Conflict de muncă. Decizia 179/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA COD OPERATOR 2928
SECȚIA CONFLICTE de muncă
și Asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 179
Ședința publică din 3 februarie 2009
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Mihail Decean
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2798/08.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Județului T, Ministerul Educației și Cercetării.
La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, personal și asistat de avocat, reprezentanta pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului T consilier juridic și reprezentanta pârâtului Ministerul Educației și Cercetării, consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtului Ministerul Educației și Cercetării depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului conform motivelor arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului Inspectoratul Școlar al Județului solicită respingerea recursului ca neîntemeiat pentru motivele arătate în întâmpinare,
Reprezentanta pârâtului Ministerul Educației și Cercetării solicită respingerea recursului, arătând că ordinul de eliberare din funcție a fost corect și legal emis.
CURTEA,
În deliberare asupra recursului, constată că prin sentința civilă nr. 2798/08.08.2008 pronunțată de Tribunalul Timișs -a respins acțiunea promovată de reclamantul împotriva pârâților Inspectoratul Școlar al Județului T și Ministerul Educației și Cercetări.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost numit în funcția de director la Grupul Școlar Industrial Transporturi Auto T în baza Ordinului Ministerul Educației și Cercetări nr. 4412/13.06.2003, începând cu data de 01.04.2003, fiind încheiat un contract de management educațional pe o durată de 4 ani, atribuțiile sale fiind cuprinse atât în contract cât și în fișa postului.
Activitatea managerială a fost supusă evaluării atât periodic cât și intempestiv prin inspecții organizate de către Inspectorat și s-a constatat în urma evaluării pentru activitatea desfășurată în anul școlar 2004 - 2005, respectiv în perioada 07.03.2005 - 17.03.2005, că îndeplinește un punctaj de 53 puncte pentru care i s-a atribuit calificativul "necorespunzător", iar urmare acestei evaluări necontestate în procedura stabilită s-a dispus eliberarea din funcție prin Ordinul Ministerul Educației și Cercetări nr. 4008/03.05.2005.
În conținutul acestui Ordin s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 61 lit. d Codul muncii, rezultând astfel că măsura luată a fost echivalată cu o concediere, iar prin sentința civilă nr. 966/26.05.2005, Tribunalul Timișa anulat Ordinul respectiv, cu motivarea că nu au fost respectate dispozițiile 62 alin. 2 Codul muncii și ale art. 268 alin. 2 Codul muncii.
Ordinul Ministerul Educației și Cercetări nr. 4767/08.08.2005 a fost emis în vederea reintegrării reclamantului pe funcția managerială din care a fost anterior eliberat, iar în această calitate reclamantul a fost din nou supus evaluării la sfârșitul anul școlar 2004 - 2005, când s-a constatat că nu a contestat rezultatul evaluării anterioare astfel că s-a menținut punctajul atunci acordat și calificativul "necorespunzător". Această evaluare s-a realizat în ședința Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean T din 27.09.2005, la care reclamantul nu a participat și a refuzat să își facă autoevaluarea impusă de lege. Rezultatul evaluării a fost comunicat reclamantului la locul de muncă prin adresa Inspectoratului Școlar Județean T nr.8291/28.09.2005, înregistrată la Grupul Școlar Industrial Transporturi Auto T sub nr. 3239/29.09.2005, însă acesta a refuza primirea, motiv pentru care i-a fost expediat la domiciliu prin scrisoare recomandată.
La data de 28.09.2005 Inspectoratul Școlar Județean Tas olicitat Ministerului Educației și Cercetări eliberarea din funcție a reclamantului, măsură care a fost luată prin Ordinul nr. 5214/11.10.2005, contestat în speță.
Față de acestea, prima instanță a reținut că raportul juridic dedus judecății este de dreptul muncii însă prezintă caractere specifice întrucât este reglementat prin legii speciale care cuprind norme derogatorii de la cele ale Codului muncii. În acest sens, dispozițiile art. 146 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, normele speciale se aplică prioritar față de cele generale doar în măsura în care nu sunt incidente anumite reglementări specifice domeniului didactic managerial.
În speță, fiind indicate în cuprinsul Ordinului contestat prevederi din Legea învățământului nr. 84/1995, din Legea nr. 128/1997, care se referă la condiții de eliberare din funcția de director, se aplică prioritar aceste prevederi normative față de care se poate constata că ordinul contestat în cauză este legal și temeinic, cererea de anulare a acestuia fiind neîntemeiată.
În mod greșit reclamantul tinde să asimileze măsura de eliberare din funcție cu concedierea, însă după eliberarea sa din funcție acesta beneficiază de dreptul de a reveni la catedra rezervată, ceea ce înseamnă că raportul de muncă nu a încetat ca efect al emiterii Ordinului contestat, deci măsura nu se încadrează în definiția dată de art. 58 alin. 1 Codul muncii noțiunii de concediere, nefiind aplicabile astfel dispozițiile art. 61 lit. d și art. 62 alin. 2 Codul muncii.
Măsura de eliberare din funcție nu poate fi echivalată nici cu o concediere ca sancțiune disciplinară, nefiind incidente în cauză regulile impuse de art. 267 și art. 268 Codul muncii, acesta fiind și motivul pentru care colegiul central de disciplină din cadrul Ministerului Educației și Cercetări a apreciat că nu intră în competența sa soluționarea contestației.
Eliberarea din funcție este similară instituției de încetare de drept a contractul individual de muncă, conform dispozițiilor art. 55 lit. a și art. 56 - 57 Codul muncii. Ca atare, legalitatea ori, temeinicia ordinului contestat nu poate fi stabilită decât prin raportare la normele speciale care reglementează raporturile de management educațional, care derogă de la cele cu caracter general.
Astfel de norme nu se constată a fi fost încălcate de către pârâți.
Măsura de eliberare din funcție, precum și rezultatul evaluări au fost aduse la cunoștință reclamantului astfel că susținerile în sensul necomunicări Ordinului contestat sunt neîntemeiate.
Referitor la posibilitatea invocări apărărilor proprii, anterior emiterii ordinului s-a constatat că acesta nu a urmat procedura de contestare a rezultatului evaluări, deși avea o astfel de posibilitate conferită de art. 6 din Metodologia de evaluare aprobată prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetări nr.4990/11.11.1998, în consecință s-a apreciat că reclamantul a acceptat punctajul, iar Ordinul de eliberare din funcție este temeinic.
Referitor la neintervenirea unor evenimente noi în activitatea desfășurată de reclamant care să justifice emiterea ordinului contestat, s-a apreciat că o astfel de susținere este nefondată, întrucât tocmai evaluarea periodică desfășurată în luna septembrie 2005 justificat emiterea unui nou ordin de eliberare din funcție.
Cu opinie separată asistenți judiciari au motivat soluția de admitere a acțiunii, considerând că eliberarea din funcție a reclamantului nu este o concediere ci este rezultatul aplicării prevederilor Legii nr. 128/1997, astfel că obiectul litigiului se circumscrie dreptului muncii, și în consecință ordinul Ministerului Educației și Cercetări nr. 5214/11.12.2005 nu a respectat dispozițiile imperative prevăzute de legiuitor sub sancțiunea nulității absolute astfel că contestația este întemeiată.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul admiterii acțiuni astfel cum a fost formulată.
În motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, hotărârea este criticată pentru nelegalitate arătându-se că în mod greșit prima instanță a apreciat natura juridică a acțiunii și nu a ținut seama de decizia civilă nr. 2174 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a stabilit că prevederile art. 12 din Contractul de management educațional se completează ci dispozițiile Legii nr.84/1995, cu cele ale Legii nr. 128/1997, inclusiv ale Codului muncii și alte acte normative în materie, precum și faptul că măsura eliberării din funcție a fost fundamentată pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 128/1997, din care rezultă că personalului didactic i se aplică dispozițiile din legislația muncii.
Interpretarea dată de instanța de judecată este nesusținută de probele din dosar din care rezultă că asupra activității manageriale ale reclamantului s-a făcut o evaluare frontală conform art. 1 alin. 2 și art. 5 din Metodologia de evaluare, iar Ordinul de eliberare din funcție a fost anulat prin hotărâre judecătorească, ulterior ordinul prin care a fost reintegrat vizează o perioadă în care reclamantul se afla în concediu legal de odihnă.
Al doilea Ordin al Ministerului Educației și Cercetări a fost emis în realizarea aceleiași rezoluții, adică în vederea eliberării din funcție a reclamantului pentru aceeași evaluare, iar la întocmirea actului de eliberare din funcție au fost eludate prevederile art. 61 lit. d Codul muncii.
Prevederile art. 9 și art. 10 din Contractul de Management arată care sunt modalitățile de încetare a contractului încheiat între părți iar litigiile ce izvorăsc din încheierea executarea modificarea și interpretarea clauzelor se completează cu Legea nr. 84/1995. Legea nr. 128/1997 și Codul muncii.
În concluzie se arată că Ordinul contestat nu este o concediere, ci consecința aplicări prevederilor Legea nr.128/1997, însă instanța situează raportul juridic dedus judecății în regimul de drept al muncii, întrucât face aplicarea în speță a art. 268 alin. 2 și art. 267 Codul muncii.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Educației Cercetări și Turismului s-a opus admiterii recursului arătând că este nefondat pentru următoarele:
În speță, în mod corect a reținut prima instanță că ordinul contestat este temeinic și legal, cererea de anulare a acestuia nefiind întemeiată întrucât normele de drept incidente vizează condițiile de eliberare din funcția de director al unei instituții de învățământ preuniversitar, acestea fiind aplicabile doar în măsura în care în statutul cadrelor didactice nu se dispune altfel, în sensul aplicării celorlalte dispoziții din legislația muncii.
Criticile recurentului prin care încearcă să asimileze noțiune de eliberare din funcție cu o sancțiune disciplinară nu răstoarnă argumentele instanței care apreciază că eliberarea din funcție nu poate fi echivalată cu o concediere prevăzută de art. 61 lit. a și art. 264 lit. f Codul muncii pentru a fi aplicabile regulile impuse de art. 267 și art. 268 Codul muncii.
Potrivit legii speciale, instituția evaluări manageriale implică încetarea raportului de muncă prin eliberare în situația în care nu se obține la evaluarea anuală un rezultat satisfăcător, iar acordarea unui astfel de calificativ la inspecțiile din timpul anului școlar sau la evaluarea anuală duce la vacantarea postului.
Intimatul Inspectoratul Școlar Județean T prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că raportul juridic dedus judecății este în primul rând unul de dreptul muncii izvorât din contractul individual de muncă și un altul care a luat naștere din contractul de management educațional.
Astfel, obiectul cauzei chiar dacă nu a fost considerat de natură administrativă ci de dreptul muncii prezintă caractere specifice, fiind reglementat prin legii speciale care derogă de la prevederile Codul muncii.
În ordinul contestat nu există nicio prevedere din Codul muncii astfel că sunt aplicabile legile speciale, respectiv Legea nr. 84/1995 și Legea nr.128/1997.
Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale invocate și a probelor administrate, potrivit art. 3041Cod procedură civilă Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul Ministerul Educației și Cercetări nr. 5214/11.10.2005, s-a dispus eliberarea din funcția de director al Grupului Școlar Industrial Transporturi Auto Tar eclamantului și revenirea la catedra rezervată, această măsură având la bază prevederile art. 145 din Legea nr. 84/1995 și ale art. 31 și art. 101 din Legea nr. 128/1997 raportat la prevederile art. 1 anexa 1 punct 5 din Metodologia de evaluare a directorilor și directorilor adjuncți de la unitățile de învățământ aprobată prin nr. 4990/11.11.1998.
La baza emiterii unui astfel de ordin, în temeiul dispozițiilor legale menționate mai sus, a stat evaluarea managerială desfășurată potrivit legii speciale, în speță fiind vorba despre evaluarea periodică, la sfârșitul fiecărui an școlar a activității manageriale a reclamantului în funcția de director.
În consecință, procedura care a stat la baza emiterii actului juridic contestat, precum și temeiurile de drept incidente determină, în mod indubitabil, că raportul juridic dedus judecății este unul de dreptul muncii, cum de altfel a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.2174/2006, izvorât fiind dintr-un contract individual de muncă încheiat între părți, însă obiectul acțiunii îl constituie anularea acelui act care se circumscrie dispozițiilor legale speciale respectiv Legea nr. 84/1995 precum și Legea nr. 128/1997.
Astfel, măsura dispusă prin Ordinul contestat nu reprezintă o măsură disciplinară, de concediere circumscrisă Codul muncii cum eronat susține recurentul, ci o măsură de aplicare a legii speciale pe baza contractului de management educațional, cu consecința revenirii angajatului la postul deținut anterior - catedra rezervată.
Nefiind vorba despre o măsură de concediere, nu pot fi analizate motivele invocate de către recurent, care vizează constatarea nulității absolute a Ordinului contestat care nu reprezintă o măsură disciplinară de concediere, ci de eliberare din funcție.
În considerarea celor de mai sus potrivit dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.2798/08.08.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 02.03.2009
Tehnored. /2 ex/ 02.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Mihail Decean
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1503/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 995/2009. Curtea de... → |
|---|
