Conflict de muncă. Decizia 544/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 544/2008
Ședința publică din 15 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 3: Maria Ofelia Creța
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1057/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă și avocat pentru intimată lipsind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul pe fond.
Reprezentantul recurentei invocă necompetența instanței care a judecat fondul, și față de această excepție solicită casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului la Tribunalul Alba competent în soluționare. În subsidiar, dacă instanța trece peste această excepție solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și constatarea nulității deciziei nr. 781/2006, emisă de pârâta iar pe cale de consecință reîncadrarea în funcție a recurentei, obligarea intimatului la plata drepturilor bănești restante actualizate cu indicele de inflație precum și a sumei de 20.000 lei daune morale. Cu cheltuieli de judecată justificate la dosar.
Reprezentantul intimatei invocă, cu privire la excepția de necompetență teritorială prevederile art. 72 din Legea 168/1999 care menționează ca și instanță competentă instanța în a cărei circumscripție își are sediul unitatea. De asemenea invocă tardivitatea acestei excepții ridicate în dezbaterea recursului. În ce privește motivele de recurs, solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate și a deciziei de concediere nr. 751/14.03.2006 pentru motivele invocate în întâmpinare. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
După încheierea ședinței de judecată s-au depus la dosar de către reprezentantul intimatei prin serviciul de registratură al instanței concluzii scrise, un extras din Legea nr.168/1999 în două exemplare, o cerere prin care solicită să se constate lipsa de interes a excepției de necompetență teritorială și o copie a deciziei nr. 136/2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta ROMÂNIA AIs olicitând anularea deciziei de concediere nr.781/14 03 2006, reintegrarea pe postul deținut anterior și obligarea la plata despăgubirilor reprezentând drepturile salariale de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrare.
În motivarea cererii reclamanta a susținut că decizia de concediere este nelegală deoarece motivele reținute de unitate nu sunt reale.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a contestației arătându-se că faptele reținute cu titlu de abatere disciplinară au fost săvârșite de contestatoare și că gravitatea acestora justifică măsura luată.
Prin sentința nr.1057/LM/2007 tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin decizia nr.781/14 03 2006 petentei i-a fost desfăcut contractul de muncă în temeiul art. 61 litera a din codul muncii pentru nerespectarea procedurii de lucru la testul electric, respectiv s-a reținut că aceasta a scanat în trei zile consecutiv codul unei singure etichete, nerealizând în fapt operațiunea de verificare a calității cablurilor.
S-a reținut de către instanța de fond că decizia a fost emisă cu respectarea normelor referitoare la efectuarea cercetării prealabile.
Apărările contestatoarei legate de veridicitatea documentelor prezentate de intimată au fost înlăturate de către instanță în baza probelor științifice administrate. Astfel din expertiza grafică efectuată a rezultat că scrisul de pe fișa de urmărire aparține petentei și că acest document nu a fost contrafăcut. De asemenea expertiza informatică a confirmat faptul că a fost scanată o etichetă test clip de mai multe ori.
În consecință, instanța a reținut că unitatea a făcut atât dovada săvârșirii faptei de către reclamantă cât și dovada vinovăției acesteia, astfel că nu există temeiuri pentru anularea deciziei de concediere.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs contestatoarea solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestației pentru temeiuri de nelegalitate și netemeinicie.
În fața instanței de recurs contestatoarea a invocat ca motiv de ordine publică soluționarea cauzei cu încălcarea normelor de competență teritorială exclusivă și a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Alba.
Prin concluziile orale și prin concluziile scrise intimatul a solicitat respingerea recursului motivat de faptul că excepția necompetenței a fost invocată tardiv. De asemenea s-a arătat că dispozițiile art. 284 din codul muncii nu prevăd norme imperative de competență teritorială și nu au înlăturat competența stabilită prin Legea 168/1999. În plus se arată că petenta nu poate invoca necompetența instanței deoarece aceasta nu este de ordine publică și ea este cea care a investit instanța.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 306 alin 2 din codul d e procedură civilă Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor codului muncii:
Art. 284 - (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului d e procedură civilă.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Art. 298 - (1) Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 martie 2003.
(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:
.
- orice alte dispoziții contrare.
În consecință de la data intrării în vigoare a codului muncii dispozițiile contrare cuprinse în Legea 168/1999 privind competența teritorială în materia litigiilor de muncă au fost abrogate.
Susținerea intimatului în sensul că normele de competență teritorială reglementate de codul muncii nu sunt de ordine publică și că nu ne aflăm în fața unei competențe teritoriale exclusive sunt nefondate.
Formularea textului din art. 284 alin 2 din codul muncii este imperativă, legiuitorul folosind sintagma "se adresează", nu dispozitivă, o formulare dispozitivă trebuind să aibă în conținutul său sintagma "se pot adresa".
Sub aspect teritorial, codul muncii stabilește o competență derogatorie de la dreptul comun, fixând regula potrivit căreia competența aparține instanței în circumscripția căreia se află domiciliul sau reședința reclamantului ori, după caz, sediul acestuia. Această competență teritorială este exclusivă, neputând fi înlăturată nici de către părți, nici de către instanță.
În consecință competența teritorială reglementată de art. 284 din codul muncii este imperativă, exclusivă și derogatorie de la dreptul comun astfel că ea poate fi invocată de către părți oricând în timpul procesului și chiar de instanță din oficiu.
În speță astfel cum rezultă din acele dosarului reclamanta avea la data promovării litigiului domiciliul în localitatea, localitate aflată în raza de competență teritorială a Tribunalului Alba.
În aceste condiții în mod nelegal, cu încălcarea normelor imperative de competență, litigiul a fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Hunedoara.
Față de cele ce preced în temeiul art. 304 alin 1 pct.3 din codul d e procedură civilă va admite recursul, va casa hotărârea instanței de fond și va trimite cauza spre judecare instanței competente Tribunalul Alba
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1057/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Casează sentința atacată și stabilește competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehnored. O/3 ex.
,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Maria Ofelia Creța
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 69/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1015/2008. Curtea... → |
---|