Conflict de muncă. Decizia 771/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.771/2008
Ședința publică din 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă Victor Crețoiu
- - - vicepreședinte Curtea de Apel
- - - JUDECĂTOR 3: Ioana Cibu Mirea
- - - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.162/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din 04 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Hunedoara în dosar nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtei SC., H SA fostă la plata salariului de bază aferent perioadei MERGEFIELD "Perioada" 21.04.2003-12.05.2003 reactualizat,conform art.80 alin.7 lit.a din Contractul Colectiv de muncă valabil în perioada 2002-2003.
A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a susținut că a fost angajatul pârâtei până la data de MERGEFIELD "DataConc" 21.04.2003 . Prin decizia de concediere nr.65935/21.04.2003 emisă de directorul general al SC SA H, raportul de muncă cu societatea pârâtă a încetat ca urmare a concedierii colective ce a avut loc în cadrul societății. Pârâta avea obligația notificării proiectului de concediere colectivă în condițiile art.70 codul muncii, anterior emiterii deciziei de concediere cu 45 de zile către sindicate, ITM și AJOFM. Nerespectarea acestei obligații este considerată concediere intempestivă, iar într-o asemenea situație, pârâta avea obligația potrivit art.80 al.7 din contractul colectiv de muncă să achite indemnizația de preaviz, plățile compensatorii și salariul de bază aferent perioadei cuprinse între data de la care ar fi trebuit să curgă termenul de preaviz și desfacerii contractului individual de muncă. Cum termenul de preaviz prevăzut de art.22 din CCM care ar fi trebuit să curgă de la data emiterii deciziei de concediere nu a fost acordat, de la aceeași dată pârâta datorează salariul de bază pe perioada 21.04. -12.05.2003.
În drept au fost invocate prevederile art.80 din CCM și art.283 codul muncii.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru conform art.285 codul muncii.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat a se respinge acțiunea ca nefondată arătând că SC SA H (fostă SA - anterior privatizării), a întreprins o serie de măsuri legale în vederea pregătirii procesului de privatizare, reorganizare și restructurare, sens în care, în data de 29.03.2003 a fost semnat un protocol de reprezentanții Sindicatului, APAS, MF și Prefecturii H, prin care s-a prevăzut că Sindicatul,acceptă necesitatea disponibilizării imediate a unui număr minim de 2000 de salariați,. Ca urmare, încă de la această dată, s-a cunoscut și s-a acceptat faptul că urmează disponibilizări, măsuri ce făceau parte din strategia de privatizare a societății. Acestea au fost luate cu considerarea în primul rând a unui interes general pentru ca cei concediați să beneficieze de dispozițiile OUG nr.8/2003, modificată și completată cu OUG nr.22/2003.
La data de 7.04.2003, sindicatul a fost notificat din nou asupra intenției de concediere colectivă prin înaintarea proiectului de concediere colectivă, o primă serie de disponibilizări având loc în aprilie 2003, conform procedurii de lucru agreate de sindicat, disponibilizarea s-a executat doar în baza solicitării salariaților. La 13.11.2003 a fost notificat încă o dată sindicatul, însă în intervalul de timp prevăzut pentru a se putea face propuneri, sindicatul nu a înaintat nici o cerere conducerii. Ulterior, la 29.11.2003 s-a încheiat între administrația societății și sindicat un protocol.
Reclamantul a fost angajatul societății până la data de 21.04.2003 dată la care a fost disponibilizat voluntar, beneficiind de prevederile OUG nr.8/2003 și CCM. S-a precizat că pretențiile reclamantului, formulate în baza art.80 al.7 din CCM sunt nefondate, întrucât reclamantul a cunoscut în mod expres că OUG nr.8/2003 nu i se poate aplica decât dacă decizia de concediere este anterioară termenului de 45 de zile, iar faptul că nu va beneficia de compensațiile acordate în temeiul art.80 al.7 din CCM a fost admis prin schema de plecări voluntare, protocolul din 29.11.2003, proiectul de concediere colectivă și cererea formulată de reclamant.
Pârâta a mai invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.283 al.2 din codul muncii referitor la termenul de 3 ani prevăzut pentru sesizarea instanței. Aceeași excepție de neconstituționalitate a fost invocată și în dosarul nr.2929/2005 având același obiect, iar sesizarea Curții Constituționale s-a dispus de către instanță în acest dosar fiind soluționată prin respingerea excepției de neconstituționalitate invocată de pârâtă.
Prin cererile de intervenție în interesul altuia, formulate de intervenienții Asociația Civică, Sindicatul Solidaritatea 2000 din cadrul SC H SA și Liga împotriva Corupției și din România - Centrul Zonal H au solicitat admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată de reclamant și să fie obligată pârâta SC H Sa la plata salariului de bază aferent perioadei 21.04. - 12.05.2003 reactualizată conform prevederilor art.80 alin.7 lit a din CCM,aplicabil la data disponibilizării.
În motivarea cererilor s-a arătat că pârâta avea obligația să notifice proiectul de conducere colectivă sindicatului și AJOFM iar nerespectarea acestei obligații era sancționată de art.80 alin7 din CCM cu plata unor drepturi salariale suplimentare și ca urmare a faptului că pârâta nu și-a îndeplinit această obligație, consideră îndreptățită cererea reclamantului de a i se achita suma de 833,5 lei, actualizată.
Prin sentința civilă nr. 162/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului, precum și cererile de intervenție formulate în cauză.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că într-adevăr pârâtul nu a plătit reclamantului drepturile prevăzute de art.80 alin.7 lit. a însă conduita sa nu este ilicită deoarece nerespectarea termenului de 45 de zile a fost acceptată de către părți,sindicatul reprezentativ semnând fără obiecțiuni protocoalele încheiate cu unitatea prin care s-a convenit atât asupra concedierii imediate cât și asupra compensațiilor bănești care urmau să fie plătite salariaților afectați de măsura concedierii. Instanța a reținut și faptul că renunțarea la termenul de 45 de zile a fost în interesul salariaților, deoarece respectarea lui ar fi condus la situația ca ultimii disponibilizați să nu beneficieze de drepturile conferite de Ordonanța de Urgență 22/2003,drepturi pecuniare superioare celor prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea soluției în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamantul a susținut că soluția instanței de fond este nelegală.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.9 cod pr. civ.
Sub un prim aspect critic recurentul a arătat că în mod nelegal instanța de fond a reținut că sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată nu sunt datorate de pârâtă deoarece s-ar fi renunțat de către sindicate la acestea în condițiile în care renunțarea la drepturile reglementate prin Contractul Colectiv de Muncă reprezintă în fapt o modificare a clauzelor contractuale care nu poate fi făcută decât conform art. 31 din Legea 130/1996,prin act adițional la contract ori un astfel de act nu există. În acest sens se arată că renunțarea la drepturi nu se prezumă ci trebuie să fie prevăzută expres.
Sub un al doilea aspect critic se arată că instanța a ignorat nerespectare de către angajator a obligației imperative de a notifica - ului intenția de concediere cu 45 de zile înainte de concediere colectivă.
În al treilea rând se arată că nu poate fi reținută motivarea instanței referitoare la renunțarea salariaților la aceste drepturi în condițiile în care codul muncii în art.165 prevăd că acceptare unei părți din salariu nu are drept semnificație renunțarea la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitate.
Prin întâmpinare intimata solicită respingerea recursului declarat de reclamant ca nefondat. Intimata a arătat că instanța de fond a reținut corect că voința părților a fost ca indemnizațiile de concediere să fie cele prevăzute expres în cuprinsul proiectului de concediere, respectiv indemnizația de compensație și indemnizația de preaviz.
Totodată intimata a arătat că în fapt reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu deoarece a beneficiat de o indemnizație de preaviz de 30 de zile astfel că drepturile salariale încasate de acesta sunt egale cu cele pe care le-ar fi primit dacă ar fi fost concediat după cele 45 de zile de la emiterea proiectului de concediere.
Deliberând asupra recursului prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prev.de art.306 alin.2cod de procedură civilă Curtea reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte până la data de 21 04 2003 când contractul de muncă i-a fost desfăcut din inițiativa unității ca urmare a unui amplu proces de reorganizare care a afectat un număr mare de salariați.
În vederea concedierii colective patronatul societății pârâte a întocmit un proiect de concediere colectivă în cursul lunii aprilie a anului 2003 în care se prevedea că perioada în care vor avea loc concedierile este 07 aprilie 2003-30 iunie 2003. Deasemenea în cuprinsul acestuia se arăta că sindicatele pot face propuneri potrivit art.71 din Legea 53/2003 în intervalul 27 martie -25 aprilie. Protocolul a fost notificat sindicatului reprezentativ din unitate,sindicatul " " la 07 o4 2003 notificarea fiind înregistrată sub nr.57.
În cuprinsul protocolului au fost stipulate la litera "A " capitolului" Compensații" indemnizațiile de care urmează a beneficia persoanele afectate de măsurile de disponibilizare ca fiind cele prevăzute în art.22 alin.3 și art.25 din Contractul Colectiv de Muncă.
Potrivit dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă:
Art.80 alin1- în situația în care s-au aprobat măsuri de reducere a activității ori de reorganizare a procesului de producție care ar determina concedieri,administrația este obligată să anunțe intenția de concediere colectivă cu cel puțin 45 de zile calendaristice anterior emiterii deciziilor de concediere.
alin.7- în cazul în care,înainte de expirarea perioadei prevăzute de alin.1 administrația a luat măsura de concediere,atunci urmează să plătească celor în cauză:
a) salariul de bază avut pe timpul de la desfacerea contractului individual de muncă, până la data la care ar fi trebuit să curgă timpul prevăzut la art.22 alin.2din contract
b) indemnizația prevăzută la art.22 alin.3
c) indemnizația prevăzută la art.25 alin1
Dispozițiile Contractului Colectiv de Muncă au un caracter obligatoriu iar renunțarea la drepturile și obligațiile stipulate în cadrul acestuia sunt supuse unei proceduri speciale prevăzute de Legea 130/1996. Astfel potrivit dispozițiilor art.31 din legea susmenționată " (1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
În speță părțile nu au urmat procedura prevăzută de lege pentru modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă astfel că el era la momentul concedierii reclamantului în vigoare în forma negociată de părți la încheiere lui.
Sub acest aspect criticile recurentului legate de motivarea instanței de fond întemeiată pe argumentul renegocierii dintre părți a clauzelor contractuale și a convenției acestora în sensul neaplicării prevederilor literei "a" a alin.7 din art. 80 este fondată.
Nu se poate reține nici faptul că reclamantul individual ar fi renunțat la drepturile conferite de articolul incriminat prin opțiunea exprimată în favoarea disponibilizării în condițiile prevăzute în protocol. Potrivit dispozițiilor Art. 38 din codul muncii -" Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate." În aceste condiții chiar dacă ar fi operat o renunțare la drepturi din partea reclamanților ea nu ar și putut fi validată de instanță deoarece era lovită de nulitate absolută.
Astfel deliberând asupra condițiilor de incidență în cauză a dispozițiilor alin.7 ale art.80 din contractul colectiv de muncă Curtea reține următoarele:
În alineatul 7 al articolului 80 din contractul colectiv de muncă intervalul de 45 de zile din momentul notificării proiectului de concediere colectivă și până în momentul desfacerii regulate a contractelor de muncă este împărțit în două etape. Prima etapă reglementată de text este de la data notificării proiectului până la data de la care angajatul ar fi fost îndreptățit să beneficieze de termenul de preaviz,etapă pentru care părțile au convenit acordare unor compensații constând în salariul de bază avut pe timpul de la desfacerea contractului de muncă,până la data la care ar fi trebuit să curgă timpul prevăzut la art 22 alin2 din contract,respectiv termenul de preaviz. Cea de a doua etapă este cea care reprezintă termenul de preaviz pentru care au fost stipulate compensații constând în indemnizația de preaviz egală cu salariul tarifar de încadrare aferent acestei perioade.
În speță termenul de 45 de zile a început să curgă la 7aprilie 2003 și se împlinea la 21 mai 2003. Reclamantului i-a fost desfăcut contractul de muncă la 21 aprilie 2003.
Intervalul de timp reprezentat de perioada pentru care reclamantul trebuia să beneficieze de termenul de preaviz este în speță 10 aprilie 2003 -21 mai 2003 deoarece unitate a înțeles să acorde persoanelor disponibilizate un termen de preaviz de 30 de zile,în temeiul art.22 alin.2 potrivit căruia termenul de preaviz este de minim 15 zile lucrătoare.
Cum contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut în intervalul de timp în care acesta în mod legal ar fi trebuit să se afle în perioada de preaviz(la 21 aprilie) și nu în intervalul de timp anterior acestei perioade clauzele contractuale referitoare la plata de compensații pentru desfacerea intempestivă a contractului de muncă la o dată anterioară celei de începere a curgerii termenului de preaviz nu sunt incidente în cauză. Pentru ca salariatul disponibilizat să aibă dreptul de a beneficia de compensațiile prevăzute la litera "a" ar fi trebuit ca raporturile de muncă să înceteze nu numai mai înainte de împlinire termenului de 45 de zile ci și înainte de momentul de la care ar fi trebuit să curgă termenul de preaviz. În speță pentru a beneficia de compensațiile reclamate de recurent contractul acestuia de muncă ar fi trebuit să fi fost desfăcut în intervalul 7 aprilie 2003-10 aprilie 2003.
Răspunsul comunicat de Inspectoratul Teritorial d e Muncă H la petiția reclamantului în care se afirmă că acesta ar fi fost îndreptățit la plata indemnizațiilor prevăzute de litera "a" a alin.7 din art.80 nu reprezintă o probă de natură a modifica concluziile instanței pentru că pe de o parte răspunsul autorității teritoriale are valoarea unei afirmații de principiu nefundamentată pe elemente de fapt specifice cauzei și apoi pentru că acest act nu are în sine o valoare probatorie iar concluziile sale sunt contrazise de înscrisurile dosarului. Astfel în adresă se reține eronat că termenul de preaviz acordat de unitate ar fi fost de 15 zile când în realitate acest a fost de 30 de zile, ori acest aspect nu este contestat de părți.
Faptul că proiectul de concediere colectivă nu a fost notificat Inspectoratului Teritorial d e Muncă nu are consecințe asupra indemnizațiilor cuvenite reclamantului,astfel că pentru acest temei nu pot fi admise pretențiile sale.
În ceea ce privește dezvoltarea motivelor de recurs înregistrate la această instanță la data de 10.06.2008 (fila 32, 33) se observă că acestea au fost tardiv formulate, raportat la dispoziția art.303 (1) cod pr.civ. care dispune că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Ori, în materia conflictelor de drepturi, potrivit art. 80 din Legea 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Văzând deci data la care reclamantului i s-a comunicat hotărârea atacată ( 14.04. 2008 - 148 dos. fond) și data înregistrării dezvoltării motivelor de recurs (10.06.2008 ), se constată prin prisma dispozițiilor legale anterior enunțate că acestea sunt tardiv formulate, astfel că nu vor mai fi analizate.
Față de cele ce preced, recursul declarat în cauză se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.162/LM/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11.09.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.
Tehnored.
Jud.fond:
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Alina Lodoabă Victor Crețoiu, Ioana Cibu Mirea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 392/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 246/2009. Curtea de... → |
|---|
