Conflict de muncă. Decizia 331/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.331
Ședința publică din 26 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.1585/05.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta, Piețe A, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant avocat, pentru pârâtă consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 22.02.2010 întâmpinare din partea pârâtei.
Se depun la dosar delegațiile de reprezentare.
Reprezentantul reclamantului depune la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și pe fond admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr.1585 din 5.11.2009, Tribunalul Arada respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect constatarea nulității absolute a notei interne a pârâtei nr.1527/28.08.2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță la data de 17 09 2009, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Piețe solicitând instanței să constate nulitatea absolută și nelegalitatea Notei interne nr.1527/28 08 2009 prin care s-a dispus schimbarea locului său de muncă, cu consecința desființării deciziei. A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este încadrat ca administrator de piață conform contractului individual de muncă nr.- din 7 07 1998 iar prin fișa postului care este parte integrantă a contractului individual de muncă, locul muncii a fost stabilit la.
În continuare reclamantul a arătat că la data de 28 08 2009 a fost înștiințat prin Nota internă nr.1527 că urmează să-și desfășoare activitatea de administrator de piață începând cu 1 09 2009, la Hala, fără să i se ceară acordul în acest sens, și fără să fie consultat ori informat cu privire la măsura luată în ce-l privește contrar prevederilor art.17 alin.2 Codul muncii.
În același timp, reclamantul a învederat că prin nota internă menționată au fost încălcate și dispozițiile art.10 alin.1 și alin.2 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 având calitatea de președinte al Sindicatului A în cadrul societății, astfel că potrivit legii amintite "În timpul mandatului, și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului reprezentanții aleși ai organelor de conducere ale organizațiilor sindicale, nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale".
De asemenea, reclamantul a învederat că la data de 29.06.2009 a fost încheiat actul adițional la contractul individual de muncă nr.-/07.07.1998 prin care s-a stabilit o singură modificare referitoare la cuantumul salariului brut, specificându-se în mod expres că "celelalte clauze din contractul individual de muncă rămân neschimbate, condiții în care, apreciază reclamantul, nota internă este nejustificată având în vedere și faptul că anterior acestei date a fost încheiat actul adițional nr. 1094/29.06.2009 fără să se facă vreo referire la modificarea locului muncii.
Totodată, reclamantul a arătat că deși a solicitat conducerii societății revocarea notei interne contestate, demersul său a rămas fără rezultat.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.112 Cod procedură civilă, art.41 alin.3, art.8, art.17 Codul muncii, art.10 alin.1 și alin.2 din Legea nr. 54/2003.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat în susținerea poziției procesuale că nota internă contestată reprezintă o măsură organizatorică luată în vederea îmbunătățirii activității societății. De asemenea pârâta arătat că rotirea administratorilor la diferite puncte de lucru, este o practică obișnuită ce are ca scop îmbunătățirea performanțelor societății și această măsură a fost luată și în privința altor administratori. Referitor la mențiunile din fișa postului reclamantului, pârâta a susținut că doar în fișa postului din data de 1.07.2008 și doar la administratorii din apare ca loc al muncii angajatului ca punct de lucru, creându-se astfel o diferențiere nejustificată între aceștia și administratorii din alte piețe.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că, potrivit art. 41 aln.3 din Codul Muncii, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă nu se poate realiza în privința anumitor elemente printre care și locul muncii. Acest aspect implică cu necesitate preexistența, încă de la momentul încheierii contractului, a unei înțelegeri dintre părți, inserată în contract, privind locul muncii salariatului.
Or, din lectura contractului individual de muncă al reclamantului nu rezultă convenirea de către părți a locului muncii, ci doar a felului muncii, respectiv administrator de piață. În aceste condiții, nu se poate presupune că alegerea locului muncii reclamantului este lăsată la aprecierea acestuia, ci dimpotrivă, urmează a fi stabilit, în funcție de necesitățile societății, de angajator, în virtutea relațiilor de subordonare specifice raporturilor de muncă. C mult, s-ar putea interpreta că locul muncii reclamantului este în Municipiul A atâta vreme cât societatea pârâtă are sediul în A și administrează piețele din municipiu. Este irelevantă mențiunea privind locul muncii inserată în fișa postului. Fișa postului se întocmește de către angajator și are funcția de a stabili în concret atribuțiile de serviciu ale angajatului la care se referă, locația unde a fost repartizat pentru a desfășura munca zilnică etc.
În consecință, în condițiile în care părțile nu au negociat la momentul încheierii contractului asupra unui loc al muncii fix și stabil la, repartizarea reclamantului la una din celelalte piețe administrate de către societatea pârâtă, unde urmează a desfășura aceeași muncă, în același oraș, nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, ci doar o exercitare a funcției manageriale din partea conducerii societății angajatoare, care nu poate fi cenzurată de către instanța de judecată, în lipsa unei încălcări a vreunei dispoziții legale în vigoare.
Prin coroborare art.41 cu prevederile art.42 Codul Muncii, se poate concluziona că schimbarea locului muncii poate interveni numai prin delegare ori detașare, iar din lectura prevederilor art.43-46 Codul Muncii care explicitează ce se înțelege prin delegare și detașare, este lesne de observat că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unei modificări a locului muncii ci doar de o repartizare a salariatului reclamant la un alt compartiment al unității angajatoare, unde urmează a desfășura o activitate similară și de aceeași natură cu cea prestată anterior.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, tribunalul a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantul.
Recursul declarat de reclamant a fost motivat în drept cu prevederile art.304 alin.1 pct.7, 9, art.304/1 și art. 312 alin.3 cod pr.civilă, iar în fapt s-a susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre ce nesocotește principiul consensualismului care guvernează legislația muncii, atunci când a reținut că alegerea locului muncii ar urma să fie stabilită de angajator în raport de necesitățile societății, în virtutea relațiilor de subordonare caracteristice raporturilor de muncă, fără a fi necesar consimțământul angajatului.
Astfel, în conformitate cu cerințele art.41 alin.3 din Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condițiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă și timpul de odihnă.
În speță intimata a procedat la o modificare unilaterală a contractului individual de muncă atunci când a schimbat locul muncii stabilit prin contract, administrator la în administrator la Hala, fiind lipsit de relevanță faptul că activitatea se va desfășura tot în Municipiul
Mai mult, hotărârea recurată a ignorat prevederile Ordinului nr.64/28.02.2003 pentru aprobarea modelului - cadru al contractului individual de muncă, emis de Ministerul Muncii și solidarității sociale, în conformitate cu care atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexă a contractului individual de muncă, ori locul muncii nu a fost modificat în fișa postului nici ulterior emiterii notei interne contestate.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat să se constate nulitatea notei interne nr.1527 din 28.08.2009 prin care angajatorul, Piețe Aad ispus schimbarea locului de muncă din administrator al Pieței în administrator al, apreciind că măsura constituie o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, prin schimbarea unui element esențial al contractului, locul muncii.
Executarea contractului individual de muncă este guvernată de principiul stabilității în muncă, fapt ce presupune că modificarea și încetarea lui pot interveni numai în condițiile prevăzute de lege.
În conformitate cu cerințele art.41 alin.3 din Codul Muncii, modificarea contractului individual de muncă are în vedere durata contractului, locul muncii, felul muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă și timpul de odihnă.
atât de o mai bună organizare a muncii, de anumite necesități social-economice, dar și de unele interese personale ale salariaților, modificarea contractului constă de regulă în trecerea angajatului într-un alt loc de muncă sau într-o altă activitate, temporar sau definitiv, nefiind supusă, de regulă, unor restricții sau limitări atunci când are loc prin acordul părților.
In acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, prin Decizia nr.637/2007 (publicată în Of. al României, partea I, nr.577/22.08.2007) a statuat că, contractul individual de muncă nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al părților contractante, situație în care interesul legitim legal de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți.
Sunt și situați în care angajatorul poate dispune unilateral modificarea contractului sau chiar și încetarea raporturilor de muncă, însă aceste situații și motivele pentru care pot fi dispuse asemenea măsuri, motive legate sau nu de persoana salariatului, sunt riguros și limitativ prevăzute de legislația muncii.
Locul muncii se referă la localitatea și unitatea în care angajatul își desfășoară activitatea. În consecință, în speță neoperând o modificare a unuia din cei doi parametrii menționați, mutarea recurentului de la la Hala, nu reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, ci expresia dreptului angajatorului de a-și organiza activitatea, cu atât mai mult cu cât și celelalte elemente enumerate la art.41 alin.3 din Codul Muncii au rămas aceleași.
In raport de considerentele expuse s-a apreciat că susținerile formulate de parte în calea extraordinară de atac nu întrunesc cerințele expres și limitativ prev.de art.304 alin.1 pct.7, 9 cod pr.civilă, iar recursul nu este fondat, urmând a fi respins, cu precizarea că în urma examinării cauzei în limitele conferite de art. 304/1 cod pr.civilă, nu au fost identificate motive de natură să atragă casarea sau modificarea hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.1585 din 5.11.2009, dată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 februarie 2010
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/29.04.2010
Tehnored.DR/29.04.2010
4 ex.
Prima instanță:;
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Trandafir Purcăriță
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 229/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 202/2010. Curtea de... → |
|---|
