Conflict de muncă. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 257
Ședința publică de la 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de și Regia Autonomă de Transport Public I împotriva sentinței civile nr. 2067 din 12.12.2008 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimat fiind Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen.
Instanța constată că în cauză s-au formulat două cereri de recurs, ambele declarate în termen și motivate.
Recurentul-intimat arată că nu are de formulat alte cereri și că se poate judeca la acest termen.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul-intimat arată că instanța de fond nu a luat act de răspunsul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în care se arată anumite aspecte și critici și că la momentul la care s-a emis decizia de încadrare societatea avea grila de salarizare din anul 2002. Precizează că nu mai putea fi vorba de grupa de salarizare deoarece există la dosar o adeverință în care se arată că în anul 2002 promovat în grupa a 7, echivalentul grilei nr.9. Nu a cerut nimic nou, iar instanța i-a luat două categorii nemotivat. Mai arată că sunt diferențe între contractul deținut de el și contractul depus de societate. Mai precizează că societatea avea obligația să cheme întâi foștii salariați la concurs și că data concursului s-a tot schimbat. A lucrat în cele 6 luni în niște condiții inumane, iar societatea are față de el o atitudine discriminatorie. Indică faptul că nu a fost făcută niciodată o mediere de către societate și că momentan nu realizează nici un venit. Solicită admiterea recursului declarat de el așa cum a fost formulat și obligarea Regiei Autonome de Transport Public I la plata de 1500 euro reprezentând drepturi salariale și daune morale și la plata daunelor materiale. Mai solicită respingerea recursului formulat de Regia Autonomă de Transport Public Aceasta a solicitat și suspendarea cauzei. Mai indică faptul a chemat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în cauză ca expert și nu ca parte. Cu cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea deplasărilor la și plata zilele în care a fost în instanță, zile care nu i-au fost plătite de societate.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.7011/99/15.09.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Regia Autonomă de Transport Public I, solicitând obligarea pârâtei să fie salarizat conform categoriei 7, grupa 9 sau 10 din contractul colectiv de muncă și să-i fie plătite daune morale în sumă de 1500 Euro și daune materiale în valoare de 5000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în urma deciziei nr.423 din 18.06.2008 a Curții de APEL IAȘI, pârâta Iaf ost obligată să-i încheie contract individual de muncă pe o perioadă de 6 luni, fără a se preciza însă categoria pentru care urmează să fie încheiat contractul său de muncă.
Se mai arată că reprezentanții unității au stabilit în mod abuziv categoria sa salarială prin nerespectarea dreptului său la informare cu privire la modul de acordare a acestor categorii.
Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile codului muncii și ale nr.OG137/2000.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Legal citată, pârâta Iai nvocat excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, iar în ceea ce privește fondul, a solicitat respingerea cererii, întrucât la încadrarea reclamantului s-a respectat în întregime decizia nr.423/18.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI. Pentru stabilirea salarizării reclamantului s-a constituit o comisie care, în urma verificării teoretice și practice a aptitudinilor reclamantului a stabilit faptul că acesta îndeplinește condițiile necesare pentru a fi încadrat în funcția de mecanic la grupa 7 și în acest sens s-a încheiat actul adițional nr.1/13.08.2008.
Pârâta a depus la dosar înscrisuri.
Prin precizările formulate, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1500 euro pentru discriminarea sa, în temeiul dispozițiilor nr.OUG137/2000. Acesta a mai arătat că daunele materiale de 5000 lei pretinse de la pârâtă reprezintă diferența de drepturi salariale corespunzătoare categoriei 7 grupa 9-10 ce i-a fost luată abuziv pentru perioada 04.08.2008- 08.02.2009.
Reclamantul a mai arătat că anexa S din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008, în baza căreia s-a stabilit salarizarea, era lovită de nulitate, deoarece la data stabilirii salarizării sale, dispozițiile acestui contract colectiv de muncă nu mai puteau fi aplicate.
În temeiul disp.art.27 alin.3 din nr.OUG137/2000, în cauză a fost citat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin sentința civilă nr.2067/12.12.2008, Tribunalul Iașia respins excepția lipsei de interes invocată de I și excepția nulității contractului colectiv de muncă invocată de reclamant, a admis în parte acțiunea reclamantului, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului o despăgubire materială constând în diferența dintre drepturile salariale corespunzătoare funcției de grupa 7 și cele stabilite pentru funcția de grupa 9, pentru perioada 08.08.2008-08.02.2009.
Prin aceeași hotărâre s-au respins cererile reclamantului privind acordarea salarizării corespunzătoare funcției de grupa 9, obligarea pârâtei la plata de daune morale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei de interes invocată de I este nefondată, întrucât interesul promovării acțiunii este născut, personal și actual, atâta timp cât angajatorul a pus în executare decizia nr.423/2008 a Curții de APEL IAȘI privind încheierea unui contract individual de muncă.
S-a mai reținut ca fiind nefondată și excepția nulității contractului colectiv de muncă invocată de reclamant, întrucât, în executarea deciziei nr.423/2008 a Curții de APEL IAȘI, părțile au încheiat contractul individual de muncă nr.2693/2008, pentru perioada 08.08.2008-08.02.2009.Această angajare are caracterul unei noi încadrări, astfel încât societatea pârâtă nu era obligată să respecte ultima treaptă profesională și ultimul nivel de salarizare avut de către reclamant la locul de muncă anterior.
S-a reținut însă de către prima instanță că, la stabilirea salarizării, angajatorul trebuia să respecte principiile fundamentale aplicabile în relațiile de muncă, cu referire deosebită la egalitatea de tratament și interzicerea discriminării.
Instanța de fond a mai reținut că la data de 08.08.2008, Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008 își producea efectele, având în vedere Protocolul din 13.03.2008 de prelungire a valabilității acestuia.
Pe fondul cererii, s-a reținut că, potrivit disp.art.39 alin. 2 din acest contract colectiv de muncă, salariul de bază se stabilește pentru fiecare salariat în parte în raport cu calificarea, importanța, complexitatea postului în care este încadrat, cu pregătirea și competența profesională.
S-a mai reținut că, la încheierea contractului individual de muncă nr.2693/2008, conducerea pârâtei a dispus ca salarizarea reclamantului să fie stabilită, în urma verificării teoretice și practice a aptitudinilor reclamantului, de către o comisie tehnică, scop în care acesta a susținut la data de 13.08.2008 cele două probe.
Potrivit procesului-verbal de verificare a cunoștințelor profesionale, comisia a stabilit că reclamantul îndeplinește condițiile necesare pentru a fi încadrat pe postul de, specialitatea mecanic, grupa 5. la aceeași dată între părți s-a încheiat actul adițional nr.1 în care salariul reclamantului se stabilește corespunzător grupei 7.
Prima instanță a reținut că a fost investită de către reclamant cu o acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin efectuarea discriminatorie a încadrării sale.
Verificând dacă rezultatul concursului conduce la stabilirea obiectivă a unei anumite trepte de salarizare, s-a constat de către prima instanță că pârâta nu întocmise anterior examinării din 13.08.2008 o modalitate concretă obiectivă de corelare a rezultatelor verificărilor profesionale cu nivelul salarizării. Prin urmare, s-a constat că, indiferent de punctajul obținut, nivelul salarizării se stabilește în mod subiectiv de către personalul cu atribuții de angajare.
Potrivit disp.art.2 alin.3 din nr.OG137/2000, sunt discriminatorii practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane față de alte persoane, în afara cazului în care aceste practic sunt justificate de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În speță, s-a constat că examinarea reclamantului în vederea stabilirii nivelului de salarizare a fost justificată de un scop legitim-stabilirea competenței profesionale a reclamantului, însă metoda de atingere a acestui scop, în lipsa stabilirii prealabile a corespondenței notă de concurs-nivel de salarizare nu este adecvată.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost victima unei practici discriminatorii a cărei reparare se impune prin obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu între salariul încasat de 810 lei brut pe lună corespunzător grupei 7 și nivelul salariului stabilit pentru funcția de grupa 9, de 859 lei brut pe lună.
În ceea ce privește cererea reclamantului privind acordarea salarizării corespunzătoare funcției de grupa 9, s-a reținut că aceasta este nefondată, întrucât la data de 13.08.2008 acesta a semnat actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă, fiind astfel de acord cu prevederile actului.
S-a reținut ca fiind nefondată și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, întrucât recunoașterea situației discriminatorii la care a fost supus reclamantul și obligarea pârâtei la plata daunelor materiale, constituie o justă și integrală reparație a prejudiciului suferit de către acesta.
Cât privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a dovedit că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de transport ar fi fost efectuate exclusiv în vederea judecării prezentei cauze.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs atât reclamantul, cât și pârâta I, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurentul-reclamant critică sentința pronunțată de către prima instanță, invocând următoarele motive:
În mod greșit prima instanță a respins cererile reclamantului privind acordarea salarizării corespunzătoare funcției de grupa 9, obligarea pârâtei la plata de daune morale.
Astfel, prima instanță nu a luat în considerare comunicarea nr.754/08.08.2008 și deciziile nr.666/31.07.2008 și nr.745/08.08.2008, din care rezultă că pentru data de 13.08.2008 în mod special a fost desemnată o altă comisie, fiind modificată data și tematica acestui concurs, fără ca recurentul să fie încunoștințat.
Astfel, se arată că angajatorul a avut un comportament diferit în ceea ce îl privește în raport cu cel avut față de alți salariați, fiindu-i modificată de mai multe ori fișa postului, având un număr de obligații și responsabilități mai mari față de alți colegi care au aceeași categorie, vechime și grupă de salarizare și nebeneficiind de primă de concediu.
Se mai arată că în mod greșit instanța de fond nu a acordat acestuia nici a cheltuielile de judecată, deși a făcut dovezi în acest sens.
Recurenta-pârâtă Iai nvocat următoarele motive de recurs:
În mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, întrucât, prin decizia nr.423/2008, Curtea de APEL IAȘI nu a dispus reintegrarea reclamantului pe postul pe care acesta l-a deținut anterior în cadrul I și cu drepturile salariale de care beneficia pentru acest post.
Se mai arată că programul de lucru, forma de salarizare, grupa de salarizare sunt elemente de natură contractuală, sunt negociate între angajator și potențialul salariat, în limitele stabilite prin contractele colective de muncă sau regulamentele aplicabile, părțile stabilind de comun acord modul în care se vor desfășura raporturile de muncă.
Prin urmare, recurenta arată că, în executarea deciziei nr.423/2008 a Curții de APEL IAȘI, drepturile salariale ce se cuvin reclamantului au făcut obiectul unor negocieri care s-au încheiat prin încheierea în mod valabil a actului adițional nr.1 la contractul individual de muncă.
Se mai arată că postul de mecanic pe care a fost încadrat reclamantul nu are o sferă de atribuții de asemenea complexitate care să presupună salarizarea maximă, respectiv stabilirea grupei 9 de salarizare, conform pregătirii pe care recurentul susține că o are.
Recurenta-pârâtă a mai invocat că, în mod greșit prima instanță a constatat că examinarea reclamantului în vederea stabilirii nivelului de salarizare a fost justificată de un scop legitim-stabilirea competenței profesionale a reclamantului, însă metoda de atingere a acestui scop, în lipsa stabilirii prealabile a corespondenței notă de concurs-nivel de salarizare nu este adecvată.
În acest sens se arată că, la data de 13.08.2008, concursul s-a desfășurat exclusiv în vederea stabilirii grupei de salarizare a reclamantului, iar calificativele obținute de acesta, coroborate cu gradul redus de complexitate a atribuțiilor de serviciu pe care urma să le îndeplinească, nu impuneau în nici un caz acordarea unei grupe maxime de salarizare.
Se mai invocă faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că nivelul salarizării se stabilește în mod subiectiv de către personalul cu atribuții de angajare, deși regia aplică în acest sens dispozițiile art.15 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2007-2008.
Analizând recursurile formulate de reclamantul și de către pârâta I, prin prisma disp.art.3041Cod.proc.civilă, se rețin următoarele:
Recursul declarat de pârâta Regia Autonomă de Transport Public I este fondat pentru următoarele considerente:
Prin precizările formulate la data de 15.10.2008, reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata de daune morale de 1500 euro pentru discriminarea sa, în temeiul dispozițiilor art.5 din Codul muncii și nr.OUG137/2000. Acesta a mai arătat că daunele materiale de 5000 lei pretinse de la pârâtă reprezintă diferența de drepturi salariale corespunzătoare categoriei 7 grupa 9-10 ce i-a fost luată abuziv pentru perioada 04.08.2008- 08.02.2009.
Se reține că în mod greșit prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire materială constând în diferența dintre drepturile salariale corespunzătoare funcției de grupa 7 și cele stabilite pentru funcția de grupa 9, pentru perioada 08.08.2008-08.02.2009, constatând că reclamantul a fost victima unei practici discriminatorii în sensul disp.art. 2 alin.3 din nr.OG137/2000, în sensul că, deși examinarea reclamantului în vederea stabilirii nivelului de salarizare a fost justificată de un scop legitim-stabilirea competenței profesionale a reclamantului, metoda de atingere a acestui scop, în lipsa stabilirii prealabile a corespondenței notă de concurs-nivel de salarizare, nu este adecvată.
Astfel, potrivit disp.art.5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
Se mai reține că, potrivit disp.art.154 alin.3 din Codul muncii, la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență sau activitate sindicală.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
În speță, instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare constatării unei situații discriminatorii în stabilirea salarizării cuvenite reclamantului, în sensul arătat în doctrină și OG137/2000, art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Astfel, se reține că recurentul-reclamant nu a invocat prin acțiunea formulată și cu atât mai mult, nu a dovedit în cauză, existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile și existența unui tratament diferențiat în ceea ce privește stabilirea salarizării sale în faza executării deciziei nr.423/2008 a Curții de APEL IAȘI.
Având în vedere că nu s-au dovedit aceste elemente, în mod greșit prima instanță a trecut direct la analizarea celorlalte condiții necesare pentru ca un tratament diferențiat să poată fi considerat discriminatoriu, respectiv justificarea acestui tratament printr-un scop legitim și caracterul adecvat și necesar al metodelor de atingere a acestui scop.
Prin urmare, Curtea reține ca fiind nefondată cererea reclamantului privind plata despăgubirilor materiale pentru discriminarea suferită prin faptele pârâtei-recurente.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul, se reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins cererea reclamantului privind acordarea salarizării corespunzătoare funcției de grupa 9, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.157 alin.1 din Codul muncii, salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora și în aplicarea acestor dispoziții, la data de 13.08.2008, acesta a semnat actul adițional nr.1 la contractul individual de muncă, fiind astfel de acord cu acordarea grupei 7 de salarizare.
Curtea mai reține că recurentul-reclamant nu a dovedit în nici un mod vicierea consimțământului său la încheierea acestui act adițional.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, se reține că, prin probele administrate în cauză, recurentul nu a reușit să dovedească că ar fi suferit un prejudiciu nepatrimonial prin faptele angajatorului.
Având în vedere faptul că, pentru considerentele expuse anterior, acțiunea reclamantului este nefondată, se rețin ca fiind nefondate, în temeiul disp.art.274 din Codul d e procedură civilă și motivele de recurs privind neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate de către acesta la judecarea fondului cauzei.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul declarat de pârâta I și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, privind plata despăgubirii materiale, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse anterior, se va respinge recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta I împotriva sentinței civile nr.2067/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte.
Respinge cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâta I și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, privind plata despăgubirii materiale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 29.04.2009;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 25/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 44/2009. Curtea de... → |
|---|
