Conflict de muncă. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 77
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1384 din 29.11.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind G -, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, - G, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare și practică judiciară de către intimații G -, și - G, înscrisuri care nu au fost comunicare recurentului. De asemenea s-a solicitat judecată în lipsă de către recurent și de către intimați prin întâmpinare.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Deoarece s-a depus întâmpinare de către intimatul - G consideră că se acoperă viciul de procedură acesta. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă 1384/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul iei și Finanțelor, fiind respinsă pe această excepție, acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâtul.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții G -, -G și intervenienții în nume propriu, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților și intervenienților în nume propriu drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, actualizate cu indicele de inflație la data plății, după cum urmează:
- reclamantului G - pentru perioada ianuarie 2005 -octombrie 2007;
- reclamanților și -G pentru perioada aprilie 2006 -octombrie 2007;
- intervenienților în nume propriu, și pentru perioada ianuarie 2005 - până la data pronunțării (29 noiembrie 2007);
- intervenientului pentru perioada 06 august 2007 până la data pronunțării hotărârii (29 noiembrie 2007).
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui să plătească reclamanților și intervenienților în nume propriu pe viitor, până la înlăturarea discriminării, drepturile salariale rezultând din neacordarea sporului de 10%.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul iei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare în vederea efectuării plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul lunar brut astfel: pentru reclamantul G - pentru perioada ianuarie 2005 -octombrie 2007; și pentru reclamanții și -G pentru perioada aprilie 2006 -octombrie 2007, și în continuare până la prevederea în legea specială, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; obligarea Ministerului iei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor solicitate.
La termenul din data de 15 noiembrie 2007, în temeiul art. 50 Cod procedură civilă, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către numiții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul iei și Finanțelor, iar pentru opozabilitate și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul lunar brut, astfel: pentru, și pentru perioada ianuarie 2005 - până la data pronunțării hotărârii; și acordarea acestui spor de 10% în continuare până la prevederea în legea specială; obligarea Ministerului iei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor solicitate.
Intervenienții în nume propriu și-au motivat cererea în drept și în fapt pe aceleași considerente ca și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, cu singura diferență că toți îndeplinesc funcția de șofer în cadrul instanțelor, iar în conformitate cu dispozițiile art.3 alin.(3) din Legea nr. 567/2004 această funcție a fost încadrată în categoria conexă a personalului auxiliar de specialitate.
Pentru aceleași considerente, în temeiul art. 21 pct. 3 din nr.OG 137/2000, pentru opozabilitate, au solicitat introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Prin încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2007, cererea de intervenție în interes propriu, formulată de, și, a fost admisă în principiu și s-a dispus introducerea acestora în cauză.
Prin întâmpinările formulate de Ministerul Justiției, atât față de acțiunea reclamanților, cât și față de cererea de intervenție în interes propriu, a solicitat respingerea acțiunii formulată motivat de faptul că în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 sunt prevăzute expres categoriile de personal care beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, iar reclamanții și intervenienții nu se încadrează în aceste categorii. S-a precizat că restul personalului auxiliar nu este discriminat prin această prevedere legală, întrucât principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Nici dispozițiile Codului muncii, nu contravin prevederilor Legii nr. 50/1996 întrucât nu tot personalul auxiliar desfășoară o activitate egală. Față de cererea de intervenție, a solicitat respingerea acesteia, ca fiind inadmisibilă în principiu, invocând în drept dispozițiile art. 49 alin. 1 Cod procedură civilă.
Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea depusă în cauză, a solicitat respingerea acțiunii față de acesta ca fiind promovată împotriva unei persoane ce nu are calitate procesuală pasivă, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator principal de credite pentru reclamanți, ci Ministerul Justiției, iar elaborarea proiectelor legilor bugetare și de rectificare bugetară, cu includerea sumelor pretinse, se face de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite - art. 35 alin. 1 din Legea nr. 500/2002.
Din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice instanța a apreciat că aceasta este întemeiată în raport de organizarea și funcționarea acestui minister, conform nr.HG 208/2005 și art. 35 din Legea nr. 500/2002, conform cărora Ministerul Finanțelor Publice doar constituie și gestionează resursele generale ale finanțelor publice. Ordonatorii principali de credite sunt cei care elaborează proi8ectele legilor bugetare sau de rectificarea acestora, potrivit nevoilor proprii. Ori, Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator de credite al Ministerului Justiției, situație în care i s-ar fi putut imputa lipsa fondurilor bugetare adecvate.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul actelor normative analizate, dar și a dispozițiilor art. 137 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a admis excepția invocată și a respins acțiunea reclamanților și intervenienților în nume propriu față de acest minister.
Privitor la capătul de cerere privind dreptul reclamanților și a intervenienților în nume propriu la încasarea indemnizației de 10% din salariul brut, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții îndeplinesc funcția de grefier -informatician și intervenienții în nume propriu îndeplinesc funcția de șoferi în cadrul Tribunalului Vaslui, funcții care, în conformitate cu prevederile art. 3(1) și, respectiv, art. 3 alin. (3) din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004, este inclusă în categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și, respectiv, în categoria personalului conex.
Art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 statuează: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, executată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Prevederile legale citate mai sus au fost reanalizate de legiuitor și prin art. 3 alin. 8 din OG8/2007 s-a reglementat: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă, beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Comparând cele două texte de lege se observă că legiuitorul a scos din sfera persoanelor indemnizate cu 10% pentru munca lor pe grefierii care lucrează la comisia pentru cetățenie, cei care sunt secretari ai comisiilor de cercetare a averilor și conducătorii de carte funciară, ceea ce înseamnă că modul de departajare a muncii grefierilor nu este definit cert. În cele două categorii care stau la baza acordării indemnizației respective, fie nu poate fi definit, fie este pur subiectiv, dovadă fiind că după ce s-a considerat că anumite categorii de grefieri pot beneficia de indemnizația în discuție, apoi a revenit, înlăturându-l dar fără o explicație legală.
Față de modul de reglementare de mai sus a persoanelor care beneficiază de indemnizația de 10% pentru muncă deosebită, devin incidente în speță prevederile art. 20 din Constituția României care statuează: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
Articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără vreo deosebire întemeindu-se în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Aceste prevederi legale au prioritate în cauză față de cele cuprinse în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG8/2007 care sunt discriminatorii mai întâi între grefierii indemnizați cu 10% și restul grefierilor, dar și între acești grefieri care inițial erau indemnizați la fel prin Legea nr. 50/1996 pentru ca prin nr.OG 8/2007 să fie scoși din această categorie și incluși în categoria grefierilor care nu beneficiază de această indemnizație.
Prevederile celor două acte normative analizate mai sus sunt nu numai discriminatorii față de o categorie socio -profesională din cadrul sistemului judiciar românesc, dar și contradictorii și mai ales eliptice de criteriile legale concrete, potrivit cărora grefierii prin munca lor se împart în cei care beneficiază de indemnizația de 10% și cei care nu au acest drept.
Așa cum s-a arătat mai sus, urmare a acestor deficiențe de ordin legislativ a fost posibil scoaterea unor grefieri de la dreptul de a încasa indemnizația de 10%, aceasta însemnând că în realitate nu există o diferență substanțială între cele două categorii de grefieri sub aspectul volumului muncii, complexității sau dificultății sarcinilor de serviciu, im portanței muncii sau a altor criterii.
Față de situația de mai sus este cert că devin aplicabile, în speță, prioritar față de legislația internă citată mai sus, prevederile art. 14 din Convenția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale încât constatând că, prin art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG8/2007, s-au discriminat profesional unele categorii de personal față de altele, fără ca legea să explice corect care sunt condițiile discriminării de salarizare, mai mult de atât cât aceste categorii de personal beneficiază de aceeași lege specială de salarizare.
Având în vedere faptul că între reclamanți și intervenienții în nume propriu, și Ministerul iei și Finanțelor nu există nici un raport juridic de muncă, faptul că ordonatorul principal de credite pentru reclamanți și intervenienți este Ministerul Justiției, instanța a respins capătul de cerere privind obligarea Ministerului iei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plății sporului de 10% către reclamanți și intervenienți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției invocând disp. art. 304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă.
Ca prim motiv de recurs, pârâtul a invocat faptul că drepturile acordate de textul legal incident în speță, au fost stabilite de legiuitor exclusiv în favoarea personalului auxiliar prevăzut expres de art. 19 al. 3 și doar în raport de timpul efectiv lucrat. Ori, obligarea la plata acestor drepturi și a altor categorii de persoane reprezintă o adăugare la textul de lege și o încalcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
A mai susținut pârâtul Ministerul Justiției că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât dispozițiile art. 19 al. 3 din Legea 50/1996 și art. 3 al. 8 din OG8/2007 nu sunt discriminatorii în sensul menționat de art. 1 al. 3 și 2 din OG137/2000 iar sistemul de salarizare este diferențiat în raport de nivelul studiilor, funcție, cantitatea și calitatea muncii, condițiile de muncă.
A mai arătat recurentul că sporurile la salariu se plătesc doar în raport cu performanțele individuale ale fiecărui salariat și cu conținutul concret al atribuțiilor de serviciu.
Reclamanții G -, -G au solicitat, prin întâmpinarea depusă la fila 10 dosar recurs, respingerea recursului și menținerea sentinței Tribunalului Vaslui.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat, însă doar sub aspectul acordării greșite de către instanța de fond a sporului de 10% intervenienților, și, șoferi în cadrul Tribunalului Vaslui.
Astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu este incident în cauză. Nu se poate reține existența unei incursiuni a autorității judecătorești în sfera activității autorității judecătorești sau legislative. Aceasta deoarece prin hotărârea pronunțată instanța nu adaugă la lege. Pretențiile au fost formulate de către reclamanți și analizate de către instanță pe tărâmul constatării existenței discriminării, potrivit nr.OG 137/2000, materie în care are competență absolută. Greșit a acreditat recurentul ideea, în acest context, că instanța a atins segmentul de legiferare ce nu stă în competența sa.
Prin Legea nr. 50/1996 (art. 19 alin. 3) se reglementează acordarea unui spor de 10 % din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării și falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii".
Ulterior, prin nr.OG 8/2007 (art. 3 alin.8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă".
Plata acestui spor se face persoanelor menționate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2007.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unei discriminări create de legiuitor între grefierii menționați în textele anterior arătate și ceilalți grefieri din alte compartimente sau care participă la completele de judecată. Dispozițiile art. 1 alin. 3 și 2 din nr.OG 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenției din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reține că legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, Curtea constată că grefierul care participă la activități din cele menționate în art. 19 alin. 3 din legea nr. 50/1996 și ulterior (prin abrogarea acesteia) de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se află într-o situație analogă și comparabilă cu grefierii de ședință și cu cei care-și desfășoară munca în alte compartimente din cadrul instanțelor judecătorești.
Cu toate acestea, nu pot fi asimilați grefierilor, așa cum această categorie de personal auxiliar este delimitată strict de dispozițiile art. 3(1) din Legea 567/2004 actualizată, șoferii, respectiv intervenienții din speța de față, acestia facand parte din personalul conex si, ca atare, acestei categorii nu-i poate fi acordată indemnizația lunară de 10% din salariul brut solicitată.
În acest context, Curtea constată ca în lipsa unei justificări obiective diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare iar complexitatea atribuțiilor de serviciu ale grefierilor (și nu si ale personalului conex) nu poate fi considerată mai mare sau mai mică având la bază criterii strict obiective.
Mai mult, Curtea apreciază că nu există un temei serios în a se considera că scopul urmărit prin aceste diferențieri este legitim, fiind evidentă disproportia între interesul general (organizarea judiciară) și cel individual -dreptul grefierilor la salariu egal.
Față de cele reținute, în baza disp. art. 312 teza 1 Cod procedură civilă se va admite recursul și se va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii cererii de intervenție în interes propriu.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței 1384/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, și privind plata sporului de 10%.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02. 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
11.03.2008
Tribunalul Vaslui:
-
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Smaranda
| ← Completare carnet de muncă. Decizia 10121/2008. Curtea de Apel... | Conflict de muncă. Decizia 550/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
