Contestație decizie de concediere. Decizia 10179/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 10179

Ședința din Camera de Consiliu de la 24 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea

Grefier - -

****************

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 17 2008 privind judecarea contestației formulată de împotriva sentinței civile nr.4527/31.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC UTILAJ SA, având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile din ședința publică de la 17 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 4527/31.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- s-a respins contestația contestator, în contradictoriu cu intimat SC UTILAJ SA.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

În conformitate cu dispozițiile art 263 al 1 codul muncii " angajatorul dispune de prerogativă disciplinară,având dreptul de a aplica, potrivit legii,sancțiunii disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că acestea,au săvârșit o abatere disciplinară",iar al 2 din același articol dispune că abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat,prin care acesta a încălcat normele legale,regulamentul intern, CIM sau CCM aplicabil, ordine legale ale conducătorilor ierarhici.

In speță, s- reținut că între, contestator și intimată au existat raporturi de muncă care s-au derulat în baza CIM nr 43938 / 11 11 2005, contestatorul prestând activitatea de paznic până la data de 22 06 2007 când i-a fost desfăcut disciplinar CIM în temeiul art 61 lit "a" codul muncii,prin emiterea dispoziției nr 73/20 06 2007 ce face obiectul contestației de față.

La aplicarea sancțiunii desfacerii CIMa contestatorului intimata a reținut că acesta a încălcat, în mai multe rânduri, prevederile din ROI și respectiv,Regulamentul de pază,săvârșind în mod repetat abateri disciplinare: a fost găsit dormind în post in zilele de 23 02 2007,15 05 2007 și 22/23 05 2007 părăsit postul înainte de terminarea programului în ziua de 07 05 2007,precum și faptul că a refuzat să urmeze cursul de calificare în domeniul pazei care era obligatoriu,potrivit Legii 333/2003,pentru exercitarea activității de pază.

Măsura concedierii disciplinare a contestatorului s-a întemeiat pe referatul nr 5377/07 06 2007 încheiat de șeful de pază cu ocazia controlului efectuat in data de 15 05 2007 pe linie de pază " ", când s-a constatat că în poarta 2,unde lucra contestatorul nu a fost găsit nimeni,acesta dormind în altă parte, fapt care reiese și din declarațiile martorilor audiați în cauză.

Pentru a fi angajată răspunderea disciplinară a angajaților, codul muncii prevede îndeplinirea cumulativă a unor condiții: săvârșirea cu vinovăție de către salariat a unei abateri disciplinare în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, producerea unui efect perturbator al activității din cadrul unității și legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a salariatului și perturbarea ordinii și disciplinei la locul de muncă din unitate.

In speță, intimata a dovedit, conform art 287 codul muncii că în calitatea sa de paznic la postul nr 2,contestatorul fie prin faptul că a fost găsit dormind sau că nu a fost deloc in post, a pus in pericol activitatea de protecție și pază a obiectivelor încredințate,încălcând flagrant prevederile art 18 lit k,l din regulamentul de Pază și din Lg 333/2003.

Referitor la cererea privind obligarea intimatei la plata de daune morale in cuantum de 3000 lei instanța a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale,contestatorul nedovedind că prin concedierea sa disciplinare a suferit vreun prejudiciu moral sau material din culpa societății, mai ales, atâta timp cât instanța a apreciat că desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă a fost o măsură legală.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen contestatorul de susținând că este nelegală și netemeinică cu motivarea:

În legătură cu susținerea intimatei, în sensul că refuze să urmeze cursul de calificare în domeniul pazei, arată că a fost în imposibilitate să urmeze cursul respectiv din culpa societății, întrucât pentru a urma cursul trebuia să primească o cerere tip care conținea ștampila societății și semnătura conducătorului acestuia, iar recurentul nu a primit asemenea înscrisuri.

Pe de altă parte, arată că în noaptea de 14-15 mai 2007 s-a reținut că nu a fost găsit în pază de către numitul; În realitate venea dinspre punctul 1 care era singurul punct de lucru, ceea ce nu s-a reținut de instanța de fond.

Recursul este nefondat.

Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se rețin în esență următoarele:

Recurentul-contestator a prestat activitate de paznic pe perioada 11.11.2005-22-06.2007 când i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă în baza art.61 lit. a, emițându-se dispoziția nr.73 din 20.06.2007 care face obiectul prezentei contestații.

La aplicarea acestei sancțiuni s-a avut în vedere de către unitate săvârșirea de către recurentul-contestator în mod repetat de abateri disciplinare în sensul că a fost găsit dormind în post în mai multe rânduri, a părăsit postul înainte de finalizarea programului de lucru și a refuzat să urmeze un curs de calificare în domeniul pazei care era obligatoriu potrivit Legii 333/2003 pentru exercitarea acestei activități.

Măsura concedierii disciplinare a contestatorului s-a fundamentat pe referatul nr.5377/07.06.2007 încheiat de șeful de pază la controlul efectuat la 15.05.2007, când a constatat că în poarta nr.2 unde lucra recurentul-contestator nu a fost nimeni, acesta dormind în altă parte.

Față de cele arătate se va aprecia că, criticile invocate de recurent în recursul declarat în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse și pe cale de consecință, apreciindu-se legală și temeinică sentința recurată, în baza art.312 al.1 C:pr.civilă se va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul ca nefondat privind contestația formulată de împotriva sentinței civile nr.4527/31.10.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC UTILAJ SA.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.2/17.12.2008

/ și

Președinte:Ioana Bodri
Judecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Cristina Raicea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de concediere. Decizia 10179/2008. Curtea de Apel Craiova