Conflict de muncă. Decizia 523/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 523
Ședința public de la 12 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
Judector - -
Judector -
Grefier -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect conflict de munc privind recursul declarat de
- - V, împotriva sentinței civile nr. 217 din 19.02.2009 pronunțat de Tribunalul Vaslui în dosarul nr-, intimat fiind.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint consilier juridic G pentru recurentul - - V, lips fiind intimatul -.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz instanței c dosarul este la primul termen de judecat, c s-au comunicat intimatului motivele de recurs, și c nu s-a depus întâmpinare.
S-a dat citire raportului asupra cauzei potrivit cruia recursul este formulat în termen și motivat.
Consilier juridic G depune la dosar împuternicire pentru recurentul - -
Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrrile dosarului, instanța constat terminat cercetarea judectoreasc și acord cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic G pentru recurentul - - V susține c intimatul prin acțiunea sa a prejudiciat societatea cu suma total de 940,37 lei.
Solicit admiterea recursului, astfel cum a fost motivat în scris, casarea sentinței primei instanțe și, în rejudecare, admiterea acțiunii.
Declarând închise dezbaterile, cauza rmâne în pronunțare.
Ulterior deliberrii,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrat la Tribunalul Vaslui cu nr-, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 940, 37 lei reprezentând prejudiciul cauzat societții și cheltuieli de judecat ocazionate de prezentul litigiu.
Motivându-și în fapt acțiunea, reclamanta a artat c, în perioada 01.01.2007-31.03.2008, pârâtul a fost angajat în cadrul societții în meseria de agent de vânzri, conform contractului individual de munc nr. V-/2007.
Potrivit fișei postului, pârâtul avea ca obligație principal de serviciu identificarea clienților, livrarea produselor direct la clienți, încasarea în termen a contravalorii produselor care se comercializau și depunerea zilnic (la orele 15) a sumelor încasate la sucursalele bncii nominalizate de ctre Biroul financiar al societții.
Aceste atribuții nu au fost respectate de ctre pârât, suma de 940,37 lei reprezentând un debit cauzat societții prin încasarea de ctre de la. de Turism Montan Tg. Naa cestei sume și nedepunerea în contul
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus copii de pe contractul individual de munc al pârâtului, fișa postului, un ordin de încasare din data de 19.02.2009, fișele analitice din perioada 01-12/2006, 01-12/2007, 01-11/2008 și chitanțele -/21.09.2007 respectiv nr. -/19.06.2007, solicitând și interogatoriul pârâtului.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 270 Codul muncii.
Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civil nr. 217 din 19 februarie 2009, Tribunalul Vasluia respins acțiunea formulat de reclamantul - - în contradictoriu cu pârâtul.
A respins captul de cerere privind cheltuielile de judecat solicitate de reclamant.
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut urmtoarele:
Prin cererea de chemare în judecat, a solicitat obligarea lui la plata sumei de 940,37 lei reprezentând debit cauzat societții prin încasarea de ctre pârât a acestei sume de la de Turism Montan Tg. N și nedepunerea ( conform fișei postului ) în contul reclamantei.
Potrivit art. 287 Codul muncii, prin derogare de la dreptul comun, sarcina probei în conflictele de munc revine întotdeauna angajatorului, care este obligat s depun dovezile în aprarea sa pân la prima zi de înfțișare.
Dispoziția este aplicabil nu doar atunci când angajatorul este reclamant, ci și atunci când este pârât. Dispoziția este fireasc, întrucât dispoziția ce a stat la baza emiterii actelor unilaterale ale sale se afl la el.
În speț, nu a fcut dovada c suma pe care o solicit de la reprezint un prejudiciu real cauzat societții.
Din fișele analitice și chitanțele depuse la dosar de reclamant nu reiese c și-ar fi înclcat atribuțiile de serviciu prin încasarea sumei de 940, 37 lei și nedepunerea ei în contul
Pentru antrenarea rspunderii materiale a salariatului trebuie întrunite mai multe condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu( real, cert, actual), a vinovției salariatului, a legturii de cauzalitate dintre prejudiciu și vinovție.
Pentru considerentele artate, nefiind dovedit îndeplinirea cerințelor prevzute de art. 270 Codul muncii referitoare la rspunderea material a salariatului, a fost respins (ca nedovedit) acțiunea formulat de A împotriva pârâtului.
Conform principiului - accesoriul urmeaz calea principalului -, au fost respinse și cheltuielile de judecat solicitate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta - -.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 3041Cod proc. civil, se susține, în primul rând, c hotrârea a fost dat cu înclcarea sau aplicarea greșit a legii, în sensul c instanța de fond nu a luat în considerare prevederile imperative ale art. 225 Cod proc. civil, deși pârâtul, legal citat, fr motive temeinice, a refuzat s rspund la interogatoriu și nici nu s-a înfțișat la instanț.
În al doilea rând, instanța nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, hotrâtoare pentru dezlegarea pricinii și a apreciat eronat probele administrate. Prin ordinul de încasare nr. - din data de 19.02.2009, pârâtul a fcut o prim plat de 100 lei, ca o recunoaștere a prejudiciului creat societții.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine public.
Analizând actele și lucrrile dosarului, precum și hotrârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constat c recursul este nefondat pentru considerentele ce urmeaz:
Potrivit art. 270 alin. 1 Codul muncii, salariații rspund patrimonial, în temeiul normelor și principilor rspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legtur cu munca sa.
Așa cum a reținut și prima instanț, în conflictele de munc sarcina probei revine angajatorului, obligat s depun dovezile în aprarea sa pân la prima zi de înfțișare.
Prin urmare, recurentei - -, care are calitatea de angajator, îi revenea sarcina de a dovedi condițiile necesare atragerii rspunderii patrimoniale a intimatului. Recurenta a dovedit doar calitatea de salariat a intimatului, conform contractului individual de munc încheiat pe perioad nedeterminat, depus în copie, nu și îndeplinirea, cumulativ, a celorlalte condiții, respectiv: fapta ilicit și personal a salariatului svârșit în legtur cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicit și prejudiciu, precum și vinovția salariatului.
Astfel, recurenta, care susține c a suferit un prejudiciu de 940,37 lei, sum pe care intimatul ar fi încasat-o de la - DE TURISM MONTAN SRL Tg. N, dar nu a depus-o în contul - -, a mai depus dou chitanțe din anul 2007, lunile iunie și septembrie, fiecare pentru suma de 300 lei, primit de la " DE " Tg.
Or, cele dou chitanțe nu fac dovada îndeplinirii, cumulative, a condițiilor atragerii rspunderii patrimoniale a salariatului, așa cum au fost menționate. Dispozițiile art. 225 Cod proc civil nu sunt, contrar susținerilor recurentei, "prevederi imperative", deci prima instanț nu "trebuia", ci doar "putea" considera, ținând îns seama și de dispozițiile speciale ale art. 287 Codul muncii, neprezentarea intimatului la interogatoriu ca o mrturisire deplin sau numai ca un început de dovad în folosul prții potrivnice.
Cu atât mai puțin poate fi considerat o "recunoaștere a prejudiciului creat societții", atât de ctre prima instanț, cât și de instanța de recurs, ordinul de încasare nr. - din data de 19.02.2009, pentru suma de 100 lei, depus în copie.
În consecinț, faț de considerentele expuse, constatând c prima instanț a aplicat corect dispozițiile art. 225 Cod proc. civil și a apreciat corect, în cadrul unui conflict de munc, probatoriul administrat de recurenta reclamant, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civil, se va respinge recursul și se va menține sentința.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de "" V, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.217/19.02.2009 pronunțat de Tribunalul Vaslui, sentinț pe care o menține.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
- - - - - -
Grefier,
-
Red.
Tehnored./
Tribunalul Vaslui:
- -
-
10.VI.2009.-
2 ex.-
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi - - - | Judector, - - | Judector, - |
Grefier, - |
13 Mai 2009
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
← Contestație decizie de concediere. Decizia 1123/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 562/2009. Curtea de... → |
---|