Conflict de muncă. Decizia 334/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 334
Ședința publică de la 27 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect contestația în anulare formulată de împotriva deciziei civile nr. 128 din 11.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr-, intimat fiind COPIILOR
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea și consilierul juridic pentru intimatul COPIILOR
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimatul COPIILOR I, întâmpinare care a fost comunicată contestatoarei.
Contestatoarea, interpelată fiind de instanță, arată că a studiat întâmpinarea și că nu dorește să-și angajeze apărător.
Consilierul juridic pentru intimatul COPIILOR I depune delegație la dosar.
Instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Contestatoarea solicită admiterea contestației în anulare și obligarea Palatului Copiilor I la respectarea art.33 din Contractul colectiv de muncă. Arată că în mod eronat se face confuzie între prevederile Legii nr.19/2000 și prevederile contractului colectiv de muncă. În acest sens Casa Județeană de Pensii Iaa rătat că Legea nr.19/2000 nu interzice acordarea altor drepturi. Consideră că i s-a îngrădit un drept de care au beneficiat și alte cadre din învățământ. Mai arată că aceste drepturi sunt prevăzute în art.33 alin.4 lit.c din Contractul colectiv de muncă, contract ce a fost semnat de Ministrul Învățământului și reprezentanții celor patru sindicate din învățământ. Precizează că în art.33 alin.4 lit.c din Contractul colectiv de muncă se prevede că au aceleași drepturi pe care le primesc și cei care lucrează în învățământ. Se face confuzie dintre ajutorul acordat la înmormântare și drepturile primite de cadrele din învățământ. Mai precizează că acum se spune de intimat că nu sunt bani.
Consilierul juridic pentru intimatul COPIILOR I solicită respingerea cererii deoarece aceasta este inadmisibilă nefiind îndeplinite condițiile legale pentru admiterea contestației în anulare. Arată că organele sindicale nu sunt organe de legiferare și că s-au avut în vedere trei acte normative de către Curtea de Apel la pronunțarea deciziei. Consideră că instanța a respectat prevederile legale și nu sunt motive de contestare a deciziei. Mai arată că dacă s-ar fi petrecut decesul înainte de apariția Legii nr.19/2000 s-ar fi aplicat prevederile din statut, dar această lege abrogă dispozițiile contrare. Precizează că au solicitat relații și de la Casa Națională de Pensii de la B și de la Casa Județeană de Pensii I care au arătat că nu se poate aceste drepturi.
Contestatoarea arată că se face confuzie dintre ajutorul dat la înmormântare și drepturile persoanelor din învățământ. Mai arată că alte persoane au primit aceste drepturi și că există și o hotărâre judecătorească irevocabilă în acest sens. Depune concluzii scrise la dosar.
Consilierul juridic pentru intimatul COPIILOR I arată că sentința despre care face vorbire contestatoarea a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Declarând dezbaterile închise, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra contestației în anulare de față.
Prin cererea înregistrată sub nr.313/45/06.05.2008, contestatoarea a solicitat anularea deciziei nr.128/11.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI pentru următoarele motive:
În considerentele deciziei contestate, instanța de recurs s-a bazat doar pe enunțarea art.33 alin.3 lit.c) din Contractul colectiv de muncă la nivel județean- învățământ, înregistrat sub nr.87/26.04.2004, reținând că acesta prevede doar acordarea unui ajutor de deces conform Legii nr.19/2000.
Contestatoarea susține însă că art.33 alin.4 lit.c) prevede că, în caz de deces al unui salariat din învățământ, cei îndreptățiți beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale conform legii, în timp ce alin.4 lit.d) al aceluiași articol enunță doar un drept prevăzut de Legea nr.19/2000 în favoarea tuturor persoanelor asigurate în sistemul public.
Contestatoarea depune la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată, Palatul Copiilor I, prin reprezentant legal, a solicitat respingerea contestației în anulare formulată de contestatoarea.
Contestația în anulare formulată de contestatoarea este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 28.05.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Palatul Copiilor I solicitând acordarea ajutorului de deces, conform art. 36 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură în învățământ și art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, în urma decesului soțul său, maistru instructor la Palatul Copiilor din
Prin sentința civilă nr. 2156 din 21.11.2007, Tribunalul Iașia admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Palatul Copiilor I să plătească reclamantei ajutorul de deces cuvenit după defunctul soț, în cuantum de 5 salarii, considerând că acesta i se cuvine conform art. 33 pct. 4 lit. c din Contractul colectiv de muncă nr. 87 din 26.04.2004, iar ajutorul de deces ce se acordă în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, în temeiul art.126 din Legea nr. 19/2000, nu exclude acordarea unor drepturi suplimentare de către angajatori, în temeiul dispozițiilor contractelor colective de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Palatul Copiilor I, iar Curtea de APEL IAȘI, prin decizia nr.128/11.03.2008, a admis acest recurs, a modificat în tot sentința pronunțată de prima instanță și a respins acțiunea formulată de reclamanta, reținând următoarele:
Potrivit art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc într-adevăr efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. iar ajutorul acordat conform Legii nr. 19/2000, nu exclude acordarea unor ajutoare de către angajatori, în temeiul dispozițiilor contractelor colective de muncă.
Însă, prin art. 33 alin. 3 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel județean-învățământ, înregistrat la nr. 87 din 26.04.2004, s-a prevăzut că: "în caz de deces al unui salariat din învățământ, cei îndreptățiți beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale, conform legii." Așadar, se menționează în mod expres că ajutorul de deces este din bugetul asigurărilor sociale, conform legii.
Actul normativ care reglementează ajutorul de deces este Legea nr. 19/2000, care, în art. 126 alin. 2, reglementează și modul în care se stabilește cuantumul acestui drept de asigurări sociale.
S-a mai reținut că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare, nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, așa cum este ajutorul de deces, plătit din bugetul asigurărilor sociale
În ceea ce privește prezenta cerere formulată, se reține că părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești, pe calea contestației în anulare, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege. Această cale extraordinară de atac poate fi exercitată doar în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea normelor procedurale, iar nu pentru netemeinicie.
Se mai reține că această cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă care prevăd că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În ceea ce privește primul motiv de contestație în anulare specială, se reține că greșelile materiale vizate de art. 318 Cod procedură civilă sunt greșeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.
Astfel, contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
În speță, se reține că solicită tocmai remedierea unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor administrate în cauză, motive care nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
Se mai reține că motivele invocate de către contestatoare nu se încadrează nici în cel de-al doilea motiv de contestație în anulare specială, instanța de recurs examinând toate motivele de recurs formulate în termen de către aceasta.
Pentru aceste considerente, urmează să se respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 128/2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.128/11.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red./Tehnored.:
Curtea de APEL IAȘI: - - -;
-;
- - - -.
2 ex.- 18.06.2008.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Daniela
← Contestație decizie de pensionare. Încheierea /2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 552/2008. Curtea de Apel Iasi → |
---|