Contestație decizie de concediere. Decizia 828/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 7065/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 828R
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurentul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI împotriva sentinței civile nr.6777 din 02.11.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - contestație decizie de concediere.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 08.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților de a formula și depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 15.02.2010, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberand asupra supra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6777 din data de 02.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către contestatorul, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Guvernului, s-a dispus anularea Ordinului nr. 333/09.03.2009 și a fost obligat intimatul să procedeze la reintegrarea contestatorului în funcția deținută anterior concedierii.
Prin aceeași sentință a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii și până la data reintegrării, a fost respinsă cererea având ca obiect acordarea daunelor morale și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, potrivit contractului individual de muncă nr.44/20.03.2006, contestatorul a ocupat funcția de consilier în cadrul Cancelariei Primului Ministru.
La data de 09.03.2009, Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr.333 conform căruia, de la data comunicării, i s-a acordat reclamantului preavizul de 15 zile lucrătoare la finalul căruia avea să se producă încetarea raportului de muncă născut între părți.
Fundamentarea actului contestat in prezenta cauza s-a realizat pe art.VIII din OUG nr.17/2009 privind desființarea Cancelariei Primului-Ministru, pe faptul că după preluarea personalului fostei Cancelarii a Primului-Ministru s-a completat numărul maxim de posturi aprobat pentru si pe dispozițiile art.65, 73 alin.1 din Codul muncii si art. 5 alin. 4 din HG nr.405/2007.
Astfel, art.65 din Codul muncii care a reprezentat unul dintre temeiurile de drept ale încetării raporturilor de serviciu ale partilor, definește noțiunea concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului si condiționează legalitatea si temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de munca de caracterul real, efectiv si serios al desființării locului de munca respectiv.
Acestei caracterizări a desființării locului de munca ocupat de salariat i se circumscrie cerința ca locul de munca sa fie suprimat din structura angajatorului iar nu păstrat in organigrama acestuia sub o alta denumire, sa fie impusa de dificultăți reale de menținere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcția respectiva s-a înființat si sa fie imposibila menținerea postului fără pagube pentru angajator.
S-a constatat că prin OUG nr.17/2009 s-a desființat Cancelaria Primului Ministru și s-a înființat Secretariatul General al Guvernului, iar conform art. VIII alin.1 personalul Cancelariei Primului-Ministru, în limita atribuțiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului și aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuții corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea, iar conform alin.2 pentru personalul Cancelariei Primului-Ministru care nu se încadrează în prevederile alin.1 se aplică dispozițiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu.
S-a ținut seama că o prima concluzie care se degaja din textul menționat este aceea ca desființarea postului de consilier ocupat de către reclamant in cadrul Cancelariei Primului Ministru nu a fost efectiva deoarece daca noul organism înființat a preluat toate reprezentările si competentele legale ale celui vechi, înseamnă ca ceea ce s-a întâmplat in realitate a fost numai redenumirea unui sistem. De altfel, atribuțiile principale ale celor doua structuri sunt cvasiidentice, așa cum se desprinde din textele art. VIII din OUG nr.17/2009. În aceste condiții, nici celelalte caracteristici ale unei legale si temeinice concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului legate de dificultățile de menținere a postului si crearea unei pagube pentru angajator nu sunt îndeplinite, nefiind vorba despre adoptarea unei masuri administrative bazate pe rațiuni de optimizare si eficientizare a activității ce excede controlului judecătoresc așa cum a susținut pârâta.
S-a menționat că, fiind vorba de un număr mare de persoane care au fost concediate, pot fi incidente dispozițiile art.68 privind concedierea colectivă. Este evident că intimata nu a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 69, iar notificarea la care face referire art. 70 se trimite la ITM înainte de a lua decizia concedierii colective.
Referitor la acordarea daunelor morale, dincolo de faptul că reclamantul nu a motivat care a fost prejudiciul moral suferit si modul in care a cuantificat întinderea acestuia, instanța, in baza art.329 alin. 3 din Cocul de procedura civila, are in vedere Decizia nr. 40/2007 data in interesul legii de către înalta Curte de Casație si Justiție, prin care s-a stabilit ca in cazul litigiilor de munca privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaților numai in cazul in care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprind clauze exprese in acest sens. Pe de altă parte, contestatorul nu a făcut dovada întrunirii condițiilor art.998 și art.999 civil, singurul temei pentru acordarea daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimatul Secretariatul General al Guvernului, inregistrat pe rolul Curtii de Apel B la data de 18.12.2009 sub nr- (Număr în format vechi 7065/2009), solicitand sa se dispuna casarea hotararii si respingerea actiunii.
În motivare, recurentul arăta că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cpc.
Ordinul atacat este temeinic și legal și reprezintă punerea în executare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2009 privind desființarea Cancelariei Primului - Ministru și stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, normă specială care reglementează primar organizarea și funcționarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, și care reprezintă un act juridic cu putere de lege, cu forță juridică egală Legii nr.53/2003 - Codului muncii, de la care derogă și care până în prezent nu a fost contestat, fiind în vigoare. Prin urmare, deși cadrul procesual stabilit de intimatul-reclamant, potrivit principiului disponibilității, se circumscrie dreptului comun, instanța de fond trebuia să se raporteze la reglementările cu caracter special impuse de Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr.17/2009.
Precizeaza recurentul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.17/2009 nu cuprinde nicio dispoziție în sensul înființării Secretariatului General al Guvernului, structură ce ar fi luat locul Cancelariei Primului-Ministru. Secretariatul General al Guvernului este autoritate publică cu personalitate juridică care, la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2009, era deja înființată și funcționa conform prevederilor art.22 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, precum și a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului.
Astfel, nu pot fi luate în considerare nici concluziile la care prima instanta ajunge în ceea ce privește măsurile luate prin respectivul act normativ, și anume constatările că: "ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost numai redenumirea unui sistem", sau că "nici celelalte caracteristici ale unei legale temeinice concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului legate de dificultățile de menținere a postului și crearea unei pagube pentru angajator nu sunt îndeplinite ".
Instanța nu era abilitată să analizeze temeinicia măsurii desființării Cancelariei Primului-Ministru, respectiv dacă a avut la bază cauze reale și serioase. De asemenea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.17/2009 dispune în sensul că "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Cancelaria Primului-Ministru, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se desființează" (art.VII), în locul ei nefiind înființată o nouă structură care, sub o altă denumire, să preia toate atribuțiile vechii structuri ce a fost desființată.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2009 prevede că anumite atribuții ale fostei structuri vor fi preluate de Secretariatul General al Guvernului (autoritate publică deja existentă), dispunând și preluarea unei părți a personalului, dar numai în limita numărului de posturi aprobate pentru și aparatul de lucru al primului-ministru. Această limită a fost stabilită, astfel cum am menționat, prin Decizia primului-ministru nr.306/09.03.2009 pentru aprobarea structurii organizatorice și a numărului maxim de posturi ale Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.147 din 9 martie 2009.
Prin emiterea ordinului contestat Secretariatul General al Guvernului a respectat obligația impusă de lege, în caz contrar încălcându-se prevederile imperative ale acesteia.
Așadar, având în vedere că ordinul supus anulării este emis în temeiul și în aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2009, deci act juridic subsecvent legii, analiza elementelor sale de legalitate trebuia raportată în principal la această ordonanță, ca lege specială, și doar în subsidiar la acele dispoziții ale Codului muncii, norma generală, care nu contravin noilor reglementări stabilite prin actul normativ mai sus menționat.
Aprecierea ca nelegală a emiterii acestui act are efectul contestării legii în temeiul căreia a fost adoptat acesta, procedură pentru care instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei nu avea competență (o astfel de procedură fiind reglementată prin dispoziții speciale - Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată).
Considerentele hotărârii instanței de fond prin care s-a constatat nelegalitatea Ordinului nr.333/09.03.2009 sunt formulate prin raportare exclusivă la prevederile Legii nr.53/2003, și nu la cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2009, principalul temei de drept al emiterii acestui act.
Având în vedere că între Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2009 și actul atacat există o legătură cauză - efect, este evident că soluția de admitere a acțiunii contestatorului este de natură să modifice prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.17/2009, situație juridică pentru care instanța nu avea competența materială.
Dispunându-se anularea ordinului, restabilirea situației anterioare și reintegrarea în funcția deținută s-a procedat la modificarea implicită a Deciziei primului-ministru nr.306/09.03.2009 pentru aprobarea structurii organizatorice și a numărului maxim de posturi ale Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.147 din 9 martie 2009, or acest fapt nu era permis decât în condițiile stabilite de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, modificată și completată.
Arata recurentul că nu se poate invoca în speță măsura concedierii colective în condițiile în care, în fapt, Cancelaria Primului - Ministru, autoritate cu personalitate juridică, s-a desființat si nicidecum nu și-a redus numărul de posturi. Așadar, în speță, nu s-a dispus o reorganizare a Cancelariei Primului -Ministru, în accepțiunea conferită noțiunii de legea comună, ci o desființare a acestei structuri.
Prin urmare, deși instanța de fond face referire la acest aspect, nu are relevanță în cauză numărul de posturi din cadrul Secretariatului General al Guvernului, întrucât nu această autoritate a fost supusă reorganizării prin desființare, ci Cancelaria Primului - Ministru.
Intre desființare și reorganizare există diferențe, mai ales cu privire la efectele juridice produse.
Astfel, desființarea unei structuri are efectul încetării de drept, definitive, a rolului său, cu efectul lichidării activității pentru care a fost constituită, în timp ce reorganizarea semnifică păstrarea/conservarea aceleiași activități în cadrul legal aplicabil, cu caracteristici specifice, vizând înlăturarea condițiilor ce au determinat instituirea unei astfel de măsuri (ce poate fi temporară).
In speță, nefîind vorba despre o concediere dispusă de angajator în temeiul unei proceduri clasice de reorganizare, este evident că nu se impunea respectarea prevederilor art.69 - 712 Codul muncii. Cu toate acestea, Secretariatul General al Guvernului a întreprins demersurile prevăzute de lege, în scopul protejării disponibilizaților, solicitând Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă B, prin adresa nr.20/4198/DNA/26.03.2009, lista locurilor vacante, precum și cu alte autorități ale administrației publice centrale.
Mai arata recurentul ca dispozițiile Codului muncii referitoare la concedierea colectivă nu au condus la abrogarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective. Prin dispozițiile art.l din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/1999, modificată și completată, se stabilește ca măsurile de protecție socială prevăzute la alin.(l) nu se aplică salariaților încadrați în aparatul propriu și în serviciile publice descentralizate ale administrației publice centrale și locale.
De asemenea, precizeaza recurentul ca la nivelul Uniunii Europene există mai multe directive privind informarea și consultarea salariaților, în special în contextul restructurării societăților. Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective prevăde ca nu se aplică în cazul lucrătorilor din administrația publică sau din instituțiile de drept public (sau, în statele membre în care acest concept nu este cunoscut, de organisme echivalente).
In drept, recursul se intemeiaza pe dispozitiile art. 304 pct 9 Cpc, art. 3041Cpc.
Solicita recurentul judecata in lipsa conform art. 242 alin 2 Cpc.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin Ordinul nr. 333/9.03.2009 emis de Secretariatul General al Guvernului s-a dispus incetarea contractului individual de munca al intimatului, fiind avute in vedere dispozitiile art. VIII din OUG nr. 17/2009, faptul ca atributiile compartimentului in care se regasea postul nu au fost transferate la Secretariatul General al Guvernului, dispozitiile art. 65 si 73 alin 1 din Codul muncii. S-a mai precizat ca salariatul a beneficiat de un preaviz de 15 zile lucratoare.
Potrivit art. VII si art. VIII din OUG nr. 17/2009 "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Cancelaria Primului-Ministru, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, se desființează.
Personalul Cancelariei Primului-Ministru, în limita atribuțiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului și aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuții corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.
Pentru personalul Cancelariei Primului-Ministru care nu se încadrează în prevederile alin. (1) se aplică dispozițiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu".
OUG nr. 17/2009 a avut ca efect desfiintarea unei intregi structuri din aparatul Guvernului, cu consecinta preluarii unei parti a personalului la Secretariatul General al Guvernului, structura infiintata anterior, in limita atributiilor transferate si a numarului de locuri aprobat prin Decizia Primului-ministru.
Aprecierea legalitatii si temeinciei desfiintarii locului de munca al intimatului, indeosebi stabilirea caracterului real si serios al cauzei acestei desfiintari, precum si caracterul sau efectiv, nu poate fi realizata fara a tine seama de specificul structurii in cadrul careia a prestat munca intimatul, a carei organizare este reglementata prin acte normative, in speta Cancelaria Primului-ministru. Normele Codului muncii, ce au un caracter general, sunt aplicabile si in situatii speciale, dar in masura in care sunt compatibile cu dispozitiile specifice referitoare la organizarea structurii respective.
In cauza, este vorba de desfiintarea unei structuri a administratiei publice, dispusa printr-un act normativ, ceea ce influenteaza chiar esenta masurii de incetare a raporturilor de munca. Intrucat desfiintarea Cancelariei este dispusa in regim de drept public, aprecierea asupra oportunitatii desfiintarii este efectuata prin insusi actul normativ adoptat in acest sens, respectiv OUG nr. 17/2009, dupa cum si infiintarea Cancelariei sau stabilirea structurii ei au fost stabilite prin acte de aceeasi natura, obligatorii pentru destinarii lor.
Din acest punct de vedere, constatam ca prima instanta, raportandu-se strict la cerintele Codului muncii, a facut o interpretare si aplicare eronate a normelor legale incidente ce au stat la baza desfiintarii locului de munca al intimatului.
Astfel, prima instanta a retinut ca desfiintarii Cancelariei Primului-ministru i-a corespuns infiintarea Secretariatului General al Guvernului, iar postul intimatului a fost reinfiintat sub o alta denumire. Or, OUG nr. 17/2009 nu contine vreo dispozitie referitoare la infiintarea Secretariatului General al Guvernului, aceasta structura existand deja la data intrarii in vigoare a acestui act normativ. Ceea ce a prevazut OUG nr. 17/2009 a fost preluarea unei parti de personal in anumite conditii.
Concluzia la care a ajuns tribunalul ca postul ocupat de intimat a fost reinfiintat sub alta denumire nu este sustinuta pe nicio proba a dosarului si nici nu ar fi fost posibil in conditiile in care Cancelaria primului-ministru a fost desfiintata.
Desfiintarea locului de munca al intimatului a avut o cauza reala si serioasa, reprezentata de desfiintarea structurii din care facea parte prin act normativ. Prima instanta a apreciat ca masura organizatorica nu este bazata pe ratiuni de eficientizare a activitatii, fara a avea in vedere ca la baza desfiintarii Cancelariei a stat OUG nr. 17/2009 asa incat aprecierile sale vizeaza insesi temeiurile adoptarii acest act normativ. Or, aceasta echivaleaza cu verificarea oportunitatii adoptarii OUG nr. 17/2009, ceea ce nu ar fi admisibil in acest cadru procesual.
De asemenea, consideram intemeiate si criticile recurentei privind aplicabilitatea dispozitiilor art. 68 si urm. din Codul muncii. In legatura cu acest aspect, Curtea constata ca prima instanta a retinut ca ar putea fi aplicabile prevederile referitoare la concedieri colective, desi aprecierile sale nu fundamenteaza pe vreo proba, ci pe simple presupuneri., trebuie avuta in vedere si specificitatea situatiei, si anume faptul ca a fost desfiintata Cancelaria primului-ministru, iar aceasta a fost dispusa prin act normativ. Astfel incat premisele ce au stat la baza reglementarii procedurii concedierilor colective nu se mai regasesc. Recurentul avea obligatia aducerii la indeplinire a prevederilor OUG nr. 17/2009 independent de rezultatul negocierilor cu reprezentantii salariatilor si de raspunsul altor autoritati cu competente in materie de relatii de munca, spre deosebire de un alt angajator care poate decide si aprecia daca si in se masura este necesara disponibilizarea unor salariati.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul si va modifica in parte sentinta atacata in sensul respingerii in tot a contestatiei, ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI împotriva sentinței civile nr.6777 din 02.11.2009 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Modifica in parte sentinta atacata in sensul ca respinge in tot contestatia, ca nefondata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
12.03.2010
Jud. fond:;
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Daniela Georgeta Enache
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 103/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 593/2009. Curtea de... → |
|---|
