Conflict de muncă. Decizia 2771/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2771
Ședința publică din 17 septembrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu DR.- -
GREFIER: - -
S-a fixat termen de pronunțare asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 996 din 3 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați L, T și intervenientul BLOCUL NAȚIONAL SINDICAL - SINDICATELOR T, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal au fost lipsă părțile.
Procedura completă.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 10 septembrie 2008; mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate potrivit încheierii aceleiași zile care face parte integrantă din prezenta decizie când pronunțarea s-a amânat pentru data de 12 septembrie 2008, 15 septembrie 2008 și 17 septembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 996 din 3 mai 2007, Tribunalul Timișa admis excepția autorității lucrului judecat și a respins acțiunea intentată de reclamantul împotriva pârâților L, și T, reținând că printr-o hotărâre penală definitivă s-a apreciat că reclamantului îi revine în exclusivitate culpa producerii accidentului de muncă din 4.03.2005, situație în care în prezenta cauză își găsesc incidența prevederile art.22 Cod procedură penală.
Hotărârea pronunțată de tribunal, a fost atacată de reclamantul, care a solicitat " casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare " întrucât angajatorul și Inspectoratul Teritorial d e Muncă T au ignorat că Directiva 92/58 ( implementată în legislația română prin HG971/2006 ) privind cerințele minime de securitate și / sau sănătate la locul de muncă a intrat la o dată ulterioară producerii accidentului.
S-a mai susținut că instanța de fond nu a acordat părților dreptul de a exercita calea ordinară de atac a apelului, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești ( art.304 alin.1 pct.4 Cod procedură civilă ) și nesocotind prevederile art.2 alin.1 pct.2, art.282 alin.1 Cod procedură civilă atunci când a menționat că hotărârea poate fi atacată numai pe calea extraordinară de atac a recursului ( art.304 pct. 9 Cod procedură civilă ).
În sprijinul acestor susțineri a fost invocat precedentul judiciar, respectiv decizia nr. 3602 pronunțată la 5 mai 2005 de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția Civilă și de proprietate Intelectuală, care a soluționat calea de atac a recursului într-o speță similară, părțile din respectiva cauză exercitând împotriva hotărârii instanței de fond calea de atac a apelului și ulterior pe cea a recursului.
În fine, s-a susținut că tribunalul a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, motiv de casare reglementat de art.304 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, a acordat mai mult decât s-a cerut, a acordat ceea ce nu s-a cerut, motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art.304 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății ( art.304 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă ).
Motivarea în fapt s-a referit la inexistența autorității lucrului judecat și la faptul că prin rezoluția emisă de procuror la 21.06.2005 în dosarul nr. 345/P/2005 s-a constatat că nu au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.35 - 38 din Legea nr. 90/1996 și s-a dispus neînceperea urmării penale pentru fapta prevăzută de art.184 alin.2 Cod penal
Mai mult, prin aceeași rezoluția s-a menționat că reclamantul urmează să își valorifice pretențiile civile în temeiul prevederilor art.46 alin.1 din Legea nr. 90/1996, întrucât raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale suferite de persoana accidentată, fapta reclamată poate fi încadrată în baza art.184 alin.1 Cod penal, iar în baza art. 279 pct.1 lit. a Cod procedură penală, competența de soluționare a plângerii revine Judecătoriei Lugoj.
Ulterior, instanțele penale care au soluționat dosarele nr. 2603/2005 și nr. 2902/2005 nu au administrat dovezi în cauză pentru aflarea adevărului.
Astfel, prin sentința penală nr. 929/2005 pronunțată în dosarul nr. 2603/2005 Judecătoria Lugoja confirmat inexistența infracțiunilor prev. de art.184 alin.3 Cod penal și art.35 - 38 din Legea nr. 90/1996 și a încetat procesul penal pentru lipsa părții vătămate la două termene.
În celălalt dosar hotărârea a fost pronunțată fără a avea loc o cercetare a faptelor, situație menținută și în fața instanței de recurs.
În raport de motivele expuse, recurentul a apreciat că hotărârea tribunalului îi încalcă dreptul la un proces echitabil și este menită să-i împiedice accesul la justiție, reținând în mod greșit drept întemeiată autoritatea lucrului judecat.
Prin întâmpinare, pârâții L, au pus concluzii de respingere a recursului și menținere a hotărârii tribunalului ca fiind legală și temeinică.
În privința primului motiv de recurs s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.3 pct.3 Cod procedură civilă, ca instanță de apel, Curțile de Apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță care, potrivit legii nu sunt supuse apelului, ca în prezenta cauză, care intră sub incidența dispozițiilor art.80 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
În privința motivelor de recurs reglementate de dispozițiilor art.304 alin. 1 pct.5 - 9 Cod procedură civilă, s-a precizat că reclamantul nu a indicat " formele legale " ce nu au fost observate de instanța de fond, nu a precizat " funcționarul necompetent " care le-a îndeplinit și nu a arătat vătămarea concretă pe care a suferit-o în timpul desfășurării procesului în fața tribunalului în urma acestor presupuse acte ( art.304 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă ).
În legătură cu motivele prevăzute de art.304 alin.1 pct. 6 - 8 Cod procedură civilă s-a mai arătat că pârâții nu au avut pretenții vizând cererea reclamantului ( art.119 Cod procedură civilă ), astfel că tribunalul nu a putut să acorde mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, iar hotărârea a fost motivată în fapt șui în drept, nu a cuprins motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Mai mult, reclamantul nu a indicat care a fost actul juridic dedus judecății și interpretat greșit de tribunal, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu respectarea legii.
La rândul său, în temeiul art.115 Cod procedură civilă, pârâta Casa Județeană de Pensii Tas olicitat respingerea recursului declarat de reclamant, apreciind că în mod just Tribunalul Timișa reținut incidența în cauză a excepției autorității lucrului judecat, întrucât din analiza dosarului de cercetare nr. 3632/2005 înaintat acestei instituții în conformitate cu prevederile art.81 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale a rezultat corecta stabilire a cauzelor și responsabilităților producerii accidentului de muncă, precum și luarea măsurilor pentru prevenirea altor evenimente similare.
În conformitate cu procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă din 4.03.2005, avizat de Casa Județeană de Pensii T la 22.03.2005 ambele persoane implicate în accidentul de muncă au fost direct răspunzătoare pentru producerea acestui eveniment, întrucât motostivuitoristul nu a asigurat zona de acționare a stivuitorului, iar reclamantul a trecut prin această zonă cu pericol de accidentare.
În speță, o primă problemă o reprezintă natura juridică a acțiunii cu care a fost investită instanța de judecată și, implicit calificarea căii de atac pusă de legiuitor la dispoziția părților.
Din economia prevederilor art.129 din Legea nr. 346/2002 rezultă fără putință de tăgadă competența de atribuțiune a tribunalului ca instanță de fond, calea de atac împotriva hotărârii tribunalului fiind recursul, conform art.131 din același act normativ.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se reține că prin acțiunea introductivă, motivată în drept cu prevederile Legii 90/1996, cele ale Legii nr. 346/2002 și cele ale Directivei nr. 92/58 reclamantul a solicitat Tribunalului Timiș să constate că la 4.03.2005 a suferit un accident de muncă soldat cu pierderea în proporție de 70 % a capacității de muncă și pensionarea sa cu încadrare în gradul II de invaliditate.
Totodată, a pretins să se constate vinovăția angajatorului L în producerea accidentului de muncă, precum și a angajaților societății comerciale care și-au încălcat atribuțiile ce le reveneau conform fișei postului și ca urmare a nesocotirii normelor de protecție a muncii.
În fine, a pretins ca pârâții să fie obligați în solidar la plata unor despăgubiri reprezentând compensația pentru atingerea integrității, diferența dintre câștigurile realizate anterior accidentului de muncă și cele primite ca pensionar de invaliditate, prestații periodice lunare, pe toată durata incapacității de muncă, cheltuieli ocazionate de accidentul de muncă și daune morale.
A susținut în motivarea acțiunii că a prestat activitate ca electrician, în temeiul contractului individual de muncă în cadrul societății comerciale pârâte, iar la 4 martie 2005, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost victima unui accident de muncă determinat de prăbușirea unei stive cu paleți de furnir.
Culpa în producerea acestui accident s-a apreciat de către reclamant că a revenit în exclusivitate angajatorului care a înregistrat o serie de deficiențe în domeniu protecției muncii, întrucât nu a semnalizat pericolele la care putea fi expus un angajat care intră în zona de acțiune a unui motostivuitor, nu a luat măsuri de avertizare cu privire la manevrele efectuate de acest utilaj și nu a instruit efectiv angajații cu privire la normele de protecție a muncii.
Prin sentința civilă nr.996 din 3 mai 2007, Tribunalul Timișa admis excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâții L, și a respins acțiunea intentată de reclamant.
De precizat că prin sentința penală nr.655 din 27 septembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 2902/2005 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamantul din prezenta cauză împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale în privința pârâților, și a făptuitorului, nr.345/P/2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, soluție menținută de primul procuror în dosar nr-.
Prin decizia penală nr. 906 din 28.11 23005, Tribunalul Timișa respins recursul declarat de reclamant, reținând că din dinamica producerii accidentului de muncă a rezultat culpa exclusivă a acestui angajat, întrucât nu a respectat măsurile de prevedere prescrise ci a circulat în zona de acțiune a motostivuitorului, nesocotind astfel prevederile art.19 din Legea nr. 90/1996.
În conformitate cu dispozițiile art.22 din Codul d e procedură penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.
Textul de lege menționat, a fost analizat pe calea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 514 din 8 mai 2008 respins această excepție ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de contencios constituțional a constatat că autorul excepției a fost nemulțumit de faptul că instanța de judecată a pronunțat în procesul penal o hotărâre ce nu a ținut cont de mențiunile inserate în procesul-verbal de constatare a accidentului de muncă a cărui victimă a fost și că împrejurările invocate reprezintă numai probleme apărute cu ocazia aplicării legii, nefiind generate de conținutul prevederilor art.22 Cod procedură penală.
De altfel, inclusiv critica adusă hotărârii pronunțate de tribunal în prezenta cauză s-a axat pe netemeinicia hotărârilor pronunțate de instanța penală, care nu a cercetat dinamica producerii accidentului de muncă și culpa angajatorului și a salariaților care au nesocotit normele de protecție a muncii.
Mai mult, după enumerarea condițiilor prevăzute de art.1201 Cod civil, pentru a putea fi în prezența autorității de lucru judecat, reclamantul nu a precizat care din aceste elemente nu au fost întrunite în prezenta cauză.
Cum Curtea Constituțională a statuat cu privire la constituționalitatea artr.22 Cod procedură penală și întrucât în mod just instanța de fond a apreciat cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor legale menționate, se consideră ca nefondat recursul declarat de reclamant, susținerile formulate în calea extraordinară de atac neîntrunind cerințele expres și limitativ prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 996 din 3 mai 2007, dată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./18.11.2008
Thred./18.11.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Ioan Jivan, Carmen Pârvulescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 811/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 138/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
