Conflict de muncă. modificare unilaterală a contractului individual de muncă. instituție publică finanțată din venituri proprii. grila de salarizare emisă în conformitate cu dispoziţiile legale în materia salarizării unitare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 3249 din data de 15.06.2016
Conflict de muncă. Modificare unilaterală a contractului individual de muncă. Instituție publică finanțată din venituri proprii. Grila de salarizare emisă în conformitate cu dispozițiile legale în materia salarizării unitare
art. 41 din Codul muncii, O.G. nr. 26/2011, Legea nr. 284/2010
Este de reținut că art. 41 din Codul muncii, republicat, instituie o regulă esențială aplicabilă în executarea raportului de muncă, aceea că un contract individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar modificarea se referă la oricare din elementele enumerate la alin. (3), printre care și salariul. Însă, aceasta nu semnifică că o modificare nu este posibilă ca urmare a aplicării unui act normativ, independent de voința părților. De altfel, Codul muncii prevede în art.17 alin.4 faptul că orice modificare a elementelor contractului individual de muncă impune, în timpul executării lui, încheierea unui act adițional la contract, "cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege (...)";.
În această ipoteză de excepție se găsesc părțile cauzei. Căci, potrivit O.G. nr. 26/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 625/02.09.2011 și care a intrat în vigoare la data de 05.09. 2011, ISCTR a luat ființă ca organism tehnic specializat în subordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii desemnat să asigure inspecția și controlul respectării reglementărilor interne și internaționale în domeniul transportului rutier, care se organizează și funcționează ca instituție publică finanțată integral din venituri proprii, cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale și regulamentului de organizare și funcționare, prevăzut în anexa nr. 1 din HG nr.1088/2011.
Conform art. 5 alin.2 din OG nr. 26/2011 personalul I.S.C.T.R. este angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, iar salarizarea acestuia se face potrivit reglementărilor legale în vigoare, prevedere reluată și în dispozițiile art. 22 alin.8 din HG nr. 1088/2011.
La momentul înființării apelantului intimat, 05.09.2011, în materia salarizării instituțiilor publice era în vigoare Legea nr.284/ 2010, al cărui obiect de reglementare privește stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, iar începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Prin urmare, funcția și salariul angajatului instituției finanțată din venituri proprii sunt stabilite de angajator pe baza legii generale de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, ceea ce exclude negocierea individuală și acordul salariatului. În măsura în care salariatul nu acceptă noii termeni ai contractului său de muncă, are posibilitatea de a cere încetarea lui în condițiile reglementate de Codul muncii.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.3249 din 15 iunie 2016)
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 din Codul de procedură civilă, apelantul a învederat că, urmare a efectuării controlului, în perioada 09.03.2015 - 15.04.2015, de către auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul III, respectiv "Auditul financiar asupra contului de execuție bugetară pe anul 2014"; la ISCTR, pentru perioada 2013 -2014, a fost emisă decizia nr. III/34/12.05.2015.
Astfel, noile salarii au fost acordate în conformitate cu grilă aprobată și întocmită potrivit prevederilor anexei VIII la Legea nr. 284/2010.
Instituția apelantă nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispozițiile Curții de Conturi a României, iar practica judiciară pronunțată în sens favorabil I.S.C.T.R., au motivat că salariul personalului plătit din fonduri publice este stabilit întotdeauna unilateral de către ordonatorul de credite în baza legii, iar în contractul semnat de părți este doar reluat cuantumul salariului astfel stabilit, iar nu ca urmare a unui acord al părților.
Ordonatorul de credite determină legal salariul printr-o decizie proprie, iar angajatul nu poate decât să accepte sau să atace acea decizie, iar nu să invoce nulitatea contractului de muncă. În aceleași condiții, orice reîncadrare ulterioară și recalculare a salariului nu se va face ca urmare a unui acord intre părții, ci numai prin decizia ordonatorului de credite, supusă contestării din partea angajatului nemulțumit.
Totodată, mai subliniază apelanta că deși se menționează și în contractul de muncă al personalului plătit din fonduri publice cuantumul salariului, s-a considerat că această mențiune nu reprezintă o clauză contractuală rezultată dintr-un acord al parților, care să fie supusă acelorași condiții pentru a fi modificată astfel cum impune art. 41 Codul Muncii.
De asemenea, potrivit O.G. nr. 26/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 625/02.09.2011 și care a intrat în vigoare la data de 05.09.2011, I.S.C.T.R. a luat ființă ca organism tehnic specializat în subordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii desemnat să asigure inspecția și controlul respectării reglementărilor interne și internaționale în domeniul transportului rutier.
Salarizarea personalului I.S.C.T.R. se face conform reglementărilor în vigoare potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 2 din .G. nr. 26/2011 chiar dacă finanțarea instituției se face din venituri proprii, în temeiul art. 3 din același act normativ, astfel încât salarizarea nu este supusă negocierii.
Conform art. 162 alin. 3 din Codul Muncii, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele le și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege. Rezultă din aceste ne că drepturile salariale ale personalului din autoritățile și instituțiile publice nu pot fi decât cele prevăzute de lege, nu pot fi negociate clauzele contractuale referitoare la cuantumul drepturilor cuvenite, motiv pentru care salariul reclamantului - intimat este stabilit prin deciziile de încadrare sau de modificare, emise 1n baza unui act administrativ.
În acest context, în ce privește Legea-cadru nr. 284/2010, aceasta are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului (art.1 din această lege). Or, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 69/2010 a responsabilității fiscal bugetare, bugetul consolidat se compune și din bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii. Așadar, din coroborarea dispozițiilor legale mai sus arătate rezultă că, legea cadru a salarizării se aplică și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, situație în care se încadrează și I.S.C.T.R.
Cât privește grila de salarizare care trebuia aplicată personalului angajat al I.S.C. T.R., inclusiv reclamantului, apelanta învederează că potrivit art. 1 alin 2 din Legea nr. 284/2010, începând cu data intrării în vigoare a cestei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. 1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezența lege, legiuitorul accentuând caracterul imperativ și obligatoriu al acestor dispoziții legale atunci când la art. 38 din lege a stipulat că încălcarea dispozițiilor prezentei legi privind stabilirea salariului de bază individual atrage, după caz, răspunderea disciplinară materială sau penală a persoanelor vinovate, potrivit legii.
În contextul acestor reglementări imperative, potrivit art. 10 alin. 4 din Legea nr. 284/2010 la data intrării în vigoare, valoarea de referință ce trebuie folosită în stabilirea drepturilor salariale individuale este de 600 lei și nu 700 lei - valoare de referință folosită în stabilirea drepturilor salariale individuale de către I.S.C.T.R.
Art. 4 alin 1 din Legea nr. 285/2010, aplicabilă anului 2011, stipulează că valoarea de referință este de 600 lei, cât și art. 1 alin 1 din Legea nr. 283/2011 care stipulează că în anul 2012 brutul salariilor de bază se menține la același nivel cu cel acordat personalului plătit din fondurile publice pentru luna decembrie 2011.
Alin. 3 al art. 4 din Legea nr. 285/2010 stipulează că personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează începând cu 1 ianuarie 2011 pe clase de salarizare, pe unele funcții, gradații și grade prevăzute în legea cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Aceste ultime prevederi legale coroborare cu prevederile legilor anuale de salarizare începând cu anul 2012 potrivit cu care personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea ministerelor, ale căror contracte de muncă își încetează valabilitatea în anul 2012 (2013, 2014, 2015), salariile se stabilesc potrivit anexei VIII din Legea nr. 284/2010, fapt ce duce la concluzia că pentru reclamant salariul trebuia stabilit potrivit celor cuprinse în anexa nr. VIII din Legea- cadru, la valoarea de referință de 600 lei și nu la valoarea de 700 lei.
Această anexă se referă în mod explicit la salarizarea personalului din instituții publice finanțate din venituri proprii (situație în care se află pârâta) iar dezideratul cuprins în dispozițiile an. 162 alin. 3 din Codul Muncii potrivit cu care sistemul de salarizare a personalului din autoritățile sau instituțiile publice se stabilește prin lege nu poate fi atins decât respectând legea.
În cauză nu-și găsesc aplicarea dispozițiile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 are reglementează posibilitatea salarizării personalului încadrat în funcții specifice prin asimilare, pentru că în ceea ce îl privește pe reclamant nu există o funcții specifice care nu sunt prevăzute în lege, ci dimpotrivă anexa VIII din Legea 284/2010 se referă tocmai la personalul din instituțiile publice finanțate din venituri proprii, situație în care se află I.S.C.T.R. pârâtă în prezenta cauză și față de care această anexă trebui aplicată personalului angajat al acestei instituții.
Așa cum se prevede la art. 138 alin. 3 din Legea nr. 62/2011 "drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă".
Prin urmare, în cazul instituției pârâte - I.S.C.T.R., drepturile salariale nu pot fi stabilite decât în limitele prevăzute de lege, dispozițiile legale neputând fi eludate prin convențiile părților.
Reclamantul - intimat, a fost încadrat potrivit legii, pe clase de salarizare, funcții și grad, prevăzute în legea cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și trepte avute anterior încadrării și nu era necesar acordul acestuia. Așadar, prin decizia contestată nu au fost încălcate prevederile art. 41 din Codul Muncii, nefiind în situația unei modificări unilaterale a contractelor individuale de muncă. Întreg personalul I.S.C.T.R. a fost încadrat pe nouă grilă elaborată în conformitate cu anexa VIII la Legea 284/2010, iar operațiunea de încadrare nu se putea realiza decât prin emiterea deciziei și a actului adițional la contractul individual de muncă.
Intimatul reclamant, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Pentru a putea aprecia asupra legalității și temeiniciei hotărârii instanței de fond, raționamentul juridic impune o detaliere a obiectului dedus judecății și a legislației aplicabile în prezenta cauză.
Prezenta acțiune are ca obiect anularea deciziei nr. 355/01.07.2015 prin care apelantul intimat I.S.C.T.R a decis ca, începând cu 01.07.2015, intimatului reclamant BL, având funcția de inspector de trafic rutier, să i se modifice salariul de bază lunar brut la 1422 lei, gradația 3, cls.36, treapta IA. Actul adițional nr. 4/01.07.2015 la contractul individual de muncă, încheiat în temeiul art. 17 alin.3 lit.k alin.5 din Codul muncii, prin care angajatorul a informat salariatul asupra noului cuantum al salariului de bază a fost refuzat spre semnare de către intimatul contestator.
Temeiurile de drept pentru care s-a decis modificarea unilaterală a elementului salarizare au fost reprezentate de OG nr. 26/2011 privind înființarea I.S.C.T.R. coroborat cu art. 21 alin.1 lit.a și b și alin.2, art. 23 alin.3 lit.a, b, c din anexa 1 la HG nr.1088/02.11.2011, decizia nr. III/34/12.05.2015, pct.I.9 a Curții de Conturi, încheierea nr. III/43/23.06.2015 a Curții de Conturi și Hotărârea nr. 7/30.06.2015 a Consiliului de Conducere al ISCTR.
Concret, prin pct.10 din decizia nr. III/34/12.05.2015 a Curții de Conturi a României s-a constatat că drepturile salariale pentru personalul încadrat la ISCTR au fost stabilite prin Hotărârea Consiliului de conducere nr. 2/15.12.2011 privind grila de salarizare a personalului, modificată în baza notei de fundamentare nr. 27/02.02.2012 prin Hotărârea Consiliului de conducere nr. 1/31.10.2012 cu nerespectarea gradelor și nivelului coeficienților de ierarhizare prevăzuți de anexa nr.VIII și încălcarea prevederilor art.1 lin.2 și art.37 din legea nr.284/2010. Au fost încălcate și prevederile art. 14 din Legea nr. 284/2010 potrivit căruia diferențierea salariilor de bază lunare de încadrare se realizează prin utilizarea unor coeficienți de ierarhizare cuprinși în intervalul 1,00 pentru funcția cu cea mai mică responsabilitate și 15,00 pentru funcția cu cea mai mare responsabilitate. În final, organul de control a impus, în sarcina apelantului, obligația stabilirii grilei de salarizare și încadrarea personalului conform reglementărilor legale în vigoare.
Punerea în executare a măsurilor stabilite prin actul de control a fost realizată prin Hotărârea nr.7/30.06.2015 a Consiliului de conducere al instituției apelante, în cazul concret al salariatului încadrat pe funcția de inspector de trafic rutier, studii medii, gradația 3, cls.36, treapta IA să îi fie acordat un salariu de bază lunar de 1422 lei (fila 111), situația intimatului din prezenta cauză.
În baza acestui act intern, fundamentat pe raportul de control al Curții de Conturi privind modalitatea de stabilire a grilei de salarizare a personalului, apelantul intimat a procedat la emiterea deciziilor de modificare unilaterală a elementului salarizare pentru întreg personalul instituției, aspect contestat de intimatul din prezenta cauză, justificat de încălcarea prevederilor art. 41 din Codul muncii.
Este de reținut că art. 41 din Codul muncii, republicat, instituie o regulă esențială aplicabilă în executarea raportului de muncă, aceea că un contract individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților, iar modificarea se referă la oricare din elementele enumerate la alin. (3), printre care și salariul. Însă, aceasta nu semnifică că o modificare nu este posibilă ca urmare a aplicării unui act normativ, independent de voința părților. De altfel, Codul muncii prevede în art.17 alin.4 faptul că orice modificare a elementelor contractului individual de muncă impune, în timpul executării lui, încheierea unui act adițional la contract, "cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare rezultă ca posibilă din lege (...)";.
În această ipoteză de excepție se găsesc părțile cauzei. Căci, potrivit O.G. nr. 26/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 625/02.09.2011 și care a intrat în vigoare la data de 05.09. 2011, ISCTR a luat ființă ca organism tehnic specializat în subordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii desemnat să asigure inspecția și controlul respectării reglementărilor interne și internaționale în domeniul transportului rutier, care se organizează și funcționează ca instituție publică finanțată integral din venituri proprii, cu personalitate juridică, potrivit prevederilor legale și regulamentului de organizare și funcționare, prevăzut în anexa nr. 1 din HG nr.1088/2011.
Conform art. 5 alin.2 din OG nr. 26/2011 personalul I.S.C.T.R. este angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, iar salarizarea acestuia se face potrivit reglementărilor legale în vigoare, prevedere reluată și în dispozițiile art. 22 alin.8 din HG nr. 1088/2011.
La momentul înființării apelantului intimat, 05.09.2011, în materia salarizării instituțiilor publice era în vigoare Legea nr.284/ 2010, al cărui obiect de reglementare privește stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, iar începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege. Cât privește subiecții cărora le este aplicabil acest act normativ, sunt identificați în art.2 și anume: a) personalului din autorități și instituții publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative autonome, cât și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; b) personalului din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii; d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituții publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă.
Prin urmare, funcția și salariul angajatului instituției finanțată din venituri proprii sunt stabilite de angajator pe baza legii generale de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice, ceea ce exclude negocierea individuală și acordul salariatului. În măsura în care salariatul nu acceptă noii termeni ai contractului său de muncă, are posibilitatea de a cere încetarea lui în condițiile reglementate de Codul muncii.
Este adevărat că, în temeiul art. 41 din Codul muncii, modificarea clauzei contractului individual de muncă referitoare la salariu nu poate fi făcută decât prin acordul părților, ca regulă generală, însă nivelul nelimitat și negociabil al salariului este valabil numai pentru raportul de muncă stabilit între salariatul și angajatorul persoană de drept privat. Pentru categoriile de salariați ai căror angajatori sunt instituții publice, aflate în subordinea unui minister și finanțate din venituri proprii, cum este cazul personalului ISCTR, este posibilă modificarea unilaterală a salariului (în sensul majorării sau reducerii) ca efect al aplicării unui act normativ edictat de legiuitor. Această condiție de legalitate este îndeplinită în cauză, astfel încât nu se poate reține o încălcare a exigențelor Codului muncii, chiar dacă presupune actul prealabil al angajatorului de asimilare a funcțiilor.
Raționamentul juridic al instanței de fond privind diferența realizată între instituția juridică a stabilirii salariilor personalului bugetar reglementată de art. 162 alin.2 și 3 din Codul muncii și instituția modificării contractului individual de muncă care presupune aplicarea altor norme legale este eronat și urmează a fi înlăturat. Dispozițiile legale din Codul muncii se interpretează sistematic, fără a se putea disocia înțelesul unei norme juridice în raport de locul plasării acesteia în actul normativ. Este evident că prevederile art. 162 alin.3 plasate în titlul salarizare trebuie coroborate cu prevederile art.41 alin.2 din capitolul modificarea contractului individual de muncă și art. 17 alin.5 din capitolul contractul individual de muncă. În caz contrar, lămurirea înțelesului unei norme juridice ar fi realizată trunchiat, fără a se avea în vedere rațiunea legiuitorului pentru o asemenea reglementare.
Nu prezintă relevanță nici împrejurarea că actul contestat nu a fost emis în executarea unor prevederi legale intervenite ulterior semnării actului adițional de majorare a salariului, căci începând cu momentul intrării în vigoare a legii aceasta dobândește caracter obligatoriu și imperativ pentru toți subiecții cărora li se adresează, inclusiv instituției apelante. Hotărârea nr.7/30.06.2015 a Consiliului de conducere reprezintă, nu atât o punere în executare a dispozițiilor obligatorii ale organului de control, cât mai ales o conformitate cu dispozițiile legale în materia salarizării unitare. Faptul că la momentul înființării instituției, grila de salarizare a fost stabilită în alți parametri decât cei impuși de Legea nr. 284/2010, nu înseamnă că pe parcursul aplicării legii instituția nu mai are nici o pârghie legală de intrare în legalitate. O atare interpretare propusă de instanța de fond ar conduce la situația absurdă în care nerespectarea unor prevederi legale la nivel de angajator în materia salarizării nu ar putea fi reparată decât, eventual, prin constatarea nulității tuturor contractelor individuale de muncă/acte adiționale, și nu printr-o restabilire a situației în sensul modificării unilaterale a elementului salarizare, aspect permis de Codul muncii.
Mai trebuie menționat și faptul că, în cazul angajatorului autoritate publică, salariul se stabilește, ca regulă, prin lege conform art. 138 alin.3 din Legea nr. 62/2011, reprezentând o derogare de la dispozițiile art. 162 alin.2 din Codul muncii care presupun negocierea individuală. Fiind stabilit prin lege și nu pe baza acordului de voință al părților, elementul salarizare poate fi modificat, în mod unilateral, de angajator, ori de câte ori actele normative o impun, fără a fi necesară încheierea unui act adițional în acest sens, care să implice acordul de voință al salariatului.
Este necesar a fi amintite și considerentele cuprinse în decizia nr. 96/25 februarie 2016 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.17 alin.(5) teza finală din Codul muncii, prin care s-a statuat că, "în sfera publică, salariile/indemnizațiile/soldele sunt stabilite în baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, iar angajatorul public nu are competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Manifestarea sa de voință este condiționată și totodată limitată de lege. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul sporurilor sau le suprimă, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor două părți contractante pentru a se aplica noile prevederi legale (pct.22). Ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea și să o aplice ca atare, chiar dacă aceasta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colective, ale personalului plătit din fonduri publice. Rațiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea"; (pct.23).
Astfel, împrejurarea că anterior emiterii deciziei contestate în prezenta cauză, drepturile salariale ale intimatului contestator au fost negociate și cuprinse în actul adițional nr. 3/01.09.2014 la contractul individual de muncă, sens în care se impunea acordul salariatului pentru noua modificare a elementului salarial nu poate constitui temei pentru înlăturarea prevederilor art. 41 alin.2 din Codul muncii. Grila de salarizare a personalului ISCTR a fost stabilită prin Hotărârea Consiliului de conducere nr. 2/15.12.2011, modificată în baza notei de fundamentare nr. 27/02.02.2012 prin Hotărârea Consiliului de conducere nr. 1/31.10.2012. În acest sens, pentru fiecare salariat, au fost emise decizii unilaterale de modificare a salariului, fundamentate pe art. 17 alin.5 din Codul muncii, actele adiționale încheiate între părți având doar rol informal (legea neimpunând încheierea unui act adițional în acest sens) și nu de negociere, așa cum afirmă partea intimată și reține instanța de fond. "Opțiunea legiuitorului pentru soluția legislativă de a nu impune obligația angajatorului de a încheia un act adițional la contractul individual de muncă, în cazul modificării elementelor contractului prin lege, este pe deplin justificată, de vreme ce, odată cu publicarea legii în Monitorul Oficial al României, destinatarul său (în cauza de față, salariatul) are la dispoziție premisele necesare pentru a lua la cunoștință de normele juridice care guvernează raporturile juridice de muncă"; (pct.24 din decizia nr. 96/25 februarie 2016 a Curții Constituționale a României).
Vor fi înlăturate argumentele intimatului contestator privind aprecierile de nelegalitate ale constatărilor Curții de Conturi, față de existența ordinelor emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli. Nefiind învestită cu o acțiune privind nelegalitatea deciziei nr. nr. III/34/12.05.2015 a Curții de Conturi a României, Curtea nu se poate pronunța asupra considerentelor pentru care a apreciat organul de control că se impune stabilirea unor măsuri în sarcina entității controlate. Ceea ce interesează în prezenta cauză este modalitatea de aplicare a prevederilor art. 41 din Codul muncii de către apelanta intimată, raportat la Hotărârea nr.7/30.06.2015 a Consiliului de conducere privind modul de stabilire a grilei de salarizare a personalului din subordine, emisă în conformitate cu prevederile anexei VIII la Legea nr. 284/2010. Împrejurarea că bugetul de venituri și cheltuieli propus la nivel de instituție a fost aprobat prin ordin al ministrului de resort, ce reprezintă în accepțiunea Legii nr. 24/2000 act normativ nu înlătură caracterul prioritar al legii organice, ordinele trebuind să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora (art. 78 din Legea nr. 24/2000).
Astfel, Curtea reține că obligația angajatorului de aplicare a prevederilor Legii nr. 284/2010 în materia salarizării personalului nu poate fi înlăturată de emiterea unor acte normative cu valoare inferioară, prin care nu au fost stabilite elementele salarizării ci au fost aprobate bugetele de venituri și cheltuieli ale autorității.
Curtea reține eronat și argumentul intimatului contestator referitor la împrejurarea că salarizarea personalului ISCTR nu se putea efectua în temeiul Legii nr. 284/2010, întrucât era o instituție înființată ulterior intrării în vigoare a legii, iar art. 4 alin.3 vorbește despre noțiunea reîncadrării. Este evident că o asemenea susținere este contrară principiului aplicării în timp a legii. Norma juridică este o măsură generală care se aplică în toate cazurile ce se ivesc sub imperiul ei, pe timp nedeterminat sau în intervalul de timp prevăzut în cuprinsul ei, producând efecte juridice odată cu intrarea în vigoare (data publicării în "Monitorul Oficial"; sau data prevăzută în textul ei - art. 78 din Constituție) și încetând să mai producă efecte, la ieșirea din vigoare. Actul normativ acționează atât în prezent cât și în viitor, pe perioada menținerii în vigoare. Această interpretare a acțiunii normei juridice în timp este o reflectare a principiului constituțional al neretroactivității, legea fiind incidentă tuturor faptelor juridice intervenite pe parcursul aplicării ei.
La momentul înființării instituției apelante și în prezent, legile cadru în materia salarizării erau și sunt încă în vigoare, continuând să producă efecte, atât faptelor juridice existente la momentul intrării în vigoare (a se vedea noțiunea de reîncadrare) cât și celor intervenite pe parcurs (a se vedea noțiunea încadrării, promovării etc), înscriindu-se în categoria "reglementărilor legale în vigoare"; prevăzută de art. 5 alin.2 din OG nr. 26/2011.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge contestația ca neîntemeiată.
| ← Litigiu de muncă. repararea prejudiciului moral, urmare a... | Recalculare pensie. principiul contributivităţii → |
|---|
