Conflict de muncă. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 48
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOIEI ȘI FINANȚELOR - PRIN.. A. PU- împotriva sentinței civile nr. 2110 din 14 XI 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind:-, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect conflict de muncă - despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare, recurenții, prin cererile de recurs au solicitat judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia acestea sunt declarate în termen și motivate.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.2110 din 14.11.2007 TRIBUNALUL IAȘI a respins excepția lipsei calității procesuale pasive pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință:
A admis acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției la plata către reclamante a unor despăgubiri în cuantum de 1700 RON, egală cu cea primită de colegii magistrați cu titlu de stimulente în baza Ordinului 1921/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății despăgubirilor la care au fost obligați pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Reclamanții au calitatea de judecători la Judecătoria Hîrlău.
Ordonanța nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările și completările ulterioare, arată că prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orie alte domenii ale vieții publice."
Din argumentarea deciziei nr.294/2001 a Curții Constituționale se reține că, într-adevăr, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
Tribunalul a constatat însă, că pentru judecătorii de la judecătorii, cu o vechime în funcție cuprinsă între 0 - 3 ani, s-a hotărât acordarea de stimulente în sumă de 1.700 RON, conform adresei nr. 2595/A/2005. În acest context, instanța a concluzionat că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament între judecătorii cu vechime în funcție cuprinsă între 0-3 ani ce își desfășoară activitatea la judecătorii și judecătorii cu vechime mai mare de 3 ani și de la instanțe superioare constituie o evidentă discriminare.
Pentru aceste considerente instanța, constatând întemeiată acțiunea, a admis- și în baza dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG137/2000, a obligat pârâții să plătească reclamantei o despăgubire bănească egală cu suma primită de colegii magistrați, în cuantum de 1.700 RON net, cu titlu de stimulente în baza Ordinului nr. 1291/C/15.12.2005 emis de Ministerul Justiției, actualizată la data plății efective.
Reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice doar la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale.
Văzând dispozițiile art. 131 din Legea 304/2004, privind finanțarea de la bugetul de stat activității instanțelor, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, ambii considerând-o nelegală și netemeinică.
1.Ministerul Justițieimotivează că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă.
Recurentul arată că prin Ordinul ministrului justiției nr. 1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției.
Pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor cu o vechime în funcția de judecător cuprinsă între 0 - 3 ani s-a distribuit suma de 673.030 RON (fond stimulente 62.900 RON și contribuție CASS de 7% - 44.030 RON). S-a propus o valoare individuală medie a stimulentelor în sumă brută de 1700 RON pentru judecători, urmând ca ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor să stabilească valoarea reală individuală a stimulentului în funcție de categoria și aportul fiecărui angajat la îndeplinirea atribuțiilor instituției.
Din analiza dispozițiilor art.25 din Legea 146/1997 și a Ordinului ministrului justiției nr.2404/C/2004 rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze si să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției (art. 4 alin. 3).
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp.
În raport de dispozițiile art.41 din Constituție și art.155 din Codul muncii entru p. munca prestată de către salariat, angajatorul este obligat să plătească acestuia salariul, din care fac parte și sporurile ori alte adaosuri la care este îndreptățit potrivit legii. În schimb, premiile sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare. Astfel potrivit art.4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004 "În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.(2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative."
Ca atare, stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul, el depinzând de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (având în vedere sursa fondului: amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, la un moment dat, în politica sa de reformă a justiției, numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta (performanțe individuale), criterii de performanță apreciate ca prioritare. Existența acestei game atât de largi de factori ce determină acordarea/neacordarea premiului îi conferă acestuia un caracter incert, imposibil de văzut, astfel încât nu putem vorbi de un drept - creanță lichidă, exigibilă (cauza Kopecky Slovaciei,hotărârea din 7 ianuarie, de hotărâri și decizii 2004 - IX, paragraf 52, cauza afinăriile și Stratis Greciei,hotărârea din 9 decembrie 1994, de hotărâri și decizii nr. A 301-B, p. 84, paragraf 59).
De asemenea, nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp. Este adevărat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat, și este fără îndoială că stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale (cum a fost situația celor cu o vechime până la 3 ani) nu reprezintă diferențe nejustificate de natură a aduce atingere principiului egalității, căci beneficiul acestor sume s-a acordat tuturor celor care se încadrau în criteriile stabilite de ordonator în temeiul Normelor, așadar tuturor celor care se aflau în situații similare.
Mai arată recurentul că din examinarea cuprinsului Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: "exercitarea următoarelor drepturi" - art.1 alin. (2), "exercitarea drepturilor enunțate"- art.1 alin. (3), "restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art.2 alin. (1), "comportament discriminatoriu", "persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei" etc.
În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.
În măsura în care o dispoziție cuprinsă într-o lege sau ordonanță în vigoare este în contradicție cu dispozițiile art. 16 din Constituție, există posibilitatea ca într-un litigiu de competența instanțelor judecătorești cei interesați să invoce excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Stabilirea unor priorități la un moment dat nu înseamnă a distinge după unul sau altul dintre criteriile ce caracterizează faptele de discriminare sancționate de nr.OG 137/2000.
2.Ministerul Economiei și Finanțelormotivează că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii.
Recurentul arată că răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat nu corespunde cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză. În conformitate cu dispozițiile art.47 alin.4 din Legea 500/2002 creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea anuală bugetară, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate în acțiune, sens în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plăților pretinse.
Mai arată recurentul că raportul de drept procesual se poate lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, concretizat în drepturile salariale.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, dispozițiile legale aplicabile Curtea reține următoarele:
1. În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Justiției, prin reprezentant legal:
Este netăgăduit că prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/15 decembrie 2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru personalul din sistemul justiției, printre care și pentru judecătorii, din cadrul judecătoriilor, cu o vechime în funcție de judecător cuprinsă între 0 - 3 ani. Suma distribuită a fost de 673.030 RON.
În aplicarea acestui ordin, Ministerul Justiției a emis și comunicat Curții de APEL IAȘI adresa înregistrată sub nr.2595/A/2005 din 15.12.2005 care conține propunerea ministerului dea se stabili și acorda o valoare individuală medie, diferențiată pe categorii de personal, pentru judecători fiind de 1700 RON.
Este reală susținerea recurentului că ordonatorul de credite de la nivelul instanțelor urma să se stabilească valoarea reală individuală a stimulentului în funcție de criteriile indicate în adresă și preluate din art.25 din Legea 146/1997 și Normele de aplicare a acestei legi,însăaceastă operațiune privea numai categoria judecătorilor cu o vechime între 0 - 3 ani. Au fost astfel excluși de la aplicarea ordinului judecătorii cu o vechime de peste 3 ani.
Potrivit dispozițiilor art.25 alin.(2), (3) din Legea 146/1997 cu modificările ulterioare și dispozițiilor art.43(2) din Normele de aplicare a legii din 22.04.1994, repartizarea veniturilor din fondul pentru stimularea personalului din sistemul justiției se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Ministerul Justiției susține că repartizarea stimulentelor s-a făcut în conformitate cu Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004.
Pentru a se situa în domeniul de aplicare al art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, invocat de reclamanți, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de acest articol și trebuie să se refere la persoane comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul art.2 alin.1 și 2 din nr.OG137/2007.
Curtea reține că în speță sunt întrunite condițiile de analogie și comparabilitate între situația reclamantei - judecător cu o vechime de peste 3 ani (căruia nu i s-au acordat venituri din fondul pentru stimulare) - și situația judecătorilor cu o vechime în specialitate între 0 - 3 ani și care au fost beneficiarii art.25 din Legea 146/1997.
Sub aspectul acordării stimulentelor doar judecătorilor cu o vechime între 0 - 3 ani și al excluderii judecătorilor cu o vechime mai mare de 3 ani, se constată întrunirea și a condiției unui tratament diferențiat.
În acest context, Curtea va analiza în cele ce urmează în ce măsură distincția de tratament are o justificare obiectivă și rezonabilă, de natură să o explice.
Principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate prin art.41 din Constituție și art.1 alin.2 din nr.OG137/2000 în exercitarea dreptului la muncă, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, "precum și în alte situații specifice stabilite prin lege" (art.41 Constituție).
Pentru munca prestată de către judecător, angajatorul este obligat să plătească acestuia indemnizația calculată conform legii de salarizare.
Din sumele obținute pentru recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru procesele penale și din amenzile judiciare se constituie potrivit Legii 146/1997 (art.25) un fond pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Astfel, judecătorul, pe lângă indemnizația lunară, poate primi din aceste fonduri sume suplimentare cu titlu de premii.
Aceste premii sau stimulente sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate judecătorilor în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritate.
Dacă este de acceptat argumentarea recurentului, în sensul că Normele interne aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2404/C/2004 enumeră exemplificativ iar nu limitativ criteriile de repartizare a stimulentelor, este în aceeași măsură justă concluzia că aceste criterii trebuie să se aplice nediferențiat întregii categorii profesionale a judecătorilor.
Ceea ce Ministerul Justiției a dorit a fi o măsură afirmativă pentru judecătorii cu vechimea între 0 - 3 ani (stimularea celor cu venituri mai mici în sensul stabilității în sistem și îmbunătățirii performanțelor profesionale), este practic o faptă de discriminare.
Aceasta deoarece, chiar dacă scopul este legitim (intenția de stimulare a celor cu venituri mici), Curtea consideră că metoda de atingere a acestui scop nu este adecvată. Procedând în acest mod, prin aplicarea unui criteriu neutru de preferință față de judecătorii cu o vechime sub 3 ani, Ministerul Justiției plasează într-o situație net dezavantajată judecătorii ce au depășit această vechime.
Această practică nu legitimează "promovarea obiectivelor generale ale Ministerului Justiției", în sensul art.4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004.
Curtea, mai reține, așa după cum subliniază și Ministerul Justiției în motivarea recursului, că exercitarea drepturilor (conform dispozițiilor OG137/2000) se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie drepturile, iar nu la examinarea soluției legislative alese de către legiuitor.
În speță, se pune problema tocmai a modului de aplicare a dispozițiilor art.25 din Legea 146/1997 întregii categorii profesionale a judecătorilor și nicidecum a examinării soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art.304 punctul 9 Cod procedură civilă. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul și va menține sentința ca legală și temeinică.
2. În ceea ce privește recursul declarat deMinisterul Economiei și Finanțelorse reține:
Potrivit art.49 din Legea 500/2002 (ce abrogă prin art.80 Legea 72/1996), creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Reclamantul nu a solicitat obligarea directă a Ministerului Economiei și Finanțelor la plata drepturilor bănești ce fac obiectul acțiunii, pentru a se analiza raporturile de dreptul muncii dintre cele două părți. Obligația stabilită în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor s-a făcut prin raportare la dispozițiile art.60 din Codul d e procedură civilă și art.49 din Legea 500/2002 și art.1 din nr.OUG22/2002.
Pentru aceste considerente se reține că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, și Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat prin I, împotriva sentinței civile nr.2110/14.11.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
TRIBUNALUL IAȘI:
-
-
14.II.2008.-
2 ex.-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
| ← Conflict de muncă. Decizia 18/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie modificare unilaterală contract de muncă.... → |
|---|
