Conflict de muncă. Decizia 57/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 57
Ședința publică de la 05 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B împotriva sentinței civile nr. 1821 din 3.10.2007 a Tribunalului Iași, intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.1821/3.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, au fost respinse excepțiile necompetenței materiale și tardivității invocate de pârât; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
A fost obligat pârâtul să-i modifice reclamantului indemnizația de încadrare acordată, în sensul aplicării coeficientului de multiplicare 13 în loc de 12,5 pentru perioada 26.07.2005 - 31.03.2006.
A fost obligat pârâtul să-i modifice reclamantului indemnizația de încadrare acordată, în sensul aplicării coeficientului de multiplicare 17 în loc de 15 pentru perioada 1.04.2006 - 3.10.2007.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat modificarea indemnizației acordate în sensul aplicării altui coeficient de multiplicare. Raportat dispozițiilor art.281 și 284 Codul muncii, s-a constatat că instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliu, respectiv Tribunalul Iași.
Potrivit dispozițiilor art.166(1) din Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Cum reclamantul a solicitat modificarea indemnizației începând cu data de 26.07.2005, instanța a reținut că excepția tardivității invocată de pârât este neîntemeiată.
Prin nr.OUG53 din 15.06.2005 s-a dispus preluarea procurorilor financiari ai Curții de Conturi de MINISTERUL PUBLIC.
Anterior preluării, reclamantul a îndeplinit funcția de procuror financiar în cadrul Curții de Conturi a României - Camera de Conturi I, fiind salarizat conform Legii nr.50/1996 și nr.OUG177/2002 avându-se în vedere coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile similare din cadrul curților de apel.
După preluarea activității jurisdicționale și a personalului Curții de Conturi în baza nr.OUG53/2005, salarizarea reclamantului a fost diminuată prin acordarea, începând cu data preluării, a unui coeficient de multiplicare inferior celui avut anterior.
Noțiunea de preluare, utilizată de legiuitor în nr.OUG53/2005 nu are corespondent în dreptul muncii și nu poate fi interpretată decât prin analogie cu instituția transferului întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia, reglementată de Titlul IV, capitolul 5 din Codul muncii.
În lipsa unor norme speciale care să reglementeze toate drepturile și obligațiile ce fac parte din conținutul raportului juridic născut cu ocazia preluării, foștilor procurori financiari le sunt aplicabile regulile de drept comun cuprinse în art.169 Codul muncii privind protecția drepturilor salariaților în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia către alt angajator, potrivit legii, fiind transferate integral către cesionar toate drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr-un contract sau raport de muncă existent la data transferului. nr.OUG53/2003 nu prevede încetarea mandatului procurorului financiar, ci preluarea acestuia de instanțele judecătorești.
Față de cele reținute, instanța a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din următoarele considerente:
1. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Astfel, se susține că dispozițiile Codului muncii reținute de instanța de fond reprezintă norma generală, însă în speță sunt aplicabile normele speciale prevăzute de art.36 alin.1 și 2 din OUG27/2006, care stabilesc competența Curții de Apel București în judecarea litigiilor privind drepturile salariale ale magistraților.
2. În mod greșit a fost respinsă excepția tardivității formulării acțiunii reclamantului.
În speță, salarizarea reclamantului pentru perioada 1.08.2005 - 1.04.2006 s-a făcut potrivit OUG177/2002, iar pentru perioada 1.04.2006 - la zi s-a realizat în conformitate cu prevederile OUG27/2006.
Cele două acte normative menționate stabilesc termene în interiorul cărora se poate face contestație împotriva modalității de stabilire a drepturilor salariale, termene ce nu au fost respectate în speță de către reclamant, care a încălcat astfel și procedura prealabilă impusă de legile speciale.
3. Acțiunea reclamantului este neîntemeiată.
Susține recurentul că, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 din OUG53/2005, procurorii financiari ai Curții de Conturi au fost preluați de MINISTERUL PUBLIC, potrivit procedurii prevăzute la art.5 din OUG117/2003, aprobată prin Legea 49/2004.
Urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, reclamantul a fost numit în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, iar prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.1720/9.09.2005 i-a fost acordată acestuia o indemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare de 12,5 în loc de 13.
Consideră recurentul că prevederea cuprinsă în art.39 alin.2 din OUG177/2002 privind salarizarea procurorilor financiari cu coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcția similară din cadrul parchetelor de pe lângă Curțile de Apel și-a găsit aplicabilitate doar cât aceștia au fost în activitate la Curțile de Conturi.
În cauză, a operat însă o "preluare" a procurorilor financiari în condițiile unei legi speciale și nu un "transfer" în sensul Codului muncii. Ca atare, ei au fost salarizați în conformitate cu gradul instanței, și anume cu coeficientul de multiplicare 12,50 și nu 13, în caz contrar fiind inechitabil față de ceilalți procurori nevoiți să se prezinte la concursurile de promovare pentru a obține un coeficient de salarizare mai mare.
Ulterior, prin Ordinul 902/28.04.2006 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost stabilite, începând cu 1.04.2006, indemnizațiile de încadrare brute lunare ale procurorilor din MINISTERUL PUBLIC, în conformitate cu prevederile art.3 alin.1 și art.6 alin.1 din OUG27/2006, în raport de nivelul parchetului, de funcția deținută, de vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa la actul normativ.
Întrucât reclamantul nu a beneficiat de instituția "promovării pe loc", consideră recurentul că acesta nu poate beneficia de coeficientul de multiplicare 17 în loc de 15, ulterior intrării în vigoare a OUG27/2006.
4. Greșit s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație.
Susține recurentul că nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială; conform art.14 alin.2, și art.29 alin.3 și 47 din Legea 500/2002, angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, iar obligarea sa la plata altor sume reprezintă o obligație imposibilă.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.3 și 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, dar în limitele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond a calificat corect acțiunea ca fiind un conflict de muncă, ce intră în competența de prim grad a tribunalului, în conformitate cu dispozițiile art.281 și 284 Codul muncii, cu referire la art.295 alin.2 din Codul muncii.
Procedurile prevăzute de OUG177/2002 și OUG27/2006 constituie o jurisdicție specială administrativă, iar conform art.21 alin.4 din Constituție, ele sunt facultative, și nu obligatorii.
Stabilind că litigiul este un conflict de muncă, corect s-a reținut și că termenul de prescripție este cel prevăzut de art.166 Codul muncii, respectiv de 3 ani de la data când drepturile salariale ar fi fost acordate; raportat la data introducerii acțiunii (9.07.2007) și perioada pentru care se solicită recunoașterea coeficienților de multiplicare aplicabili indemnizației reclamantului - respectiv de la 26.07.2005 la zi - acțiunea este formulată în termenul de prescripție de 3 ani anterior menționat.
Ca atare, nu pot fi reținute primele două motive de recurs invocate.
Cu privire la fondul cauzei, corect s-a reținut că reclamantul - procuror financiar pe lângă Camera de Conturi a județului I - a fost preluat, în baza OUG117/2003 și OUG53/2005, de către MINISTERUL PUBLIC, de la data de 26.07.2005 funcționând în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Noțiunea de "preluare" utilizată de aceste acte normative este echivalentă celei de "transfer" din dreptul muncii, fiind astfel aplicabile prevederile art.169 alin.1 și 2 din Codul muncii, astfel cum a constatat și prima instanță.
La data "preluării", reclamantul era salarizat conform Legii 50/1996 și OUG177/2002, în raport de coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile similare din cadrul curților de apel.
Ca atare, având în vedere dispozițiile art.169 alin.2 din Codul muncii, corect a reținut prima instanță că acestuia trebuia să-i fie menținut coeficientul de multiplicare avut la data preluării (transferului), respectiv 13, și nu să-i fie acordat un coeficient inferior, cel de 12,5.
Însă, la data de 1.04.2006 a intrat în vigoare OUG27/2006, aprobată prin Legea 45/2007, care abrogă în totalitate OUG177/2002 și stabilește salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor, în raport cu criteriile prevăzute de art.2 și 3 alin.1 din acest act normativ. Prin Anexa la.OUG 27/2006 s-a prevăzut pentru procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale un coeficient de multiplicare 15.
În atare condiții, fiind abrogate dispozițiile art.39 alin.2 din OUG177/2002, nu mai există temei legal pentru acordarea în continuare reclamantului a coeficientului de multiplicare prevăzut pentru funcția similară din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel. Nu se poate vorbi nici de o încălcare a drepturilor câștigate, câtă vreme coeficientul prevăzut de noul act normativ (cel de 15) este mai mare decât cel avut anterior (13), indemnizația reclamantului nefiind diminuată ca urmare a intrării în vigoare a noului act normativ de salarizare.
Rezultă, prin prisma celor anterior expuse, că prima instanță a făcut o greșită interpretare a legii recunoscând reclamantului coeficientul de multiplicare 17 începând cu data de 1.04.2006 (data intrării în vigoare a OUG27/2006), fiind astfel incident motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Nu poate fi reținut însă motivul 4 de recurs, având în vedere că instanța de fond nu a dispus acordarea unor drepturi salariale actualizate în raport de indicele de inflație, ci doar obligarea de a-i modifica reclamantului indemnizația de încadrare acordată, în sensul aplicării unui coeficient de multiplicare mai mare.
Ca atare, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul pârâtului și va modifica în parte sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantului, respectiv respingerii cererii acestuia privind obligarea pârâtului să-i modifice indemnizația de încadrare acordată, în sensul aplicării coeficientului de multiplicare 17 în loc de 15 pentru perioada 01.04.2006 - 03.10.2007.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu contravin prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1821/3.10.2007 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului să-i modifice indemnizația de încadrare acordată, în sensul aplicării coeficientului de multiplicare 17 în loc de 15 pentru perioada 01.04.2006 - 03.10.2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
18.II.2008.
Tribunalul Iași: -
-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1717/2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 852/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
