Contestație decizie de concediere. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 9.01.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
GREFIER-- -
-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în F,-,.8, împotriva deciziei civile nr.547/3.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SF. FOCȘANI, cu sediul în F,--52, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal au răspuns pentru contestatoare av., și pentru intimat consilier juridic, ambii cu delegații la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care invederează că s-a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare, după care:
Se comunică un exemplar al întâmpinării apărătorului contestatoarei care menționează că a luat la cunoștință și nu dorește acordarea unui termen pentru a-și pregăti apărări.
Depune la dosar " Ziarul de V " și practică judiciară.
Reprezentantul intimatei depune la dosar 2 bonuri de benzină.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța contată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul contestatoarei arată că și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.318 teza I pr.civ. considerând că soluția pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI este rezultatul unei greșeli materiale.
Arată că prin decizia nr.10/12.01.2007 emită de intimat, s-a dispus concedierea sa pe considerentul că a împlinit vârsta de pensionare, deși potrivit Legii 95/2006, în cazul în care în unitățile sanitare se înregistrează deficit de personal, medicii își pot continua activitatea peste vârsta de pensionare.
Mai arată că, existența deficitului de personal se stabilește după numărul de paturi a căror supraveghere revine fiecărui medic, ori la data concedierii sale, exista deficit de personal, motivat de faptul că numărul de paturi pe fiecare medic era mai mare decât norma maximă stabilită de Ministerul Sănătății, deci decizia de concediere este nelegală.
În susținerea contestației sale, este și decizia nr.1895/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a cărei copii a depus-o la dosar.
Solicită admiterea contestației formulate.
Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei arată că acțiunea contestatoarei întemeiată pe disp.art.318 pr.civ.nu este admisibilă, întrucât aplicarea greșită a unui text de lege ca urmare a interpretării lui greșite, nu intră în conținutul noțiunii de greșeală materială, ci a uneia de judecată.
Mai invederează că, greșeala materială la care se referă art.318 pr.civ. nu trebuie să fie rezultatul modului cum a înțeles instanța să interpreteze un text de lege, căci dacă ar fi așa, s-ar ajunge la rejudecarea recursului.
Mai arată că, contestatoarea invocă critici de fond la soluția instanței de recurs, ceea ce implică o reexaminare a fondului, inadmisibilă într-o cale de atac de retractare.
Invederează că pentru a fi admisibilă o contestație în anulare, instanța de recurs ar fi trebuit să fi săvârșit greșeli involuntare în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului.
Solicită respingerea contestației formulate ca inadmisibilă.
Solicită obligarea contestatoarei la cheltuieli de judecată, reprezentând c/val.benzinei.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr- contestatoarea a formulat, în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean de Urgență "S " F, contestație în anulare împotriva Deciziei Civile nr. 547/03.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI.
În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.318 teza I pr.civ. considerând că soluția pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI este rezultatul unei greșeli materiale.
Arată că prin decizia nr.10/12.01.2007 emită de intimat, s-a dispus concedierea sa pe considerentul că a împlinit vârsta de pensionare, deși potrivit art.385 al.4 din Legea nr.95/2006, în cazul în care în unitățile sanitare se înregistrează deficit de personal, medicii își pot continua activitatea peste vârsta de pensionare.
Existența deficitului de personal se stabilește după numărul de paturi a căror supraveghere revine fiecărui medic, ori la data concedierii sale, în cadrul Spitalului Județean de Urgență,Sf."exista deficit de personal, motivat de faptul că numărul de paturi pe fiecare medic era mai mare decât norma maximă stabilită de Ministerul Sănătății, deci decizia de concediere este nelegală.
Consideră că pentru soluționarea corectă a cauzei se impunea ca instanța de judecată să stabilească mai întâi existența sau inexistența deficitului de personal.
Prin Decizia Civilă nr. 547/03.09.2008 Curtea de APEL GALAȚIa stabilit că nr. de paturi aferent fiecărui medic din secția interne este de 12,75 paturi/medic, ceea ce se situează în limitele de 10-14 paturi/medic prevăzute de Ordinul 208/2003, concluzionând că nu există deficit de personal.
Apreciază că acest calcul este greșit, ceea ce a influențat soluția dată pe fondul cauzei.
Prin Anexa nr.1 la Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr.208/2003 s-au aprobat normativele de personal privind asistență la paturi, fiecărui medic revenindu-i câte 10 - 14 paturi.
S-au prevăzut, totodată, și limite diferite în funcție de specificul activităților, pentru secțiile și compartimentele de anestezie și terapie intensivă, norma fiind de 2-4 paturi pe medic.
Prin Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr.1582/11.12.2006 au fost alocate secției de medicină internă din cadrul Spitalului Județean de Urgență,Sf. F un număr de 65 paturi, din care pentru compartimentul terapie intensivă 6 paturi, iar pentru compartimentul hematologie 8 paturi.
În cadrul secției de medicină internă a spitalului funcționau la momentul concedierii un număr total de 6 medici incluzând- pe contestatoare, din care 5 medici de medicină internă și 1 medic hematologie.
Cum în cadrul secției de medicină internă a Spitalului Județean,Sf. F este prevăzut inclusiv un compartiment de terapie intensivă, rezultă că pentru deservirea celor 6 paturi erau necesari cel puțin 2 medici din cei aflați în cadrul secției, la care se adaugă medicul specialist hematolog, în total 3 medici.
Din totalul de 6 medici rămâneau astfel disponibili pentru paturile rămase, respectiv 51 paturi (65-6-8 =51), un număr de 3 medici fiecăruia revenindu- câte 17 paturi,o medie peste cea prevăzută de ordinul 208/2003.
Ca urmare acestui calcul rezultă că la data concedierii sale exista deficit de personal, iar numai datorită unui calcul aritmetic eronat Curtea de APEL GALAȚIa considerat că decizia de concediere este legală.
În susținerea contestației sale a depus decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Intimatul Spitalul Județean de Urgență Sf. Fad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, motivând că aplicarea greșită sau încălcarea unui text de lege nu intră în conținutul noțiunii de greșeală materială, ci reprezintă o greșeală de judecată, ceea ce exclude incidența art. 318 Cod de procedură civilă.
A fost atașat dosarul nr- al Curții de APEL GALAȚI în care s-a pronunțat Decizia Civilă nr. 547/03.09.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin Decizia Civilă nr. 547/03.09.2008 Curtea de APEL GALAȚIa admis recursul declarat de intimata Spitalul Județean de Urgență,Sf. F, împotriva sentinței civile nr.293/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
A modificat în tot sentința civilă nr.293/11.04.2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare a respins contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Spitalul Județean de Urgență,Sf. F, ca nefondată.
A dispus întoarcerea executării sentinței civile nr.293/11.04.2008 a Tribunalului Vrancea.
A obligat-o pe intimată să restituie recurentei suma de 30.699 lei și să-i plătească suma de 154,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Hotărârea a fost pronunțată cu majoritatea judecătorilor din complet, existând și o opinie separată în sensul respingerii recursului.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată numai în cazurile limitativ arătate de art. 317 cod pr.civilă (lipsă de procedură și necompetență a instanței ) și art. 318 Cod pr.civilă ( greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de casare).
Finalitatea acesteia este anularea unei hotărâri irevocabile, dacă la pronunțarea ei nu s-au observat neregularitățile actelor de procedură ori dacă soluția pronunțată este rezultatul unei erori materiale evidente.
Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor și de interpretare a dispozițiilor legale. Pe această cale nu este admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.
În speță, contestatoarea invocă o greșeală de calcul referitoare la numărul de paturi a căror supraveghere revine fiecărui medic potrivit Ordinului Ministrului Sănătății și Familiei nr.208/2003 prin care s-au aprobat normativele de personal.
Analizând hotărârea contestată, curtea constată că opinia completului a fost divergentă tocmai cu privire la modul de calcul a numărului de paturi ce revine fiecărui medic.
Astfel, majoritatea a decis că intimata interpretează greșit dispozițiile legale, pentru următoarele considerente:
La punctul 6 din Ordinul menționat se prevede într-adevăr că, revin 2-4 paturi per medic însă numai în cadrul secțiilorșicompartimentelor de anestezie și terapie intensivă, neonatologie, compartimente de urmărire postoperatorie.
În urma interpretării gramaticale a textului, se deduce că legiuitorul a avut în vedere secțiile și compartimenteleseparatede anestezie și terapie intensivă, nicidecum compartimentele de terapie intensivă din cadrul secțiilor.
În sprijinul acestei afirmații este și faptul că, prin Anexa la Ordinul 1582/2006, unde a fost cazul, legiuitorul a prevăzut funcționarea unor compartimente separate (de exemplu, compartimentul gastroenterologie, compartimentul urologie ), delimitarea fiind clară.
Mai mult, în cadrul secției interne a Spitalului Județean de Urgență "Sf. " F, nu funcționează medici specialiști, separați pentru terapie intensivă, așa cum rezultă chiar din statul de funcțiuni valabil la data de 01.12.2006 fiind doar medici specialiști medicină internă și hematologie, tocmai pentru faptul că este vorba de un compartiment de terapie intensivăîn cadrul secțieiși nu separat, fiecare medic al secției ocupându-se de terapie intensivă.
In opinia separată se reține interpretarea dată de contestatoare, în sensul că Spitalul Județean de Urgență,Sf. F, la data concedierii, se afla în situația unei unități sanitare cu deficit de personal medical în Secția Interne unde funcționa ca medic primar aceasta, pentru următoarele considerente:
Prin Anexa nr.1 la Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr.208/2003 s-au aprobat normativele de personal privind asistență la paturi,fiecărui medic revenindu-i câte 10 - 14 paturi.
S-a prevăzut,totodată, pentrusecțiile și compartimentelede anestezie șiterapie intensivă, de neonatologie și compartimente de urmărire postoperatorie câte 2-4 paturi pe medic.
Cum în cadrul secției de medicină internă a Spitalului Județean,Sf. F este prevăzut inclusiv un compartiment de terapie intensivă iar ordinul precizat nu face distincție întresecții și compartimente, rezultă că pentru deservirea celor 6 paturi erau necesari cel puțin 2 medici din cei aflați în cadrul secției,la care se adaugă medicul specialist hematolog, în total 3 medici.
În consecință, se constată că stabilirea existenței deficitului de personal nu a avut la bază un simplu calcul matematic, ci acest calcul a fost făcut prin interpretarea diferită a unor dispoziții din Ordinul Ministrului Sănătății și Familiei nr.208/2003.
Astfel, prin prezenta contestație în anulare nu se tinde la îndreptarea unei greșeli materiale, ci la modificarea hotărârii pronunțate în recurs prin interpretarea diferită a unui text de lege, ceea ce nu intră în conținutul noțiunii de greșeală materială, ci ar putea reprezenta o greșeală de judecată, ceea ce exclude incidența art. 318 Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimat.
La calculul acestora se va avea în vedere distanța dintre F și G, instanța apreciind că intimatul nu justifică cheltuielile cu benzina conform bonurilor depuse la dosar, în sumă de 190 lei, pentru două drumuri la Curtea de APEL GALAȚI, pentru deplasare fiind suficientă suma de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea, domiciliată în F,-,.8 și privind decizia civilă nr.547/3.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Obligă pe contestatoare să plătească intimatului Spitalul Județean de Urgență Sf. F, suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
Grefier
Red.
Dact.
2 ex/5.02.2009
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Benone Fuică, Virginia Filipescu
← Contestație decizie de concediere. Decizia 309/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 73/2008. Curtea de... → |
---|