Conflict de muncă. Decizia 76/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 76
Ședința publică de la 12 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Smaranda
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1343 din 22.11.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen, că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent și că acesta a depus prin serviciul registratură concluzii scrise la dosar.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL VASLUI, reclamanții, - și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea, în solidar, a primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul lunar brut pe perioada martie 2004-martie 2007, actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, acordarea acestui spor din luna martie 2007 până la data pronunțării hotărârii; acordarea în continuare a acestor drepturi de la data pronunțării hotărârii până la prevederea lor în legea specială și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare în vederea plății acestor drepturi.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Vaslui.
Susțin reclamanții că art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996 contravine principiului consacrat în art. 53 din Constituția României și că au fost tratați inegal din punct de vedere al salarizării, fiind discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care se impune acordarea drepturilor salariale solicitate.
Au mai fost invocate și dispozițiile art. 6 alin. 2 Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și dispozițiile nr.OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată, citând art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, art. 38, art. 42 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că personalul auxiliar care nu participă la activitățile prevăzute de aceste dispoziții nu poate beneficia de procentul de 10%.
A mai susținut pârâtul că în prezenta cauză, unde se ridică chestiunea unei discriminări de natură salarială, existența unor situații analoage sau comparabile nu trebuie analizată prin prisma calității de personal auxiliar, acesta fiind un criteriu mult prea general. Importanță prezintă complexitatea activității desfășurate, participarea la efectuarea actelor privind procedura falimentului etc. presupunând un nivel diferit al complexității și dificultății activității în raport cu activitățile obișnuite desfășurate de personalul auxiliar.
Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 50/1996 nu contravin art. 6 alin. 2 din Codul muncii, iar dispozițiile art. 53 din Constituția României nu sunt incidente în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
a formulat cerere de intervenție în interes propriu împotriva acelorași pârâți și având același obiect și motivare în fapt și drept ca cererea introductivă.
La termenul de judecată din 8 noiembrie 2007, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților.
Au fost depuse copii de pe înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1343 din 22 noiembrie 2007, TRIBUNALUL VASLUIa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea reclamanților față de acest pârât.
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune, invocată din oficiu, pentru perioada martie 2004-21 august 2004.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, - și și intervenienta în nume propriu în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamanților și intervenientei în interes propriu drepturile salariale reprezentând îndemnizația lunară de 10% din salariul brut lunar pentru perioada 22 august 2004 până la 22.11.2007 ( data pronunțării hotărârii ), actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, precum și în continuare până la înlăturarea discriminării.
A respins cererea de acordare a sporului arătat pentru perioada martie 2004-21 august 2004, ca prescrisă.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este întemeiată în raport de organizarea și funcționarea acestui minister, conform nr.HG 208/2005 și art. 35 din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora Ministerul Finanțelor Publice doar constituie și gestionează resursele generale ale finanțelor publice.
Ordonatorii principali de credite sunt cei care elaborează proiectele legilor bugetare, potrivit nevoilor proprii. Ori, Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator de credite al Ministerului Justiției, situație în care i s-ar fi putut imputa lipsa fondurilor bugetare adecvate.
Excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților este întemeiată, având în vedere data introducerii acțiunii-22 august 2007, raportat la dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune având ca obiect plata drepturilor salariale restante este supus termenului de 3 ani aplicabil în materia conflictelor de muncă.
Privitor la fondul cauzei, art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 prevede că " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Prevederile legale citate mai sus au fost reanalizate de legiuitor și, prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, s-a reglementat că " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Comparând cele două texte de lege, se observă că legiuitorul a scos din sfera persoanelor indemnizate cu 10% pentru munca lor pe grefierii care lucrează la comisia pentru cetățenie, cei care sunt secretarii comisiilor de cercetarea averii și conducătorii de care funciară, ceea ce înseamnă că modul de departajare a muncii grefierilor nu este definit cert în cele două categorii care stau la baza acordării indemnizației respective, fie nu poate fi definit, fie este pur subiectiv, dovadă fiind că, după ce a considerat că anumite categorii de grefieri pot beneficia de indemnizația în discuție, a revenit, înlăturându-l fără o explicație legală.
Față de modul de reglementare de mai sus a persoanelor care beneficiază de indemnizația de 10% pentru muncă deosebită, devin incidente, în speță, prevederile art. 20 din Constituția României și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Aceste prevederi legale au prioritate în cauză față de cele cuprinse în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care sunt discriminatorii, mai întâi între grefierii indemnizați cu 10% și restul grefierilor dar și între acești grefieri care, inițial, erau indemnizați la fel, prin Legea nr. 50/1996, pentru ca prin nr.OG 8/2007 să fie scoși din această categorie și incluși în categoria grefierilor care nu beneficiază de indemnizația de 10%.
Prevederile celor două acte normative sunt nu numai discriminatorii față de o categorie socio-profesională din cadrul sistemului judiciar, dar și contradictorii și eliptice de criteriile legale concrete, potrivit cărora grefierii, prin munca lor, se împart în cei care beneficiază de indemnizația de 10% și cei care nu au acest drept.
Urmare a acestor deficiențe de ordin legislativ a fost posibilă scoaterea unor grefieri de la dreptul de a încasa indemnizația de 10%, aceasta însemnând că în realitate nu există o diferențiere substanțială între cele două categorii de grefieri sub aspectul volumului muncii, complexității sau dificultăților sarcinilor de serviciu, importanței muncii sau altor criterii.
Față de această situație, devin aplicabile în speță, prioritar față de legislația internă citată mai sus, prevederile art. 14 din Convenție, constatând că prin art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 s-au discriminat profesional unii grefieri față de alții, fără ca legea să explice concret care sunt condițiile discriminării de salarizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod proc. civilă, Minsterul Justiției susține, în primul rând, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, arogându-și atribuțiile puterii legislative. Prin acordarea sporului de 10% și acelor categorii de persoane care nu participă la efectuarea activităților menționate în cuprinsul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 2 din nr.OG 8/2007, instanța a adăugat la textul de lege și a încălcat atribuțiile conferite puterii judecătorești.
În al doilea rând, hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în mod eronat reținând instanța de fond că prin dispozițiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 s-a instituit un tratament diferit pentru persoane aflate în situații analoage, încălcând principiul salariu egal pentru muncă egală. În cauză, nu este vorba despre o situație analogă și comparabilă, în sensul jurisprudenței CEDO în aplicarea art. 14 sau în sensul art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000, întrucât personalul auxiliar de specialitate care beneficiază de acordarea sporului de 10% desfășoară o activitate diferită de celelalte activități îndeplinite în mod obișnuit de personalul auxiliar, activitate care implică un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Nu se poate reține nici culpa Ministerului Justiției, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului, iar cererea privind acordarea despăgubirilor în continuare nu putea fi primită deoarece se referea la un drept pe viitor, care nu s-a născut încă, intimații reclamanți nejustificând un interes actual.
Recurentul a invocat și Hotărârea nr. 333 din 8.10.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe care a depus-o în copie, hotărâre prin care s-a constatat că faptele prezentate nu constituie discriminare.
Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități.
Art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 prevede că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Din aceste dispoziții legale rezultă că, de indemnizația lunară de 10% din salariul brut, beneficiază numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Este adevărat că intimații reclamanți, - și și intervenienta au solicitat plata indemnizației de 10% din salariul lunar, însă aceste drepturi salariale au natura juridică a unor despăgubiri acordate de prima instanță.
Așadar, instanța de fond nu s-a substituit legiuitorului și nu a completat prevederile legale menționate anterior, în sensul acordării acestei indemnizații de 10% tuturor grefierilor, așa cum susține recurentul, ci a constatat că reclamanții sunt discriminați prin neacordarea indemnizației de 10%, obligându-i pe pârâți, printre care și recurentul, la plata despăgubirilor, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 oct. 4 Cod proc. civilă.
În ceea ce privește caracterul discriminator al dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, se reține că, potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate și în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din același act normativ, la stabilirea existenței unei discriminări nu se au în vedere doar criteriile enumerate limitativ în text, ci și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.
Mai mult, alin. 3 prevede că sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare.
În acest context, prevederile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, care stabilesc o diferențiere între grefieri, având drept criteriu participarea la efectuarea unor acte și desfășurarea anumitor activități, sunt discriminatorii.
Recurentul consideră că acordarea indemnizației de 10% anumitor categorii de grefieri, în detrimentul celorlalți grefieri, este justificată și nu are caracter discriminatoriu, fiind vorba de o diferențiere a salariului în funcție de cantitatea și calitatea muncii, activitatea desfășurată de aceste categorii de personal auxiliar de specialitate implicând un grad sporit de dificultate și responsabilitate.
Or, recurentul, căruia îi revenea sarcina de a dovedi că acordarea indemnizației de 10% doar anumitor categorii de grefieri nu constituie discriminare, potrivit art. 27 alin. 4 din nr.OG 137/2000, nu a dovedit că grefierii, la care se referă art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, au un volum de muncă mai mare, desfășoară o activitate mai complexă sau lucrează în condiții mai grele decât ceilalți grefieri, personal auxiliar de specialitate. Așadar, recurentul nu a dovedit că prevederile legale menționate au un scop legitim, în sensul compensării efortului suplimentar depus de aceste categorii de grefieri, comparativ cu ceilalți grefieri.
Prin urmare, reținându-se existența unei discriminări în ceea ce privește acordarea indemnizației de 10%, se constată că doar intimații reclamanți, - și, precum și intimata intervenientă, care îndeplinesc funcția de grefieri și care nu au beneficiat de această indemnizație, sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor în cuantumul stabilit de prima instanță, pentru asigurarea unei reparații echitabile și integrale a prejudiciului suferit prin discriminare, precum și pentru asigurarea reparației echitabile și integrale a prejudiciului, cert și determinabil, pe care aceștia îl vor suferi în viitor până la încetarea stării de discriminare. În acest sens, chiar dacă dreptul la despăgubiri este acordat și pentru viitor, intimații au justificat un interes născut și actual când și-au exercitat dreptul la acțiune.
Existența discriminării a fost constatată doar în rândul categoriei profesionale a grefierilor, neputând fi extinsă și la alte categorii profesionale, așa cum greșit a procedat prima instanță, care a aplicat prevederile legale menționate și intimaților reclamanți, și, care ocupă funcțiile de aprod, agent procedural și șofer.
În ceea ce privește Hotărârea nr. 333 din 8.10.2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de recurent, se reține că hotărârile pronunțate de această autoritate de stat în domeniul discriminării nu sunt obligatorii pentru instanțele de judecată investite cu soluționarea cererilor pentru acordarea despăgubirilor formulate de persoanele care se consideră discriminate, instanța de judecată putând constata, independent de hotărârea acestei autorități, existența sau inexistența discriminării. De altfel, art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 prevede în mod expres că cererea nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții, și. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1343/22.11.2007 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
TRIBUNALUL VASLUI:
-
-
25.II.2008.-
Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2008
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
15 Februarie 2008
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Smaranda
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1437/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 632/2009. Curtea de... → |
|---|
