Conflict de muncă. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.371/
Ședința publică din 06 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în G, 21,-, --11,.2,.33, jud.G împotriva sentinței civile nr.1506/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți SC - ). SC -) și,cauza având ca obiect conflict de muncă - ELIBERARE ADEVERINȚĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:recurentul-reclamant personal,lipsă fiind intimații-pârâți SC - și .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că Tribunalul Galați sa înaintat la dosarul cauzei motive de recurs în 3 exemplare formulate de recurentul; după care:
Curtea constată că recurentul - reclamant a formulat o cerere de recurs pe data de 02.12.2008, iar pe data de 09.02.2009 a mai formulat o cerere de recurs punându-i în vedere acestuia să-și precizeze punctul de vedere cu privire la acest aspect.
Recurentul-reclamant precizează că cel de-al doilea recurs, respectiv pe cel din data de 09.02.2009 l-a formulat după ce a primit motivarea sentinței civile nr.1506/26.11.2008 având în vedere procedura privind soluționarea litigiilor de muncă potrivit căreia calea de atac a recursului se formulează în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Învederează că prin sentința civilă recurată Tribunalul Galați și-a declinat competența de soluționare cererii sale având ca obiect,eliberare adeverință și nulitate absolută, în favoarea Judecătoriei Galați. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în 5 zile de la pronunțare, iar după ce a primit hotărârea motivată a mai formulat o cerere de recurs în termen de 10 zile de la comunicarea acestei hotărâri.
Curtea, cu privire la cel de-al doilea recurs al recurentului - reclamant, respectiv cel formulat la data de 09.02.2009, invocă excepția tardivității recursului întrucât a fost formulat peste termenul legal prevăzut de lege.
Recurentul-reclamant, în susținerea recursului solicită proba cu înscrisuri, învederând că al doilea recurs este formulat în termen de 10 zile de la primirea hotărârii, arătând că obiectul cererii a fost eliberarea unei adeverințe.
Mai arată că la termenul de judecată din 07.11.2008, la instanța de fond a invocat disp.art.132 și art.138 al.1 pct. 4 Cod procedură civilă, depunând totodată la dosar clarificările (modificări) ale cererii de chemare în judecată, listă cu probe și interogatoriu scris adresat părților, precizând că la acea dată a depus probe noi, instanța de fond, în cele din urmă reținând că cererea sa ar fi un litigiu de natură civilă.
Mai invocă disp.art.3 al.1 din Legea nr.83/1995 potrivit cărora,persoana care angajează personal în condițiile art.2, are obligația de depune convenție civilă, în copie, în termen de 5 zile de la data încheierii acesteia la direcțiile de muncă,ori angajatorul nu a făcut dovada contrarie și nu a prezentat originalul.
În concluzie solicită admiterea recursului formulat, iar cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs invocă disp.art. 290 Codul muncii. Consideră că, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Galați.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1506/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei având ca obiect,eliberare adeverință și nulitate absolută convenție intervenită între reclamantul și pârâta G (fostă G) și, în favoarea Judecătoriei Galați.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, la data de 05.08.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții SC - G, fostă SC - G și, pentru ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată să fie obligată pârâta SC - -, să-i elibereze, în condițiile art. 34 alin. 5 din Codul munciio adeverință din care să rezulte:
- data încheierii contractului individual de muncă, data începerii efective a prestării muncii având în vedere că raporturile de muncă au început la data de 10.06.1998 cu începere efectivă la data obținerii de către societate a Avizului Comisiei Naționale de Valori Imobiliare ( - 11.08.1998) până la această dată, reclamantul fiind angajatul SC - B;
- funcția/ocupația - conform ocupațiilor din România () - referent (inspector) resurse umane și agent pentru valori imobiliare;
- tipul contractului: contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată conform art. 70 alin. 1 din Legea nr. 10/1972, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 pentru că, pentru funcția de referent (inspector) resurse umane nu era autorizat, nu era înregistrat la registrul comerțului și la organele fiscale, iar pentru funcția (ocupația) de agent pentru valori imobiliare - ul prin Regulamentul nr. 3/1976 (modificat), respectiv Regulamentul nr. 15/22.11.2005, prevede în mod expres "să fie angajat cu contract individual de muncă", obligație ce cade în sarcina angajatorului (art. 16 alin. 1 Codul muncii, art. 6 alin. 2 lit. a din Legea nr. 83/1995).
- data și temeiul legal al încetării contractului, pe care să îl indice angajatorul;
- reconstituirea vechimii în muncă (art. 296 Codul muncii ).
De asemenea, reclamantul a mai solicitat constatarea nulității absolute a concedierii dispuse fără respectarea procedurii prevăzute de lege întrucât angajatorul a refuzat să-l primească pe reclamant la lucru pe motiv că a refuzat să semneze un proces-verbal (angajament de plată), dar fără a emite și comunica decizia de concediere și fără să arate motivele pentru care nu i-au fost primite apărările formulate; întrucât nu a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile și întrucât măsura a fost dispusă de pârâtul, necompetent cu funcția de director de pentru că era exclus de către de pe piața de capital.
Totodată, a solicitat și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit, cauzat de încălcarea prevederilor legale privind încadrarea în muncă, a nerespectării procedurii privind concedierea, precum și pentru anunțurile calomnioase din presa locală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat de către SC - G reprezentată prin, director și acționar principal al societății pentru o perioadă nedeterminată.
Contractul de muncă a fost încheiat consensu, la data de 10.06.1998 când societatea a închiriat un spațiu în vederea deschiderii unui sediu secundar situat în-, dată la care reclamantul a acceptat să lucreze în cadrul acestei societăți cu începere efectivă la data obținerii de către societate a avizului de lucru din partea
În cadrul acestei societăți, reclamantul a desfășurat următoarele activități:
- cele aferente muncii de recrutare și angajare de personal în vederea deschiderii de sedii secundare ale societății în orașul G și în orașele din țară;
- cele aferente agenților autorizați permanent de Bursă și;
- sarcina de a încheia contracte de colaborare cu alte societăți de valori imobiliare.
A învederat reclamantul că, pentru perioada iulie 1998-august 1998, angajatorul a înțeles să înregistreze la camera de muncă G sub nr. 44630/06.07.1998 o Convenție civilă de prestări servicii.
Acest act este afectat de nulitate relativă pentru că la rubrica executant nu poartă semnătura titularului (lipsa consimțământului), nu trebuia înregistrat la camera de muncă pentru că, pentru acea perioadă, reclamantul era angajat al SC -
Tot pentru aceeași perioadă, angajatorul a depus la camera de muncă statele de plată care însemnau contraprestația oferită de societatea societății.
Pentru perioada septembrie 1998-ianuarie 1999 angajatorul a declarat la IPJ G că a retras reclamantului dreptul de a mai executa tranzacții în numele societății și că au încetat colaborarea, pentru aceeași perioadă, angajatorul nedepunând statele de plată la Camera de comerț, iar potrivit legii, "în toate situațiile în care prevederile legale privind încadrarea în muncă au fost încălcate timpul lucrat se consideră a fi contract individual de muncă iar angajatorii au obligația de a întocmi și înregistra astfel de acte și de a achita contribuția la fondul de asigurări sociale."
A adăugat reclamantul că, în lipsa formei scrise, orice element al contractului individual de muncă - inclusiv durata acestuia, poată fi probat în condițiile art. 16 alin. 2 din Codul muncii (prin orice mijloc de probă).
Articolul 102 alin. 2 din Codul muncii nu sancționează cu nulitatea contractului individual de muncă cu timp parțial, care nu conține elementele obligatorii precizate în art. 101 alin. 1, ci îl consideră a fi încheiat pentru o normă întreagă.
În jurul datei de 07.02.1999, pârâtul, noul director și acționar principal al societății pârâte a dispus neprimirea reclamantului la lucru pe motiv că a refuzat să semneze un proces-verbal (angajament de plată) ce conținea numele a două sute de persoane ce și-au tranzacționat acțiunile prin această societate.
Reclamantul a refuzat semnarea acestui proces-verbal pentru că persoanele respective erau fie clienții altor societăți de valori imobiliare, altor puncte de lucru iar, pentru trei-patru persoane (, ) existau acte și alte dovezi care dovedeau că nu și-au primit sumele cuvenite din motive ce țin de riscul normal de serviciu, în baza de date a societății rămânând nesoluționate și alte ordine de vânzare-cumpărare de acțiuni.
A mai susținut reclamantul că, prin sesizarea adresată G, în urma căreia a fost cercetat penal, precum și prin anunțurile din presă, pârâtul a urmărit să-și acopere societatea, prevalându-se de art. 76 din Legea nr. 52/1994, pentru tranzacțiile având ca obiect valorile mobiliare declarate furate, pierdute ori distruse în orice fel.
În dovedirea cererii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Legal citată, pârâta - G, a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat întrucât între părți au mai existat dosare cu același obiect, singurul capăt de cerere nesoluționat fiind cel care privește eliberarea unei adeverințe. A mai invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului întrucât reclamantul a invocat nulitatea absolută a convenției înregistrate la Camera de Muncă sub nr. 44630 din data de 04.07.1998, însă niciunul dintre motivele invocate nu se înscrie în cele prevăzute de art. 948 și următoarele din Codul civil și nici în cele prevăzute de Codul muncii.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, aceasta rezultând chiar din actele depuse la dosar de reclamant în susținerea cererii sale.
Prin precizările depuse la dosar de către reclamant, la data de 03.11.2008, acesta a învederat că a solicitat, prin adeverința cerută, recalificarea de drept a încadrării începând cu data de 01.07.1998, pentru toată perioada lucrată, motivat de faptul că, în speță, Convenția civilă de prestări servicii nr. 44630/06.07.1998 este afectată de nulitate relativă; de asemenea, solicitat punerea în discuție a competenței materiale de soluționare a cauzei.
Tribunalul, văzând disp. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, a procedat la analizarea excepției de necompetență materială a instanței, excepție de procedură, dilatorie, absolută, reținând următoarele:
Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă obligarea pârâtei SC - G să elibereze reclamantului o adeverință din care să rezulte rectificarea datelor cu privire la durata pentru care a fost încheiată convenția civilă de prestări servicii, tipul contractului, funcția deținută, date care să fie înscrise în adeverință ca urmare a constatării nulității actului intitulat "convenție civilă" și înregistrat la Camera de muncă sub nr. 44630/06.07.1998, pentru lipsa consimțământului reclamantului întrucât la rubrica "executant" a fost semnat în fals.
Astfel, instanța sa constatat că între părți a fost încheiată o convenție civilă de prestări servicii, având ca obiect efectuarea unei prestații de către executant constând în consulting, pentru activități permanente care au o durată de până la 3 ore pe zi raportate la un program de lucru de 170 ore.
Potrivit disp. art. 281 Codul muncii, jurisdicția muncii are ca obiect doar soluționarea conflictelor de muncă cu privire la contractele individuale sau colective de muncă, iar potrivit disp. art. 69 din Legea nr. 168/1999, nu sunt considerate conflicte de drepturi, conflictele dintre unitățile și persoanele care prestează diferitele activități acestora, în temeiul altor contracte decât contractul individual de muncă.
Convențiile civile de prestări servicii nu au altă natură juridică decât cea a unor contracte civile, mai exact, a unor contracte de locațiune a muncii și a serviciului, convențiile civile neconferind calitatea de salariat prestatorului, el nebeneficiind de salariu, ci de preț, iar activitatea desfășurată neconstituind vechime în muncă.
Având în vedere că, față de argumentele expuse, instanța a apreciat că orice acțiune referitoare la valabilitatea unei convenții civile, indiferent de motivele de nulitate invocate, atrage competența de soluționare a instanței civile de drept comun, în speță, judecătoria, potrivit disp. art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă.
Față de toate aceste aspecte, tribunalul a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs reclamantul considerând că în mod greșit Tribunalul Galați și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Galați.
A invocat faptul că agenții pentru valori mobiliare sunt angajați în baza contractului de muncă și a actelor prevăzute la art.15 din Regulamentul nr.3/1996 modificat, obligația cade în sarcina angajatorului care răspunde penal.
Convenția civilă nr.44630/6.07.1998 constituie un început de probă scrisă ce face dovada numai pentru angajator, fiindu-i eliberată copie de la Camera de muncă.
Competența aparține tribunalului pentru că nu a lucrat sub 2 ore pe zi sau sub 10 ore pe săptămână iar convenția civilă este în contradicție cu prevederile art.2 lit.b, c din Legea nr.83/1995 corespunzătoare funcției de agent pentru valori mobiliare.
Activitatea de consulting cu caracter permanent nu întrunește aceste cerințe iar pentru funcția de agent salariile sunt mai mari decât ale angajaților cu contract individual de muncă.
A precizat faptul că a solicitat trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție vizând hotărârile anterioare și dispozițiile art.20 - 23 Cod procedură civilă.
În probațiune solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosar și depunerea originalului actului nr.44630/06.07.1998.
În drept a invocat dispozițiile art.158 al.3 Cod procedură civilă.
La data de 09.02.2009 reclamantul a depus noi motive de recurs,criticând hotărârea de declinare a competenței și schimbarea de către prima instanță a obiectului cererii de chemare în judecată.
A adus lămuriri privitoare la data încheierii contractului individual de muncă și data începerii efective a prestării muncii.
Prin adeverință a solicitat recalificarea de drept a încadrării, munca având caracter permanent și nu ocazional.
Asemenea convenții reprezintă singurul act juridic ce permite exercitarea unor activități profesionale, un astfel de instrument îl reprezintă contractele (civile) de locațiune a lucrărilor reglementate de Codul civil (art.1410, art.1412, art.1413 și art.1470 - 1490).
Convenția civilă nr.44630/06.07.2008 reprezintă un început de dovadă scrisă fiind unicul exemplar iar angajatorul nu a făcut dovada contrarie și nu a prezentat originalul pentru a fi verificat,cerând în condițiile art.287 și art.288 Codul muncii decăderea cu privire la această dovadă.
În acest sens a invocat prevederile art.6 al.2 lit.a din Legea nr.83/1995, art.16 Codul muncii,solicitând admiterea probei cu înscrisuri, interogatoriu scris pentru dovedi elementele contractului, respectiv prestarea muncii, salariul, subordonarea juridică, elementul temporar.
Obiectul principal al cererii îl reprezintă constatarea nulității absolute a concedierii pentru că a fost dispusă de angajator fără respectarea procedurii prevăzută de art.76 Codul muncii, pentru cauze de nulitate solicitând reintegrarea și plata despăgubirilor conform art.78 al.1 Codul muncii.
A solicitat administrarea de probatorii,admiterea recursului,respingerea excepției și în rejudecare admiterea acțiunii cu toate obiectele cererii de chemare în judecată.
În drept a invocat ca temei al recursului dispozițiile art.81 al.1 din Legea nr.168/1999, art.299 - 316 Cod procedură civilă și art.38 Codul muncii.
A precizat faptul că av. în mod ilegal i s-a permis să facă acte de procedură nefiind incident art.69 al.2 Cod procedură civilă.
Intimații G și nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul astfel declarat de reclamantul pe baza motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie,curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente:
Limitele învestirii instanței de recurs sunt reprezentate în cauză de stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul dintre părți.
Prima instanță, respectiv Tribunalul Galați, a apreciat că aparține Judecătoriei Galați competența de soluționare, dispunând declinarea către această instanță.
Ca atare,motivele de recurs invocate de reclamantul vor fi analizate strict din perspectiva celor dispuse de prima instanță, referitor la competența de soluționare a cauzei intervenită între părți.
Potrivit art.159 pct.2 Cod procedură civilă, necompetența are caracter de ordine publică atunci când aparține unei instanțe de alt grad iar prevederile art.137 al.1 Cod procedură civilă stabilesc ca instanța să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură,precum și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Delimitarea competenței între instanțele judecătorești se realizează pe baza regulilor competenței jurisdicționale, fapt ce presupune în cazul competenței materiale absolute analiza obiectului cererii dedusă judecății.
În speță, prin cererea introductivă reclamantul a solicitat obligarea pârâților și la eliberarea unei adeverințe constatatoare a raporturilor juridice dintre părți vizând munca prestată, funcția ocupată, tipul contractului și încetarea acestuia,reconstituirea vechimii în muncă.
A mai solicitat constatarea nulității absolute a concedierii dispusă prin nerespectarea procedurii prevăzută de lege și obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru prejudiciul moral ce i-ar fi fost cauzat.
Așa cum a reținut și prima instanță, se constată că raporturile juridice dintre părți s-au derulat având la bază convenția de prestări servicii nr.44630/6.07.2008 încheiată pentru desfășurarea activității de consulting în materia intermedierii de valori mobiliare.
Ulterior, în baza deciziei nr.3517/11.08.1998 a, s-a dispus autorizarea reclamantului în funcția de agent de valori mobiliare, acesta desfășurându-și activitatea în numele și pe contul societății de valori mobiliare
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice dintre părți, societățile de valori mobiliare desfășurau intermedierea acestora prin persoane fizice,angajați sau reprezentanți exclusivi, acționând ca agenți de valori mobiliare. Aceste persoane fizice își desfășurau activitatea în numele și pe contul societății de la care au primit ordine de tranzacții și nu puteau angaja în nume sau/și pe cont propriu servicii de intermediere de valori mobiliare (art.35 al.2 din Legea nr.52/1994).
Ulterior, prin dispozițiile art.185 al.3 din OUG nr.28/2002 au fost abrogate prevederile Legii nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori.
Rezultă astfel că raporturile juridice dintre părți au făcut obiectul unor reglementări speciale iar convenția civilă de prestări servicii are natură juridică a unui contract civil de locațiune a lucrărilor (art.1410 și urm.Cod civil).
În consecință, acțiunile derivând dintr-un asemenea act juridic atrag competența de soluționare a instanței civile de drept comun, respectiv judecătoria potrivit dispozițiilor art.1 pct.1 Cod procedură civilă.
Dispozițiile art. 2 - 4 din Legea nr.83/1995 au dat posibilitatea încadrării în muncă a unei persoane prin încheierea unei convenții de prestări servicii, fapt prevăzut a excede jurisdicției muncii în înțelesul reglementărilor aduse prin art.69 din Legea 168/1999 și art.281 Codul muncii.
Dispozițiile art.295 al.2 Codul muncii stabilesc aplicabilitatea normei de drept comun în materia dreptului muncii numai în mod subsidiar, respectiv în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
În consecință criticile recurentului-reclamant vizând modalitatea de stabilire a competenței prin sentința civilă nr.1506/26.11.2008 a Tribunalului Galați nu pot fi reținute,recursul acestuia urmând a fi respins ca atare.
În referire la celelalte motive invocate, întrucât privesc aspectele de fond ale cauzei, acestea nu pot fi analizate față de cadrul procesual determinat strict de excepția rezolvată de prima instanță pe calea declinării de competentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în G, 21,-, --11,.2,.33, jud.G împotriva sentinței civile nr.1506/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 06 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/27.04.2009
Tehnored./2 ex./ 05 Mai 2009
Fond:-
Asistenți jud.--
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 7444/2010. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 774/2009. Curtea de... → |
|---|
