Conflict de muncă. administrare probe în rejudecarea – obligativitatea deciziei instanței de control judiciar
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 4381 din data de 18.09.2017
Conflict de muncă. Administrare probe în rejudecarea - Obligativitatea deciziei instanței de control judiciar - Nulitatea sentinței pronunțate în rejudecare - Consecințe în ce privește suportarea cheltuielilor de judecată. Comunicare convocator cercetare disciplinară prin curierat rapid.
Art. 480 alin. 3 teza finala Cod procedură civilă
Art.177 Cod procedură civilă
Art.1326 Cod civil
Art.272, art.251 alin.(2) Codul muncii
Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Prima instanță de judecată nu a respectat dispozițiile date de instanța apel, în sensul că nu a analizat susținerile apelantei cu privire la contestarea semnăturii de pe decizia de concediere contestată în prezenta cauză. Față de caracterul devolutiv al apelului, acest aspect a fost dezlegat însă în fața instanței de apel.
Nerespectarea dispozițiilor art.480 alin.(3) Cod pr. civ. nu reprezintă motiv de nulitate al sentinței civile apelate, proba dispusă de instanța de apel fiind administrată în cauză fără a se produce vreo vătămare apelantei. Sunt aplicabile prevederile art. 177 C.proc.civ.
Costurile efectuării expertizei grafoscopice nu pot fi puse în sarcina intimatului, deși acesta este partea căzută în pretenții în cauză. Curtea are în vedere faptul că nu există o culpă a intimatului în administrarea probei cu expertiză grafoscopică, lipsind astfel temeiul obligării intimatului la suportarea acestor cheltuieli.
Apelanta a produs dovezi din care rezultă că a emis convocarea la cercetarea disciplinară, că a expediat această convocare prin expediția Fan Courier, iar expediția a fost refuzată de destinatar. În condițiile în care este demonstrat refuzul salariatului de a primi expediția, rezultă că sunt respectate dispozițiile art.272 Codul muncii, respectiv angajatorul a făcut dovada comunicării convocatorului la cercetare disciplinară, revenind salariatului proba contrară a faptului că expediția nu cuprindea această convocare, ci avea un alt conținut.
Art.251 alin.(2) Codul muncii nu obligă angajatorului la o anumită modalitate de comunicare a convocării scrise la cercetare disciplinară. Este nelegală interpretarea dată de Tribunalul acestui text legal, în sensul că revenea angajatorului obligația de a identifica o altă modalitate de transmitere care să asigure comunicarea efectivă a actului, în condițiile în care intimatul a refuzat expediția.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia nr. 4381 din 18 septembrie 2017)
Prin cererea de apel motivată apelanta-pârâtă S.C. CRDP S.R.L. a criticat sentința primei instanțe ca vădit nelegală, fiind rezultatul încălcării flagrante a dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza finala din Codul de procedura civila. Sentința civila apelată a fost pronunțată in rejudecare, urmare a pronunțării in apel a deciziei civile nr. 606/04.02.2016 a Curții de Apel București Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de munca si asigurări sociale.
Potrivit deciziei din apel, s-a stabilit cu putere de lege ca, în rejudecare, pentru lămurirea situației particulare a coexistenței a două decizii de desfacere a contractului de munca al intimatului - contestator, să se administreze un probatoriu amplu pentru a se lămuri situația juridică a acestor doua decizii si efectele pe care ele le pot produce in cauza.
Astfel, pentru a se decide care dintre cele doua decizii nr. 01/31.07.2014 si nr. 04/31.07.2014 îmbracă manifestarea de voința nealterata a S.C. CRDP S.R.L., în sensul încetării contractului individual de munca al intimatului CRI din inițiativa angajatorului din motive disciplinare, instanța de fond, in rejudecare, urma sa administreze proba cu inscrisuri, interogatoriul părtilor, chiar din oficiu, precum si procedura verificării de scripte, eventual chiar expertiza grafoscopica.
Apelanta arată că instanța de fond a încuviințat numai proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriul si testimoniala cu motivarea ca "aceste probe nu sunt utile cauzei in raport de susținerile părtilor si abaterea disciplinara reținuta";.
Susține apelanta că instanța de fond a încălcat in mod vădit dispozițiile art. 480 alin. (3) C. pr.civ., nesocotind legea si trecând peste dispozitiile instanței de apel, care a dispus in mod expres administrarea unor probe noi in fond, acestea fiind chiar indicate explicit si enumerativ, sens in care apelul de fata urmează a fi admis, iar cauza rejudecata pe fond, in raport de dispozițiile statuate in decizia primei instanțe de apel.
Apreciază apelanta că, indiferent de poziția părtilor din proces, aflându-se in situația coexistentei la dosar a doua acte scrise, pentru aceeași manifestare de voința, văzând si decizia instanței de apel, in rejudecare, instanța de fond trebuia sa interpeleze părțile cu privire la recunoașterea sau contestarea scrierii si semnaturilor de pe cele doua decizii de încetare a contractului individual de munca al lui CRI nr. 01/31.07.2014 si nr. 04/31.07.2014, urmând a efectua procedura prevazută de art. 301-305 C. pr.civ.
Mai arată apelanta că soluția instanței de fond este rezultatul unei aplicări greșite a legii la situația de fapt dedusa judecații.
Chiar daca instanța de fond ar fi inteles sa nu ia in considerare decizia nr. 04/31.07.2016 de încetare a contractului individual de munca al intimatului CRI, ar fi trebuit sa motiveze acest fapt, urmând a prezenta argumentele solide pentru care a îndepărtat acest act de la analiza.
De asemenea, conform apelantei, cu mult prea multa ușurința, instanța de rejudecare a stabilit in mod vădit nefondat ca angajatul CRI nu a fost convocat in vederea efectuării cercetării prealabile, absolut obligatorie pentru emiterea deciziei de încetare a contractului individual de munca.
Pentru a retine astfel, instanța, in pofida dovezilor de la dosar, a apreciat ca expedierea convocării angajatului la efectuarea procedurii prealabile prin firma Fan Courier Expres, livrata in data de 22.07.2014, in fapt nu a existat.
Astfel, deși la dosarul cauzei exista actele privind convocarea si dovada expediției, împreuna cu dovada in acest sens eliberata chiar de către firma de curierat, instanța de fond a apreciat că ca exprimarea este "impersonala";, sens in care expediția nu poate fi considerata valida.
Menționează apelanta ca destinatarul expediției, adică intimatul-contestator, este individualizat in mod foarte clar pe plicul comunicat la adresa de domiciliul a acestuia, pe plic fiind înscris inclusiv numărul de telefon la care a fost contactat de către firma de curierat.
Mai mult decât atât, faptul refuzului primirii plicului constând in convocarea la cercetarea prealabila, trebuie coroborat cu aspectul consemnat in procesul - verbal din data de 22.07.2014 de la punctul de lucru al unității, când, in prezenta avocatului de la acea vreme, d-na SD, angajatul CRI a refuzat sa primească convocarea in vederea efectuării procedurii cercetării disciplinare.
In plus, reținerea instanței de fond in sensul ca decizia de încetare a contractului de munca fiind datata din 31.07.2014 este anterioara returnarii plicului cu actele privind invitația pentru data când a avut loc cercetarea disciplinara, este greșita, intrucat pe data de 05.08.2014, plicul - in materialitatea sa- a fost returnat efectiv expeditorului, insa comunicarea refuzului de primire a plicului s-a făcut la apelanta - parata inca din data de 23.07.2014, astfel cum este menționat in mod expres in adresa nr. 5059/07.04.2015 a FAN COURIER. Așa cum rezultă din adresa emisa de firma de curierat, refuzul de primire a plicului a fost recepționat la destinatar la data 23.07.2014, fiind comunicat si expeditorului a doua zi.
Apreciază apelanta că, în speță, nu are relevanță juridică data când plicul in materialitatea lui, a fost efectiv returnat la expeditor, urmare a refuzului de primire din partea destinatarului.
De vreme ce intimatul - contestator a refuzat toata corespondenta din partea apelantei, refuzând inclusiv primirea prin inmanarea personala, a susținut evident in proces ca nu a fost convocat in vederea efectuării cercetării disciplinare, acesta fiind de fapt motivația refuzului primirii oricărei corespondente din partea angajatorului.
Se arată că în mod expres, potrivit procesului - verbal încheiat la data de 22.07.2014, la punctul de lucru al paratei din București, sector 1, in prezenta dlui SM, a d-nei CM si a d-nei avocat SD, intimatul, deși prezent la data respectiva in societate, a refuzat sa primească convocarea in vederea efectuării procedurii prelabile, nevrand sa ia la cunoștința de niciun act scris.
Convocarea intimatului - contestator pentru cercetarea disciplinara din data de 25.07.2014, de vineri, ora 10,00 de la sediul punctului de lucru al apelantei din București, sector 1, înregistrata la societate sub nr. 30/22.07.2014 este extrem de clara, precisa, întrunindu-se toate condițiile legale pentru a-si preducele efectele sale.
Pentru că, prezent in societate, angajatul a refuzat primirea convocării, SC CRDP SRL a comunicat prin posta rapida FAN CURIER cu AWB nr. 5203419020001 din data de 22.07.2014 Convocarea salariatului pentru cercetarea sa disciplinara, comunicandu-i-se toate actele esențiale care au stat la baza luării unei astfel de masuri, la adresa de domiciliul a salariatului.
Reclamantul CRI a înțeles sa refuze aceasta corespondenta venita din partea societății, despre acest refuz făcând vorbire adresa nr.5059/07.04.2015 a FAN CURIER, care - in mod oficial - comunica imposibilitatea de livrare a coletului deoarece "la destinație s-a refuzat primirea in data de 23.07.2014".
In condițiile in care salariatul prezent in societate la data de 22.07.2014 a refuzat expres primirea oricărei corespondente, iar mai apoi, in data de 23.07.2014, acesta a refuzat primirea corespondentei si la domiciliul sau, unde i-a fost comunicata in scris, desigur ca nu a inteles sa se prezinte la data de 25.07.2014, ora 10, la sediul punctului de lucru, unde fusese convocat pentru realizarea cercetării disciplinare.
In aceste condiții, pentru ca salariatul nu s-a prezentat in vederea cercetării disciplinare, angajatorul a întocmit procesul - verbal din data de 25.07.2014. făcând mențiune despre absenta acestuia si luând masurile care se impun, pe cale de consecința. Astfel, angajatorul a stabilit ca sancțiunea disciplinara aplicabila angajatului care a absentat o perioada atât de lunga de la serviciu este desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, sancțiune disciplinara prevăzuta la art. 248 alin. (1) lit. e), si a va dispus concedierea disciplinara in baza art. 61 lit. a) din Codul muncii.
În mod expres menționează apelanta că, convocarea făcuta de către apelanta - parata contestatorului îndeplinește toate condițiile legale prevăzute de Codul muncii iar lipsa nejustificată a intimatului - contestator de la această convocare, a conferit dreptul apelantei de a emite decizia de concediere prin efectuarea cercetării disciplinare prealabile efectuate in lipsa angajatului care a refuzat sa se prezinte.
In acest sens, apelanta parata a emis decizia nr.4/31.07.2014, prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de munca, in temeiul art. 58 corob cu art. 61 lit a) din Codul Muncii, toate dispozițiile legale fiind respectate intocmai.
Decizia a fost comunicata, in condițiile legii către reclamantul CRI conform dovezii FUN COURIER - nr. AWB 5213419020003, din data de 01.08.2014, insa si aceasta expediere a fost refuzata la destinație.
Conform apelantei, în mod vădit nefondat, instanța de fond argumentează ca nicio alta invitatie/refertat sau act juridic care nu conține sintagma expresa a "convocării salariatului la defasurarea cercetării disciplinare" nu poate echivala cu efectiva convocare la cercetarea disciplinara, absolut obligatorie in raport de art. 251 C. muncii, deși apelanta - parata nu a făcut vreo astfel de susținere.
Niciun moment apelanta SC CRDP SRL nu a susținut sau indicat vreun alt act, referat sau vreo alta invitație a angajatului care sa tina loc de convocare la cercetarea disciplinara sau care sa aibă efectele juridice ale unei asemenea convocări, întrucât nu era cazul.
La dosarul cauzei exista Convocarea expresa a salariatului, conținând toate elementele necesare si obligatorii după lege pentru a avea efecte depline. Așa cum s-a si dovedit, s-a încercat inmanarea convocării atât personal angajatului prezent in sediu la data de 22.07.2014, dar si ulterior, prin posta, la adresa de domiciliu a acestuia, prin curierat rapid, procedura eficienta, care asigura realitatea expedierii.
In condițiile in care angajatul a refuzat sa primească orice corespondenta din partea societății, aceasta a derulat procedurile legale, in continuare. Așa fiind, motivările instanței de judecata cu privire la imposibilitatea echivalării convocării salariatului la cercetarea disciplinara sunt neavenite si fără legătura cu cauza. Nici un moment nu s-a susținut de către apelanta ca existenta referatului prin care s-au constatat absentele motivate ale salariatului ar fi echivalat cu convocarea acestuia.
Prin urmare, anularea deciziei de concediere pentru neefectuarea in cauza a cercetării disciplinare este vădit nefondata si contrazisa in mod evident de înscrisurile administrate la fondul cauzei.
Mai arată apelanta că instanța de fond a făcut o greșita aplicare a legii si atunci când a apreciat asupra "conținutului formal" al deciziei de concediere. Decizia de desfacere a contractului individual de munca a intimatului - reclamant conține toate elementele necesare, in condițiile art. 252 alin. (2) din Codul muncii.
Decizia de desfacere a CIM se coroborează cu toate deciziile de suspendare a contractului de munca întocmite anterior si notate in REVISAL.
Astfel, decizia cuprinde in mod explicit si temeinic motivele care au stat la baza dispunerii ei, respectiv absentele repetate si nemotivate de la serviciu ale intimatului -reclamant. Aceasta a fost descrisa in toate deciziile promovate de către apelanta-parata SC CRDP SRL, fiind un fapt constatat de către Directorul economic al societății si necombatut in vreun fel de angajat.
Solicită apelanta să se constate că decizia de desfacere a contractului de munca cuprinde punctual descrierea faptei care constituie abatere disciplinara: "luând in considerare ca începând cu data de 01.07.2014, dl CRI a săvârșit abaterea disciplinara constând in absente nemotivate de la locul de munca";" având in vedere ca prin fapta săvârșita salariatul CRI de a absenta de la locul de munca nemotivat";.
De asemenea, in decizia contestata sunt indicate in mod expres textele de lege pe baza cărora s-a luat o astfel de măsura, respectiv art. 58 coroborat cu art. 61 lit a) din Codul Muncii, iar in toate deciziile de suspendare a contractului de munca, atașate la decizia finala nr. 04/31.07.2014, se invoca dispozițiile art. 51 alin. (2) din Codul muncii coroborat cu art. 46.1. din Regulamentul intern al societății.
Având in vedere toate aceste aspecte, apreciază apelanta că decizia de desfacere a contractului individual de munca este legala si temeinica, fiind in conformitate cu dispozițiile art. 252 alin. 2 din Codul muncii si neputand fi apreciata de către instanță ca fiind formală.
Intimatul-contestator CRI a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Arată intimatul că apelanta nu a făcut dovada convocării în vederea efectuării cercetării disciplinare, deși avea posibilitatea de a comunica scrisoarea de convocare și prin alte mijloace, în măsura în care intimatul ar fi refuzat primirea scrisorii în mod direct.
Susține intimatul că împrejurarea că în cuprinsul procesului verbal din data de 22.07.2014 s-a consemnat că s-a prezentat la serviciu în data de 22.07.2014 și că ar fi refuzat să semneze primirea scrisorii de convocare nu corespunde realității, având în vedere că la dosar nu s-a depus foaia colectivă de prezență. Apelanta nu a făcut dovada convocării sale într-o manieră susceptibilă să ateste primirea efectivă a notificării, întrucât numai în acest mod poate fi atinsă finalitatea pentru care a fost instituită procedura cercetării disciplinare prealabile.
Mai arată intimatul că nici din înscrisurile emise de firma de curierat Fan Courier Express nu rezultă legalitatea convocării sale la procedura cercetării prealabile.
Sub aspectul legalității deciziei de concediere, menționează intimatul că decizia nu face referire la fișa postului, nici la prevederile art.51 din cuprinsul Regulamentului intern privind obligația de respectare a programului de muncă zilnic, nefiind satisfăcute exigențele art.252 alin.(2) Codul muncii.
În cadrul probatoriului, Curtea a dispus efectuarea procedurii verificării de scripte fiind întocmit și depus la dosarul cauzei raportul de expertiză criminalistică grafoscopică.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Potrivit art.480 alin.3 teza finală Cod pr. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Curtea a constatat că prima instanță de judecată nu a respectat dispozițiile date de instanța apel, în sensul că nu a analizat susținerile apelantei cu privire la contestarea semnăturii de pe decizia de concediere contestată în prezenta cauză.
Față de caracterul devolutiv al apelului, acest aspect a fost dezlegat însă în fața instanței de apel, potrivit dispozițiilor art.479 alin. (2) Cod pr. civilă.
În cadrul procedurii verificării de scripte, conform raportului de expertiză criminalistică nr.209/11.07.2017 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, Curtea a reținut că semnătura de pe decizia de concediere nr.01 din data de 31.07.2014, contestată în prezenta cauză, aparține reprezentantului legal al societății apelante, administratorul SM.
În ceea ce privește proba cu interogatoriul intimatului și proba testimonială solicitate de apelantă, Curtea a constatat apelanta decăzută din aceste probe, în condițiile art.254 alin.(1) raportat la art.470 alin.(3) Cod pr. civ.
Rezultă că nerespectarea dispozițiilor art.480 alin.(3) Cod pr. civ. nu reprezintă motiv de nulitate al sentinței civile apelate, proba dispusă de instanța de apel fiind administrată în cauză fără a se produce vreo vătămare apelantei.
Sunt aplicabile prevederile art.177 Cod pr. civ., potrivit cărora: "(1) Ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.
(2) Cu toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală sau dacă se produce ori subzistă o vătămare.
(3) Actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia.";
Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate susținerile apelantei privind neanalizarea de către Tribunal a deciziei de concediere nr.04/31.07.2016, în condițiile în care acest act nu a format obiectul cauzei. Potrivit art.22 alin.(6) Cod pr. civilă: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.";
Cu referire la cea de a doua critică din apel, Curtea a reținut din adresa nr.5059/07.04.2015 emisă de Fan Courier, că expediția AWB nr. 5203419020001 preluată în data de 22.07.2014 de la societatea apelantă pentru intimatul CRI nu s-a livrat deoarece la destinație s-a refuzat primirea în data de 23.07.2014. Expediția a fost returnată cu AWB nr.3217407650026/05.08.2014.
Conform adresei de expediere rezultă că destinatarul a fost intimatul CRI, iar adresa de livrare coincide cu adresa de domiciliu indicată de intimat în cuprinsul contractului individual de muncă nr.26/22.11.2011 încheiat cu societatea apelantă.
Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, prin actele de expediție a convocării la cercetare prealabilă s-au indicat destinatarul și adresa de domiciliu corecte.
Faptul că intimatul a refuzat primirea este confirmat și prin procesul verbal nr.1 încheiat la data de 22.07.2014 la sediul societății apelante (fila nr.47 dosar 32752/3/2014) , prin care s-a arătat că intimatul a fost prezent la sediul societății, invocând faptul că nu vrea să ia la cunoștință de actele privind cercetarea disciplinară.
Apărările intimatului în sensul că aceste acte nu fac dovada comunicării convocării la cercetare disciplinară nu pot fi reținute de Curte, în condițiile în care apelanta a produs dovezi din care rezultă că a emis convocarea la cercetarea disciplinară înregistrată sub nr.30/22.07.2014, că a expediat această convocare prin expediția Fan Courier AWB nr. 5203419020001, iar expediția a fost refuzată de destinatar.
În condițiile în care este demonstrat refuzul salariatului de a primi expediția Fan Courier din data de 23.07.2014, rezultă că sunt respectate dispozițiile art.272 Codul muncii, respectiv angajatorul a făcut dovada comunicării convocatorului la cercetare disciplinară, revenind salariatului proba contrară a faptului că expediția nu cuprindea această convocare, ci avea un alt conținut.
Această concluzie se impune din analiza dispozițiilor art.251 alin.(2) Codul muncii care nu obligă angajatorului la o anumită modalitate de comunicare a convocării scrise la cercetare disciplinară.
Este nelegală interpretarea dată de Tribunalul acestui text legal, în sensul că revenea angajatorului obligația de a identifica o altă modalitate de transmitere care să asigure comunicarea efectivă a actului, în condițiile în care intimatul a refuzat expediția din data de 23.07.2014.
Art.1326 cod civil se referă expres la această situație, arătând că:
"(1) Actul unilateral este supus comunicării atunci când constituie, modifică sau stinge un drept al destinatarului și ori de câte ori informarea destinatarului este necesară potrivit naturii actului.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face în orice modalitate adecvată, după împrejurări.
(3) Actul unilateral produce efecte din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoștință de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile.";
Având în vedere dispozițiile legale aplicabile, rezultă că, în mod corect, angajatorul a procedat la sancționarea intimatului, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile, conform art.251 alin. (3) Codul muncii.
Acest aspect este consemnat și în decizia de concediere contestată, unde se arată că nu s-a putut efectua cercetarea disciplinară prealabilă în prezența salariatului CRI, deoarece deși a fost convocat în scris, salariatul nu s-a prezentat la data, ora și locul fixat, neaducând nici un motiv obiectiv pentru absența sa.
Contrar celor reținute de prima instanță, din analiza convocării la cercetare disciplinară rezultă că aceasta cuprinde mențiunea expresă a convocării salariatului la cercetare disciplinară pentru data de 25 iulie 2014, ora 10, prevede expres locul, precum și abaterea disciplinară cercetată. S-a consemnat că au fost atașate convocării și deciziile nr.1/09.07.2014, nr.2/15.07.2014 și nr.3/22.07.2014 de suspendarea a contractului individual de muncă pentru absențe nejustificate la locul de muncă, cu încălcarea art.51 alin.2 Codul muncii și art.46.1. lit.e) din Regulamentul intern al societății.
Potrivit art. 51 alin.(2) Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat în situația absențelor nemotivate ale salariatului, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum și prin regulamentul intern.
A treia critică formulată de apelantă se referă la greșita interpretare și aplicare de către Tribunal a dispozițiilor art. 252 alin.(2) lit.b) Codul muncii, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.
În fapt, din analiza deciziei de concediere contestată nr.01/31.07.2014, Curtea a constatat că apelanta nu a consemnat dispozițiile din Regulamentul intern încălcate de intimat prin absența nejustificată de la locul de muncă.
Însă, în cuprinsul deciziei de concediere s-a indicat cu claritate abaterea disciplinară săvârșită, respectiv absența nejustificată de la locul de muncă, s-au indicat dispozițiile art.51 alin.(2) Codul muncii, precum și încălcarea de către salariat a prevederilor legale cu privire la disciplina muncii în societate și răspunderea salariaților ce revine salariaților în cazul nerespectării acestora.
Curtea reține că potrivit contractului individual de muncă încheiat între părți nr.26/22.11.2011, intimatul avea obligația să se prezinte zilnic la punctul de lucru al societăți, având o normă întreagă de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână, între orele 9-17.
Potrivit art.39 alin.(2) lit.a) Codul muncii, principala obligație ce incumbă salariatului în baza contractului individual de muncă este obligația de a realiza norma de muncă.
Prin urmare,dată fiind natura abaterilor disciplinare analizate în cauză, intimatul nu poate susține că temei că nu avea cunoștință de principala obligație ce îi incumba în temeiul contractului individual de muncă: de a se prezenta la locul de muncă și de a presta muncă.
Dispozițiile legale trebuie interpretate în raport de scopul avut în vedere de legiuitor (ratio legis), iar logica obligației de inserare în cuprinsul deciziei de concediere a prevederilor regulamentare încălcate este ca salariatul să cunoască obligațiile ce îi reveneau în cadrul societății și pe care le-a nesocotit.
Nu aceasta este însă situația în cauză, unde intimatul a fost sancționat pentru că a absentat nemotivat, cunoscând că avea obligația să se prezinte la locul de muncă.
De altfel, prin deciziile de suspendare a contractului individual de muncă (ce se consideră comunicate intimatului odată cu adresa de convocare la cercetare disciplinară) se arată în mod expres că intimatul a încălcat prevederile art.46.1. lit.e) din Regulamentul intern al societății.
În baza dispozițiilor art.480 Cod pr. civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins contestația ca neîntemeiată.
În baza dispozițiilor art.453 Cod pr. civilă, Curtea a respins cererea apelantei de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată. A reținut că costurile efectuării expertizei grafoscopice nu pot fi puse în sarcina intimatului, deși acesta este partea căzută în pretenții în cauză. Curtea are în vedere faptul că nu există o culpă a intimatului în administrarea probei cu expertiză grafoscopică, lipsind astfel temeiul obligării intimatului la suportarea acestor cheltuieli.
| ← Conflict de muncă. demisie. act consecvent emis de angajator.... | Conflict de muncă. răspunderea patrimonială a salariatului,... → |
|---|
