Contestație decizie de concediere. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 103
Ședința publică de la 02 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de recurenta - SRL I, prin reprezentant, împotriva sentinței civile nr. 1638 din 23 X 2009 Tribunalului Iași, intimată fiind .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurentă și avocat pentru intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Părțile prezente precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului, desființarea în parte a sentinței, respingerea pe fond a celor două capete de cerere.
Referitor la capătul de cerere prin care societatea a fost obligată la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate la salariul de bază prevăzut de CCM pe anii 2007-2010 pentru persoanele cu studii superioare, diferență calculată pentru perioada 19 03 2008 - 16 03 2009, consideră hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică. Postul ocupat de salariată nu era un post care cerea studii superioare de specialitate. Postul ocupat se încadra în grupa funcționarilor administrativi, cu studii medii. Natura atribuțiilor nu necesita ca ea să aibă studii superioare. Este adevărat că în fișa postului se precizează că pentru acest post este recomandat nivelul de studii superioare dar această mențiune dar această mențiune are caracter de orientare, de recomandare pentru departamentul de resurse umane la angajarea salariaților. Reclamanta, cât a fost salariata societății, a primit sume superioare pentru postul pe care-l ocupa. Din actele depuse la dosar se constată că lunar a primit sume superioare salariului de 8800 lei. În concluzie solicită admiterea recursului și să se desființeze capătul de cerere privind obligarea societății la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale pentru persoanele cu studii superioare.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea societății la plata către reclamantă a indemnizației de concediu pentru perioada 19 03 2008 - 16 03 2009, solicită respingerea acestuia. În recurs s-a depus adresă de la Bank prin care se dovedește că i-au fost virate în contul de card drepturile salariale cuvenite. Pentru toate aceste motive, expuse pe larg și în motivele de recurs, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat. pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței. Referitor la capătul de cerere privind obligarea recurentei la plata diferenței drepturilor salariale încasate și drepturilor salariale calculate pentru persoanele cu studii superioare. Apreciază soluția instanței de fond ca legală și temeinică. Reclamanta a fost angajată și a semnat o fișă a postului care prevedea la cap.IV, nivel de studii superioare, au fost solicitate calități specifice persoanelor cu studii superioare. Fișele postului au diferențe cu privire la specificațiile postului. Fișa 30 prevede studii medii și mai puține abilități, fișa 12,asumată de intimată prin semnarea listei de difuzare,prevede pentru exercitarea funcției, existența studiilor superioare neexistând și alternativa studiilor medii. Fișa 13 reprezintă o versiune ulterioară și a fost adusă la cunoștință reclamantei odată cu intrarea în vigoare.
Sunt susțineri nereale că reclamanta a primit mai mulți bani decât salariul minim pe economie. Diferența de salariu o reprezintă plata orelor suplimentare și nu faptul că a primit o salarizare superioară. suplimentare sunt evidențiate prin statele de plată.
Deasemeni, indemnizația de concediu este legală, societatea nu a făcut dovada achitării acesteia.
În replică, reprezentantul recurentei precizează că în fișa postului erau menționate atribuțiile pe care le avea și care nu necesitau studii superioare. În statele de plată nu sunt trecute ore suplimentare. Instanța de fond a constatat că nu a efectuat ore suplimentare, nu sunt evidențiate în statele de plată.
Apărătorul intimatei precizează că orele suplimentare sunt orele efectuate în cadrul serviciului de asistență rutieră care presupunea activitate noaptea, 24 de ore din 24, altele decât cele cuvenite. Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași cu nr-, reclamanta formulat contestație împotriva deciziei de concediere nr. 940/16.03.2009 emisă de "", a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței de drepturi salariale cuvenite conform contractului colectiv de muncă pe anii 2007 - 2010 și HG1507/2007 de la data angajării până la momentul emiterii deciziei de concediere, obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare, orelor de noapte, precum și a orelor lucrate în zilele de și la plata concediului de odihnă anual.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută, întrucât nu au fost respectate dispozițiile art. 74 lit. "d" Codul Muncii, în sensul că nu fost respectată procedura prevăzută de art. 64 Codul Muncii, iar decizia de concediere nu conține lista tuturor locurilor de muncă disponibile din unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru ocupa un loc de muncă.
Această condiție nu este considerată îndeplinită doar prin inserarea în cuprinsul deciziei a mențiunii ca în cadrul societății nu sunt posturi vacante specifice pregătirii sale profesionale.
Motivul concedierii invocat de pârâtă nu este real și serios în sensul celor prevăzute de art. 65 alin. 2 Codul Muncii, în realitate fost concediată nelegal întrucât nu i- fost comunicat faptul că postul de operator satisfacție client fost desființat.
De asemenea, apreciază că nelegala luarea acestei măsuri, raportat la dispozițiile art. 60 alin. 1 lit. "a" și art. 75 Codul Muncii. adus la cunoștința pârâtei în data de 15.03.2009 faptul că începând cu data de 17.03.2009 intervenit suspendarea de drept contractului individual de muncă, datorită incapacității temporare de muncă conform certificatului medical nr. - pentru o perioadă de 14 zile. Conform art. 60 alin. 1 lit. "a" "concedierea nu poate fi dispusă pe perioada incapacității temporare de muncă", iar conform art. 75 Codul Muncii "decizia de concediere produce efecte de la data comunicării" astfel încât concedierea este nelegală întrucât intervenit în perioada incapacității temporare de muncă.
Pârâta formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că, potrivit art. 64 coroborat cu art. 74 lit. "d" din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alt loc de muncă vacant în unitate, compatibil cu pregătirea profesională, dar numai în situația în care dispune de locuri vacante. 2 al art. 64 prevede că "în situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. 1 are obligația de solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale". Nedispunând de locuri de muncă vacante, solicitat agenției teritoriale de ocupare forței de muncă sprijinul în vederea redistribuirii salariatei, corespunzător pregătirii profesionale. Ca urmare acestui demers al societății Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă emis Invitație către d-na prin care aceasta era invitată la sediul Agenției pentru beneficia de măsurile active de prevenire și combatere șomajului.
Susține pârâta că suspendarea de drept contractului individual de muncă al salariatei a intervenit cu începere de la data de 18.03.2009, ulterior deciziei nr. 940, dată de la care salariata prezentat concedii medicale care atestă incapacitatea temporară de muncă, suspendare contractului individual de muncă operând în temeiul art. 50 lit. "b" din Codul Muncii. Totodată, având în vedere faptul că începând cu data de 16.03.2009 salariata beneficiat de preavizul de 20 de zile lucrătoare acordat de către societate, în temeiul art. 73 alin. 3 din Codul Muncii și termenul de preaviz fost suspendat în mod corespunzător, urmând ca după încetarea cauzei care determinat suspendarea de drept contractului individual de muncă termenul de preaviz să curgă în continuare.
Pârâta arată că fost angajată de către societate pe postul de operator serviciu clienți cu începere de la data de 19.03.2008. În fișa de post invocată de către reclamantă, la capitolul IV - " postului", se precizează că pentru acest post nivelul de studii îl reprezintă studiile superioare, dar această mențiune are un caracter de recomandare la angajarea salariaților și nu reprezintă o condiție esențială de pregătire pentru exercitarea funcției de operator serviciu clienți.
Se mai arată că, atât în perioada menționată de către reclamantă (martie - septembrie 2008), dar și ulterior acestei perioade, salariatei nu s- solicitat de către angajator efectuarea de ore suplimentare, aceasta desfășurându-și activitatea doar în timpul programului de lucru și în incinta societății, aspect atestat de fișele de pontaj și statele de plată ale societății.
beneficiat de 14 zile lucrătoare de concediu de odihnă în anul 2008, aferent perioadei de timp lucrate (martie - decembrie 2008). Astfel, salariata beneficiat de 2 zile lucrătoare de concediu în luna aprilie 2008, de 1 zi lucrătoare de concediu în luna mai, de 10 zile lucrătoare de concediu în luna august și de 1 zi lucrătoare de concediu în luna decembrie, așa cum rezultă din fișele de pontaj și statele de plată ale societății.
În lunile aprilie 2008, mai 2008, august 2008 și decembrie 2008, în conformitate cu prevederile art. 145 alin. 1 din Codul Muncii salariata beneficiat de indemnizație de concediu, așa cum rezultă din statele de plată aferente lunilor aprilie, mai, august și decembrie 2008.
Părțile au depus înscrisuri și au solicitat proba cu interogatoriu.
Prin sentința civilă nr. 1638 din 23.10.2009, Tribunalul Iașia respins excepția nulității absolute invocată de reclamantă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta ""
A obligat pârâta să- plătească reclamantei diferența dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate la salariul de bază prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 pentru persoanele cu studii superioare, diferență calculată pentru perioada 19.03.2008 - 16.03.2009.
A obligat pârâta să- plătească reclamantei indemnizația de concediu de odihnă cuvenit pentru perioada lucrată.
A respins cererile privind anularea deciziei nr. 940/16.03.2009 emisă de intimată, plata orelor suplimentare, orelor de noapte și orelor lucrate în zilele de legală.
A obligat pârâta să- plătească reclamantei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 940/16.03.2009, "" a dispus concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reclamantei, având funcția de operator serviciu clienți în temeiul art. 65 alin. 1 Codul Muncii.
În decizia contestată se menționează că încetarea contractului individual de muncă este determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din motive economice, că salariatei i se acordă un preaviz de 20 zile lucrătoare și că nu sunt locuri de muncă în cadrul unității corespunzător pregătirii profesionale angajatei concediate.
Prin urmare, decizia de concediere fost emisă cu respectarea prevederilor art. 74 (1) Codul Muncii, excepția nulității absolute invocată de reclamantă fiind neîntemeiată.
Se reține că la data emiterii deciziei de concediere, 16.03.2009, angajata nu era în concediu medical. Conform certificatelor medicale nr. -, -, - (filele 36 - 38 dosar), reclamanta fost în concediu pentru incapacitate temporară de muncă în perioadele 18.03.2009 - 30.04.2009 și 4.05.2009 - 17.05.2009, contractul său de muncă fiind suspendat în baza art. 50 Codul Muncii.
În această situație, în conformitate cu dispozițiile art. 73(3) Codul Muncii, termenul de preaviz acordat reclamantei fost suspendat.
Prin urmare, în speță nu se poate reține că avut loc concediere pe durata incapacității temporare de muncă.
Din înscrisurile depuse la filele 84 - 87 dosar, rezultă că în organigrama "" din 15.05.2009 la departamentul satisfacție clienți nu mai figurează postul operator satisfacție clienți.
Pentru motivele arătate, se va respinge cererea privind anularea deciziei nr. 940/16.03.2009.
În răspunsul la interogatoriu, pârâta a arătat că în contractul individual de muncă la felul muncii reclamanta este încadrată ca operator serviciu clienți, iar ulterior s- utilizat terminologia de asistent satisfacție clienți ca urmare revizuirii fișelor de post conform procedurilor, fiind vorba de același post căruia i s- schimbat doar titulatura.
Prin urmare, reclamanta ocupat postul de asistent satisfacție clienți, post cărei fișă fost depusă la filele 28 - 31 dosar. Analizând specificațiile postului, se reține că la studii se menționează studii superioare.
Unitatea nu făcut dovada că această mențiune are un caracter de recomandare, și nu o condiție esențială pentru exercitarea funcției, așa cum susținut prin întâmpinare.
Art. 40 din CCM 2007 - 2010 prevede coeficienții minimi de ierarhizare ce se aplică la salariul minim negociat pe unitate pentru diverse categorii de salariați printre care și personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare.
Pentru aceste considerente, cererea reclamantei privind plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate la salariul de bază prevăzut în CCM pe anii 2007 - 2010 pentru persoanele cu studii superioare este întemeiată urmând fi admisă.
În foile colective de prezență depuse la dosar, reclamanta figurează că efectuat zile de concediu de odihnă în luna aprilie 2008 (2 zile), mai 2008 (1 zi), august 2008 (10 zile), decembrie 2008 (1 zi).
Conform dispozițiilor art. 163 Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
În speță, se reține de către instanță că, pârâta, căreia îi revenea sarcina probei conform art. 287 Codul Muncii, nu făcut dovada achitării indemnizației de concediu de odihnă cuvenit reclamantei pentru perioada lucrată.
În ceea ce privește cererea privind plata orelor suplimentare, orelor de noapte și orelor lucrate în zilele de legală, instanța reține că în speță nu s- făcut dovada muncii prestate în afara duratei normale timpului de muncă, între orele 22,00 - 6,00 sau în zile de legală.
Mai mult, nu există dovezi din care să rezulte că angajatorul "" ar fi solicitat reclamantei să efectueze muncă suplimentară.
S-au aplicat și dispozițiile art. 276 Cod proc. civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta - SRL.
În motivarea recursului, neîncadrat în drept, se susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond cu privire la admiterea cererilor de plată a diferenței de drepturi salariale și a indemnizației de concediu este vădit netemeinică și dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, cu privire la primul capăt de cerere, se arată că, potrivit din România, postul ocupat de reclamantă nu impunea studii superioare, ci doar un nivel de studii medii și, eventual, cursuri de perfecționare și specializare, mențiunea din fișa de post invocată de reclamantă având doar un caracter de recomandare. De asemenea, în toată perioada 19.03.2008-16.03.2009, reclamanta a încasat drepturi salariale peste nivelul salariului minim pe economie ce se cuvine persoanelor care au absolvit studii superioare.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, se arată că dovada achitării indemnizației de concediu aferentă perioadei lucrate de către reclamantă o reprezintă adresa nr. 7932/17.11.2009 emisă de Bank România SA,bancă la care reclamanta avea deschis contul de card în care îi erau virate, lunar, drepturile salariale.
Recurenta a depus înscrisuri, în copie.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului, considerând că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurentă în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:
Conform art. 40 alin. 1 lit. d din CCM unic la nivel național pentru anii 2007-2010, pentru personalul încadrat pe "funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare", coeficientul minim de ierarhizare este 2.
Ordinul nr. 138/1995 privind aprobarea ocupațiilor din România definește noțiunea de "funcție" ca fiind activitatea desfășurată de o persoană într-o ierarhie funcțională de conducere sau de execuție. Același ordin prevede că ocupația unei persoane poate fi exercitată fie prin funcția, fie prin meseria acesteia.
Conform contractului individual de muncă încheiat de părți, intimata a fost angajată pe funcția de "operator serviciu clienți---conform ", însă, din răspunsurile recurentei la interogatoriu, rezultă că funcția prin care intimata și-a exercitat ocupația este cea de "asistent satisfacție clienți", corespunzătoare celei de "asistent în relații publice și comunicare"-poziția - în.
Or, ocupația de asistent în relații publice și comunicare face parte, conform clasificării ocupațiilor din România, din grupa majoră 3, subgrupa majoră 34, grupa minoră 342, grupa de bază 3429. Grupa majoră 3 cuprinde tehnicieni, maiștri și asimilați care sunt absolvenți ai învățământului liceal, postliceal și de maiștri. Așadar, intimata a fost încadrată pe o funcție pentru care, conform ocupațiilor din Romania, condiția de pregătire nu este cea de studii superiore. Pentru a stabili condiția de pregătire a funcției ocupate de intimată, prima instanță a avut în vedere un model de fișă a postului nr. 13, având poziția în -, elaborat, avizat și aprobat de recurentă în iunie 2007, deci anterior încheierii contractului individual de muncă al intimatei, în care se menționează studiile superioare ca nivel de studii. Însă, acest nivel de studii nu este menționat ca un element de identificare, ca o condiție de pregătire pentru ocuparea postului, ci ca una dintre "specificațiile postului", deci un element recomandabil, dar nu obligatoriu. Evident că recurenta a "preferat" să angajeze pe acest post, care nu presupune studiile superioare ca și condiție de pregătire, persoane care aveau aceste studii, dar care au acceptat, prin consimțământul exprimat la negocierea și încheierea contractului individual de muncă, atât exercitarea unei funcții pentru care condiția de pregătire nu este cea de studii superioare, cât și un anumit salariu lunar. Prin urmare, intimata, care a susținut că are studii superioare, dar nu a invocat și nici nu ar mai putea invoca nulitatea unor clauze din contractul său individual de muncă a cărei existență a încetat, clauze care ar stabili drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național, nu poate beneficia decât de drepturile salariale prevăzute în contractul individual de muncă.
Cu privire la indemnizația de concediu de odihnă, Curtea constată că, în perioada în care a fost salariata recurentei, potrivit fișelor de pontaj și statelor de plată, intimata a beneficiat de 14 zile lucrătoare de concediu de odihnă, astfel: 2 zile în luna aprilie 2008, 1 zi în luna mai 2008, 10 zile în luna august 2008, 1 zi în luna decembrie 2008. Această situație de fapt este reținută și de primă instanță, care, aplicând dispozițiile art. 163 și art. 287 Codul Muncii, a reținut și că recurenta nu a făcut dovada "achitării indemnizației de concediu".
Conform prevederilor art. 163 alin. 1 Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Pentru luna aprilie 2008, intimata a semnat statul de plată, iar pentru lunile mai, august și decembrie 2008 statele de plată nu sunt semnate de intimată, însă recurenta a depus adresa nr. 7932 din 17.11.2009 a BANK ROMÂNIA SA, care este un document justificativ ce demonstrează efectuarea plății drepturilor salariale, inclusiv a indemnizației de concediu de odihnă, prin virament lunar, în contul de card al intimatei.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin.2 și 3 Cod proc. civilă, se va admite recursul și se va modifica în parte sentința, în sensul că se vor respinge cererile privind plata diferențelor de drepturi salariale corespunzătoare studiilor superioare și a indemnizației de concediu. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - SRL, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1638 din 23 10 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge capetele de cerere vizând diferențele salariale corespunzătoare studiilor superioare și indemnizația de concediu aferentă perioadei 19 03 2008 - 16 03 2009 formulată de.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /
2 ex./17 02 2010
Tribunal I -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Daniela
| ← Conflict de muncă. Decizia 1133/2008. Curtea de Apel Timisoara | Contestație decizie de concediere. Decizia 828/2010. Curtea de... → |
|---|
