Conflict de muncă. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 56
Ședința publică de la 05 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pipernea Smaranda
JUDECĂTOR 2: Moruzi Nelida Cristina
JUDECĂTOR 3: Mănăstireanu
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr.1219 din 25.10.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen, că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar practică judiciară de către intimatul.
Instanța constată recursul în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1219/25 octombrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL VASLUI, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând îndemnizația lunară de 10 % din salariul brut, începând cu luna ianuarie 2006, până la 25 octombrie 2007 (data pronunțării hotărârii) actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, precum și pentru viitor până la înlăturarea discriminării.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, sector 5 la alocarea fondurilor necesare efectuării plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul său sub numărul de mai sus, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Ministerul Economiei și Finanțelor, iar pentru opozabilitate și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat obligarea la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10 % din salariul lunar brut pentru perioada ianuarie 2006 până la pronunțarea hotărârii și în continuare până la prevederea în legea specială, actualizate cu indicele inflației la data plății efective; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor solicitate.
În motivarea în fapt și în drept, reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de grefier - informatician în cadrul Tribunalului Vaslui, iar începând cu luna ianuarie 2006 salarizarea acestei funcții se face conform statelor de funcții cu studii superioare.
Reclamantul a susținut că a fost tratat inegal din punctul de vedere al salarizării, față de tot personalul auxiliar din cadrul instanței, discriminat fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care în vederea egalității de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate, întrucât îndeplinește, în virtutea funcției, o muncă egală și trebuie să beneficieze de toate sporurile acordate acesteia, eliminându-se astfel discriminarea.
A menționat că articolul 20 din Constituția României arată că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
Pentru acest motiv, în temeiul art. 21 pct. 3 din nr.OG 137/2000 pentru opozabilitate, a solicitat introducerea în cauză și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
A mai reținut tribunalul că pârâții nu au depus întâmpinare și nici acte în apărare și nu s-au invocat excepții.
Analizând actele și lucrările dosarului, TRIBUNALUL VASLUIa reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul îndeplinește funcția de grefier informatician în cadrul Tribunalului Vaslui, funcție care, în conformitate cu prevederile art. 3 (1) din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004, este inclusă în categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al pachetelor de pe lângă acestea.
Privitor la capătul de cerere privind dreptul reclamantului la încasarea indemnizației de 10 % din salariul brut, tribunalul a considerat că art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 statuează: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, executată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Prevederile legale citate mai sus au fost reanalizate de legiuitor și prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 s-a reglementat: " care participă la efectuare actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, actelor de executare penală și executare civilă, beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Comparând cele două texte de lege se observă că legiuitorul a scos din sfera persoanelor indemnizate cu 10 % pentru munca lor pe grefierii care lucrează la comisia pentru cetățenie, cei care sunt secretari ai comisiilor de cercetare a averilor și conducătorii de carte funciară, ceea ce înseamnă că modul de departajare a muncii grefierilor nu este definit cert. În cele două categorii care stau la baza acordării indemnizației respective, fie nu poate fi definit, fie este pur subiectiv, dovadă fiind că după ce s-a considerat că anumite categorii de grefieri pot beneficia de indemnizația în discuție, apoi a revenit, înlăturându-l dar fără o explicație legală.
Față de modul de reglementare de mai sus a persoanelor care beneficiază de indemnizația de 10 % pentru muncă deosebită, devin incidente în speță prevederile art. 20 din Constituția României care statuează:
"(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără vreo deosebire întemeindu-se pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Aceste prevederi legale au prioritate în cauză față de cele cuprinse în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care sunt discriminatorii mai întâi între grefierii indemnizati cu 10 % și restul grefierilor, dar și între acești grefieri care inițial erau indemnizați la fel prin Legea nr. 50/1996 pentru ca prin nr.OG 8/2007, să fie scoși din această categorie și incluși în categoria grefierilor care nu beneficiază de această indemnizație.
S- reținut că prevederile celor două acte normative analizate mai sus sunt nu numai discriminatorii față de o categorie socio-profesională din cadrul sistemului judiciar românesc, dar și contradictorii și mai ales eliptice de criteriile legale concrete, potrivit cărora grefierii prin munca lor se împart în cei care beneficiază de indemnizația de 10% și cei care nu au acest drept.
Față de situația de mai sus, este cert că devin aplicabile în speță prioritar față de legislația internă citată mai sus, prevederile art. 14 din Convenția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale încât constatând că prin art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 s-au discriminat profesional unii grefieri față de alții, fără ca legea să explice concret care sunt condițiile discriminării de salarizare.
Având în vedere faptul că între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici un raport juridic de muncă, faptul că ordonatorul principal de credite pentru reclamant este Ministerul Justiției, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății sporului de 10 % cuvenit reclamantului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, invocând ca prim motiv faptul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuțiile puterii legislative.
Prin acordarea sporului de 10 % și acelor categorii de persoane care nu participă la efectuarea activităților menționate în cuprinsul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 2 din nr.OG 8/2007, instanța a adăugat la textul de lege și a încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești.
În al doilea rând, hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în mod eronat reținând instanța de fond că prin dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/ 1996 s-a instituit un tratament diferit pentru persoane aflate în situații analoage, încălcând principiul salariu egal pentru muncă egală. În cauză nu este vorba despre o situație analogă și comparabilă, în sensul jurisprudenței în aplicarea art. 14 sau în sensul art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, întrucât personalul auxiliar de specialitate care beneficiază de acordarea sporului de 10 % desfășoară o activitate diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar, activitate care implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Nu se poate reține nici culpa Ministerului Justiției, știut fiind că activitatea de legiferarea aparține Parlamentului, iar cererea privind acordarea despăgubirilor în continuare nu putea fi primită deoarece se referea la un drept pe viitor, care nu s-a născut încă, intimații reclamanți nejustificând un interes actual.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cod procedură civilă
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Justiției este nefondat.
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități.
Art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 prevede că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Din aceste dispoziții legale rezultă că de indemnizația lunară de 10% din salariul brut, beneficiază numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Este adevărat că intimatul - reclamant a solicitat plata sporului de 10% din salariul lunar, însă aceste drepturi salariale au natura juridică a unor despăgubiri acordate de prima instanță.
Așadar, instanța de fond nu s-a substituit legiuitorului și nu a completat prevederile legale menționate anterior, în sensul acordării acestei indemnizații de 10 % tuturor grefierilor, așa cum susține recurentul, ci a constatat că reclamantul este discriminat prin neacordarea indemnizației de 10 %, obligându-i pe pârâți, printre care și recurentul, la plata despăgubirilor, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod proc. civilă.
În ceea ce privește caracterul discriminator al dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, se reține că, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existentei unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În acest context, prevederile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care stabilesc o diferențiere între grefieri, având drept criteriu participarea la efectuarea unor acte și desfășurarea anumitor activități, sunt discriminatorii.
Recurentul consideră că acordarea indemnizației de 10% anumitor categorii de grefieri, în detrimentul celorlalți grefieri, este justificată și nu are caracter discriminatoriu, fiind vorba de o diferențiere a salariului în funcție de cantitatea și calitatea muncii, activitatea desfășurată de aceste categorii de personal auxiliar de specialitate implicând un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Or, recurentul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea indemnizației de 10% doar anumitor categorii de grefieri nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. 4 din nr.OG 137/2000, nu a dovedit că grefierii la care se referă art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 au un volum de muncă mai mare, desfășoară o activitate mai complexă sau lucrează în condiții mai grele decât ceilalți grefieri, personal auxiliar de specialitate. Așadar, recurentul nu a dovedit că prevederile legale menționate au un scop legitim, în sensul compensării efortului suplimentar depus de aceste categorii de grefieri, comparativ cu ceilalți grefieri.
Prin urmare, reținându-se existența unei discriminări în ceea ce privește acordare indemnizației de 10 %, se constată că intimatul - reclamant, grefier care nu a beneficiat de această indemnizație, este îndreptățit la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanță, pentru asigurarea unei reparații echitabile și integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum și pentru asigurarea reparației echitabile și integrale a prejudiciului, cert și determinabil, pe care aceștia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare. In acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat și pentru viitor, intimatul justificat un interes născut și actual când și-au exercitat dreptul la acțiune.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 333 din 8.10.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de recurent, se reține că hotărârile pronunțate de această autoritate de stat în domeniul discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțele de judecată investite cu soluționarea cererilor pentru acordarea despăgubirilor formulate de persoanele care se consideră discriminate, instanța de judecată putând constata, independent de hotărârea acestei autorități, existența sau inexistența discriminării. De altfel, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 prevede în mod expres că cererea nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se va respinge recursul și se va menține sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1219/25 octombrie 2007 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
19.02.2008
TRIBUNALUL VASLUI
Jud.
Jud.
Președinte:Pipernea SmarandaJudecători:Pipernea Smaranda, Moruzi Nelida Cristina, Mănăstireanu
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 8333/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 629/2009. Curtea de... → |
|---|
