Contestaţie decizie concediere. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă

Tribunalul BUCUREŞTI Sentinţă civilă nr. **** din data de 20.02.2018

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

SECȚIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE ***

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: ***

ASISTENT JUDICIAR: ***

ASISTENT JUDICIAR: ***

GREFIER: ***

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul *** în contradictoriu cu pârâta *** având ca obiect "contestație decizie de concediere";.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul, personal și prin avocat ales cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință conform art. 121 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești prin care învederează instanței obiectul cauzei, părțile și legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,

Reclamantul, prin avocat ales, arată că la filele 93-94 în încheierea de ședință din 07.11.2017 instanța a dispus anumite aspecte pe care pârâta urma să le îndeplinească. Apreciază că nu s-a răspuns în integralitate solicitării instanței deoarece instanța a pus în vedere pârâtei să depună organigrama și statul de funcții din care să reiasă nominal numele persoanelor care figurează în organigramă pentru ocuparea posturilor, înscrisuri pe care pârâta nu le-a depus, depunând organigrama doar cu funcțiile, fără a cuprinde numele persoanelor care le ocupă. Față de acest aspect, solicită acordarea unui nou termen de judecată și să se pună în vedere pârâtei să depună la dosar organigrama cu numele persoanei. Depune la dosarul cauzei înscrisuri din care reiese numele persoanei care ocupă în prezent funcția ocupată anterior de către reclamant.

Instanța constată că a stabilit într-adevăr aceste obligații în sarcina pârâtei, pe de altă parte însă, în ceea ce privește modalitatea de administrare a probelor, conform art. 272 Codul Muncii sarcina probei este a angajatorului, iar aceasta este maniera în care acesta a înțeles să își îndeplinească obligațiile, depunând în măsura în care a apreciat înscrisuri, astfel că instanța apreciază că nu este necesar a se insista și a se solicita din nou aceste înscrisuri pârâtei angajatoare, drept pentru care respinge cererea reclamantului, prin avocat ales.

Raportat la aspectele privind raportul de muncă al doamnei ** și *** precizate de către reclamant prin înscrisul depus la acest termen, instanța le respinge ca neutile soluționării cauzei.

In temeiul dispozițiilor art. 244 alineatul 1 din codul de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată si nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Codul de procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părții prezente în vederea susținerii cererilor și apărărilor formulate în proces, cu mențiunea de a formula concluzii și cu privire la existența deciziei ulterioare de concediere, emisă în temeiul art. 61 Codul Muncii și anume eventualele consecințe juridice pe care le-a avut această decizie asupra deciziei ce face obiectul prezentei cauze.

Reclamantul, personal și prin avocat ales, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în sensul anulării deciziei contestate întrucât din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că nu a avut loc o reorganizare pentru o cauză reală și serioasă. Arată că într-adevăr s-a depus la dosarul cauzei statul de funcții cu organigrama respectivă atât cu o lună înainte cât și cu o lună după concedierea reclamantului, cu privire la care arată că în momentul în care reclamantul ocupa funcția respectivă exista la punctul 19 funcția de coordonator de echipă, iar ulterior după așa zisa reorganizare, în departamentul respectiv există din nou această funcție sub numele de șef de echipă. Arată că în atribuțiile funcției sunt aceleași responsabilități și că șef de echipă sau coordonator de echipă este una și aceiași funcție.

Cu privire la susținerile pârâtei conform căreia reclamantul ar fi refuzat ocuparea funcție de economist, arată că nu s-a făcut dovada faptului că ar fi rămas liber un post ca urmare a unei decizii de concediere sau eventual de plecare din societate a unui economist și mai mult decât atât, că acesta a solicitat să se facă un control, iar pârâta nu a făcut nici o apărare referitoare la faptul că reclamantului i s-ar fi oferit această posibilitate sub rezerva că urmează să facă un control și să se preia funcția cu minusurile respective.

În ceea ce privește emiterea unei noi decizii de concediere, arată că la dosarul cauzei au fost depuse 3 procese verbale de înmânare de către executorul judecătoresc *** și arată că se încearcă inducerea în eroare a instanței deoarece prima notificare privește procedura de comunicare către reclamant a unei notificări, iar ulterior se depune la dosarul cauzei din nou de către pârâtă cum că s-ar fi comunicat decizia 33, însă arată că nu s-a comunicat această decizie, ci comunicarea nr. 210. Or în această situație arată că acestuia nu i-a fost comunicată această decizie, nu produce efecte juridice față de acesta și astfel solicită admiterea contestației. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În temeiul dispozițiilor art. 394 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera în baza art. 396 C.pr.civ.,

DISPUNE

Amana pronuntarea la data de 20.02.2018.

Cu apel odata cu fondul.

Pronuntata in sedinta publica astazi, 13.02.2018.

Președinte, Asistent Judiciar, Asistent Judiciar, Grefier

*

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

SECȚIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR****

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE ***

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: ***

ASISTENT JUDICIAR: ***

ASISTENT JUDICIAR: ***

GREFIER: ***

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul *** în contradictoriu cu pârâta ***, având ca obiect "contestație decizie de concediere";.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din ** fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de ***, când:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul prezentei instanțe sub nr.*** la data de ***, reclamantul **** a chemat in judecata pârâta *** solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța sa dispună anularea deciziei nr.373/16.06.2017, obligarea paratei la reintegrarea reclamantului in postul si funcția deținute anterior concedierii, obligarea paratei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate de la data concedierii pana la efectiva reintegrare, obligarea paratei la plata către reclamant a sumei reținute pentru cele 18 zile de concediu.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca s-a dispus încetarea contractului sau de munca in urma ședinței CA din 05.04.2017 prin care s-a hotărât desființarea postului de sef echipa ocupat de reclamant.

Reclamantul a arătat ca desființarea postului nu a fost reala si efectiva, motivele inlaturarii sale din cadrul paratei având legătura cu persoana sa si cu faptul ca deține funcția de Președinte al Sindicatului la nivelul paratei.

Reclamantul a arătat ca a refuzat postul de economist oferit de parata. Reclamantul a menționat ca parata nu avea post vacant de economist, iar daca ar fi avut ar fi trebuit organizat un concurs pentru ocuparea acestuia, iar parata avea probleme in contabilitate si acceptarea unui asemenea post ar fi presupus o verificare prealabila.

In apărare, la data de 03.08.2017, parata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

Parata a arătat ca prin Hotărârea 05/05.04.2017 a aprobat o noua organigrama si un nou stat de funcții, desființând prin aceasta postul de sef echipa din cadrul Departamentului producție, întrucât o mare parte din atribuțiile postului erau deja atribuite si altor angajați din cadrul Departamentului.

Parata a arătat ca i-a propus reclamantului încadrarea pe postul de economist in cadrul Serviciului Contabilitatea, având in vedere ca acesta era licențiat in economie, funcție care urma sa fie retribuita cu un salariu brut de încadrare de 4550 lei. Reclamantul a refuzat aceasta propunere.

In urma refuzului reclamantului, parata a procedat la emiterea deciziei nr. 373/16.06.2017, decizie pe care parata o apreciază ca fiind temeinica si legala.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat pentru ambele parți proba cu înscrisuri.

In vederea administrării probatoriului, la dosarul cauzei au fost depuse, in copie, următoarele înscrisuri: decizia nr. 373/16.06.2017, adresa nr. 9662/07.06.2017, decizia nr. 855/11.07.2017, contractul individual de munca al reclamantului si actele adiționale semnate la acest contract, organigrama aprobata prin Hot CA nr. 06/13.04.2017, organigrama aprobata prin Hot CA nr. 05/05.04.2017 si statul de funcții aferent, organigrama aprobata prin Hot CA nr. 2/21.02.2017 si statul de funcții aferent, Hotărârea CA nr. 05/05.04.2017, proces verbal cercetare prealabila disciplinara nr. 10262/15.06.2017.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin decizia nr. 373/16.06.2017 (fila 8) s-a dispus încetarea contractului individual de munca in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul Muncii la împlinirea termenului de preaviz acordat in data de 16.06.2017. In motivarea deciziei s-a reținut ca desfacerea contractului de munca s-a dispus a desființării postului ocupat de reclamant (Sef Echipa din cadrul Departamentului Producție) dispusa prin Hotărârea CA nr. 05/05.04.2017. Parata a arătat in cuprinsul deciziei ca reclamantul a refuzat postul de economist oferit. Totodata in decizie s-a retinut ca salariatul are de restituit contravaloarea in bani a 16 zile.

Aceasta decizie i-a fost comunicata reclamantului la data de 16.06.2017 prin executor judecătoresc (fila 103). Potrivit art. 181 alin. 1 pct 2 NCPC: cand temenul se socoteste pe zile, nu intra in calcul ziua la care incepe sa curga termenul, nici ziua cand acesta se implineste. Astfel, preavizul de 20 de zile lucratoare acordat reclamantului avea sa se sfarseasca in data de 17.07.2017, urmand ca incepand cu data de 18.07.2017 sa-si produce efecte decizia de incetare a contractului de munca in temeiul dispozitiilor art. 65 alin. 1 Codul Muncii.

Inlauntru termenului de preaviz, parata a emis decizia nr. 855/11.07.2017 (fila 22) prin care s-a dispus concedierea disciplinara a reclamantului, in temeiul dispozitiilor art. 248 alin. 1 lit. e Codul muncii, decizie ce a si fost operata in REVISAL ca act ce a stat la baza incetarii contractului individual de munca al reclamantului. Aceasta decizie de concediere a fost comunicata reclamantului prin executor judecatoresc (fila 107) la data de 11.07.2017.

Instanta constata ca prezentul demers procesual vizeaza anularea deciziei nr.373/16.06.2017 si repunerea parților in situația anterioara.

Instanta retine ca reclamantul nu a investit instanta de judecata cu anularea deciziei nr.855/11.07.2017.

Obiectul acțiunii civile vizează protecția unui drept subiectiv sau a unei situații juridice

pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie și se concretizează în raport

de forma de manifestare a acesteia

Obiectul acțiunii este totodată ceea ce partile înțeleg sa supună judecații, ceea ce ele pretind ca instanța sa verifice, sa aprecieze, sa constate, sa judece.

Prin urmare, de regula, in sens restrâns, obiectul acțiunii civile coincide cu obiectul cererii de chemare in judecata si este reprezentat de pretenția concreta a reclamantului.

In concret, reclamantul solicita înlăturarea măsurii concedierii dispuse in temeiul art. 65 codul muncii si a efectelor produse de aceasta concediere.

Instanța retine ca reclamantului i-a încetat contractul de munca, astfel cum rezulta din extrasul REVISAL (fila 146) începând cu data de 12.07.2017 (înlăuntrul termenului de preaviz acordat prin decizia nr. 373/16.06.2017) in temeiul deciziei nr. 855/11.07.2017.

Astfel, instanta constata ca decizia nr. 373/16.06.2017 nu si-a produs niciodată efectele juridice, motiv pentru care va aprecia ca nu mai exista obiectul acțiunii, întrucât nu a intervenit măsura concedierii dispuse in temeiul art. 65 Codul muncii, iar cu privire la concedierea disciplinara, instanța nu a fost investita.

Pe cale de consecința, instanța va respinge acțiunea ca rămasa fara obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de reclamantul *** - CNP *** și cu domiciliul procesual **" în, *** în contradictoriu cu pârâta *** , cu sediul în sector , *** ca ramasa fara obiect.

Cu apel in 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a.

Pronuntata in sedinta publica astazi, ***.

Președinte, Asistent Judiciar, Asistent Judiciar, Grefier

Red. BȘ/4 ex./20.04.2018,

com.2 ex. ____/____/2018

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestaţie decizie concediere. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă