor legale în vigoare din perioada respectivă, și anume, Legea nr. 130/1996 și Codul muncii (aceste acte normative cuprinzând dispoziții legale relevante identice), nefiind incidente dispoziții din Codul civil intrat în vigoare la 1.10.2011 sau din Legea nr. 62/2011, intrată în vigoare în mai 2011.
Procedând la acest demers judiciar Tribunalul a reținut următoarele:
După cum reclamanții au susținut prin acțiune, iar pârâta nu a negat prin întâmpinare, ci a confirmat prin înscrisurile anexate (extrase din CCM la nivel de unitate, respectiv grup de unități din transportul feroviar), în perioada martie 2009 - decembrie 2010 reclamanților li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 de lei - cu începere din 1.07.2008, respectiv de 600 de lei cu începere din 1.04.2010.
Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru fiecare reclamant s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv se determinau prin raportare la cuantumul salariului de bază brut.
Așadar, s-a reținut că esența cauzei se referă la cuantumul acestui salariu brut de bază, respectiv dacă s-a avut în vedere cuantumul corect, deoarece în funcție de acesta se calculau drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru munca prestată.
în aceeași perioadă de referință supusă analizei (martie 2009-31.12.2010) era însă în vigoare și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010.
Acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi era deopotrivă aplicabil raporturilor de muncă dintre părți, conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 130/1996, text ce are următorul conținut:
(1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte, după cum urmează:
c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de munca.
Potrivit art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010:
Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Dispozițiile din CCM la nivel de ramură se referă la „salariul de bază minim brut”, iar nu la „salariu”, astfel încât este irelevant faptul că reclamanții au primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul” este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 era mai mare decât cel stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada martie 2009 - 31.12.2010.
în aceste condiții s-a pus întrebarea dacă s-au calculat corect drepturile salariale ale reclamanților pe perioada martie 2009 - 31.12.2010, luându-se în considerare salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de unitate/grup de unități, în condițiile în care CCM la nivel de ramură prevedea un salariu minim brut de bază mai mare.
Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât negativ având în vedere dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. (2) și art. 30 alin. (1) din legea nr. 130/1996, texte ce au următorul conținut:
Art. 8 alin. (2):
(2) Contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Art. 30 alin. (1):
(1) Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți.
Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având, deci, forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Prin urmare, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile favorabile angajatului stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
în cazul de față, pentru respectarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 pârâta trebuia să calculeze drepturile salariale ale reclamanților pornind de la un salariu de bază minim brut de 700 lei, la care urma să aplice indici de ierarhizare corespunzători situației fiecărui reclamant, precum și celelalte sporuri permanente sau nepermanente ori alte categorii de drepturi bănești care se determinau prin raportare la salariul minim brut de bază, etc.
Constatând că pârâta nu a aplicat în mod direct dispozițiile art. 41 alin. (3) lit. a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamanților pentru munca prestată rezultă că drepturile acestora au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care li se cuvenea dacă s-ar fi avut în vedere cuantumul salariului minim brut prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Pe cale de consecință, s-a admis acțiunea și s-a dispus obligarea pârâtei la plata:
- drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale încasate (incluzând salariul de bază, indemnizații, sporuri, adaosuri, alte sume acordate în temeiul raporturilor de muncă) și drepturile salariale cuvenite fiecărui reclamant prin determinarea acestora pornind de la un salariu minim brut de bază de 700 lei, pe perioada martie 2009 - 31.12.2010.
De asemenea, s-a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamanților de a se dispune și actualizarea sumelor solicitate cu inflația.
Astfel, de la data la care reclamanții trebuiau să primească sumele de mai sus (diferențe de drepturi salariale lunare) până în prezent a survenit o depreciere a puterii monedei naționale.
Principiul reparării integrale a prejudiciului impune ca reclamanții să primească sumele datorate de pârâtă, într-un cuantum reactualizat în raport de indicele de inflație.
în acest sens, atunci când instanța a acordat creditorului o sumă de bani reactualizată, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea la care avea dreptul dacă plata se efectua la termen, căci tocmai acesta este mecanismul deprecierii valorii unității monetare.
în fapt, sumele ce trebuiau plătite la data scadenței și sumele reactualizate ce trebuie plătite au aceeași valoare economică, în sensul că reclamanții pot cumpăra aceeași cantitate de bunuri sau servicii.
Prin urmare, prejudiciul efectiv este acoperit doar în condițiile în care debitul se restituie în formă reactualizată.
în temeiul art. 274 C.proc.civ. Tribunalul a dispus obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de fiecare reclamant, și anume, câte 200 de lei, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Societatea, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
în motivarea recursului, recurenta a arătat:
Hotărârea este dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, instanța schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanța, în mod greșit, nu a apreciat că se impune suspendarea judecății cererii. Prin decizia 1211/13.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea spre rejudecare a cererii de intervenție în interes propriu formulată de societate, fiind astfel întrunite condițiile pentru aplicarea art. 244 alin. (1) C.proc.civ..
în ceea ce privește fondul cauzei a solicitat să se constate că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal. Raportat la art. 247 din Codul muncii, obligația legală de a aplica dispozițiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel superior incumba doar în situația în care la nivel de angajator nu exista încheiat contract colectiv de muncă. Veniturile societății sunt constituite din venituri proprii, nu din alocații bugetare, societatea avea obligația de a se încadra în fondul de salarii, conform O.U.G. nr. 79/2008, nr. 79/2001. Societatea a respectat clauzele contractului colectiv de muncă la nivel de unitate. Nu s-a solicitat anularea clauzelor contractuale.
Clasa 1 de salarizare prevăzută în contractele colective de muncă la nivel de unitate reprezintă o modificare a contractului colectiv de muncă de la nivel superior, care nu are caracter unilateral, ci reprezintă voința părților.
Față de dispozițiile codului muncii, contractul la nivel de ramură se aplică doar dacă nu există contract la nivel de grup. Or, contractul la nivel de grup prevede o valoare a clasei 1 de salarizare de 570 lei.
Potrivit art. 236 alin. (4) din Codul muncii, contractele colective de muncă legal încheiate, constituie legea părților și prin urmare acesta urmează a se executa prin aducerea la îndeplinire a clauzelor contractuale și prin respectarea drepturilor și obligațiilor asumate de către părțile semnatare.
Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat.
Referitor la cererea de suspendare a judecății cauzei în baza art. 244 pct. 1 C.proc.civ., acest text instituie un caz de suspendare facultativă a judecății, atunci când există chestiuni prejudiciale a căror soluționare ar putea avea o influență hotărâtoare asupra rezolvării cauzei. Acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. 11143/3/2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII a fost soluționată irevocabil în sensul respingerii acțiunii, cu privire la toate părțile din proces, cu excepția pârâtei, față de care, constatându-se că instanța a omis să se pronunțe cu privire la cererea de intervenție în interes propriu, din motive de ordin procedural, cauza a fost trimisă spre rejudecare.
Ulterior, prin soluția pronunțată în dosarul 9820/3/2011* Tribunalul București a respins cererea de intervenție formulată de Societate, hotărârea fiind definitivă. Prin urmare, chestiunea prejudicială referitoare la legalitatea și opozabilitatea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură a fost soluționată definitiv și nu mai există temei pentru suspendarea judecății acestei cauze.
Pe fondul cauzei, recurenta a recunoscut faptul că drepturile solicitate sunt prevăzute în Contractele colective de muncă la nivel de ramură.
O critică a sentinței a vizat însă, inaplicabilitatea contractelor colective încheiate la nivel superior, devreme ce există contract colectiv de muncă la nivel de unitate.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 130/1996, în vigoare până în anul 2011, contractele colective de muncă la nivel de ramură produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă, iar cele la nivel de grup, pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Potrivit art. 8 din aceeași lege, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Prin urmare, atât în situația în care există contract colectiv de muncă, dar acesta nu prevede unele drepturi care există în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, cât și în situația în care la nivel de unitate nu există un contract colectiv de muncă valabil încheiat, față de ierarhia contractelor colective de muncă încheiate la diferite niveluri, se aplică prevederile contractului încheiat la nivel superior, fără a fi necesar să se constate anterior nulitatea clauzei din contract colectiv de muncă la nivel inferior aflată în contradicție cu cea de la nivel superior.
Dispozițiile legale invocate anterior sunt preluate prin dispozițiile art. 132-133 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Pentru salariat se aplică dispozițiile mai favorabile, în aceasta situație contractul colectiv de muncă la nivel de ramură conținând dispoziții favorabile în raport cu cel încheiat la nivel de grup și de unitate.
Nu pot fi reținute argumentele recurentei-pârâte privind circumstanțele economico-financiare, întrucât acestea nu îl exonerează pe debitor de îndeplinirea obligației pe care și-a asumat-o.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioadele pentru care i-a fost prevăzută existența prin Contractele Colective de Muncă.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de realizarea drepturilor lor, pentru perioadele în care acestea au fost prevăzute.
| ← Drepturi salariale reglementate între o limită minimă şi o... | Reintegrare dispusă la cererea salariatului odată cu... → |
|---|
