Conflict de muncă. Decizia 754/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 754

Ședința publică de la 23 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi

JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect conflict de muncă privind recursul declarat de recurenta Regia Autonomă de Transport Public I, împotriva sentinței civile nr. 478/20.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, intimat fiind.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat: consilier juridic pentru recurenta Regia Autonomă de Transport Public I și avocat pentru intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurenta a depus la dosar prin serviciul de registratură, înscrisuri - 22 file-, duplicatul acestora fiind comunicat intimatului la data de 16.06.2009. Nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Avocat având cuvântul, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de documentația depusă la dosar de recurentă, având în vedere că procedura de comunicare a acestor înscrisuri intimatului s-a realizat prin afișare și acesta nu a luat legătura cu ea și prin urmare, nu are cunoștință de conținutul lor. Solicită instanței a aprecia cu privire la cererea formulată.

Instanța consultându-se respinge cererea formulată de avocat de amânare a cauzei și lasă dosarul la a doua strigare pentru ca doamna avocat să studieze dosarul, având în vedere că o mare parte din actele depuse de recurentă au fost depuse și la instanța de fond.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, s-au prezentat: consilier juridic pentru recurenta Regia Autonomă de Transport Public I și avocat pentru intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată, recurenta a depus la dosar prin serviciul de registratură,înscrisuri - 22 file-, duplicatul acestora fiind comunicat intimatului la data de 16.06.2009. Nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Avocat precizează că a luat cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse la dosar de recurentă și nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic pentru recurenta Regia Autonomă de Transport Public I având cuvântul, susține că astfel cu s-a arătat și în motivele de recurs dezvoltate pe larg, angajatul nu a respectat programul de lucru, deși cunoștea acest program astfel cum rezultă și din documentația depusă la dosar.

În concluzie, solicită instanței a observa că decizia emisă de Regia Autonomă de Transport Public Iaf ost corectă și legală fiind dozată corespunzător sancțiunea disciplinară aplicată angajatului, apreciind că se impune admiterea recursului așa cum a fost formulat, urmând a fi avute în vedere și înscrisurile noi depuse la dosar.

Avocat având cuvântul solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că sentința primei instanțe este legală și temeinică. În mod corect a reținut instanța de fond că fapta care a fost reținută ca fiind abatere disciplinată nu este întemeiată. Astfel, pe tot parcursul administrării probatoriului s-a dovedit, mai ales cu declarațiile date de cei doi martori și mai ales de către cel care a formulat și informarea depusă astăzi la dosar, că de fapt angajatorul are o organizare a programului de lucru foarte deficitară, fapt ce nu poate atrage sancționarea angajatului. De asemenea se poate observa din declarațiile martorului și din probatoriul administrat că de fapt angajatorul a procedat la modificarea programului de lucru fără să aducă acest lucru la cunoștința salariaților și, procedând prin simpla afișare a acestui program la poarta unității. Contestatorul nu a luat la cunoștință de la poartă că ar fi fost modificat programul de lucru, având în vedere că avea o aprobare, este adevărat verbală, de a nu participa la acest program de ranforsare.

Faptul că angaja torul nu știe să-și organizeze foarte bine activitatea și să aducă la cunoștința salariaților care este programul de lucru nu este de natură a conduce la concluzia că, recurentul contestator a săvârșit o faptă care îmbracă elementele constitutive ale unei abateri disciplinare.

În concluzie, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

Asupra recursului de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 7967/99/22.10.2008, contestatorul a formulat în contradictoriu cu Regia de Transport Public I, contestație împotriva deciziei nr. 959/25.09.2008, solicitând anularea deciziei și repunerea sa în drepturi, respectiv acordarea sumei echivalente cu 10% din salariul de bază de care a fost lipsit.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat următoarele:

La data de 3.09.2008 contestatorul s-a prezentat la serviciu în jurul orei 4.30-5.00 iar la 6 ieșit din depou pe traseu cu tramvaiul nr. parc 324. De la ora 10.30 la ora 11.30 participat la instructajul pentru protecția muncii după care s-a deplasat la depou unde a asistat la revizia tehnică (fiind programat în acest sens). Având în vedere faptul că, în conformitate cu programarea pentru turnus vatmani pentru luna septembrie, nu era programat să efectueze nici o ranforsare, a plecat de la serviciu în jurul orei 14.00. Ulterior a observat faptul că programările fuseseră modificate fără a i se aduce la cunoștință.

În subsidiar, contestatorul a mai arătat faptul că, față de dispozițiile art. 266 din Codul muncii, intimata i-ar fi putut aplica o sancțiune mai blândă.

Contestatorul a mai susținut că nu i se poate imputa și nu se poate dovedi vinovăția sa sub forma intenției.

În dovedire, contestatorul a solicitat probele cu acte, interogatoriu și martori, probe încuviințate de către instanță și administrate în cauză.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive: contestatorul a fost programat de serviciu ranforsare în intervalul orar 6.00-9.00 și 12.30-17.30 cu tramvaiul nr. parc 324, având ieșirea din depou la orele 6.00. La ora 9.50 vatmanul s-a retras în depou, vagonul 324 fiind programat pentru revizia tehnică. Între 10.30-11-30 participat la instructajul pentru protecția muncii, iar apoi s-a deplasat la depou unde a asistat la efectuarea reviziei; nu a părăsit serviciul și nu a mai efectuat a doua ranforsare.

Prin adresa 14.447/5.09.2008 contestatorul a fost convocat pentru a da relații în legătură cu aspectele menționate. În declarația dată în cursul cercetării disciplinare acesta a recunoscut abaterea disciplinară motivând că revizia s-a terminat la 13.40 și avea copilul acasă, fiind întreținător de familie.

S-a mai arătat faptul că, la data de 30.10.2008, intimata a emis o atenționare contestatorului pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, întrucât la 16.10.2007 acesta nu a efectuat a doua ranforsare.

, pentru planificarea la stradă a mijloacelor de transport și a personalului de bord, este afișat la poarta secției; acesta este orientativ pentru zilele libere ale vatmanilor și mai puțin pentru programul de lucru fix deoarece vatmanii au programul de lucru inegal. Planificarea din 3.09.2008 a fost afișată pe poartă la 1.09.2008, orele 10.00.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 66 pct.24 al.2, pct.56 din și 264 lit.d) din Codul muncii.

Intimata a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii deciziei.

La data de 10.12.2008 contestatorul a invocat excepția nulității absolute a deciziei de sancționare, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 267 Codul muncii, având în vedere faptul că în decizia de sancționare nu sunt trecute motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, acestuia i s-a încălcat dreptul la apărare, nu s-au respectat dispozițiile art.-75 al.7, al.9 Contractul colectiv de muncă la nivel național, nu s-a descris fapta și nu s-au avut în vedere împrejurările în care aceasta s-a produs.

Prin sentința civilă nr.478/20.03.2009, Tribunalul Iașia respins excepția nulității absolute a deciziei nr. 959 din 25.09.2008, invocată de către contestator, a admis contestația formulată de către contestatorul, a anulat decizia nr. 959 din 25.09.2008, intimata fiind obligată să restituie contestatorului suma reținută în baza deciziei.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr.959/25.09.2008 Regia Autonomă de Transport Public I l-a sancționat pe contestatorul cu reducerea salariului cu 10% pe o lună pentru părăsirea serviciului (neefectuarea celei de-a doua ranforsări) fără încuviințarea scrisă a dispecerului și neîndeplinirea obligațiilor de serviciu, în conformitate cu cap. IX, art.66 pct. 24/b, 56 și art.264 lit. d Codul muncii.

În motivarea deciziei s-a avut în vedere referatul de abatere disciplinară întocmit ca urmare a informării 14447/03.09.2008. Din ancheta efectuată a reieșit faptul că a fost programat de serviciu ranforsare în intervalul orar 6.00-9.00 și 12.30-17.30 cu tramvaiul nr. parc 324, având ieșirea din depou la orele 6.00. La ora 9.50 vatmanul s-a retras în depou, vagonul 324 fiind programat pentru revizia tehnică. Între 10.30-11-30 participat la instructajul pentru protecția muncii iar apoi s-a deplasat la depou unde a asistat la efectuarea reviziei; nu a părăsit serviciul și nu a mai efectuat a doua ranforsare.

Prin adresa 14.447/5.09.2008 contestatorul a fost convocat pentru a da relații în legătură cu aspectele menționate. În declarația dată în cursul cercetării disciplinare acesta a recunoscut abaterea disciplinară motivând că revizia s-a terminat la 13.40 și avea copilul acasă fiind întreținător de familie. Intimata a reținut faptul că motivarea adusă de către contestator, în cursul anchetei, nu este de natură să înlăture sau să diminueze gravitatea abaterii comise așa cum reiese și din procesul verbal al Comisiei de Conciliere din 24.09.2008.

Conform art. 267 Codul muncii:" (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsurănu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (4) In cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa susțină toate apărările in favoarea sa si să ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivațiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Prima instanță a reținut că excepția invocată este nefondată întrucât decizia atacată cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 268 Codul muncii. În ceea ce privește cercetarea prealabilă, instanța a reținut faptul că s-a realizat și această dispoziție a legiuitorului: față de informarea 14447/03.09.2008, contestatorul a fost invitat al Biroul Siguranța Circulației pentru a da relații în legătura cu dosarul 14447/2008; acestuia i s-a luat declarație cu privire la neefectuarea celei de-a doua ranforsări. Comisia de conciliere a fost legal întrunită, dispunând în consecință așa cum reiese din actele depuse la filele 60-62 dosar.

Pe fondul cauzei, s-a reținut ca fiind fondată contestația formulată pentru următoarele motive:

În perioada 29-31.08.2008 s-a afișat turnusul vatmani (pentru luna septembrie) la poarta secției 3. Conform acestuia contestatorul nu era programat la ranforsare la data de 3.09.2008. Ulterior, la 1.09.2008, turnusul a fost modificat, contestatorul fiind programat la a doua ranforsare pe data de 3.09.2008 (această modificare reiese din toate actele dosarului, chiar și din turnusul pe luna septembrie depus, fiind evidentă modificarea realizată în dreptul zilei 3.09.2008 din "1 "în "R ".

În același sens a declarat și martorul, coleg de serviciu cu contestatorul. Acesta a perceput direct reacția contestatorului în momentul în care acesta a fost anunțat telefonic că s-a făcut o sesizare pentru faptul că nu a intrat la a doua ranforsare. Reiese din declarația acestuia că la momentul în care contestatorul fost anunțat era încă afișat turnusul inițial în care figura cu programul 1, acesta fiind modificat după 3 zile. A mai arătat acesta faptul o dată pe lună se programează vagonul la revizie, aspect ce rezultă din foaia zilnică făcută de șeful de coloană. Ori, în această situație, atâta timp cât foaia zilnică prevedea programarea vagonului contestatorului la revizie este evident faptul că nici măcar șeful de coloană nu avea cunoștință de modificarea turnusului la data de 3.09.2008. A mai arătat martorul faptul că revizia tehnică a durat de la 10-16 iar contestatorul a plecat de la serviciu pe la orele 13.00-13.30 (programul acestuia încheindu-se la orele 13.30). Aspectele invocate de către intimată - precum că vatmanul nu era obligat să meargă la revizie sau că nu era obligat să participe la instructajul pentru protecția muncii - nu fac decât o dovadă în plus asupra atitudinii incorecte manifestate de către intimată. Încălcarea acestor obligații dispuse în mod expres de către angajator ar fi dus la sancționarea contestatorului pentru neîndeplinirea obligațiilor de serviciu (în situația în care angajatul ar fi avut la cunoștință de faptul că era programat pentru ranforsare); ori, în cauză instanța reține faptul că intimata nu și-a organizat corespunzător activitatea, astfel încât pentru apariția unor neconcordanțe nu pot fi trași la răspundere angajații.

Conform art.269. Codul muncii, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat in situația in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătură cu serviciul, astfel încât prima instanță a obligat intimata să restituie contestatorului suma reținută în baza acestei decizii.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Regia Autonomă de Transport Public I, prin reprezentant legal, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Recurenta are ca obiect de activitate transportul în comun de persoane prin curse regulate pe raza municipiului I, astfel încât toate condițiile de exploatare, condițiile în care operează, stațiile, numărul de mijloace de transport, frecvența, intervalele orare de desfășurare a transportului sunt condiții imperative cuprinse în programul de transport aprobat de Consiliul local

Prin urmare, în considerarea celor de mai sus, recurenta susține că a trasat în mod clar și imperativ, prin documente interne care guvernează activitatea de transport, obligațiile de serviciu pe care trebuie să le respecte personalul de bord în executarea atribuțiunilor de serviciu.

S-a mai arătat că, la data de 03.09.2008, contestatorul a fost programat de serviciu ranforsare în intervalul orar 6.00-9.00 și 12.30-17.30 cu tramvaiul nr. parc 324, având ieșirea din depou la orele 6.00. La ora 9.50 vatmanul s-a retras în depou, vagonul 324 fiind programat pentru revizia tehnică. Între 10.30-11.30 participat la instructajul pentru protecția muncii, iar apoi s-a deplasat la depou unde a asistat la efectuarea reviziei; nu a părăsit serviciul și nu a mai efectuat a doua ranforsare.

Prin adresa 14.447/5.09.2008 contestatorul a fost convocat pentru a da relații în legătură cu aspectele menționate.

În declarația dată în cursul cercetării disciplinare acesta a recunoscut abaterea disciplinară motivând că revizia s-a terminat la 13.40 și avea copilul acasă, fiind întreținător de familie.

Recurenta mai arată că în aplicarea sancțiunii disciplinare, s-au avut în vedere toate elementele prevăzute de disp.art.266 din Codul muncii.

Se mai arată că intimatul a mai fost sancționat cu "" pentru aceeași faptă și la data de 30.10.2008.

Recurenta mai susține că, potrivit dispozițiilor contractului individual de muncă și a fișei postului, vatmanii au programul de lucru inegal, aceștia fiind programați să execute serviciul în funcție de fluxul de călători, graficele de circulație, etc.

Se mai invocă faptul că nu pot fi reținute susținerile contestatorului în sensul că nu ar fi cunoscut că la data de 03.09.2008 ar fi fost programat pentru ranforsare, întrucât acesta, în intervalul orara 6.00-9.00 efectuat serviciul la stradă conform programării afișate.

Recurenta mai arată că în mod greșit prima instanță a reținut declarația martorului în sensul că revizia la vagonul 324 s-a terminat la data de 03.09.2008 la ora 16.00, aspect contrazis chiar de către contestator care a declarat că revizia s-a terminat în jurul orelor 13.40.

Se mai susține că programul de ranforsare specific unității recurente cuprinde un program de 8 ore împărțit în două secvențe: 5.30-9.30 și 13.30-17.30.

Faptul că intimatul nu s-a mai prezentat la cea de-a doua parte a programului, fără să anunțe șefii ierarhici, constituie o abatere gravă de la disciplina muncii, motiv pentru care recurenta consideră că sancțiunea aplicată este legală și temeinică.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul formulat de către Regia Autonomă de Transport Public I, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză se reține că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În mod greșit prima instanță a reținut faptul că intimatul nu avea cunoștință de programarea sa de serviciu ranforsare în intervalul orar 6.00-9.00 și 12.30-17.30 cu tramvaiul nr. parc 324, pe data de 03.09.2008.

Se reține în acest sens că, astfel cum rezultă din actul adițional nr.3 la contactul individual de muncă, semnat de către intimatul la data de 08.07.2005, repartizarea programului său de lucru se face inegal.

Intimatul și-a îndeplinit prima parte a programului de ranforsare, în intervalul orar 6.00-9.50, astfel cum recunoaște prin declarația dată în timpul cercetării disciplinare, însă după ce a participat la o ședință de protecție a muncii, 13.40, a plecat acasă în jurul orelor 13.40, fără a anunța pe nimeni, astfel încât nu a executat și cea de-a doua parte a programului de lucru de 8 ore.

Astfel cum rezultă din cererea adresată conducerii regiei încă din data de 05.11.2007, reiterată la data de 29.09.2008, în care solicita să treacă la un program de lucru săptămânal, se reține că intimatul cunoștea faptul că programul în care lucrează presupune și îndeplinirea atribuțiunilor de ranforsare, astfel încât nu se pot reține susținerile sale din declarația dată la 08.09.2008, în sensul că ar lucra după grafic în program săptămânal, în care nu se face program de ranforsare.

În mod greșit prima instanță a reținut susținerile sale în sensul că nu ar fi cunoscut că la data de 03.09.2009 ar fi avut planificat un asemenea program, din moment ce contestatorul și-a îndeplinit prima parte a acestuia, cunoscând că în mod obișnuit programul de ranforsare se continuă în intervalul orar 12.30-17.30.

Se mai reține că, astfel cum rezultă din adresa nr.1848/06.02.2009 a I, depusă la fila nr.80 dosar de fond, intimatul a mai fost sancționat disciplinar anterior, astfel încât sancțiunea disciplinară de reducere a salariului său de bază cu 10% pe o lună, nu este disproporționată în raport cu abaterea disciplinară săvârșită de către acesta, fiind în mod corect și cu respectarea disp.art.266 din Codul muncii individualizată de către angajator.

Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 din Codul d e procedură civilă, se va admite recursul declarat de intimata Regia Autonomă de Transport Public I, se va modifica în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul de a se respinge contestația formulată împotriva deciziei nr.959/25.09.2008 emisă de către recurentă, menținându-se dispoziția privind respingerea excepției nulității absolute a deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata Regia Autonomă de Transport Public I împotriva sentinței civile nr.478 din 20.03.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.

Respinge contestația împotriva deciziei nr.959/25.09.2008 formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Transport Public

Menține dispoziția privind respingerea excepției nulității absolute a deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.06.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

2 ex.- 06.07.2009;

Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;

-

Președinte:Nelida Cristina Moruzi
Judecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 754/2009. Curtea de Apel Iasi