Contestație decizie de concediere. Decizia 1123/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVIL NR. 1123

Ședința public din 20 mai 2008

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici

JUDECTOR: - -

JUDECTOR: DR.- -

GREFIER: - -

Pe rol se afl soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 102 din 5 februarie 2008, pronunțat de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta intimat ROMANIA SRL A, având ca obiect contestație la decizia de concediere.

La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamantul recurent, - lips, avocat, iar în reprezentarea pârâtei intimate Romania SRL A, avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, dup care reprezentanta reclamantului recurent depune la dosar factura privind plata onorariului de avocat în sum de 500 lei.

Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicirea avocațial nr.118AR și factura nr.322 din 19.05.2008 privind plata onorariului de avocat în cuantum de 2.856 lei.

Nu se formuleaz alte cereri și se trece la judecarea în fond a recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent a susținut recursul, l-a dezvoltat și oral potrivit motivelor scrise, solicitând admiterea lui, casarea hotrârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrrii de probe. Susține c deși aceste probe, respectiv audierea martorului, șoferul de taxi care l-a însoțit la toate laboratoarele din oraș unde a solicitat recoltarea de probe, cât și a liderului de sindicat, numitul, care a fost de faț la cercetarea prealabil, precum și la testul alcooltest, care putea confirma c reclamantul nu se afla sub influența buturilor alcoolice, au fost solicitate în prima instanț, în mod greșit ele au fost respinse. Arat c msura luat este mult prea sever, c reclamantul nu a svârșit abateri atât de grave care s duc la luarea acestei msuri, c nu se afla sub influența buturilor alcoolice cum greșit s-a reținut ci, a ajuns la locul de munc cu o întârziere de o or, deoarece fcând naveta, a pierdut autobuzul acesta fiind de acord s recupereze ora pierdut.

Întrebat fiind, reprezentanta reclamantului recurent arat c nu a contestat procedura prealabil de cercetare disciplinar, dar a solicitat administrarea de probe care îns, așa cum a artat, au fost respinse. În msura în care se va aprecia c cercetarea prealabil nu este valabil, atunci s se constate nulitatea ei. Solicit cheltuieli de judecat.

Reprezentanta pârâtei intimate solicit respingerea nulitții cercetrii prealabile, deoarece aceasta s-a efectuat cu respectarea tuturor condițiilor legale, respectiv reclamantul a fost convocat la data de 30.10.2007 pentru data de 6.11.2007, el a semnat c este de acord s fie cercetat, aceast cercetare nu a fost contestat, iar reclamantul nu a invocat c ar dori s fie audiat în aceeași zi. În plus, acest motiv nu formeaz obiect de recurs. Pe fond, solicit respingerea recursului ca nefondat, potrivit motivelor artate în întâmpinarea depus și menținerea hotrârii atacate ca legal și temeinic, cu cheltuieli de judecat. Susține c motivele invocate de recurent nu sunt întemeiate, recurentul nu se afl la prima abatere, iar în speța de faț fiind vorba de dou abateri svârșite de ctre reclamant, respectiv întârzierea cu o or de la serviciu și prezentarea sub influența buturilor alcoolice, aceasta din urm reprezentând o abatere foarte grav care este sancționat cu desfacerea contractului de munc. Ca atare, msura luat de societatea intimat este una corect și legal.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de faț, constat c prin sentința civil nr. 102 din 05.02.2008 a Tribunalului Arads -a hotrât respingerea contestației reclamantului împotriva deciziei de concediere emis de pârâta " România", cu motivarea care urmeaz:

"Motivul de nulitate absolut a deciziei de concediere pentru neres-pectarea termenului de 5 zile lucrtoare anterior începerii cercetrii disciplinare este nefondat.

Termenul de 5 zile prevzut de art. 75 alin. 3 din Contractul colectiv de munc unic la nivel național pe anii 2007- 2010 curge în favoarea contestatorului, dar poate renunța șa acordarea acestuia, lucru care s-a și întâmplat.

Astfel, din adresa de convocare nr. 5147 din 30.10. 2007 fila 25 reținem c salariatul contestator a semnat de luare la cunoștinț la data de 30.10. 2007 și a cerut expres s fie audiat la aceast dat.

Contestatorul a recunoscut în cadrul cercetrii disciplinare c s-a prezentat cu întârziere la locul de munc și sub influența buturilor alcoolice, prezentând o imbibație alcoolic de 0,02% în aerul expirat deoarece a consumat alcool cu o sear înainte.

Prezentarea cu o întârziere de 60 de minute la serviciu nu prezint o gravitate deosebit, dac este analizat prin prisma criteriilor de stabilire a sancțiunii disciplinare, reglementat de art. 266 Codul Muncii.

Prezentarea sub influența buturilor alcoolice la locul de munc prezint un pericol ridicat deoarece influențeaz negativ capacitțile persoanei în sensul scderii percepției, diminurii reflexelor, creșterea timpul de rspuns la anumiți stimuli și scderea capacitții de concentrare, cu consecința producerii unor accidente de munc.

De asemenea, are efecte asupra calitții muncii ori în sectorul de activitate al contestatorului nu se putea face rabat de la calitate cât vreme se fabric piese de schimb pentru autoturisme.

Pentru considerentele prevzute, vzând c faptele reținute în dispoziția de concediere constituie abateri disciplinare, fiind reglementate la art. 10 pct. 30 și art. 10 pct. 1 din Regulamentul intern al unitții, vzând criteriile de aplicare a sancțiunii art. 266 Codul Muncii pentru consecințele prezentrii la serviciu sub influența alcoolului va respinge contestația formulat de contestatorul și va menține dispozițiile deciziei de concediere disciplinar nr. 5167 din 31.10. 2007.

În consecinț va respinge și cererile subsecvente privind reintegrarea în postul deținut anterior desfacerii contractului de munc, plata de despgubiri egale cu venitul de care a fost lipsit pân la reîncadrare și acordarea de cheltuieli de judecat.

În baza art. 274 cod procedur civil va obliga contestatorul la 205,48 lei cheltuieli de judecat ctre intimat reprezentând onorariul avocațial."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, în motivarea cruia susține c nu a fost sub influența alcoolului, nerecoltându-i-se legal probe biologice, respectiv c întârzierea de 1 (una) or la serviciu nu este o fapt atât de grav încât s atrag desfacerea contractului su de munc, în condițiile în care era de acord s recupereze în aceeași zi întârzierea.

Recursul este fondat.

Într-adevr, așa cum rezult din probele dosarului și cum a stabilit conform acestor probe prima instanț, contestatorul a comis abaterea disci-plinar de a se fi prezentat la locul de munc sub influența alcoolului, alcoolemia în sânge fiind de 0,02%, afirmativ, fr a fi, îns, consemnat într-un act medical oficial; contestatorul a recunoscut c a consumat alcool în seara precedent.

Alte abateri disciplinare în sarcina contestatorului, pentru care s fi fost anterior sancționat nu s-au reținut.

Abaterea de la disciplina muncii care a atras concedierea disciplinar a reclamantului recurent s-a apreciat greșit în prim instanț c este atât de grav, încât s atrag dup sine cea mai sever sancțiune, conform art. 61 lit. a din Codul Muncii.

Din dosar rezult c este la prima abatere disciplinar contestatorul, or gravitatea ei numai printr-o exagerat apreciere a fcut posibil aplicarea de ctre angajator a sancțiunii disciplinare extreme și menținerea de ctre instanț a aplicrii celei mai grave sancțiuni disciplinare, fiind astfel greșit aplicat textul de lege incident, mai sus menționat.

Sancțiunile disciplinare în dreptul muncii au ca principal scop reeducarea angajaților care comit abateri de la disciplina muncii, în sensul responsabilizrii lor pentru respectarea normelor de disciplin a muncii înclcate.

Numai în condițiile în care o astfel de reeducare și responsabilizare nu erau posibile, în cauz, datorita nereceptivitții angajatului reclamant recurent, i se putea aplica acestuia sancțiunea cea mai sever, - concedierea disciplinar.

Or, o astfel de împrejurare este nedovedit de angajator în speța de faț, cât timp angajatul a recunoscut ca a consumat alcool în seara precedenta și s-a oferit sa rmân la locul de munc în acea zi pentru recuperarea timpului de o or, cât a întârziat la programul de lucru.

Urmeaz, așadar, s fie admis recursul și s fie modificat în tot sentința, respectiv s i se admit reclamantului recurent acțiunea, așa cum a fost formu-lat.

Luând în considerare și dispozițiile art. 304 punct 9 teza ultim din Codul d e procedur civil și ale art. 312 alin. 1 și 2 din același cod de legi,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul reclamantului, împotriva sentinței civile nr.102 din 5.02.2008 a Tribunalului Arad, dat în dosar nr-, pe care o modific în tot, astfel:

Admite contestația reclamantului recurent împotriva deciziei de concedi-ere disciplinar a acestuia, nr. 5167 din 31.10.2007 emis de pârâta intimat " România " SRL, A și anuleaz aceast decizie;

dispune reintegrarea contestatorului în postul deținut anterior concedierii sale disciplinare prin decizia anulat mai sus - acela de confecționer articole din piele și înlocuitori, obligând-o pe societatea pârât intimat s-i plteasc recurentului despgubiri egale cu veniturile salariale de care a fost lipsit de la data concedierii și pân la reîncadrarea efectiv pe postul deținut anterior.

IREVOCABIL.

Pronunțat în ședinț public azi, 20 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,

- - - - DR.- -

GREFIER,

- -

Red./01.09.2008

Thred./05.09.2008

Ex.2

Prima inst. - - - Trib.

Președinte:Vasilica Sandovici
Judecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Carmen Pârvulescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 1123/2008. Curtea de Apel Timisoara