Conflict de muncă. Decizia 49/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 49
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții - intimați, și, de intimații - recurenți MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr. 2028 din 31. 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect,conflict de muncă".
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, Ministerul Justiției a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, iar recurenții intimați au depus la dosar o cerere prin care solicită judecata cauzei în lipsă și necomunicarea întâmpinării.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt trei recursuri, declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar recurenții intimați au solicitat să nu li se comunice întâmpinarea, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 2028/31.10.2007, pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI în dosar nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamanților, despăgubiri în cuantum de 10% din salariul brut aferent perioadei 01.01.2005 -02.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 03.03.2007 -31.10.2007.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamanților și despăgubiri în cuantum de 10% din salariul brut aferent perioadei 17.04.2006 -02.02.2007 și la plata unei despăgubiri de 10% din salariul de bază aferent perioadei 03.02.2007 -31.10.2007.
A fost respinsă cererea privind includerea sporului în salariul de bază începând cu data pronunțării.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare efectuării plăților la care primii trei pârâți au fost obligați prin prezenta hotărâre.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 6 alin. 2 din Codul Muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru munca egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004, prevede la art. 1 alin. 2 principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Potrivit art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat.
Reclamanții din cauza de față îndeplinesc funcția de grefier informatician, angajatorul TRIBUNALUL IAȘI necontestând această susținere și nefăcând nici o dovadă din care să rezulte că au beneficiat de sporul de 10%. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă cu beneficiarii sporului de 10 %, ei nu au primit acest drept, fiind astfel prejudiciați, discriminați. Are astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002 modificată prin legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul Muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că nu toți reclamanții au desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din legea nr. 50/1996 și nu sunt astfel îndreptățiți la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea pretențiilor reclamanților, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10 % reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie.
Conform disp. art. 27 pct.1 din nr.OG 137/2000, persoana care se considera discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Înlăturarea discriminării nu presupune neapărat prevederea sporului de 10% pentru tot personalul, motiv pentru care instanța a respins cererea privind includerea sporului în salariul de bază începând cu data pronunțării.
Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății sumelor la care au fost obligați prin prezenta hotărâre primii trei pârâți, instanța a reținut temeinicia acestuia raportat la prevederile art.1 din OUG 22/2002 aprobată prin Legea 288/2002.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamanții susțin în motivarea recursului că, în mod greșit instanța de fond nu le-a acordat sporul de 10% până la înlăturarea discriminării, astfel creându-se la nivelul Tribunalului Iașio nouă situație discriminatorie, deoarece ceilalți grefieri au obținut, prin decizie irevocabilă, plata acestui spor și pentru viitor.
În subsidiar, susțin recurenții că prima instanță trebuia să respingă capătul de cerere privind plata și pe viitor a sporului pe calea excepției prematurității și nu pe fond, creându-se astfel o falsă autoritate de lucru judecat, în condițiile în care motivarea este în sensul că nu se poate anticipa la data pronunțării modul în care pârâții vor înlătura discriminarea.
În drept motivele de recurs se încadrează în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției arată că hotărârea pronunțată în această cauză este nelegală și netemeinică fiind dată cu aplicarea greșită a legii, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități".
Prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se precizează că: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se dispune: "Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției."
"Atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor".
"Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia".
Prin fișa postului se stabilesc atribuțiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al președintelui instanței pe secții și compartimente de activitate.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond reține existența unei discriminări profesionale între grefierii care beneficiază de acest spor salarial față de cei ce nu beneficiază de el, conform art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, care la art. 1 alin. 2 stabilește principiul egalității prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea în condiții de egalitate a unor drepturi, inclusiv a dreptului la un salariu egal pentru muncă egală.
Recurentul consideră că motivarea instanței de fond, bazată pe raționamentul că, în cadrul aceleiași profesii, drepturile de natură salarială justificate pe temeiul volumului de muncă ori complexității sarcinilor de serviciu dau naștere unui tratament diferențiat nelegal, este eronată.
După cum a statuat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile - adică persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie - să beneficieze de un tratament preferențial.
Mai mult, chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate.
Jurisprudența Curții nu definește noțiunea de situații analoage sau comparabile, acestea fiind chestiuni ce rezultă din împrejurările concrete ale fiecărei cauze.
În speța de față, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar - criteriul este mult prea general, având în vedere că atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferențiate în funcție de funcția ocupată; spre exemplu, există grefieri (așa numiții grefieri de ședință), grefieri informaticieni, grefieri statisticieni, grefieri arhivari, etc. -, ci, și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora. În acest sens, spre deosebire de categoria magistraților, în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuțiile sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului.
Recurentul consideră că diferențierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective.
Examinând dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și prevederile Legii nr. 50/1996 și ale nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, rezultă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial, concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce implică îndeplinirea acestor atribuții - spre exemplu, activitatea grefierilor de la compartimentul executări penale - precum și volumul de muncă.
Este de observat că, chiar Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar diferențială - sub aspectul complexității - sarcinile de serviciu ale diverselor categorii de grefieri; spre exemplu, actul normativ instituie regula că recrutarea grefierilor se face prin Școala Națională de Grefieri în urma promovării unui concurs la nivel național și efectuarea unui stagiu de pregătire de 6 luni ori 1 an (funcție de studiile avute, superioare sau medii), finalizate prin examen, în vreme ce, spre exemplu, prin excepție, recrutarea grefierilor arhivari sau registratori nu presupune această procedură ci organizarea unui concurs la nivelul curților de apel, candidații declarați admiși urmând să efectueze stagii cu o durată de 2 luni în cadrul Școlii Naționale de Grefieri (art. 5 - 6, art. 22, art. 9 - 10 din lege).
Același grad de complexitate a sarcinilor de serviciu este motivul pentru care, în cazul anumitor categorii de grefieri, se impune cerința unor studii superioare (grefierii informaticieni) și exemplele pot continua.
Mai mult, chiar dacă s-ar putea reține "situația comparabilă", premisa necesară pentru a putea vorbi de o discriminare, în concordanță cu art. 14 din Convenție și, nr. 137/2000, recurentul consideră că acordarea sporului de 10% urmărește un scop legitim, justificat prin argumentele expuse anterior și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate - în acest sens trebuie observat procentul relativ redus al sporului.
Curtea Constituțională, mai arată recurentul, a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situații deosebite, atâta timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și faptul că art. 16 din Constituție vizează "egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui" ( spre exemplificare, Decizia nr. 25/23.02.1999).
Relativ la eliminarea "arbitrară" prin nr.OG 8/2007 a anumitor categorii de grefieri de la beneficiul sporului de 10%, aspect reținut de prima instanță ca fiind un argument în sensul că motivele de acordare a sporului sunt contradictorii, arată recurentul că nr.OG 8/2007 nu a făcut decât să țină seama de faptul că anumite activități nu mai figurau în aria de competență a instanțelor judecătorești (activitatea de publicitate imobiliară fiind preluată de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, secretariatul Comisiei pentru probleme de cetățenie fiind asigurat de Ministerul Justiției, etc.), fapt ce a dus la operarea unei "modificări" în sensul punerii de acord a ipotezei normei cu situația de fapt actuală.
Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de I, critică sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține recurentul că răspunderea elaborării bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în prezenta cauză.
De asemenea, în conformitate cu art.47 alin.4 din Legea 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
În consecință, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite pentru efectuarea plăților solicitate în prezenta acțiune, motiv pentru care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Mai susține recurentul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză în condițiile în care nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care fac referire reclamanții, iar împrejurarea că sumele respective urmează să fie incluse în buget de către Ministerul Economiei și Finanțelor, care are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la situația bugetară, nu este de natură să confere acestuia calitatea procesuală pasivă în cauză.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamanților.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor sunt nefondate.
Astfel, prin Legea nr. 50/1996 (art. 19 alin. 3) se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii".
Ulterior, prin nr.OG 8/2007 (art. 3 alin. 8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă".
Plata acestui spor se face persoanelor menționate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2007.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unei discriminări create de legiuitor între grefierii menționați în textele anterior arătate și ceilalți grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispozițiile art. 1 alin. 3 și 2 din nr.OG 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenției din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reține că, într-adevăr, așa după cum susține și Ministerul Justiției, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, Curtea constată că grefierul care participă la activități din cele menționate în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și, ulterior (prin abrogarea acesteia), de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se află într-o situație analogă și comparabilă cu grefierii de ședință și cu cei care-și desfășoară munca în alte compartimente din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest context, Curtea reține că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuțiilor de serviciu, responsabilitățile ce le implică activitățile desfășurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menționate nu pot fi reținute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincția salarială.
Ca atare, motivele de nelegalitate invocate de Ministerul Justiției nu pot fi reținute.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de Apel constată că în mod corect prima instanță a obligat pe acesta să includă în buget sumele necesare plății sporului de vechime.
Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 49 din Legea 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamanții nu au solicitat obligarea directă a Ministerului Finanțelor Publice la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părți, așa cum se arată în cererea de recurs.
Pentru aceste considerente, se reține că Ministerul Economiei și Finanțelor( fost Ministerul Finanțelor Publice) are calitate procesuală pasivă în cauză.
Raportat tuturor expuse anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește recursul reclamanților, Curtea de Apel constată că este fondat.
Astfel, deși în mod corect a respins cererea privind includerea sporului de 10% în salariul de bază, atributul legiferării neaparținând puterii judecătorești, instanța de fond, constatând - ca în speță - existența unei discriminări, trebuia să acorde despăgubirile solicitate până la încetarea discriminării.
Ca urmare, Curtea de Apel va admite recursul reclamanților și va modifica în parte sentința atacată, în sensul celor arătate anterior, urmând a menține dispozițiile sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NHUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, - împotriva sentinței civile nr. 2028 din 31.10.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamanților despăgubiri în cuantum de 10% din salariul brut lunar și în continuare, până la încetarea stării de discriminare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
08.02.2008
TRIBUNALUL IAȘI: -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
| ← Completare carnet de muncă. Decizia 765/2008. Curtea de Apel... | Contestație decizie de concediere. Decizia 558/2008. Curtea de... → |
|---|
