Conflict de muncă. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 161
Ședința publică de la 25 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANAȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 2128 din 16.11.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ C DE APEL BUCUREȘTI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen, că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți și că s-a atașat la dosar un exemplar al încheierii prin care s-a respins cererile de abținere formulate de către doamnele judecător - - -, - - și.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acestea.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată la nr-, reclamanții -, -, --, --, -, -, și - au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, calculat din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada 01.08.2004 la zi (având în vedere faptul că drepturile salariale sunt scadente luna următoare celei pentru care acestea se cuvin, dată la care se naște dreptul la acțiune conform art.283 din Codul muncii ) în raport de intervalul lucrat de fiecare reclamant conform anexelor, inclusiv a dobânzii legale calculată pentru aceste sume la data plății efective, conform dispozițiilor nr.OG9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, aprobată prin Legea nr.356/2002, reactualizate cu indicele de inflație; obligarea pârâților la plata, pe viitor, a drepturilor menționate în primul capăt de cerere în condițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești; în baza art.10 din Legea nr.130/1999 obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Prin sentința civilă nr.2128/16.11.2007, Tribunalul Iașia dispus:
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință:
A respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să plătească reclamantei sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 01.09.2004 - 01.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
A respins ca fiind prescrisă cererea privind plata diferențelor de drepturi salariale cu titlu de spor pentru perioada 01.08.2004 - 01.09.2004.
A respins cererile reclamantei privind plata diferențelor de drepturi salariale cu titlu de spor pe viitor și plata cheltuielilor de judecată.
A declinat în favoarea Judecătoriei Iași cererea reclamantei privind efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare efectuării plăților la care pârâții au fost obligați prin prezenta hotărâre.
A disjuns și a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții, -, -, -, -, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au formulat acțiune privind acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996.
Conflictele de muncă, potrivit dispozițiilor art.284 Codul muncii, se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul ori după caz, sediul.
Reclamanții, -, -, -, -, nu au făcut dovada domiciliului în județul Pentru aceasta, instanța în baza dispozițiilor art.158 Cod procedură civilă a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția, potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a invocat faptul că acest articol ar fi fost abrogat prin nr.OG83/2000 de modificare a Legii 50/1996.
În speță, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Tribunalul a constatat că legea incidentă în cauză are caracter de lege organică conform dispozițiilor art.73 pct.1 lit. e din Constituție. În art.47 se prevedea că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text a fost într-adevăr abrogat prin art.42 al OG83/2000. Abrogarea nu poate produce efecte juridice întrucât Ordonanța 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.54 pct.2).
În aceste circumstanțe, este inadmisibil ca un drept general stipulat într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
Potrivit dispozițiilor art.382 pct.1 lit. c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani în cazul în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
În speță, văzând data formulării cererii de chemare în judecată, instanța a respins cererea privind perioada 01.08.2004 - 01.09.2004, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Cum prin Legea 45/2007 pentru aprobarea OUG27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției s-au prevăzut care sunt sporurile de care beneficiază aceștia, instanța a respins cererea reclamantei privind plata diferențelor de drepturi pentru viitor.
Pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte acțiunea reclamantei.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitatea de angajator al reclamantei, neavând calitate procesuală pasivă în acțiunea privind plata sporurilor salariale.
În baza dispozițiilor OUG22/2002, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății despăgubirilor de mai sus.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea recursului său, Ministerul Economiei și Finanțelor arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Motivează recurentul că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, pentru conturarea calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, reclamată de petent în prezenta cauză, arată că, în conformitate cu dispozițiile art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, ordonatorul principal de credite în prezenta acțiune este Ministerul Justiției, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Consideră că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului, care în cazul de față nu este Ministerul Economiei și Finanțelor.
În speță, raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturi salariale. Împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție consideră că sentința primei instanțe este nelegală, din următoarele considerente:
1. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal excepția necompetenței materiale, reținând în mod greșit că obiectul prezentei cauze îl reprezintă drepturi salariale neacordate în înțelesul art.155 și art.284 din Codul muncii, iar nu modul de stabilire a salariilor.
Însă, potrivit dispozițiilor art.36 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27 din 29 martie 2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată și modificată prin Legea nr.45/2007, competența soluționării cererilor judecătorilor, procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor și ale asistenților judiciari revine Curții de APEL BUCUREȘTI.
Or, acordarea sau nu a unui spor ori diferențe salariale ce se aplică la indemnizația de bază în temeiul căreia se calculează drepturile salariale este la rândul său un drept de natură salarială, iar acordarea sau neacordarea sa poate fi contestată în condițiile stabilite de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată și modificată prin Legea nr.45/2007.
În acest context, Tribunalul Iași - Secția civilă și litigii de muncă trebuia să constate că nu este competent material să judece prezenta cauză și, pe cale de consecință, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
2. Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă.
Astfel, a motivat instanța că abrogarea dreptului la sporul de 50% prevăzut de art.42 din OG83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece acest act normativ are o forță juridică inferioară Legii 50/1996 și această stare este în vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000.
Acest raționament al instanței de fond este eronat deoarece Ordonanța Guvernului nr.83/2000 a fost aprobată prin Legea nr.334/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, act normativ de același grad.
Totodată, nici Constituția României, nici Legea nr.24/2000 republicată nu prevăd o asemenea condiție cu privire la abrogare și nici nu lipsește de efecte juridice abrogarea unei norme superioare printr-o normă inferioară.
Astfel, potrivit prevederilor art.62 alin.(1) din Legea nr.24/2000 republicată - privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parțială".
normei de drept este concret, anume că "trebuie abrogate" prevederi contrare de același nivel sau de nivel superior.
Mai mult, nici Constituția României nu îngrădește abrogarea unei norme superioare printr-o normă inferioară. Prin dispozițiile art.61 Constituția prevede că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al statului român și unica autoritate legiuitoare a țării, iar prin art.115 recunoaște abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
3. Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.42 din Ordonanța Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești: "art.47 se abrogă".
Astfel, art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat în mod expres prin art.1 pct.42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000, deci cu mult înainte de intrarea în vigoare a Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.177/2002. Așadar, în conformitate cu prevederile art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial. excepție prevederile din ordonanțele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare și au fost respinse prin lege de către Parlament".
Or, în speță nu este vorba despre ordonanțe ale Guvernului care să fi fost respinse prin lege de către Parlament.
Prin urmare, nici chiar în cazul în care abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 ar fi intervenit odată cu adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.177/2002, nu se poate spune că abrogarea acestui din urmă act normativ ar fi putut duce la repunerea în vigoare a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996.
În acest context, este evident că voința legiuitorului a fost expres și ferm exprimată în cuprinsul Ordonanței de Guvern nr.83/2000, în sensul abrogării textului de lege prin care intimata-reclamantă și-a întemeiat acțiunea.
În final, recurentul critică sentința și sub aspectul obligării la plata drepturilor bănești actualizate cu indicele de inflație, în situația în care nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr.486/2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță. Neaplicarea indicelui de inflație trebuia dispusă și în considerarea dispozițiilor Legii 500/2002 (art.14 alin.2, 29 alin.3 și 47).
Ca urmare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței, trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de APEL BUCUREȘTI și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Curtea de Apel reține că nu poate fi reținut motivul prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Astfel, reclamanta a investit instanța cu o acțiune privind plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, abrogat nelegal prin OG83/2000.
În atare condiții, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.284 Codul muncii și art.2 pct.1 lit. c Cod procedură civilă, cu referire la art.166 și 283 lit. c Codul muncii, competența de soluționare revenind tribunalului ca instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă.
Dispozițiile speciale citate de recurent se referă la procedura de contestare a unui act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, care nu sunt aplicabile în cauza de față, în care se solicită acordarea unui spor salarial.
Nici motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă nu pot fi reținute în cauză.
Prin Decizia nr.21 din 10.03.2008 dată în recursul în interesul legii, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție se pronunță în sensul că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată: Constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001".
Potrivit dispozițiilor art.392 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă: "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
Prin raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu se poate reține că sentința dată de tribunal este nelegală ori că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Mai reține Curtea că în mod corect instanța a obligat pârâții la plata diferențelor de drepturi salariale cu aplicarea indicelui de inflație, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, conform dispozițiilor art.1088 și urm. Cod civil.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, potrivit dispozițiilor art.49 din Legea 500/2000, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor și bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Cererea reclamantei de obligare directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii a fost respinsă, astfel încât excede cauzei analiza raporturilor de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art.60 Cod procedură civilă.
Ca atare, Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție.
Față de toate cele reținute, Curtea de Apel va respinge ca nefondate ambele recursuri, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr.2128 din 16.11.2007 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
11.04.2008 - 2 ex.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 20/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 8327/2008. Curtea... → |
|---|
