Constatare vechime neîntreruptă în muncă. Jurisprudență Contracte de muncă

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 323/A din data de 28.04.2015

 Codul muncii: art. 34, art. 54, art. 153 și art. 40 al.2 lit. f;

Reclamanta s-a angajat și a început să presteze munca începând cu luna februarie 2009 în favoarea pârâtei, fără întrerupere, fără a beneficia de concedii fără plată, fiind remunerată pentru toată perioada, însă fără a se fi virat contribuțiile de asigurări sociale legale.

Prima instanță a soluționat cauza cu aplicarea prevederilor art. 153 coroborat cu art.54 si art.34 din Codul muncii, reținând corect atât perioada ce constituie vechime neîntreruptă în muncă a reclamantei la societățile apelante și necesitatea corelării de către angajator a mențiunilor din registrul general de evidență a salariaților, cât și caracterul întemeiat pe dispozițiile art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, al cererii reclamantei de obligare a pârâtelor la virarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat pentru perioada în discuție.

Prin sentința civilă nr.1767 din 09 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în dosar nr.1929/102/2014, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu pârâta S.C. I. F. S.R.L., s-a constatat vechimea neîntreruptă în muncă a reclamantei în perioada 02.02.2009 - 05.01.2011, la societatea pârâtă S.C. I. F. S.R.L., a obligat pârâta S.C. I. F. S.R.L. la rectificarea mențiunilor efectuate în registrul de evidență a salariaților, în sensul operării vechimii neîntrerupte în muncă a reclamantei pentru perioada 02.02.2009 - 05.01.2011, a obligat pârâta S.C. I. F. S.R.L. la virarea tuturor contribuțiilor de asigurări sociale de stat aferente reclamantei pentru perioada 02.02.2009 - 05.01.2011, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta D. E., în contradictoriu cu pârâta S.C. I. S. E. C. S.R.L., s-a constatat vechimea neîntreruptă în muncă a reclamantei în perioada 06.01.2011 - 21.02.2014, la societatea pârâtă S.C. I. S. E. C. S.R.L., a obligat pârâta S.C. I. S. E. C. S.R.L. la rectificarea mențiunilor efectuate în registrul de evidență a salariaților, în sensul operării vechimii neîntrerupte în muncă a reclamantei pentru perioada 06.01.2011 - 21.02.2014, a obligat pârâta S.C. I. S. E. C. S.R.L. la virarea tuturor contribuțiilor de asigurări sociale de stat aferente reclamantei pentru perioada 06.01.2011- 21.02.2014, a obligat pârâtele la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că din adeverința nr.87 din 04.03.2014 emisă de pârâta SC I. F. SRL rezultă că reclamanta a fost încadrată în muncă la această societate în perioada 02.04.2009-05.01.2011, în funcția de muncitor necalificat, perioadă în care ar fi beneficiat de 161 zile de concediu fără plată. S-a mai reținut că din adeverința nr.86/04.03.2014 eliberată de pârâta SC I. S. E. C. SRL reiese că reclamanta a fost salariata acestei societăți în perioada 06.01.2011-21.02.2014, interval în care ar fi fost pontată în 300 de zile de concediu fără plată. Acordarea concediilor fără plată pentru reclamantă se reflectă și în adeverința nr.12186/29.01.2014 întocmită de Casa Județeană de Pensii Mureș. Prima instanță a reținut că astfel cum reiese din prevederile art.153 coroborate cu art.54 din Codul muncii, suspendarea contractelor individuale de muncă ale reclamantei încheiate cu societățile pârâte, pentru concedii fără plată, putea interveni numai cu acordul expres al reclamantei, dar că nu s-a făcut dovada existenței unui asemenea acord. S-a apreciat că dimpotrivă, din depoziția martorei audiată în cauză rezultă că reclamanta s-a angajat și a început să presteze munca începând cu luna februarie 2009 în favoarea pârâtei SC I. F. SRL, fără întrerupere, fără a beneficia de concedii fără plată, fiind remunerată pentru toată perioada, însă fără a se fi virat contribuțiile de asigurări sociale legale. S-a reținut că în conformitate cu prevederile art.272 din Codul muncii, societăților angajatoare le revenea obligația procesuală imperativă de a depune dovezile în apărarea lor, până la prima zi de înfățișare și că față de refuzul pârâtelor de la depune înscrisurile solicitate apoi de instanță, au devenit incidente prevederile art.273 din Codul muncii.

Împotriva acestei sentințe pârâtele SC I. F. SRL și SC I. S. SRL au declarat în termen legal apel, prin care solicită schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii civile formulată de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtele susțin că sentința atacată este nelegală și arată că intimata reclamantă D. E. a prestat activitate remunerată în baza contractului individual de muncă semnat de către aceasta începând cu data de 02.04.2009, așa cum a fost înscris și în carnetul de muncă. Arată că la data completării carnetului de muncă conform prevederilor Ordinului 1083/2011, s-au solicitat din nou documentele care atestă calitatea de salariat, respectiv contractele de muncă și state de plată pentru luna decembrie 2010 și este posibil să fi rămas la ITM exemplarul de contract al societății. Se arată că de altfel, înainte de semnarea contractului individual de muncă, intimata reclamantă a depus la data de 10.03.2009 declarația pe proprie răspundere potrivit căreia carnetul de muncă se află a ITM și susține că în aceste condiții, contractul individual de muncă nu putea fi încheiat anterior și depus la ITM București fără să fie însoțit de carnetul de muncă sau declarația pe proprie răspundere cu privire la deținerea sau lipsa carnetului de muncă. Se invocă și prevederile art.2 alin.1 din Legea nr.130/1999 și se susține că numai ITM București a avut atribuții legale în ceea ce privește completarea carnetelor de muncă, deci prin înscrierea contractului de muncă cu începere de la data de 02.04.2009 se certifică legalitatea acestuia. Solicită înlăturarea probei testimoniale administrată în primă instanță și se arată că declarația martorei R. V., aflată ea însăși în litigiu cu pârâtele, nu poate fi obiectivă. Solicită a se avea în vedere ca document care atestă începutul activității, contractul de muncă semnat de reclamantă și consemnat în carnetul de muncă. Se mai arată că în alt litigiu pe care societatea apelantă îl poartă cu martora R. V. este depus în dosarul acelei cauze contractul de muncă al salariatei, ceea ce constituie o dovadă a faptului că apelanta a înmânat un exemplar din contractele individuale de muncă salariaților.

Apelantele invocă în continuare în temeiul art.268 alin.2 din legea nr.53/2003, prescripția în ceea ce privește dreptul reclamantei intimate de a solicita rectificarea mențiunilor efectuate în registrul de evidență a salariaților pentru perioada anterioară datei de 23.05.2011, respectiv pentru începerea activității la data de 02.02.2009, așa cum se solicită prin cererea de chemare în judecată. Apelanta arată că cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentei cauze a fost înregistrată de reclamantă la Tribunalul Mureș la data de 23.05.2014.

Se arată în continuare că pentru neconcordanțele identificate pentru perioada lucrată au fost efectuate corecțiile în declarațiile transmise la Casa de Pensii București, prin depunerea declarațiilor rectificative potrivit prevederilor legale. Pentru perioada 2009-31.12.2010 corecțiile au fost efectuate prin depunerea declarațiilor rectificative direct la casa de pensii în data de 04.08.2014; pentru perioada 2011-2014 corecțiile au fost efectuate prin transmiterea on line a declarațiilor rectificative (declarația 112) la ANAF, aceste declarații fiind transmise pentru toți angajații societății. Se mai arată că potrivit procedurilor Casei de Pensii, eliberarea adeverințelor privind stagiile de cotizare se efectuează individual sau în baza unei procuri notariale, motiv pentru care societatea nu poate atașa rezultatele demersurilor efectuate pentru corectarea neconcordanțelor. Cu privire la plata contribuțiilor de asigurări sociale rezultate din efectuarea corecțiilor prin declarațiile rectificative, apelantele arată că acestea reprezintă creanțe fiscale potrivit Codului de procedură fiscală și se achită conform prevederilor art.114-116 din OG 92/2003. Plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale înscrise suplimentar în declarațiile rectificative vor fi achitate conform sumelor înscrise în fișa de plătitor din evidența administrației financiare, având în vedere că societatea I. S., prin activitatea desfășurată are de primit lunar TVA care se compensează cu datoriile la bugetul general consolidat, iar diferența rezultată în plus peste nivelul impozitelor datorate este virată în contul bancar al societății.

Apelantele anexează în copie, următoarele înscrisuri: cerere a reclamantei pentru aprobarea unei zile libere în data de 30.12.2011 (fila 5), declarație a reclamantei din 10.03.2009 că deține carnet de muncă ( fila 6), cerere adresată în luna august 2014 de I. F. SRL Casei de Pensii, sector 3, București pentru înregistrarea în evidența casei de pensii a declarațiilor rectificative pentru perioadele sept.2008-dec.2008, ian-sept.2009, decembrie 2009, aprilie-decembrie 2010 (preluare eronată din pontaje, omisiuni de preluare angajați) - fila 7, două chitanțe din 2014 de încasare impozit pe venituri din salarii și contribuții asigurări de stat plătite de I. F. SRL, înscrisuri cu privire la care s-a indicat în motivele de apel că reprezintă dovezi ale transmiterii on-line a declarațiilor rectificative de tip 112.

Intimata reclamantă D. E. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de pârâte. Arată că prin contractul individual de muncă nr.486/III/O/02.04.2009 a fost angajată la SC I. F. SRL, punct de lucru Tîrnăveni, având funcția de muncitor necalificat, însă în realitate a început activitatea la data de 02.02.2009. Susține că apelanta pârâtă I. F. a înregistrat contractul începând cu data de 02.04.2009. La data semnării, pe contract nu era trecută data încheierii sale (02.02.2009), ci ulterior pârâta a aplicat ștampila încheierii contractului la data de 02.04.2009. Intimata susține că acel contract individual de muncă nu i-a fost înmânat de apelanta pârâtă niciodată. Susține că starea de fapt privind data reală a începerii activității a fost probată cu martora audiată în prima instanță, față de care apelanta a procedat în același mod - de a înregistra contractul individual de muncă după începerea propriu-zisă a activității. Intimata reclamantă arată în continuare că acel raport de muncă a încetat la data de 05.01.2011 pe baza deciziei nr.06/05.01.2011, că nu a avut cunoștință de această decizie care nu i-a fost comunicată. Susține că instanța de fond a procedat în mod corect la aplicarea art.272 din Codul muncii întrucât apelanta I. F. nu s-a conformat dispozițiilor instanței de fond, de a prezenta contractul individual de muncă și decizia nr.06/2011.

Arată în continuare că prin contractul individual de muncă nr. 06/06.01.2011 a fost angajată, fără știrea sa, în cadrul apelantei pârâte I. S. SRL, la același punct de lucru din Tîrnăveni, având meseria de confecționer, iar raportul de muncă a încetat la data de 21.02.2014 prin decizia nr.14/21.02.2014. Se arată că nici această apelantă nu a depus aceste două înscrisuri, cu toate că au fost solicitate de instanță și că nici în apel nu s-au depus contractele individuale de muncă.

Intimata reclamantă susține că în perioada în care a fost angajata apelantelor nu a beneficiat de nicio zi de concediu fără plată, că nu a depus nicio cerere în acest sens, și că a prestat zilnic munca în favoarea angajatorului contra plății salariului. Întrucât angajatorii apelanți nu au plătit către bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile individuale de asigurări sociale raportat la venitul brut realizat, sunt afectate drepturile reclamantei intimate legate de corecta determinare a stagiului de cotizare și a punctajului mediu în vederea stabilirii pensiei. Susține că apelantele nu au depus probe din care să rezulte că a beneficiat de concediu fără plată și nici în apel nu aduc probe în acest sens.

Cu privire la obligația pârâtelor la plata contribuțiilor legale aferente drepturilor salariale, intimata reclamantă solicită înlăturarea ca probe a înscrisurilor constând în chitanțe de plată a impozitului pe venitul din salarii și de plată a contribuțiilor CAS , susținând că acestea nu dovedesc plata efectuată pentru intimata reclamantă și nici perioada calendaristică supusă discuției în prezenta cauză. Susține că acele chitanțe reprezintă plăți generice fără niciun element care să permită raportarea la obiectul acestei cauze. Intimata susține că același chitanțe au fost depuse și în alte litigii purtate între apelante și alți salariați pentru aceleași probleme juridice și indică dosarele cu nr.1930/102/2014 și nr.2513/102/2014.

Cu privire la obligația de plată a contribuției de asigurări sociale, intimata invocă art.22 alin.1 din Legea 19/2000 și art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii.

În ce privește invocarea de către apelante a prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 23.05.2011, intimata invocă art.2513 din Codul civil, arătând că pârâtele sunt decăzute din dreptul de a mai invoca această excepție - invocată pentru prima oară în apel. Susține că prin conduita procesuală a apelantelor, care prin documentele anexate la cererea de apel tind să probeze că s-au conformat pretențiile reclamantei, acestea au pășit la recunoașterea dreptului reclamantei, fiind astfel incidente prevederile art.2506 alin.3 din Codul civil.

Intimata reclamanta susține în continuare că și-a exercitat dreptul material la acțiune în interiorul termenului legal prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii, calculat de la data la care a luat la cunoștință despre neregularitățile săvârșite de angajatori. Susține apoi că a solicitat obligarea pârâtei la plata contribuțiilor legale aferente salariilor plătite pentru perioada 02.02.009-21.02.2014 și că această obligație a angajatorului este imprescriptibilă extinctiv, fiind accesorie petitului principal al constatării vechimii neîntrerupte în muncă.

Apelantele au formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită înlăturarea apărărilor intimatei reclamante.

În apel, la primul termen de judecată stabilit pentru data de 07 aprilie 2015, instanța a dispus citarea apelantelor cu mențiunea de a depune la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul, contractul individual de muncă încheiat de I. F. cu intimata D. E. și decizia nr.6 din 5 ianuarie 2011 emisă de această apelantă, precum și contractul individual de muncă nr.6/2011 încheiat de apelanta I. S. SRL cu intimata reclamantă; de asemenea intimata reclamantă a fost citată cu mențiunea depunerii carnetului de muncă (fila 45).

Intimata reclamantă a depus copia carnetului de muncă (filele 52 și urm.), însă apelantele au depus doar o parte din înscrisurile solicitate - decizia nr.6 din 5 ianuarie 2011 emisă de I. F. SRL și contractul individual de muncă încheiat de apelanta I. S. SRL, fără a depune și contractul individual de muncă încheiat I. F. cu intimata D. E.. Susțin că acel contract nu a fost găsit în arhiva societății (filele 60 și urm.).

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a reținut următoarele:

În speță reclamanta a susținut și a probat cu martora R. V. audiată în primă instanță, nașterea raportului juridic de muncă prin prestarea efectivă a muncii, începând cu data de 02.02.2009.

Aspectele invocate de apelante cu privire la această martoră - și anume că la rândul ei a demarat un litigiu împotriva apelantei - nu sunt de natură a genera înlăturarea probei testimoniale. Dimpotrivă, fiind fostă salariată a aceleiași societăți, la același punct de lucru din Tîrnăveni, declarația martorei R. V. este o probă utilă în cauză pentru lămurirea stării de fapt legată de momentul de la care reclamanta a început să presteze efectiv muncă la I. F. SRL și dacă a fost efectiv la lucru.

Instanța are în vedere faptul că în mod corect, prima instanță a dat eficiență probatorie aspectelor pe care martora le-a cunoscut în mod direct - a fost colegă de muncă cu reclamanta, au lucrat împreună la I. F. și a declarat sub prestare de jurământ, că reclamanta a început în fapt că lucreze la această apelantă din februarie 2009 și au lucrat împreună până în anul 2014, fără ca reclamanta să fi fost în concediu fără plată.

Reținând că potrivit prevederilor art.272 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului, însă acesta nu a depus la dosarul cauzei contractul individual de muncă încheiat cu I. F. SRL și nici nu a propus alte probe care îi susțină poziția cu referire la data de începere a activității reclamantei intimate la această societate și nici în ce privește existența unui acord al reclamantei pentru suspendarea contractului individual de muncă pentru perioada de concediu fără plată redată în adeverințele nr.87/2014 emisă de I. F. SRL și nr.86/2014 emisă de I. S. SRL, Curtea a apreciat corectă starea de fapt reținută de prima instanță în considerentele sentinței.

Neputând fi coroborată cu alte probe, invocarea de către angajator a mențiunii din carnetul de muncă al reclamantei intimate referitoare la data de începere a activității acesteia la apelanta I. F., ca fiind 02.04.2009 și nu 02.02.2009, nu este suficientă pentru a contracara starea de fapt probată de reclamantă.

Înscrisul depus în apel (fila 6) constând într-o declarație olografă a reclamantei din data de 10.03.2009 prin care arată că deține carnet de muncă, nu conturează o altă stare de fapt în ce privește momentul de la care reclamanta a început efectiv să presteze munca la societatea I. F. SRL - acea declarație nu poartă niciun număr de înregistrare, nu reiese din conținutul său că ar fi anterioară începerii muncii salariatei și nu poate fi coroborată cu alte probe în acest sens.

Pentru toate aceste considerente instanța a apreciat neîntemeiate criticile aduse de apelante modului de interpretare a probelor de către instanța de fond. Prima instanță a soluționat cauza cu aplicarea corectă a prevederilor art. 153 coroborat cu art.54 si art.34 din Codul muncii, reținând corect atât perioada ce constituie vechime neîntreruptă în muncă a reclamantei la societățile apelante și necesitatea corelării de către angajator a mențiunilor din registrul general de evidență a salariaților, cât și caracterul întemeiat pe dispozițiile art.40 alin.2 lit.f din Codul muncii, al cererii reclamantei de obligare a pârâtelor la virarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat pentru perioada în discuție.

Cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune invocat de apelante, Curtea a apreciat că sub aspect procedural, nu pot fi primite apărările intimatei reclamante redate în întâmpinarea depusă în apel, în sensul că apelantele ar fi decăzute din dreptul de a mai invoca această excepție. În prezenta cauză apelantele invocă o prescripție începută în anul 2009, situație în care față de prevederile art.201 din Legea nr.71/2011 și art.6 alin.4 din Legea nr.287/2009 (Noul Cod Civil), instanța reține posibilitatea invocării acestei excepții oricând în cursul judecării cauzei, fiind în speță incidente prevederile procedurale cuprinse în Decretul nr.167/1958.

Pe de altă parte, în ce privește caracterul întemeiat sau nu al acestei excepții, Curtea a avut în vedere că primele două petite vizează o acțiune în constatare a unui drept nepatrimonial, ce nu este supusă termenului de prescripție invocat. Iar cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata contribuțiilor de asigurări sociale de stat, instanța are în vedere prevederile art.268 alin.2 din Codul muncii care stabilesc pentru cererile în vederea soluționării unui conflict individual de muncă, altele decât cele enumerate în aliniatul 1, un termen de prescripție de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului.

Întrucât se invocă o conduită culpabilă a apelantei constând în neîndeplinirea obligației legale de plată a contribuțiilor aferente drepturilor salariale, prescripția dreptului la acțiune al reclamantei a început să curgă de la data la care a cunoscut aceste fapte ale angajatorului.

Din piesele dosarului instanța reține acest moment ca fiind data emiterii adeverințelor nr.86/04.03.2014 și nr.27 din 04.03.2014 emise de apelante, întrucât aceste înscrisuri sunt dovezi certe ale aducerii la cunoștința salariatei reclamante a împrejurărilor de fapt ce au fost supuse analizei în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei, în ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata contribuțiilor aferente drepturilor salariale pentru perioada anterioară datei de 23 mai 2011, invocată de apelante, este neîntemeiată.

Nu pot fi primite susținerile apelantelor în sensul că și-au îndeplinit obligațiile de rectificare a neconcordanțelor legate de perioada efectiv lucrată de reclamantă, că au efectuat mențiunile corespunzătoare în REVISAL și că au plătit contribuțiile aferente drepturilor salariale.

Așa cum am amintit mai sus, apelanta a anexat la cererea de apel următoarele înscrisuri: cerere adresată în luna august 2014 de I. F. SRL Casei de Pensii, sector 3, București pentru înregistrarea în evidența casei de pensii a declarațiilor rectificative pentru perioadele sept.2008-dec.2008, ian-sept.2009, decembrie 2009, aprilie-decembrie 2010 (preluare eronată din pontaje, omisiuni de preluare angajați) - fila 7, două chitanțe din 2014 de încasare impozit pe venituri din salarii și contribuții asigurări de stat plătite de I. F. SRL (fila 8), înscrisuri cu privire la care s-a indicat în motivele de apel că reprezintă dovezi ale transmiterii on-line a declarațiilor rectificative de tip 112.

Niciunul din aceste înscrisuri nu prezintă relevanță probatorie în cauză, motiv pentru care urmează a fi înlăturate, întrucât nu conțin niciun element concret din care să rezulte că ar viza situația salariatei D. E. și perioada în litigiu.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din codul de procedură civilă apelul declarat de pârâte urmează a fi respins, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Constatare vechime neîntreruptă în muncă. Jurisprudență Contracte de muncă