Încadrare în grupă de muncă.. Jurisprudență Contracte de muncă; Pensii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 322/A din data de 28.04.2015
Legea nr. 263/2010: art. 158;
Ordinul nr. 50/1990.
Chiar dacă atributul emiterii documentelor în conformitate cu Ordinul nr. 50/1990, cu respectarea condițiilor de formă, este al angajatorului, o îndeplinire defectuoasă a documentelor ce i-au fost eliberate apelantului nu poate atrage pierderea dreptului salariatului de a uza la pensionare, de beneficiul acordat prin lege pentru munca prestată în grupa a II-a.
Având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei generate de împrejurarea că fostul angajator al apelantului este o societate în insolvență, iar societatea care a preluat arhiva acestuia a precizat că nu se mai găsesc documentele solicitate de intimata Casa Județeană de Pensii Harghita, coroborat cu vechimea de 30-40 de ani a documentelor în discuție, este excesivă stabilirea în sarcina apelantului a unei obligații de a prezenta C.J.P. Harghita și alte documente scrise (pe lângă cele amintite mai sus), care să emane de la angajator.
Prin sentința civilă nr. 2809 din 23 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Harghita, secția civilă, în dosar nr. 1011/96/2014, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita și, pe fond, s-a respins ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamantul B. L. în contradictoriu cu pârâții SC M. SA prin lichidator judiciar Activ IPURL și Casa Județeană de Pensii Harghita.
În considerentele sentinței s-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita este neîntemeiată întrucât această instituție este abilitată să stabilească, să calculeze și să revizuiască pensiile din sistemul public. S-a reținut că prin prezenta acțiune reclamantul a urmărit ca în situația în care instanța va găsi ca admisibil capătul de cerere privind recunoașterea unei perioade ca încadrabilă în grupa a II-a de muncă, instituția pârâtă să fie obligată la stabilirea drepturilor de pensie.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamantul a desfășurat activitate în cadrul SC M. SA (fosta Î. F. - Vlăhița), în perioada 01.06.1974-19.03.1984, ocupând funcția de strungar. Prin adeverința nr. 462 din 13.04.1992 pârâta confirmă că în perioada din litigiu reclamantul a fost angajatul societății, perioadă ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 9/1991. Acest act a fost emis pentru a servi reclamantului la completarea carnetului de muncă. Pentru valorificarea adeverinței amintită mai sus, reclamantul s-a adresat Casei Județene de Pensii Harghita, care a respins cererea de stabilire și plată a drepturilor de pensie pe considerentul că reclamantul nu îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. S-a reținut că Adeverința nr. 462/1992 emisă de SC M. SA nu a fost întocmită conform prevederilor legale în vigoare și, prin urmare, nu a fost posibilă valorificarea acesteia la acordarea pensiei. Instanța de fond a mai reținut că din actele dosarului rezultă că anterior emiterii adresei nr. 3719/06.03.2014, Casa Județeană de Pensii Harghita s-a adresat societății M. S. G. SRL, deținătoare a arhivei SC M. SA, care a comunicat că nu este în măsură să elibereze vreo adeverință în sensul celor solicitate, deoarece nu au fost găsite documente din care să rezulte că reclamantul a lucrat în grupa a II-a de muncă. Prin adresa nr. 165/2014 SC M. S. G. SRL a comunicat reclamantului că în urma inventarierii documentelor fostei societăți angajatoare, nu au identificat documentul justificativ intern emis de unitate conform Ordinului nr. 50/1990. Prima instanța a avut în vedere prevederile acestui ordin, apreciind că deși în carnetul de muncă al reclamantul s-au operat înscrieri cu privire la încadrarea acestuia în grupa a II-a în baza adeverinței nr. 462/1992, din cuprinsul acestui document nu rezultă locul de muncă și calitatea salariatului în favoarea căruia s-a emis actul respectiv, pentru a fi posibilă stabilirea condițiilor concrete în care și-a desfășurat activitatea. S-a mai apreciat că nu este posibilă încadrarea locului de muncă ocupat de reclamant în grupa a II-a, datorită criteriilor și metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite stabilit prin Hotărârea nr. 261/2001 și apoi prin art. 19 alin. 2, 4 și 5 din Legea 19/2000 coroborat cu art.10 alin. 2 din HG 1025/2003. S-a mai reținut că și potrivit Legii nr. 263/2010, condițiile de muncă trebuie dovedite prin adeverințe emise conform prevederilor legale.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul B. L. a declarat în termen legal apel, prin care solicită schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel, reclamantul susține că sentința atacată este nelegală și arată că instanța de fond nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză. Solicită a se avea în vedere declarația martorului B. M., care a confirmat faptul că au fost colegi de muncă și că în perioada 1975-1980 au lucrat împreună la Î. F. Vlăhița. Apelantul arată că a lucrat în aceleași condiții cu martorul amintit, iar din coroborarea acestei probe testimoniale cu înscrierea din carnetul de muncă rezultă că a lucrat în grupa a II-a de muncă. Apelantul arată că nu este echitabil ca din cauza unor greșeli și omisiuni ale fostului angajator, care nu a întocmit adeverința nr. 462/1992 în conformitate cu prevederile legale, apelantul să nu beneficieze de drepturile prevăzute de lege, drepturi recunoscute celorlalți colegi de muncă.
Apelantul solicită în probațiune administrarea probei testimoniale, cu martorul L. L., pentru a dovedi condițiile concrete de muncă.
Intimata pârâtă Casa Teritorială de Pensii Harghita a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului declarat de reclamant. Arată că la efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă nu se precizează încadrarea în grupa de muncă, deși angajatorul avea obligația conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă (abrogat de art. 279 din Codul muncii), să precizeze pe lângă vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate și timpul lucrat în locuri de muncă în condiții deosebite. Ordinul nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare și evidența carnetului de muncă, preciza modul de evidențiere a perioadelor ce se încadrau în grupele I și II pentru pensie, cu precizarea locului de muncă, a grupei de muncă și a punctului din tabelul anexă la ordinul ministrului muncii și ministrului sănătății, la care figurează acest loc și cu precizarea timpului cât cel în cauză se află în această situație, în raport cu programul de lucru. Când se produceau schimbări ale locului de muncă în cadrul aceleiași grupe sau de la o grupă de muncă la alta, se efectuau înscrieri corespunzătoare situației nou create. Atunci când activitatea titularului carnetului de muncă nu se mai încadra în grupele I și II de muncă, la coloana 3 din carnetul de muncă se înregistra "încetat încadrarea în grupa…"; menționându-se la celelalte coloane datele necesare.
Intimata susține că din carnetul de muncă al apelantului rezultă că mențiunile cu privire la grupa de muncă prezentate mai sus, nu au fost respectate, iar ștampila care trebuia aplicată pe spațiul de la coloana 3 la coloana 7, este aplicată pe o latură unde în mod normal se înscriau date despre unitatea unde lucrează persoana, de unde se poate deduce că a fost aplicată ulterior. Din lipsa documentelor emise conform prevederilor legale precizate mai sus, perioada 01.06.1974-19.03.1984 nu a fost valorificate în grupa a II-a de muncă, fiind valorificată în condiții normale de muncă.
Intimata mai arată că pentru a veni în sprijinul apelantului s-au adresat SC M. S. G. SRL, deținătoarea arhivei SC M. SA, dar din răspunsul comunicat rezultă că în urma verificării efectuate în arhiva angajatorului nu au fost găsite documente care să certifice activitatea desfășurată în grupă de muncă de către apelant. Susține că în lipsa documentelor verificabile aflate în arhiva societății și raportat la prevederile legale aplicabile în perioada 01.06.1974-19.03.1984 cu privire la precizarea locurilor de muncă, a activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II, apelul este neîntemeiat, la fel și solicitarea acestuia de luare în considerare a probei testimoniale pentru dovedirea condițiilor de muncă. Intimata pârâtă mai arată că CJP Harghita nu este răspunzătoare pentru lipsa actelor doveditoare care să dovedească întrunirea condițiilor legale pentru stagiul de cotizare pe care apelantul solicită să fie constatat în grupa a II-a de muncă, în condițiile în care completarea carnetului de muncă și în prezent, eliberarea adeverințelor conform cerințelor cuprinse în Legea nr. 263/2010, intră în competența angajatorilor.
Prin notele scrise depuse la data de 09.04.2015 prin registratura instanței, intimata solicită respingerea ca inadmisibilă a probei testimoniale solicitată de apelant, susținând că legea cere pentru dovedirea grupei de muncă, forma scrisă.
În apel s-au administrat următoarele probe: proba cu înscrisuri - carnetul de muncă în copie integrală, depusă de apelant la termenul de judecată din data de 28.04.2015, filele 31-48 dosar - și proba testimonială constând în audierea martorului L. L..
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, apelantul reclamant a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA prin lichidator judiciar Activ IPURL și Casa Județeană de Pensii Harghita, să se constate că în perioada 01.06.1974 - 19.03.1984 a desfășurat în cadrul prim-pârâtei activitate în meseria de strungar, ce se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100%, stabilită astfel prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 9/1991; să se constate că beneficiată de reducerea vârstei standard de pensionare și să se dispună obligarea pârâtei de rang 2 la emiterea deciziei de pensionare începând cu data de 24 iunie 2013.
Prin adresa nr. 6719/06.03.2014 intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Harghita a respins cererea prin care apelantul reclamant solicita înscrierea la pensia pentru limită de vârstă, pe considerentul că apelantul nu are vârsta standard de pensionare prevăzută de art. 55 din Legea nr. 263/2010 și că nu îndeplinește toate condițiile necesare pentru a beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. S-a reținut că adeverința nr. 462/1992 emisă de angajatorul SC M. SA Vlăhița ( societate în insolvență) nu a fost întocmită conform prevederilor legale în vigoare, motiv pentru care nu poate fi valorificată la acordarea pensiei. Din cuprinsul acestei adrese mai rezultă că intimata Casa Județeană de Pensii Harghita s-a adresat și deținătoarei arhivei SC M. SA Vlăhița, care i-a comunicat că nu a găsit documentele din care să rezulte că apelantul a lucrat în grupa a II-a de muncă.
Pe de altă parte, apelantul aduce în susținerea prestării activității în grupa a II-a de muncă în perioada în discuție, înscrierile din carnetul de muncă (prezentat în original și depus în copie integrală în apel) și adeverința nr. 462 din 13 aprilie 1992 emisă de SC M. SA Vlăhița din care rezultă că apelantul a fost angajatul acestei societăți în perioada 01.06.1974-19.03.1984 (9 ani, 9 luni și 18 zile), perioadă care se încadrează în grupa a II-a de muncă în vederea pensionării, conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 9/1991.
În carnetul de muncă al apelantului reclamant se menționează faptul că în perioada 01.06.1974-19.03.1984, acesta și-a desfășurat activitatea în grupa a II-a de muncă, în procent de 100%, la angajatorul intimat, activitatea fiind astfel încadrată conform Ordinului nr. 50/1990 și Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 9/1991.
În justificarea refuzului de a soluționa favorabil cererea apelantului reclamant, intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Harghita invocă inexistența de documente scrise, care să fi fost întocmite cu respectarea condițiilor de formă prevăzute în actele normative în vigoare în perioada în discuție - faptul că în carnetul de muncă acea mențiune privind desfășurarea muncii în grupa a II-a nu apare în spațiul de la coloana 3 la coloana 7, ci pe o latură unde în mod normal se înscriau date despre unitatea unde lucrează persoana și că pe de altă parte, nu s-au mai găsit la societatea care a preluat arhiva angajatorului, înscrisuri verificabile care să ateste prestarea de către apelant a muncii în aceste condiții.
Din adresa nr. 165/17.01.2014 transmisă de SC M. S. G. SRL rezultă că în urma inventarierii documentelor de la SC M. SA nu s-au mai găsit documente interne emise de acea unitate conform Ordinului nr. 50/1990. M. S. G. SRL precizează că deține decizii și tabele nominale din anii 1986, 1987 și 1988, însă nu și pentru anul 1984 care îl viza pe reclamantul apelant.
Chiar dacă atributul emiterii acestor documente cu respectarea condițiilor de formă, este al angajatorului, o îndeplinire defectuoasă a documentelor ce i-au fost eliberate apelantului nu poate atrage pierderea dreptului salariatului de a uza la pensionare, de beneficiul acordat prin lege pentru munca prestată în grupa a II-a.
Suntem în prezența unei imposibilități obiective a reclamantului apelant de a prezenta alte documente scrise emise de angajator în perioada în discuție, cu referire la grupa de muncă.
Pentru toate aceste motive, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei generate de împrejurarea că fostul angajator al apelantului este o societate în insolvență, iar societatea care a preluat arhiva acestuia a precizat că nu se mai găsesc documentele solicitate de intimata Casa Județeană de Pensii Harghita, coroborat cu vechimea de 30-40 de ani a documentelor în discuție (aferente perioadei iunie 1974 - martie 1984), este excesivă stabilirea în sarcina apelantului a unei obligații de a prezenta C.J.P. Harghita și alte documente scrise (pe lângă cele amintite mai sus), care să emane de la angajator.
În aceste condiții proba testimonială solicitată de apelantul reclamant este admisibilă, întrucât vizează lămurirea aspectelor de fapt legate de munca prestată de apelant în perioada în discuție. Această probă urmează a fi coroborată cu înscrisurile care emană de la angajator, depuse de apelant în dosar.
Astfel, Curtea a avut în vedere că din cuprinsul prevederilor art. 159 coroborat cu art. 17 din Legea nr. 263/2010 rezultă că dovada vechimii în muncă realizată până la 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă.
Mențiunea cuprinsă în carnetul de muncă al apelantului (chiar dacă a fost aplicată sub forma unei ștampile în dreptul coloanei 1 - fila 37 dosar apel), conține toate elementele necesare pentru a determina condițiile de muncă : se atestă funcția deținută de apelantul reclamant (aceea de strungar), perioada în care a desfășurat activitate în grupa a II-a de muncă (01.06.1974-19.03.1984), în ce procent (100%) și în baza cărui temei - Ordinul nr. 50/1990 și Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 9/1991.
Această mențiune din carnetul de muncă al apelantului conduce la prezumția existenței la acel moment a unor documente interne emise de angajator în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Ordinul 50/1990.
În plus, această stare de fapt a fost atestată de angajator și prin adeverința nr. 462/13.04.1992.
Martorul B. M. și martorul L. L. lămuresc împrejurările de fapt, concrete, ale muncii prestată de apelant. Ambii martori au arătat că au fost colegi de muncă cu apelantul în perioada în discuție, au lucrat ca și strungari. Martorul L. a mai declarat că a lucrat împreună cu apelantul la același strung, în schimburi diferite (se lucra în trei schimburi de 8 ore pe zi, numai la strung). Martorul mai arată că lui i s-a recunoscut grupa a II-a de muncă.
Pornind de la aceste elemente ale cauzei, Curtea a apreciat că apelul declarat de reclamant este întemeiat și atrage conform art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
Pe cale de consecință, în baza probelor administrate și reținând considerentele prezentate mai sus, instanța a constatat că în perioada 01.06.1974-19.03.1984 apelantul a fost angajatul societății pârâtă de rând 2, în funcția de strungar și a prestat activitate în grupa a II-a de muncă, cu timp efectiv lucrat de 100%.
Reținând că din Adresa nr. 6719/06.03.2014, reiese faptul că intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii Harghita nu a analizat pe fond cererea de înscriere la pensie formulată de apelant, instanța dispus obligarea acestei pârâte la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului începând cu data de 24 iunie 2013, cu luarea în considerare conform art. 158 alin. 1 din Legea 263/2010, a celor constatate mai sus.
Acestea fiind limitele efectului devolutiv al prezentului apel, determinate conform art. 477 alin. 1 din codul de procedură civilă de ceea ce s-a apelat, dispozițiile primei instanțe neatacate urmează a fi menținute.
Cu privire la cererea apelantului de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel, instanța are în vedere că din cuprinsul prevederilor art.452 din Codul de procedură civilă rezultă că partea care solicită cheltuieli de judecată trebuie să le dovedească sub aspectul existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului. În cauză, apelantul a formulat în scris o cerere de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, la care a anexat două chitanțe, însă cererea a fost depusă prin registratura Curții de Apel Tg.Mureș, după închiderea dezbaterilor. În aceste condiții, reținând că apelantul nu a dovedit în condițiile legii cheltuielile de judecată solicitate, prezenta cerere urmează a fi respinsă.
| ← Excepţie tardivitate decizie de sancţionare disciplinară.... | Constatare vechime neîntreruptă în muncă. Jurisprudență... → |
|---|
