Contestație decizie de concediere. Decizia 1047/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1047/ Dosar nr-
Ședința publică din 05 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de contestatorul,împotriva sentinței civile nr. 1127 din data de 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 28.09.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1127/2009 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat pe bază de contract individual de muncă pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.11.1996, în funcția de inginer în cadrul Departamentului de Tip,desfășurând activitatea la punctul de lucru al regiei din Județul B.
Pe parcursul derulării contractului individual de muncă, reclamantul a fost promovat în baza deciziei nr.1342/3.08.1999- 70 din funcția de inginer în funcția de șef reprezentanță zonală Transilvania, ocazie cu care reclamantului i-au fost modificate atribuțiile și salariul.
În ședința Consiliului de Administrație din data de 6.02.2009- 134 s-a decis aprobarea structurii organizatorice din cadrul -, structură din care a fost eliminate reprezentanțele zonale, printre care și cea din
Ca urmare a acestui fapt, prin decizia nr.84/12.03.2009- 7 reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă în temeiul dispozițiilor art.65 din codul Muncii.
Reclamantul a invocat faptul că decizia este lovită de nulitate întrucât nu conține lista locurilor vacante disponibile în unitate și termenul în care se poate opta pentru ocuparea unui post. De asemenea reorganizarea regiei nu este efectivă, nu corespunde unei nevoi reale, realizată pe baza unor criterii obiective.
Instanța a apreciat că aceste susțineri ca fiind neîntemeiate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.65 alin 1 din codul Muncii contractul individul de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității în cazul desființării locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.
Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În cauză, reorganizarea activității prin desființarea reprezentanțelor zonale a fost aprobată în temeiul dispozițiilor art.238 și urm din Legea 31/1990 republicată prin Hotărârea Consiliului de administrație al - RA. Scopul principal al reorganizării l-a constituit eficientizarea activității și reducerea costurilor pe fondul crizei economico- financiară care a avut un impact negativ și asupra activităților desfășurate de pârâtă, începând cu luna ianuarie înregistrându-se o scădere considerabilă numărului de solicitări ca urmare a modificării taxei de poluare precum și o scădere semnificativă a volumului de activitate din cadrul reprezentanțelor. Totodată s-a urmărit asigurarea unui cadru organizatoric care să conducă la creșterea operativității, eficienței și calității activităților actuale și de viitor.
Tribunalul a apreciat că angajatorul este singurul în măsură să aprecieze asupra măsurii de reorganizare a societății întrucât măsura are consecințe asupra activității desfășurate de acesta. Prin urmare, instanța nu a putut impune restricții în ceea ce privește decizia angajatorului de a-și reorganiza activitatea, controlul judiciar limitându-se doar la verificarea faptului dacă măsura luată este efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.
În cauză, pârâta a dovedit faptul că măsura luată este efectivă (reprezentanța zonală din B s-a desființat, activitatea de de Tip urmând a fi desfășurată numai în B și ), are o cauză reală( prezintă un caracter obiectiv - eficientizarea activității) și este serioasă (se bazează pe studii temeinice de îmbunătățire a activității).
Cât privește critica referitoare la faptul că în decizie nu s-au menționat lista tuturor locurilor de muncă disponibile, instanța a apreciat-o neîntemeiată întrucât obligativitatea efectuării acestei mențiuni în decizia de concediere vizează numai situațiile în care concedierea s-a făcut în temeiul art.61 lit. c și d, respectiv când concedierea se datorează unor inaptitudini fizice sau psihice constatate prin expertiză medicală sau în ipoteza necorespunderii profesionale pe postul ocupat, ori în cauză temeiul deciziei de concediere este art. 65 alin 1.
Față de cele menționate, reținând că în cauză a avut loc o reorganizare a activității pârâtei în vederea creșterii rentabilității prin reducerea de costuri și că decizia de concediere respectă cerințele de formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute,instanța a reținut netemeinicia contestației, astfel ca în temeiul art.284 coroborate cu dispozițiile art65 și 74 din codul Munciia respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra neândeplinirii cerinței prevăzute de disp. art. 74 lit. d din codul Muncii, potrivit cu care decizia de concediere trebuia să conțină lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64 din codul Muncii.
O altă critică vizează faptul că reorganizarea nu a fost una reală, efectivă și nu s-a realizat prin desființarea unor posturi. Din actele depuse la dosar rezultă că în cadrul regiei autonome a avut loc o scindare a activității reprezentantei, însă nu s-a făcut dovada desființării vreunui post, cu atât mai mult al contestatorului. Prin hotărârea AGA din 6.02.2009 se decide că activitatea de omologări de tip să fie transferată la B -, iar la B, să rămână doar activitatea de certificare produse. Din succesiunea evenimentelor și din documentele aflate la dosar rezultă că în cadrul a avut loc o reorganizare, însă nu a fost desființat nici un post. Din înscrisul depus la dosarul de fond la fila 396, rezultă că șapte din cei opt angajați ai Reprezentanței B, au fost redistribuiți astfel: cinci au rămas în cadrul colectivului de lucru urmând a desfășura activități de certificare produse, iar alți doi au fost mutați la cealaltă Reprezentanță din B, ce desfășoară activități legate de omologările individuale. Astfel în lipsa unui concurs pentru ocuparea posturilor rezultate în urma reorganizării, prin care selecția să fie făcută în funcție de competență, soluția concedierii individuale pentru desființarea postului contestatorului nu este una legală, corectă și reală.
Examinând sentința în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente.
Contestatorul a fost concediat prin decizia nr. 84 din 12.03.2009 emisă de Registrul Auto Român, în temeiul dispozițiilor art. 55 lit. c coroborat cu dispozițiile art. 65 din codul Muncii.
În motivarea deciziei se arată că prin hotărârea AGA din 6.02.2009, a fost suprimată din organigrama reprezentanța zonală Transilvania, suprimându-se postul de șef reprezentanță zonală, iar începând cu data de 16.02.2009 activitatea se va desfășura numai la B și.
În ceea ce privește prima critică din recurs referitoare la nerespectarea cerinței prevăzută de dispozițiile art. 74 lit. d din codul Muncii, relativă la înscrierea locurilor de muncă rămase vacante în unitate, și termenul pentru exprimarea opțiunii de către angajat, instanța apreciază că această critică, nu este fondată și în consecință nu poate fi primită.
Potrivit dispozițiilor art. 74 din codul Muncii, decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, motivele care determină concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 70 alin. 2 lit. d, numai în cazul concedierilor colective și lista locurilor de muncă disponibile în unitate precum și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condițiile art. 64.
Este îndeobște cunoscut faptul că, lipsa motivelor care determină măsura concedierii este sancționată cu nulitatea absolută a deciziei de concediere în conformitate cu dispozițiile art. 62 alin 2 din codul Muncii, însă lipsa celorlalte elemente prevăzute în dispozițiile art. 74 lit. b, c și d, din același cod, nu poate atrage nulitatea. Aceasta pentru că în lipsa unui text de lege, care să prevadă expres sancțiunea nulității, instanța nu poate adăuga la lege. Atunci când legiuitorul a intenționat să sancționeze cu nulitatea, lipsa unor elemente din cuprinsul deciziei de concediere, a prevăzut în mod expres acest lucru.(art. 62 alin 2 din codul Muncii )
Din cuprinsul deciziei de concediere rezultă că angajatorul - RA dispune de post de inginer în cadrul Departamentului de Tip, iar prin adresa din 23.02.2009 contestatorul a fost informat despre faptul că i se poate oferi un loc de muncă în cadrul, conform contractului său individual de muncă, urmând se modifica localitatea în care se află locul de muncă, respectiv B -.
Admițând "ad absurdum" că nulitatea ar putea opera în situația în care decizia de concediere nu cuprinde lista locurilor de muncă disponibile, din unitate, în temeiul dispozițiilor generale înscrise la art. 76 din codul Muncii, pentru faptul că, contestatorului i s-a oferit postul de inginer în cadrul B -, instanța apreciază că angajatorul și-a îndeplinit această obligație. Prin urmare, nici în baza dispozițiilor art. 76 din codul Muncii, decizia de concediere nu poate fi considerată nulă.
În ceea ce privește cea de-a doua critică din recurs referitoare la faptul că reorganizarea nu a fost una reală, efectivă și nu a presupus desființarea unor posturi, nici aceasta nu este întemeiată, și în consecință nu poate fi primită.
Este justificată decizia desființării locului de muncă, în situația în care angajatorul înregistrează dificultăți economice, fiind astfel îndeplinită condiția referitoare la caracterul real al măsurii. Din întreg materialul probatoriu administrat în cauză, rezultă că unitatea înregistrează dificultăți economice serioase, și aceasta pe fondul general al crizei economico - financiară mondială.(fila 86 dosar fond) cu implicații negative, directe indeosebi în industria auto. În literatura și practica judiciară s-a stabilit constant faptul că constituie reorganizare și mutarea doar a unei subunități fără personalitate juridică, în care se află locul de muncă al angajatului, în speța de față, locul de muncă al contestatorului. Așadar este suficientă reorganizarea numai a unor componente ale unității, fără a fi vorba în mod necesar de reorganizarea întregii persoane juridice. Noțiunea de reorganizare în accepțiunea dreptului muncii, nu trebuie confundată cu cea de reorganizare în sensul dreptului comun. În condițiile economiei de piață și măsurile interne de eficientizare a activității, pot intra în sfera noțiunii de reorganizare. Cu alte cuvinte ne aflăm în prezența reorganizării activității unei societăți, chiar și numai prin desființarea unui singur post. Esențial pentru ca măsura concedierii salariatului să fie legală, este suficient, ca locul de muncă să fie desființat chiar și atunci când reorganizarea s-a realizat prin mutarea angajatorului în altă localitate, ceea ce s-a întâmplat în prezenta speță. Această stare de fapt este susținută de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, îndeosebi din organigrama depusă la dosarul instanței de fond, și hotărârea consiliului de administrație.
Concedierea în temeiul dispozițiilor art. 65 din codul Muncii permite cenzura instanței numai în ceea ce privește existența caracterului efectiv al desființării și a cauzei reale și serioase. Instanța nu poate însă, să se pronunțe cu privire la aprecierea criteriilor de rentabilitate avute în vedere de angajator la luarea măsurii concedierii și nici cu privire la planul economic al acestuia.
Nu poate fi primită nici critica legată de faptul că nu s-a realizat o selecție riguroasă, prin examinarea personalului rămas în unitate, întrucât în actuala redactare a art. 65 din codul Muncii, nu este prevăzută posibilitatea angajatorului de a selecționa personalul pentru posturile păstrate.
Sub imperiul actualei reglementări este necesar să se desființeze postul salariatului concediat, iar nu un post de natura celui ocupat de salariatul concediat. Dacă angajatorul va face o selecție pe criterii de performanță profesională între salariații care ocupă posturi de aceiași natură, pentru a decide care dintre aceștia urmează să fie concediat, ca urmare a desființării unui post, ne vom afla în prezența unei concedieri pentru motive care țin de persoana salariatului (necorespundere profesională).
În ceea ce privește discriminarea la care a fost supus contestatorul ca urmare a disponibilizării acestuia, față de ceilalți angajați, instanța apreciază, că prin aplicarea dispozițiilor art. 65 din codul Muncii, angajatorul este singurul în măsură să stabilească criteriile de selecție, și prin aceasta instanța apreciază că nu au fost săvârșite acte de discriminare, așa cum sunt ele reglementate de dispozițiile art.5 din codul Muncii.
Față de toate aceste considerente instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință îl va respinge urmând ca sentința primei instanțe să fie menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.1127/2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 5.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./16.10.2009
Tehnoredact./23.10.2009/ 4 ex.
Jud. fond,
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma, Maria
← Contestație decizie de concediere. Decizia 162/2010. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 22/2010. Curtea de... → |
---|