Contestație decizie de concediere. Decizia 1031/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(6831/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1031/
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată ADMINISTRAȚIA LACURI, ȘI AGREMENT, împotriva sentinței civile nr.6202 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33075/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - contestație decizie concediere.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 18.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 25.02.2010, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6202/13.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes; a admis acțiunea formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Administrația Lacuri, și Agrement B; a anulat decizia nr.364/26.06.2009 emisă de aceasta și a obligat pârâta la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul luxel a fost angajat în cadrul pârâtei Administrația Lacuri, și Agrement B în funcția de contabil șef începând cu data de 26.07.2004, în baza contractului individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 1388/16.08.2004.
Prin Decizia nr.364/26.06.2009, conducerea instituției angajatoare a hotărât suspendarea contractului individual de muncă al salariatului luxel în temeiul art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, începând cu data comunicării deciziei, respectiv cu 26.06.2009, până la data încetării cauzei care a justificat suspendarea contractului individual de muncă, mai exact până la data soluționării definitive de către organele și instanțele competente a cauzei penale ce face obiectul plângerii penale înregistrate sub nr. 14140/18.06.2009 la Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Investigare a fraudelor.
Tribunalul a constatat că potrivit certificatelor de concediu medical depuse la dosarul cauzei, contestatorul se afla în incapacitate temporară de muncă începând cu data de 26.06.2009.
Pârâta a invocat excepția de ordine publică a lipsei de interes a reclamantului în ceea ce privește promovarea unei cereri având ca obiect anularea deciziei nr.364/26.06.2009.
Având în vedere prevederile art.137 Cod procedură civilă, Tribunalul a analizat cu prioritate excepția invocată, pe care a respins-o pentru următoarele motive:
Una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile rezidă în existența unui interes adică a unui folos practic pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
În mod obișnuit interesul este material, patrimonial sau moral.
Instanța de fond a apreciat că, în speță, interesul reclamantului de a promova acțiunea este de ordin moral și se justifică având în vedere că, deși angajatorului pârât i-a fost adusă la cunoștință starea de incapacitate temporară de muncă intervenită cu data de 26.06.2009 și atestată prin certificatul de concediu medical seria - nr. -, în mod abuziv acesta a procedat la emiterea Deciziei nr.364/26.06.2009 de suspendare a contractului individual de muncă în baza art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii începând cu aceeași dată,respectiv cu 26.06.2009.
practic urmărit de către reclamant la data introducerii acțiunii cât și pe parcursul procesului este unul moral și se justifică, acesta fiind vătămat în drepturile sale de abuzul săvârșit de angajator.
Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut următoarele:
În derularea unui contract de muncă, ca de altfel în genere, pot interveni incidente de executare, altele decât cele care atrag încetarea contractului, condiții în care apar premisele suspendării efectelor sale. Codul muncii prevede limitativ condițiile și cazurile suspendării contractelor de muncă.
Astfel, suspendarea poate fi de drept, unilaterală și de comun acord. Principalul efect al suspendării, în orice modalitate a sa, expres reglementat, este suspendarea prestării muncii, corelativ cu suspendarea plății salariului, cu excepția unor situații expres reglementate de lege sau de părți prin contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă.
În speță, prima instanță a reținut că există o suspendare a contractului de muncă al reclamantului din inițiativa angajatorului, în temeiul dispozițiilor art.52 alin.1 lit.c din Codul Muncii - formularea unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului reclamant - concretizată prin emiterea deciziei nr.364/26.06.2009 - decizie contestată în cauză și o suspendare de drept a aceluiași contract de muncă în temeiul dispozițiilor art.50 lit.b din Codul Muncii pentru incapacitate temporară de muncă certificată prin concediul medical acordat în condițiile legii.
Ambele suspendări au operat începând cu data de 26.06.2009.
În aceste condiții, deși ambele cauze au constituit suportul suspendării contractului individual de muncă, prevalează cauza de suspendare de drept, aplicându-se prioritar, întrucât efectele acesteia operează ex lege, în mod automat, independent de manifestarea de voință a uneia din părțile contractante.
Nu are relevanță că, ulterior, la data de 27.07.2009 reclamantul a solicitat angajatorului aprobarea întocmirii dosarului pentru pensionare pe caz de boală, cererea fiind înregistrată sub nr.5554/27.07.2009 și că decizia contestată urma să își producă efectele după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă numai în condițiile în care casa teritorială de pensii ar fi respins prin decizie cererea de pensionare pentru invaliditate a salariatului luxel.
Având în vedere că suspendarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului a avut o cauză preexitentă celei care a determinat suspendarea de drept, plângerea penală fiind înregistrată la sediul IGPR la data de 18.06.2009 sub nr.14140, pârâta avea obligația, potrivit principiului simetriei actelor juridice, să revoce măsura dispusă prin decizia nr.364/26.06.2009, la momentul intervenirii cauzei care a determinat suspendarea de drept 26.06.2009, prin manifestarea de voință în același mod prin care s-a dispus măsura contestată și anume: emiterea unei dispoziții exprese care să anuleze măsura dispusă prin decizia contestată și care să fie comunicată persoanei interesate.
Tribunalul a reținut că, deși a avut cunoștință de incidența dispozițiilor art.50 lit. b din Codul Muncii în derularea raporturilor de muncă dintre părți, pârâta nu a procedat, pentru restabilirea legalității, la revocarea unilaterală a măsurii dispuse prin decizia nr.364/26.06.2009, fiind în drept să emită o nouă decizie doar după încetarea temeiului respectiv.
Măsura suspendării facultative aplicate peste măsura suspendării de drept a contractului este nelegală, deoarece scopul suspendării este interzicerea temporară ca salariatul să-și exercite funcția și ca atare să producă alte pagube unității, pe perioada suspendării necuvenindu-i-se salariul, scop care nu putea fi atins atâta vreme cât contractul era deja suspendat.
Pentru considerentele reținute anterior, instanța de fond a anulat decizia nr.364/26.06.2009 emisă de pârâta Administrația Lacuri, și Agrement B și în baza art.274 alin. (1) din Codul d e Procedură Civilă a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Administrația Lacuri, și Agrement B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, recurenta susține, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că, n speță, hotărârea pronunțata de instanța de fond nu cuprinde elementele de natură să motiveze in fapt si in drept admiterea acțiunii formulate de către dl. luxel și anularea deciziei contestate. Astfel, prin dispozitivul sentinței pronunțate, instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr.364/26.06.2009, fără însă a menționa în considerentele hotărârii motivele care au condus la aceasta soluție.
Instanța de fond nu a arătat efectiv în ce a constat neregularitatea susceptibilă să determine anularea deciziei deduse judecății, mai exact care este cauza de nulitate relativă reținută pentru a se putea aprecia că actul dedus judecații este lovit de nulitate.
Hotărârea pronunțata de instanța de fond este recurabilă și prin prisma faptului că aceasta cuprinde motive contradictorii.
n acest sens, se reține contradicția existentă între considerentele sentinței. Inițial, prima instanță a reținut faptul ca "ambele suspendări - suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului din inițiavitiva angajatorului, in temeiul dispozițiilor art.52 alin.(1) lit. c) din Codul muncii, respectiv formularea unei plângeri penale de către angajator împotriva salariatului - și suspendarea de drept a aceluiași contract de muncă, în temeiul dispozițiilor art.50 lit.b) din Codul muncii, pentru incapacitate temporară de muncă, certificată prin concediul medical acordat în condițiile legii, au operat începând cu data de 26.06.2009."
În pofida acestei constatări, în continuare, instanța de fond a admis ideea că suspendarea contractului individual de muncă al salariatului a intervenit anterior survenirii cauzei care a determinat suspendarea de drept a aceluiași contract individual de muncă, respectiv incapacitatea temporară de muncă a contestatorului: "pârâta avea obligația ca la momentul intervenirii cauzei care a determinat suspendarea de drept, să revoce măsura dispusă prin Decizia nr. 364/26.06.2009".
Concluzia inadvertențelor vădite existente între considerentele sentinței derivă din faptul că pe de o parte, instanța de fond a apreciat că ambele suspendări ale contractului individual de munca au operat începând cu data de 26.06.2009, însă pe de altă parte, aceeași instanță a reținut în mod corect succesiunea evenimentelor, cauza de suspendare de drept a contractului individual de muncă fiind situată în timp ulterior intervenției cauzei de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Mai mult decât atât, deși instanța de fond a considerat că, potrivit principiului simetriei actelor juridice, "pârâta avea obligația ca la momentul intervenirii cauzei care a determinat suspendarea de drept, sa revoce măsura dispusă prin Decizia nr.364/26.06.2009", prin dispozitivul sentinței pronunțate, aceasta a dispus anularea deciziei deduse judecății. Concret, instanța de fond a oscilat - în ceea ce privește calificarea cauzei de ineficacitate aplicabile Deciziei nr.364/26.06.2009 - între diferite modalități de reglementare a acestei situații, care sunt de natură să creeze confuzie.
Caracterul contradictoriu al motivelor expuse în considerentele hotărârii este reliefat și de împrejurarea că instanța de fond a înțeles să dea câștig de cauză reclamantului, prin admiterea contestației formulate de acesta, în pofida faptului că probele depuse la dosarul cauzei stabilesc succesiunea reală în timp a evenimentelor.
Se arată totodată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ori, dispozițiile art.261 alin. (1) pct.5 Cod pr.civilă instituie obligația instanței de a indica în cuprinsul hotărârii pronunțate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, motivarea în drept.
Motivarea în drept implică identificarea și nominalizarea textelor legale incidente, raportat la situația de fapt, instanța fiind ținută să justifice rațiunile care au determinat-o să aplice o anumită normă de drept sau să-i dea o anumită interpretare.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a dispus anularea Deciziei nr. 364/26.06.2009, fără însă a motiva în drept această soluție.
În consecință, sentința pronunțată este lipsită de temei legal, întrucât din modul in care aceasta a fost redactată, nu poate fi stabilită aplicarea corectă a legii.
n absența menționării motivelor de drept care i-au format convingerea, instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art.261 alin.(1) pct.5 Cod pr.civilă, situație care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
De asemenea, pretinde recurenta, instanța de fond a realizat o greșită interpretare și aplicare a legii, pronunțând o soluție nelegală și netemeinică.
Concret, s-a reținut în mod eronat faptul că "pârâta avea obligația, potrivit principiului simetriei actelor juridice, să revoce măsura dispusă prin Decizia nr.364/26.06.2009, la momentul intervenirii cauzei care a determinat suspendarea de drept, prin manifestarea de voința în același mod prin care s-a dispus măsura contestată, și anume emiterea unei dispoziții exprese, care să anuleze măsura dispusă prin decizia contestată și care să fie comunicată persoanei interesate."
Aprecierea instanței de fond apare ca fiind fundamental eronată, în condițiile inexistentei unei reglementari legale care să consacre în mod expres obligativitatea revocării actului emis, ca urmare a intervenției ulterior emiterii actului unilateral a unei cauze de suspendare de drept a contractului individual de muncă.
În plus, revocarea sau retractarea implică posibilitatea de a reveni asupra consimțământului exprimat la încheierea unui act juridic valabil, legal.
Pe de altă parte, revocarea constituie un drept, iar nicidecum o obligație, de vreme ce nu se poate identifica în speță vreo normă de drept pozitiv care să instituie în sarcina angajatorului obligația de a revoca un act unilateral valabil emis, afectat însă ulterior de o cauză de ineficacitate independentă de voința sa (suspendarea de drept a contractului individual de muncă și încetarea de drept a contractului individual de muncă).
În speță, în măsura in care pârâta ar fi decis emiterea unei noi decizii, care să aibă ca efect revocarea deciziei anterioare, actul unilateral respectiv ar fi reprezentat o modalitate de exercitare a acestui drept potestativ.
Cauza de ineficacitate a actului juridic, revocarea se grefează pe existența unui act valabil încheiat. Nu trebuie omis faptul că revocarea presupune incidența unor cauze ulterioare încheierii actului juridic.
Având în vedere aceste aspecte, în mod categoric nu poate fi pusă în discuție în cauză revocarea de către pârâtă a deciziei emise.
Mai mult decât atât, instanța de fond a considerat în mod greșit că pârâta ar fi trebuit să emită o decizie, care să aibă ca efect "anularea măsurii" dispusă prin decizia anterioară.
Sentința civila nr.6202 din data de 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a -a conflicte de muncă și asigurări sociale conține în motivarea sa atât argumente în favoarea validității actului dedus judecății (Decizia Directorului Administrației Lacuri, și Agrement nr.364/26.06.2009), cât și considerente care sugerează faptul că instanța de fond ar fi identificat o cauză de nulitate a actului analizat (fără însă a indica în concret această cauză).
Astfel, anularea unui act juridic intervine în măsura în care la încheierea acestuia au fost nesocotite norme care ocrotesc interese particulare.
Decizia dedusă judecății îndeplinea la momentul emiterii toate condițiile de validitate impuse pentru existența sa valabilă, motiv pentru care nu poate interveni sancțiunea nulității.
Analizând situația de fapt prin prisma cauzelor de nulitate relativa, se poate observa ca intervenția cauzei de suspendare de drept a contractului individual de munca (incapacitatea temporara de munca) nu poate fi reținută drept o cauză de nulitate relativă, de natură să atragă anularea deciziei deduse judecății.
În plus, nulitatea este un motiv de ineficacitate a actului juridic, a cărei cauză trebuie să preexiste sau să fie concomitentă cu încheierea/emiterea - (în cazul actelor unilaterale) - actului juridic respectiv (cauze contemporane încheierii acestuia).
În speță, este cert faptul că momentul la care a intervenit cauza de suspendare de drept a contractului individual de muncă este situat în timp ulterior emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului.
Intervenția cauzei de suspendare de drept a contractului individual de muncă a atras lipsirea de efecte a deciziei de suspendare a contractului individual de muncă emise din inițiativa angajatorului, însă acest fapt nu este de natură să antreneze sancțiunea nulității.
În concluzie, în speță nu există nici o cauză de nulitate, întrucât concediul pentru incapacitate temporară de muncă constituie o împrejurare care a survenit ulterior emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al salariatului din inițiativa angajatorului.
Ignorând apărările formulate de pârâtă, instanța de fond a apreciat în mod greșit că la momentul emiterii deciziei deduse judecații, pârâta avea cunoștința de intervenția cauzei de suspendare de drept a contractului individual de muncă, respectiv incapacitatea temporară de muncă a salariatului.
În realitate însă, decizia de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului a fost emisă anterior apariției cauzei de suspendare de drept a aceluiași contract (concediul pentru incapacitate temporară de muncă).
Cauza de suspendare de drept a intervenit independent de voința emitentului deciziei, împrejurare care exclude culpa pârâtei, acesteia neputându-i fi imputată cunoașterea cauzei de suspendare de drept.
Suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului constituie o măsură legală, destinată să asigure protecția unității față de pericolul continuării activității ilicite, care implica totodată exercitarea unui drept de opțiune al angajatorului.
În condițiile in care măsura suspendării contractului de muncă a fost dispusă anterior survenirii cauzei de suspendare de drept, nu se poate considera că pârâta a acționat cu rea-credință.
Mai mult, concediul pentru incapacitate temporară de muncă are semnificația unei situații de forță majoră, prin raportare la existența unui eveniment de fapt imprevizibil și care nu poate fi înlăturat, de natură să împiedice în mod obiectiv producerea efectelor deciziei de suspendare deduse judecății in fond.
De asemenea, se arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit și prevederile legale referitoare la dreptul la apărare, nesocotind atât prevederile art.24 din Constituția României, dar mai ales, prevederile art.6 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil (incluzând dreptul la apărare), prin aceea că s-a pronunțat asupra fondului cauzei, în condițiile în care a respins probele solicitate de către reprezentantul Administrației Lacuri, și Agrement B (proba cu înscrisul ce atesta începerea urmăririi penale împotriva d-lui luxel și proba cu interogatoriul reclamantului).
Referitor la excepția de ordine publică a lipsei de interes a reclamantului în ceea ce privește promovarea unei cereri având ca obiect anularea Deciziei nr.364/26.06.2009, onsideră recurenta că instanța de fond a dispus in mod eronat respingerea acesteia ca neîntemeiată, motivat de interesul de ordin moral al reclamantului de a promova acțiunea.
Condiție de exercițiu a acțiunii civile, interesul vizează "rezultatul pe care părțile îl urmăresc in proces, avantajul judiciar pe care fiecare speră să-l obțină în favoarea sa, avantaj care poate fi - este adevărat - material sau moral."
În măsura în care promovarea unei forme procedurale nu asigura nici un folos celui care a recurs la ea, aceasta este lipsită de interes.
Instanța de fond a apreciat că folosul practic urmărit de către reclamant la data introducerii acțiunii, cât și pe parcursul procesului, este unul moral și se justifică, acesta fiind vătămat în drepturile sale prin abuzul săvârșit de angajator.
Or, în speță, este esențial ca interesul să fie apreciat in funcție de obiectul acțiunii: de anulare a măsurii suspendării, care deși are natura unei acțiuni nepatrimoniale, e grefată însă pe o componentă pregnant patrimonială, decurgând din caracterul de contract sinalagmatic, cu titlu oneros al contractului individual de muncă din natură profund patrimoniala a raportului juridic dedus judecății.
Față de acest aspect, așa-zisul "interes moral" al d-lui luxel, reținut de instanța de fond, nu se justifică, întrucât nu poate fi pusă în discuție chestiunea interesului moral, în condițiile în care contestația formulată de acesta a avut ca obiect anularea unei măsuri de suspendare a contractului individual de muncă, contract cu conținut patrimonial. Cu privire la așa-zisul "folos practic moral" al d-lui luxel, reținut de instanța de fond ca fiind justificat, pe motiv că acesta ar fi fost "vătămat în drepturile sale prin abuzul săvârșit de angajator", se impune subliniat faptul că în speță, nu a fost probat in nici un fel pretinsul comportament abuziv al angajatorului, care să aibă ca efect vătămarea drepturilor salariatului, motiv pentru care susținerile instanței de fond apar ca lipsite de orice suport real.
Raportat la aspectele expuse mai sus, pârâtei nu-i poate fi imputată o conduită abuzivă, concretizată în emiterea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al d-lui luxel din inițiativa angajatorului.
Ca atare, în absenta dovedirii unui prejudiciu și mai ales a relei-credințe a angajatorului, pretinsa vătămare a drepturilor d-lui luxel este excesivă și lipsită de relevanță juridică, cu atât mai mult cu cât începerea urmăririi penale împotriva salariatului luxel este de natură să probeze buna-credință a angajatorului care a urmărit protejarea instituției publice și a patrimoniului acesteia, iar nu prejudicierea reclamantului-recurent.
Instanța de fond nu a avut în vedere la momentul soluționării prezentei cauze, o probă esențială administrată de pârâta, respectiv lista de pontaj pe luna iunie 2009 din cadrul Administrației Lacuri, și Agrement B, din care reiese că dl. luxel a fost prezent la serviciu in data de 26.06.2009 (data la care acesta pretinde că se afla în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă).
În acest context, se subliniază faptul că decizia dedusă judecății i-a fost comunicată d-lui luxel, însă acesta a refuzat să o primească, dovadă în acest sens stând procesul-verbal întocmit de către d-na, Serviciu Resurse Umane.
Este evident faptul că emiterea concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă a avut loc ulterior emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, dl. luxel solicitând cu rea-credință un certificat medical în încercarea de a exclude posibilitatea angajatorului de a dispune suspendarea contractului său individual de muncă.
De asemenea, se arată faptul că deși pârâta a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul contestatorului, instanța de fond a respins-o, apreciind că aceasta nu ar fi utilă soluționării cauzei.
Or, în condițiile în care în speță, este esențială stabilirea succesiunii in timp a evenimentelor (emiterea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului și emiterea concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă a salariatului luxel), chestiune de ordinul orelor, soluția instanței de respingere a acestei probe apare ca lipsită de fundament, aceste aspecte neputând fi dovedite prin lista de pontaj menționată sau prin intermediul altor mijloace de probă.
Ca atare, refuzând administrarea probei cu interogatoriul contestatorului, probă hotărâtoare pentru soluționarea fondului cauzei, in sensul că ar fi determinat o soluție diferită decât cea pronunțată, rezultă că instanța de fond a ignorat o probă esențială, pronunțând o hotărâre care se întemeiază pe simple păreri emise (și nu a unor norme legale).
În susținerea recursului s-a solicitat proba cu înscrisuri, probă respinsă ca neconcludentă și nepertinentă cauzei pentru considerentele înfățișate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 18.02.2010.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților, prima instanță pronunțându-se asupra a tot ceea ce s-a solicitat prin acțiune și analizând mijloacele de probă încuviințate și administrate în cauză ce au stat la baza admiterii pretențiilor formulate de contestator.
Drept urmare, soluția admiterii acțiunii dispusă prin dispozitivul sentinței atacate se justifică prin considerentele aceleiași hotărâri, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă.
Prima instanță a evocat în ce constă neregularitatea susceptibilă de a determina anularea deciziei deduse judecății, respectiv cauza de nulitate relativă reținută și anume nesocotirea dispozițiilor art.50 lit.b Codul muncii, ce instituie o măsură cu caracter social, de protecție, măsură dispusă de legiuitor în favoarea salariatului.
Potrivit dispozițiilor sus-menționate nu se mai putea dispune suspendarea contractului de muncă al reclamantului din inițiativa angajatorului, în temeiul dispozițiilor art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, pe perioada incapacității de muncă a salariatului stabilită prin certificat medical emis conform legii. Ori, în speță, contestatorul a dovedit, că la aceeași dată a emiterii deciziei contestate 26.06.2009 se afla în incapacitate temporară de muncă, sens în care suspendarea contractului său de muncă opera de drept "ope legis", deoarece această cauză de suspendare intervine independent de voința părților contractuale. Astfel, pe durata concediului medical se suspendă prestarea muncii și, în consecință, plata salariului, salariatul având dreptul la o indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat sau de către angajator, după caz.
Suspendarea contractului de muncă durează până la însănătoșirea salariatului, până la redobândirea de către acesta a capacității de muncă.
Doar la acest moment putea dispune angajatorul suspendarea contractului de muncă la inițiativa sa, în temeiul dispozițiilor art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, respectiv pentru formularea unei plângeri penale împotriva angajatului, cu atât mai mult cu cât suspendarea în baza acestui temei juridic (art.52 alin.1 lit.c Codul muncii ) putea interveni doar de la momentul comunicării sale, comunicare ce nu s-a realizat la data de 26.06.2009 a intervenirii suspendării de drept a aceluiași contact de muncă.
Se vor înlătura, de asemenea, apărările recurentei în sensul că hotărârea pronunțată ar conține motive contradictorii (de natură a determina de asemenea admiterea recursului și casarea sentinței atacate), în sensul că, pe de o parte apreciază că ambele suspendări au operat la data de 26.06.2009, iar pe de altă parte, în considerentele aceleiași hotărâri reține corect succesiunea evenimentelor, cauza de suspendare de drept a contractului de muncă fiind situată în timp, ulterior intervenției cauzei de suspendare a contractului de muncă din inițiativa angajatorului.
Hotărârea recurată nu conține motive contradictorii, ci statuează cu claritate, că ambele suspendări au operat în aceeași zi, respectiv la data de 26.06.2009, sens în care va prevala, cum corect a reținut Tribunalul București cauza de suspendare de drept, întrucât efectele acesteia operează ex lege, independent de voința părților contractante.
Este adevărat, că în considerentele sentinței se apreciază că suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului are o cauză anterioară preexistentă celei de drept, respectiv plângerea penală a angajatorului din data de 18.06.2009, însă ca și moment, suspendarea s-a produs în aceeași zi, 26.06.2009, acest moment având relevanță în analizarea legalității măsurii suspendării contractului de muncă în baza art.52 alin.1 lit.c Codul muncii, contestată în cauză, în condițiile în care în aceeași zi se dovedise prin act medical incapacitatea temporară de muncă a angajatului. Ori, evident că așa cum s-a mai arătat, efectele acestei suspendări de drept (art.50 lit.b Codul muncii ), prevalează, operând de la lege, independent de voința părților contractante.
De altfel, ambele suspendări operând cu data de 26.06.2009, era în sarcina angajatorului conform art.287 Codul muncii să facă dovada că suspendarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului a intervenit la un moment al zilei anterior celei în care s-ar fi comunicat incapacitatea de muncă a angajatului, dovedită prin act medical, probă pe care evident recurenta nu a fost în măsură să o realizeze.
Nu poate fi reținută în cauză nici incidența art.304 pct.9 Cod pr.civilă. Prima instanță a indicat temeiul legal al admiterii acțiunii, respectiv nesocotirea dispozițiilor art.50 lit.b Codul muncii, normă imperativă, de protecție a angajatului, a cărei nesocotire evident că atrage anularea Deciziei nr.364/26.06.2009, contestată în cauză.
Sunt reale susținerile recurentei în sensul că revocarea implică posibilitatea de a reveni asupra consimțământului exprimat la încheierea unui act juridic valabil, legal, dar constituie doar "un drept" nu și "o obligație", neexistând o normă de drept pozitiv care să instituie în sarcina sa obligația de a revoca un act unilateral valabil emis,lovit de o cauză de ineficacitate, independentă de voința sa, în speță suspendarea de drept a contractului individual de muncă.
Astfel, revocarea deciziei contestate putea interveni numai în condițiile în care angajatorul aprecia că s-ar fi impus o astfel de măsură, neexistând o obligație în sarcina sa consacrată legislativ.
În consecință, sunt nelegale susținerile primei instanțe, în sensul că pârâta avea obligația revocării deciziei contestate potrivit principiului simetriei actelor juridice, la momentul intervenirii cauzei ce a determinat suspendarea de drept a contractului de muncă. Această susținere a primei instanțe nu este însă de natură a determina modificarea sentinței atacate, în condițiile în care nulitatea deciziei contestate a intervenit, cum s-a înfățișat de altfel, pentru încălcarea unei norme imperative, respectiv art.50 lit.b Codul muncii.
Se vor înlătura și criticile recurentei privind încălcarea dreptului la apărare consacrat de art.24 din Constituția României și art.6 al Protocolului nr.1 de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin respingerea probei cu interogatoriul reclamantului și a probei cu înscrisuri ce atestă începerea urmăririi penale a reclamantului, această măsură fiind dispusă în conformitate cu art.167 alin.1 Cod pr.civilă. S-a apreciat corect că aceste probe nu sunt concludente și pertinente cauzei, în condițiile în care nu se contestă începerea urmăririi penale în cauză ci doar suspendarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, în condițiile intervenirii suspendării de drept a contractului individual de muncă angajatorului, ce se afla în incapacitate temporară de muncă.
În mod corect a fost soluționată și excepția de ordine publică a lipsei de interes a reclamantului în ceea ce privește promovarea cererii având ca obiect anularea Deciziei nr.364/26.06.2009, folosul practic urmărit fiind legitim și juridic, născut și actual, soluția respingerii acestei excepții fiind corectă, însă motivarea sa va fi complinită de către instanța de control judiciar.
Se va avea în vedere astfel, că acțiunea promovată de reclamant pune în discuție lezarea unui drept subiectiv fundamental, respectiv dreptul la muncă, în condițiile în care a operat suspendarea contractului său individual de muncă la inițiativa angajatorului pe perioada cât se afla în incapacitate temporară de muncă. Reclamantul urmărește o reparație a prejudiciului cauzat, ca urmare a suspendării contractului său individual de muncă, ce nu mai putea evident opera în condițiile în care intervenise suspendarea de drept a contractului său de muncă pentru incapacitate temporară de muncă, dovedită prin act medical. Necesitatea de a acționa este născută și actuală, întrucât contestând decizia de suspendare a contractului de muncă dispusă la inițiativa angajatorului și obținând anularea sa, evident că folosul practic urmărit de reclamant există, fiind a acela de a-și relua activitatea ulterior însănătoșirii sale și a încetării cauzei de suspendare de drept a contractului său de muncă, în baza art.50 lit.b Codul muncii, finalitate la care nu se mai putea ajunge în condițiile acceptării suspendării dispuse la inițiativa angajatorului și necontestării acestei măsuri în instanță.
Ori, este evident că reclamantul a fost vătămat în drepturile sale, prin emiterea deciziei contestate, pentru aspectele înfățișate, decizie emisă pe perioada incapacității sale de muncă, folosul practic urmărit de acesta, fiind reluarea raporturilor de muncă cu recurenta la momentul încetării cauzei suspendării de drept al contractului său de muncă.
Raportat la cele expuse, nu pot fi primite apărările recurentei în sensul că pretinsa vătămare a drepturilor reclamantului este excesivă și lipsită de relevanță juridică. Începerea urmăririi penale împotriva reclamantului nu are relevanță în cauză, în condițiile în care operase deja suspendarea de drept a contractului de muncă, în baza art.50 lit.b Codul muncii, ce prevalează suspendării contractului de muncă la inițiativa angajatorului dispusă pentru acest considerent, al începerii urmăririi penale. În condițiile în care recurenta apreciază că este de bună credință și urmărește protejarea instituției publice și patrimoniul recurentei, nimic nu o împiedică să întreprindă măsurile legale în acest sens, evident cu respectarea normelor de drept substanțial incidente în materia suspendării contractului de muncă la inițiativa angajatorului, ulterior încetării cauzei de suspendare de drept a contractului de muncă al reclamantului.
Lista de pontaj pe luna iunie 2009 ce ar atesta că reclamantul ar fi fost prezent la locul de muncă la data de 26.06.2009, când se invocă și existența incapacității de muncă, a procesului verbal întocmit de Compartimentului Resurse Umane recurentei, de refuz a primirii deciziei contestate de către salariat, sunt acte emanate de la recurentă și nu sunt de natură a proba prezența la data de 26.06.2009 a reclamantului la locul de muncă și obținerea ulterioară de către acesta a certificatului medical ce atestă incapacitatea sa de muncă.
Recurenta, în calitate de angajator era obligată să probeze cu condica de prezență aspectul prezenței reclamantului la locul de muncă la data de 26.06.2009. Acest document are drept scop evidența prezenței angajaților la locul de muncă (și nu fișa de pontaj invocată de recurentă în apărare) salariații fiind obligați să semneze condica de prezență la venire și la precare, sens în care operează prezumția că semnătura în condica de prezență la aceste două momente atestă prezența angajatului la locul de muncă, situație neprobată în cauză, deși sarcina probei revenea recurentei conform art.287 Codul muncii, în calitate de angajator.
În concret, aplicarea semnăturii de venire și de plecare este asigurată de funcționarul care are în grijă condica și în prezența căruia se semnează în acest registru.
Ori, în speță, pentru ziua în care se pretinde că reclamantul s-ar fi prezentat la locul de muncă și ar fi comunicat totodată certificatul medical, respectiv la data de 26.06.2009, nu este înfățișat un extras de pe registrul de condică de prezență, aspect ce-i este imputat recurentei, ce nu-și poate invoca astfel propria culpă în apărare.
Față de lipsa acestui extras de pe condica de ședință, de natură a confirma prezența sau absența la locul de muncă a reclamantului pentru ziua de 26.06.2009, corect s-a respins proba cu interogatoriul reclamantului, această probă nefiind concludentă și pertinentă cauzei pe aspectul în discuție, respectiv prezența la locul de muncă anterior emiterii deciziei contestate și a emiterii certificatului medical înfățișat de intimatul-reclamant.
De asemenea, nici procesul verbal întocmit de șefa Compartimentului Resurse Umane, de pretins refuz al primirii deciziei de suspendare a contactului de muncă contestat în prezenta cauză nu este de natură a confirma prezența reclamantului la locul de muncă pentru același considerent, al lipsei extrasului de pe condica de prezență pentru data de 26.06.2009, cu atât mai mult cu cât acest înscris de asemenea emană de la recurentă.
Acest înscris nu poartă număr de înregistrare, actul decizional în baza căruia a fost emis, sens în care operează prezumția că a fost produs pro cauza.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința atacată, fiind motivată în fapt și în drept și pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată ADMINISTRAȚIA LACURI, ȘI AGREMENT, împotriva sentinței civile nr.6202 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33075/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./18.03.2010
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1363/2009. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
