Conflict de muncă. Decizia 94/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 94
Ședința publică de la 22 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat recurenții:-, și împotriva sentinței civile nr. 2185 din 23 XI 2007 Tribunalului Iași, intimați fiind:- TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-DGFP I și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect
conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, Ministerul Justiției a depus la dosar, prin registratura instanței, întîmpinare. Recurentele au depus la dosar prin registratura instanței, o cerere prin care precizează că nu doresc comunicarea întîmpinării și solicită judecata cauzei în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.2185/23.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘIa fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a se pronunța astfel, TRIBUNALUL IAȘIa reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 7117/99714.09.2007, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea primilor trei pârâți la acordarea creșterii salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, de 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, cu actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății efective și până la înlăturarea discriminării.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că prin nr.OG 10/2007 s-au reglementat creșterile salariale ce se acordă în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OG 24/2004, cu 5% de la 01.01.2007 față de nivelul din decembrie 2006, cu 2% începând ce 01.04.2007 față de nivelul din martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007. În anexa VII 2a a actului normativ menționat se prevede că "indemnizațiile prevăzute în prezenta anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei II/2 din Legea nr. 154/1998". Anexa II/2 din Legea nr. 154/1998 evidențiază persoanele din cadrul organelor autorității publice numite în funcții potrivit legii, iar prevederile Legii nr. 154/1998 și implicit și anexele acesteia sunt în vigoare până în prezent, nefiind abrogate.
Au mai susținut reclamanții că în anexa actului normativ nominalizat sunt incluși și judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în prezent, tocmai pentru a înlătura orice formă de discriminare, salarizarea tuturor judecătorilor este reglementată printr-un singur act normativ, respectiv nr.OUG 27/2006. Prin abrogarea alin. 3 al art. 74 din Legea nr. 303/2004, prevederile Legii nr. 154/1998 nu s-au abrogat, astfel că judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt beneficiari ai nr.OG 10/2007.
Reclamanții au mai precizat că dispozițiile art. 35 din nr.OG 27/2006 au fost abrogate prin modificările și completările operate în baza Legii nr. 45/2007, dar acest text se referea la actualizarea drepturilor salariale prin indexare, ori drepturile reglementate prin nr.OG 10/2007 constituie creșteri salariale, ceea ce nu este echivalent cu o indexare. Astfel, chiar în planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de Reformă a sistemului judiciar aferent anului 2007 se prevăd creșteri ale salariilor magistraților.
Au mai învederat reclamanții că discriminarea lor s-a făcut prin excludere și are ca efect înlăturarea recunoașterii drepturilor prevăzute de lege pentru aceeași categorie de persoane.
La data de 25.09.2007 reclamanții au formulat precizări la acțiune, susținând că solicită obligarea pârâților să constate discriminarea existentă între alte categorii profesionale și judecători prin neacordarea creșterii salariale reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și în continuare până la încetarea discriminării. Susțin reclamanții că drepturile de salarizare ale judecătorilor au fost reglementate prin nr.OUG 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003, acest act normativ fiind abrogat prin nr.OUG 27/2006. Atât legea precedentă, prin art. 42, cât și cea în vigoare prin art. 35, s-a prevăzut în mod expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale. În anul 2007, Guvernul României a reglementat aplicarea indexării salariilor prin Ordonanțele de Urgență nr. 10, 16 și 27 din 31.01.2007 și prin Legea nr. 232/2007, prevăzând creșteri salariale de 5% de la 01.01.2007, de 2% de la 01.04.2007 și de 11% de la 01.10.2007, dispozițiile acestor acte normative neaplicându-se și pentru judecători. Discriminarea creată astfel se constituie în prejudiciul cert, actual și viitor pentru judecători și în încălcarea dispozițiilor imperative din nr.OUG -.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că reclamanții sunt salarizați în temeiul unei legi speciale, iar drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, aceștia neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute în favoarea lor, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților. Pe de altă parte, prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea sau dimpotrivă prevederea, însă într-un alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale, de asemenea retribuită de la bugetul de stat, este o opțiune a legiuitorului și nu face a se reține tratamentul diferențiat ce urmează a fi sancționat, câtă vreme sunt în discuție situații obiectiv diferite, particulare.
A mai susținut pârâtul că potrivit nr.OG 137/2000, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice". Textul art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000 potrivit căruia "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile" este de asemenea, în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000. Din cuprinsul acestei ordonanțe rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori alte acte normative. Exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. Astfel, în afara legii nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG 137/2000.
A mai susținut pârâtul că, astfel cum a statuat și instanța europeană, nu orice diferență de tratament semnifică în mod automat încălcarea art. 14 din Convenție. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă este necesar să se stabilească că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, în speță, precizează pârâtul că nu poate fi vorba de existența vreunei comparabilități sau analogii între situația judecătorilor și procurorilor și celelalte categorii de personal din sectorul bugetar care, în temeiul nr.OG 10/2007, beneficiază de majorări salariale.
A mai învederat pârâtul faptul că jurisprudența Curții Constituționale s-a exprimat constant în sensul că principiul egalității în fața legii consacrat de art. 16 din Constituție presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci presupune soluții diferite pentru situații diferite. Magistrații au un statut aparte din punct de vedere al atribuțiilor, competențelor, condițiilor sau modalităților de numire ori de eliberare din funcție, al incompatibilităților și interdicțiilor și corespunzător din punct de vedere al salarizării față de alte categorii din sectorul bugetar, fiind cunoscut că drepturile salariale sunt stabilite astfel încât să garanteze independența puterii judecătorești. De asemenea, pârâtul precizează că fiind singurele categorii profesionale care au beneficiat de creșteri salariale în anul 2006 și în anul 2007, decizia luată la nivelul Guvernului de a nu mai acorda și alte majorări în cursul anului 2007 nu reprezintă o situație care să fi avut drept rezultat plasarea magistraților într-o stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau de serviciu constituie un atribut exclusiv ce aparține angajatorului. De asemenea, potrivit art. 29 alin. 3 din Legea nr. 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, susține pârâtul că nu are posibilitatea asigurării fondurilor necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 1 din OUG nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamanții, și au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului Iași, iar prin acțiunea introductivă aceștia au solicitat obligarea pârâților TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției la acordarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007, de 2% începând cu data de 01.04.2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007, creșteri salariale prevăzute de nr.OG 10/2007.
S-a mai reținut de către instanță că prin nr.OG 10/2007 au fost reglementate creșterile salariale care urmau să se acorde în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Or, întrucât drepturile de salarizare ale magistraților, inclusiv ale magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt reglementate prin nr.OUG 27/2006, instanța a reținut că acestei categorii profesionale nu i se aplică prevederile nr.OG 10/2007.
S-a mai reținut de către instanță că sunt nefondate susținerile reclamanților referitoare la faptul că sunt discriminați față de alte categorii profesionale care beneficiază de creșterile salariale prevăzute de nr.OG 10/2007. Astfel, în art. 1 alin. 3 din nr.OG 137/2000 se prevede că exercitarea drepturilor enunțate în acest articol privește persoane aflate în situații comparabile. În același sens, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Or, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.
Modalitatea de salarizare a magistraților este distinctă de cea reglementată pentru alte categorii profesionale, diferențele fiind motivate de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii profesionale. Astfel, lipsa beneficiului unui drept suplimentar de natură salarială recunoscut altor categorii de salariați nu presupune plasarea într-o situație discriminatorie. Situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariați a determinat soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității.
În consecință, reținând că magistraților, salarizați în temeiul unei legi speciale, nu li se aplică acele creșteri salariale prevăzute de nr.OG 10/2007 și având în vedere faptul că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu situația celorlalte categorii de salariați, ce ar determina discriminarea, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată cererea acestora de obligare a pârâților la plata creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007, de 2% începând cu data de 01.04.2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, considerând-o nelegală și netemeinică.
Au invocat recurenții că drepturile de salarizare ale judecătorilor au fost reglementate prin nr.OUG177/18.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr.347/2003, acest act normativ fiind abrogat prin nr.OUG27/7.04.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și alte categorii de personal din sistemul justiției.
De asemenea, atât în Legea nr.50/1996, art.41, cât și cea în vigoare, prin art.35 s-a prevăzut în mod expres că drepturile de salarizare prevăzute vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
În anul 2007, Guvernul României a reglementat aplicarea indexării salariilor prin Ordonanțele de Urgență nr.10, 16 și 27 din 31.01.2007 și prin Legea nr.232/6.07.2007, prevăzând creșteri salariale de 5% de la 1.01.2007, de 2% de la 1.04.2007 și 11% de la 1.10.2007, dispozițiile acestor acte normative neaplicându-se pentru judecătorii de la curțile de apel, tribunale și judecătorii.
Au mai susținut recurenții că prin sentința civilă recurată greșit s-a reținut că nu există o discriminare raportat la celelalte categorii de salariați, motivat de faptul că, deși sunt incluși în categoria personalului bugetar, judecătorii nu beneficiază de aceleași indexări salariale ca și personalul bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2007.
Cu toate că prin legea specială de salarizare a magistraților s-a prevăzut indexarea salarială, aceasta nu a fost concretizată în stabilirea unor procente și acordarea lor periodică, fiind astfel discriminați față de personalul bugetar căruia, prin actele normative menționate, li s-au stabilit și acordat aceste creșteri salariale.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică.
A arătat intimatul că acțiunea este inadmisibilă întrucât are ca obiect acordarea unor alte drepturi decât cele stabilite prin lege și tinde la modificarea unor acte normative. Ori, arată intimatul, întrucât prin Legea 45/2007 de aprobare a OUG27/2006 legiuitorul a înțeles să nu mai acorde magistraților creșteri salariale în anul 2007, prin pronunțarea unei hotărâri contrare s-ar depăși limitele puterii judecătorești, încălcându-se principiul separației puterilor în stat.
A mai arătat intimatul că nu poate fi reținută în cauză discriminarea în raport de alte categorii profesionale întrucât nu este îndeplinită condiția existenței unei situații comparabile.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării acesteia au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10.2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10 2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10 2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232,2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006)nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în majorările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaos uri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154dinCodul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, eu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariate anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că: o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea judiciară a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesionale
reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin. 1-3, art.6 din OUG
nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind
discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 și art. Al din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 trebuie coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța va aplica, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. În acest articol se arată că debitorul este obligat la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză, pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor și adaosurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea acestor discriminări.
Față de cele reținute, constatând că tribunalul a interpretat și aplicat greșit normele legale incidente speței, în baza dispozițiilor art.312(1) teza 1 și (2) Cod procedură civilă Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată și va admite acțiunea reclamanților așa cum a fost formulată.
Se vor menține dispozițiile sentinței ce nu au făcut obiect al criticilor în recursul formulat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.2185 din 23.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin reprezentanți legali.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI să plătească reclamanților drepturile bănești rezultate din aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, până la încetarea discriminării, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Menține dispoziția referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesual-pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
TRIBUNALUL IAȘI:
-
- -
19.III.2008.-
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 9135/2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 753/2008. Curtea... → |
|---|
