Conflict de muncă. Decizia 521/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 521
Ședința publică de la 09 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de împotriva deciziei nr. 727 din 4 XII 2007 Curții de APEL IAȘI intimată fiind "CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI - "- SUCURSALA I, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru contestatoare, lipsă reprezentantul intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată după repunerea pe rol.
Avocat depune împuternicire avocațială pentru contestatoare și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Avocat precizează că un prim aspect pe care înțelege să-l invoce este acela că instanța de recurs deși reține faptul că recurenta avea calitatea de responsabil de agenție, când analizează decizia de sancționare nu observă că aceasta este aplicată pentru nerespectarea unor atribuții de serviciu ce revin casierului și nu șefului de agenție. Instanța în mod greșit a reținut în motivare că s-a încălcat regulamentul de casă. Probatoriul efectuat în cauză a confirmat că în realitate nu era vorba de un regulament de casă.
Un alt aspect îl constituie nota de atenționare pe care instanța a socotit-o ca o sancțiune ulterioară Nu este vorba de o asemenea situație, nu se putea lua două măsuri de sancționare. S-a socotit nota de atenționare ca fiind o sancțiune.
Concluzionând solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. Fără cheltuieli.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr-, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu " Casa de Economii și Consemnațiuni - " - Sucursala I, anularea deciziei nr.727/04.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, pentru următoarele motive:
Instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs invocate.
Astfel, deși în considerentele deciziei pronunțate, instanța de recurs reține că avea calitatea de responsabil de agenție, atunci când analizează decizia de sancționare, nu observă că aceasta este aplicată pentru nerespectarea unor atribuții de serviciu ce nu reveneau acesteia, ci casierului.
Pentru aceste motive, în mod greșit instanța de recurs a reținut culpa contestatoarei pentru încălcarea Regulamentului de casierie.
De asemenea, se mai invocă faptul că instanța de recurs nu a analizat motivul invocat prin cererea de recurs privind încălcarea de către angajator a dispozițiilor art.41 alin.1 din Regulamentul Intern, privind criteriile ce trebuie avute în vedere pentru stabilirea sancțiunii disciplinare ce urmează a fi aplicată.
Se mai invocă faptul că hotărâre pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale în aprecierea unor acte și alte probe administrate în cauză.
Astfel, raportat la constatările comisiei de cercetare prealabilă consemnate în referatul înregistrat la Sucursala Județeană I sub nr.51704/15.11.2006, în mod greșit instanța de recurs a reținut că ar fi încălcat Norma de casă nr.134/2005.
Se mai susține că tot greșeală materială este și constatarea instanței că nota de atenționare nr.49313/31.10.2006 este o sancțiune aplicată pentru altă faptă și nu cea din data de 20.10.2006. Dacă se analizează nota cu numărul de mai sus, se observă că pentru pretinsa abatere din data de 09.10.2006 nu s-a aplicat nici o sancțiune.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.
La dosar fost atașat și dosarul nr- al Tribunalului Iași.
Contestația în anulare formulată de contestatoarea este nefondată pentru următoarele considerente:
Părțile pot obține desființarea unei hotărâri judecătorești, pe calea contestației în anulare, doar în cazurile limitativ prevăzute de lege. Această cale extraordinară de atac poate fi exercitată doar în scopul retractării hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea normelor procedurale, iar nu pentru netemeinicie.
Se mai reține că această cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă care prevăd că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În ceea ce privește primul motiv de contestație în anulare specială, se reține că greșelile materiale vizate de art. 318 Cod procedură civilă sunt greșeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.
Astfel, contestația în anulare specială nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
În speță, se reține că solicită tocmai remedierea unor greșeli de judecată, de apreciere a probelor administrate în cauză, motive care nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
Chiar și în ceea ce privește motivul invocat privind aplicarea unei duble sancțiuni pentru aceeași faptă, nu se poate reține că ar putea fi calificată ca o greșeală materială constatarea instanței de recurs că, prin nota de atenționare nr.49319/31.10.2006 recurenta ar mai fi fost sancționată, cu avertisment scris, pentru o altă faptă, din data de 9.10.2006, solicitându-se și în această situație de fapt remedierea unor pretinse greșeli de apreciere a probelor.
Se mai reține că motivele invocate de către contestatoare nu se încadrează nici în cel de-al doilea motiv de contestație în anulare specială, instanța de recurs examinând toate motivele de recurs formulate în termen de către aceasta.
Astfel, se constată că a fost examinat de către instanța de recurs motivul privind sancționarea contestatoarei pentru atribuții de serviciu ce nu-i reveneau, reținându-se, pe de o parte, faptul că din fișa postului rezultă că - în calitate de responsabil agenție - răspundea de respectarea normelor CEC împreună cu salariații din subordine, iar, pe de altă parte, că Norma Metodologică 134/2005, la pct.53, prevede întocmirea unui proces-verbal de constatare în cazul constatării unor minusuri de casă, care să fie transmis compartimentului contabilitate și șefului compartimentului casierie, îndatorire încălcată de către salariată.
Pentru aceste considerente, instanța de recurs a reținut că nu se poate susține că faptele reținute ca abateri disciplinare nu se regăsesc în fișa postului și nici că angajatorul nu a avut în vedere la stabilirea sancțiunii criteriile prevăzute de art.266 Codul muncii.
Regulamentul intern al intimatei nu face altceva decât să insereze,la art.41 alin.1 și 2, fără nici o modificare, prevederile generale ale art.266 din Codul muncii, privind criteriile ce urmează să fie avute în vedere de către angajator la stabilirea sancțiunii disciplinare, criterii analizate de către instanța de recurs.
Pentru aceste considerente, urmează să se respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 727 din 04.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei nr. 727 din 04.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, formulată de contestatoarea în contradictor cu intimata " Casa de Economii și Consemnațiuni - " - Sucursala
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red./Tehnored.:;
Curtea de APEL IAȘI: - -;
- - -;
-.
2 ex.-08.10.2008.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
← Completare carnet de muncă. Decizia 448/2008. Curtea de Apel... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 817/2008. Curtea... → |
---|