Contestație decizie de concediere. Decizia 105/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.105/
Ședința publică din 18 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata cu sediul în Orăștie,-, jud.H împotriva sentinței civile nr.1323/29.08.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu contestatoarea, cauza având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta intimată și intimata contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta intimată a solicitat judecarea recursului în lipsă; nu au sosit la dosar relațiile solicitate recurentei intimate la termenul anterior; după care:
Curtea, având în vedere că recurenta intimată a solicitat judecarea recursului în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.571/121 din 20.07.2006 la Tribunalul Galați contestatoarea a formulat contestație împotriva deciziei de concediere, emisă de intimata SC SRL cu sediul în Orăștie, jud. H solicitând să se constate nulitatea absolută a acestei decizii de concediere, să se modifice mențiunile din carnetul de muncă privind încetarea contractului de muncă prin demisie, să fie obligată intimata să-i plătească orele suplimentare pe care le-a efectuat și despăgubiri morale în cuantum de 4.000 lei.
În motivarea cererii a arătat că s-a angajat la intimată conform contractului de muncă nr.1922 din 16.11.2004 pe perioadă nedeterminată cu un salariu de 306 lei pe lună.
A mai susținut contestatoarea că la data de 17 octombrie 2005 și-a înaintat demisia reprezentantului zonal al societății care nu a fost de acord să o primească, dar apoi a primit-o modificând data primirii ei din 17 trecând 20 ale aceleiași luni, deși ea nu a fost de acord.
A mai arătat contestatoarea că la sfârșitul lunii octombrie 2005 plecat din țară revenind în luna iunie 2006.
Deplasându-se la sediul regional al firmei la data de 19.06.2006 a constatat că în carnetul de muncă i s-a trecut încetarea contractului de muncă conform art. 61 alin. 1 lit. a din Codul muncii pentru o absență nemotivată de 42 de zile de la serviciu,a arătat contestatoarea.
A solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere care nu i-a fost comunicată, întrucât nu s-a efectuat o cercetare prealabilă.
A mai arătat că de fapt nu a lipsit de la serviciu, din contra a lucrat ore suplimentare și sâmbetele și duminicile care nu i-au fost plătite.
Prin întâmpinarea depusă intimata a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulate.
A arătat intimata că contestatoarea a fost angajata societății în postul de agent comercial la punctul de lucru G în perioada 3.11.2004 - 6.12.2005 conform contractului de muncă înregistrat la. Orăștie sub nr.1922/2004.
La data de 20.10.2005 contestatoarea a adus la cunoștință societății intenția de a demisiona, prin cererea înregistrată la sediul societății sub nr.18657 din 24.10.2005, ea solicitând aprobarea demisiei cu data de 20.10.2005 și nu cu data de 17.10.2005 cum susține contestatoarea, a mai arătat intimata.
Cererea de demisie a fost adusă la cunoștința conducerii societății la data de 24.10.2005 care a aprobat demisia,cu mențiunea respectării preavizului legal astfel că până la data de 4.11.2005, dată la care îi expira preavizul legal, contestatoarea trebuia să se prezinte la serviciu, a susținut intimata.
Conform art.79 alin.5 din Codul muncii, pe durata preavizului, contractul de muncă continuă să-și producă toate efectele, a mai arătat intimata.
La data de 8.11.2005 conducerea societății a fost informată prin referatul nr.19200 că contestatoarea absentează nemotivat din 25.10.2005, de altfel chiar a recunoscut că în cursul lunii octombrie 2005 a părăsit țara, a arătat intimata.
Potrivit Contractului colectiv de muncă și a Regulamentului intern în cazul acumulării a mai mult de 3 absențe nemotivate se desface disciplinar contractul de muncă,a arătat intimata.
Intimata a susținut că a declanșat procedura de cercetare disciplinară, contestatoarea fiind convocată la sediul punctului de lucru la data de 4.11.2005 pentru a da explicație cu privire la absențe,convocare care a rămas fără răspuns.
În atare condiții,a arătat intimata, prin decizia nr.313 din 6.12.2005, contestatoarei i s- desfăcut disciplinar contractul individual de muncă.
Prin sentința civilă nr.129 din 19.01.2007 s-a admis în parte cererea contestatoarei.
S-a dispus anularea mențiunilor din carnetul de muncă privind încetarea contractului individual de muncă prin aplicarea dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii.
S-a constatat încetarea raportului de muncă dintre contestatoare și intimată în temeiul art. 79 din Codul muncii și înscrierea mențiunii corespunzătoare în carnetul de muncă al contestatoarei.
A obligat intimata să plătească contestatoarei orele suplimentare din perioada 03.11.2004 - 17.10.2005 un număr lunar de 4 ore pe zi.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea intimatei la daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 313/06.12.2006 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al contestatoarei în baza art. 61 lit. a din Codul muncii deoarece a lipsit nemotivat de la serviciu.
Instanța de fond a mai reținut că deși la data de 20.10.2006 contestatoarea a formulat cerere prin care a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie, unitatea, în mod nelegal, a dispus desfacerea contractului său de muncă conform art. 61 lit. a din Codul muncii considerând că nu a respectat termenul de preaviz de 15 zile.
Potrivit art. 79 alin. 8 din Codul muncii salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Or, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei intenția contestatoarei a fost de a înceta raporturile de muncă de la data depunerii deciziei, respectiv data de 20.10.2005.
În speță, instanța de fond a reținut că intimata nu a făcut dovada că ar fi achitat orele suplimentare cuvenite contestatoarei în perioada 03.11.2004 - 17.10.2005.
Din declarația martorului - instanța de fond a reținut că în perioada 2003 - 2005 fost angajat al societății intimate și nu s-a respectat programul de muncă în sensul că se lucra câte 10-12 ore pe zi și se lucra inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică fără ca aceste ore suplimentare și zilele de sâmbătă și duminică să fie plătite.
Astfel, instanța de fond a reținut că în mod nelegal intimata a procedat la desfacerea contractului de muncă conform dispozițiilor art. 61 lit. a din Codul muncii, având în vedere cererea de demisie a contestatoarei formulată în temeiul dispozițiilor art. 79 alin. 8.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de daune morale instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada prejudiciului nepatrimonial suferit de contestatoare din culpa unității intimate conform art. 998 - 999 din Codul civil.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata SC SRL Orăștie considerând-o nelegală.
În motivarea recursului intimata a arătat că cererea de demisie depusă de contestatoare este cu data de 20.10.2005 și că aceasta nu s-a prezentat la serviciu în termenul de preaviz de 15 zile calendaristice obligație care-i revenea începând cu 20.10.2005 conform art. 79 din Codul muncii.
S-a mai susținut de recurentă că, contestatoarea nu a efectuat ore suplimentare.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii contestației și a celorlalte capete de cerere.
Prin decizia civilă nr.475 din 28.05.2007 pronunțată în dosarul nr- Curtea de APEL GALAȚI a admis recursul declarat de intimata Orăștie și a casat sentința civilă nr.129 din 19.01.2007 a Tribunalului Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut că contestatoarea prin cererea formulată a contestat decizia de concediere emisă de intimată și a invocat nulitatea absolută a acesteia și anularea mențiunilor din carnetul de muncă.
Intimata,a mai reținut instanța de recurs,atât prin întâmpinare cât și în motivele de recurs a susținut că prin decizia nr.313 din 6 decembrie 2005 s-a desfăcut contractul de muncă al contestatoarei,pe motive disciplinare (fila 43 -dosar fond).
Instanța de fond,a reținut instanța de recurs,a analizat numai mențiunile din carnetul de muncă și nu s-a mai pronunțat asupra deciziei emisă dacă este legală sau nu - ea fiind comunicată contestatoarei,fiind un act emis.
Cauza s-a înregistrat pentru rejudecare la Tribunalul Galați sub nr-.
Prin sentința civilă nr.1323 din 29.08.2007 s-a admis în parte contestația formulată de contestatoarea.
S-a dispus anularea deciziei nr.313/2005 emisă de intimata Orăștie.
S-a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul art.79 din Codul muncii.
S-a dispus rectificarea mențiunilor din carnetul de muncă în sensul arătat.
A obligat intimata să plătească contestatoarei orele suplimentare pe perioada 3.11.2004 - 17.10.2005 în număr de 4 ore/zi.
S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind daunele morale,ca nefondate.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatoarea a fost salariata societății intimate Orăștie în funcția de agent comercial, potrivit copiei carnetului de muncă ( filele 2 - 9 la dosarul nr-) și contractului individual de muncă ( fila 4 din dosar nr-).
Prin Decizia nr. 313/6.12.2005 (fila 43) intimata a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, începând cu 6.12.2005, conform art. 61 lit.a din Codul muncii, având în vedere absențele nemotivate de la serviciu.
Prin cererea înregistrată sub nr. 18657/24.10.2005,( fila 42 la dosar) contestatoarea a solicitat încetarea raporturilor de muncă prin demisie, începând cu data de 20.10.2005 pentru motive personale.
Așadar, deși la data de 20.10.2006, contestatoarea a formulat cerere prin care solicită încetarea raporturilor de muncă prin demisie, unitatea intimată a dispus concedierea în conformitate cu disp. art. 61 lit. a Codul Muncii, considerând că aceasta nu a respectat termenul de preaviz de 15 zile.
Potrivit disp. art. 79 alin. 8 din Codul muncii, salariatul poate să demisioneze fără preaviz dacă angajatorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Or, așa cum rezultă din cererea introductivă, intimata nu a achitat orele suplimentare contestatoarei, ore pe care aceasta le-a prestat în cadrul societății, precum și în zilele de sâmbătă și duminică.
În consecință, a reținut instanța de fond,decizia de concediere emisă de intimată în sarcina contestatoarei pentru absențe nemotivate apare ca nelegală, motiv pentru care a dispus anularea acesteia și a constatat încetate raporturile de muncă dintre părți în temeiul disp. art. 79 Codul muncii, și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
Referitor la capătul de cerere privind orele suplimentare solicitate de contestatoare, instanța de fond a reținut din dispoziția martorului că în perioada 2003-2005, câtă vreme a fost salariat al societății intimate, aceasta nu a respectat programul de lucru de 8 ore, lucrându-se câte 10-12 ore pe zi, precum și în zilele de sâmbătă și duminică, fără ca aceste ore să fie remunerate.
Față de aceasta, instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea orelor suplimentare, obligând intimata să le plătească pe perioada 3.11.2004-17.10.2005, în număr de 4 ore/zi către contestatoare.
Întrucât contestatoarea nu a făcut dovada prejudiciului nepatrimonial suferit din culpa unității intimate, conform disp. art. 998-999 Cod civ.instanța de fond a respins capătul de cerere privind daunele morale, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata cu sediul în Orăștie considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat intimata a susținut că contestatoarea a încălcat disp.art.79 alin.1 din Codul muncii.
A mai susținut că la data de 20.10.2005 contestatoarea a solicitat demisia,ea fiind obligată să respecte și să se prezinte la serviciu pe perioada preavizului de 15 zile calendaristice,astfel că după depunerea demisiei aceasta nu s-a mai prezentat la serviciu,lipsind nemotivat pe toată perioada preavizului.
Intimata a mai arătat că nu a renunțat la preavizul legal,întrucât ea fiind angajată în postul de agent comercial,pe perioada preavizului ea fiind obligată conform regulamentelor societății să predea cei 78 de clienți noului agent,trebuia să încaseze banii în urma comenzilor ajunse la termen,să-și predea zona și să fie verificat soldul de 18.872,85 lei de către șeful ei direct pentru a nu exista sume încasate de la clienți și nedepuse la casieria societății.
A arătat intimata recurentă că la instanța de fond a depus toate actele cu care a înțeles să se apere,contractul individual de muncă,demisia contestatoarei,procedura legală de desfacere a contractului individual de muncă,statele de plată,decizia nr.313/2005 de desfacere a contractului de muncă.
A mai susținut recurenta intimată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a disp.art.79 alin.8 din Codul muncii,respectiv că salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin contractul de muncă,reținând fără a avea în vedere actele depuse,că nu i-ar fi plătit orele suplimentare pe perioada 3.11.2004 - 17.10.2005.
A susținut recurenta intimată că contestatoarea a desfășurat muncă pe un program de 8 ore/zi fără ore suplimentare conform pontajelor la depozitul G și statele de plată semnate de contestatoare.
Faptul că a solicitat plata acestor ore suplimentare după 1(un) an de zile de la încetarea contractului de muncă nu era motiv pentru a reține o altă situație.
Nu rezultă cum instanța de fond a stabilit că contestatoarea a efectuat 4 ore/zi ore suplimentare,atâta timp cât ele nu au fost evidențiate într-un înscris,mai ales că aceasta semna zilnic condica de prezență în care erau trecute 8 ore/zi,ea semnând și statele de plată pentru 8 ore/zi.
În mod greșit a reținut instanța de fond că raporturile de muncă au încetat prin demisie la 20.10.2005 din moment ce ea nu s-a prezentat la serviciu în timpul preavizului.
A solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond și în rejudecare respingerea contestației formulate cu toate capetele de cerere.
Intimata contestatoare nu a depus întâmpinare.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului,de dispozițiile legale incidente în cauză,de criticile formulate de recurenta intimată cât și de disp.art.304 și art.3041Cod procedură civilă curtea constată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică,astfel că recursul declarat este fondat pentru următoarele considerente:
Așa după cum rezultă din actele dosarului și a reținut și instanța de fond prin cererea din 20.10.2005 înregistrată la intimata recurentă sub nr.18657 din 25.10.2005 (fila 12 - dosar - al Tribunalului Galați ) contestatoarea a solicitat să i se aprobe,cităm,cererea de demisie începând cu data de 20.10.2005,din motive personale.
Conducătorul intimatei a aprobat această cerere menționând pe ea,preaviz conform
Conform art.79 alin.5 din Codul muncii,pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele.
De altfel,contractul individual de muncă nr.1922/16.11.2004 în cap.L lit.a menționează perioada de preaviz de 15 zile calendaristice în cazul demisiei.
Ori contestatoarea nu a respectat obligația asumată prin contractul individual de muncă referitor la preaviz și nici obligația legală prev.de art.79 alin.5 din Codul muncii,astfel că aceasta constituie abatere disciplinară și motiv suficient pentru concediere disciplinară pentru că pe toată perioada preavizului contestatoarea era obligată să-și respecte toate obligațiile asumate prin contractul individual de muncă inclusiv prezența la serviciu pentru că, potrivit art.79 alin.7 din Codul muncii contractul de muncă încetează pe data împlinirii termenului de preaviz.
Ori,așa după cum rezultă din referatul nr.19200 din 7.11.2005, care a stat la baza emiterii deciziei nr.313 din 6.12.2005,contestatoarea nu s-a mai prezentat la serviciu de la data de 24.10.2005,ea lipsind nemotivat pe durata preavizului,situație de altfel necontestată nici de către contestatoare care a menționat că începând cu sfârșitul lunii octombrie 2005 a plecat din țară revenind în luna iunie 2006.
Instanța de fond a făcut o aplicare greșită și a disp.art.79 alin.8 din Codul muncii care de altfel nici nu a fost invocată de contestatoare în contestația formulată.
Potrivit disp.art.79 alin.8 din Codul muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz,dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Ori,așa cum am mai arătat mai sus,nici contestatoarea nu și-a motivat demisia pe acest motiv, ci,din motive personale iar problema orelor suplimentare a invocat-o abia pe data de 20.07.2006,când a formulat contestația.
Pe de altă parte salariatul poate invoca disp.art.79 alin.8 din Codul muncii,dacă obligația prevăzută în contractul individual de muncă neîndeplinită i-a creat un prejudiciu cert și nemijlocit - ex. nu i-a dat salariul, nu i-a dat sporurile negociate,nu i-a dat concediul de odihnă, dar nu și orele suplimentare care nu reprezintă un prejudiciu cert, mai ales că în contractul individual de muncă se menționează expres (Cap.f,alin.2,lit.c) că nu se vor efectua ore suplimentare, decât în situații de forță majoră,situație nedovedită.
Celelalte susțineri ale contestatoarei cu privire la nulitatea deciziei de concediere precum că nu s-ar fi făcut cercetarea disciplinară în cauză,nu pot fi primite,actele dosarului dovedind îndeplinirea acesteia.
De altfel nici instanța de fond nu a reținut acest aspect invocat de contestatoare.
Deci având în vedere cele menționate mai sus curtea reține că recurenta intimată în mod corect a făcut aplicarea disp.art.61 lit.a din Codul muncii concediind-o disciplinar prin decizia nr.313 din 6.12.2005 pe contestatoarea .
În considerente instanța de fond în mod greșit a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat în temeiul disp.art.79 din Codul muncii - prin demisie nefiind îndeplinite cerințe obligatorii ale disp.art.79 alin.4, 5, 7 și 8 din Codul muncii.
Pe cale de consecință nu este întemeiată nici cererea de a rectifica mențiunea din carnetul de muncă în sensul celor arătate mai sus.
În ceea ce privește orele suplimentare din actele dosarului nu rezultă efectuarea lor astfel că în mod greșit s-a dispus obligarea recurentei intimate la plata lor.
Din foile colective de prezență pe perioada noiembrie 2004 - octombrie 2005 (filele 20-31 dosar recurs) rezultă că contestatoarea a lucrat un program de 8 ore/zi timp lucrat pentru care a și fost plătită.
Ori contestatoarea nu a contestat aceste pontaje,nu arătat că în condica de prezență ar fi menționat că ar fi lucrat peste program sau că ar fi lucrat în zilele de sâmbătă și duminică.
Declarația martorului pentru a fi luată în considerație trebuie completată și cu alte probe,în lipsa acesteia ea rămâne o afirmație nedovedită,mai ales că și el a plecat din unitate din anul 2005.
Pe de altă parte,așa cum am mai menționat în contractul individual de muncă exista o clauză asumată de contestatoare prin care se stabilește că nu se vor efectua ore suplimentare decât în situații de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecințelor acestora.
Ori contestatoarea nu a menționat că ar fi existat asemenea situații care să reclame efectuarea orelor suplimentare.
Având în vedere cele menționate mai sus urmează a constata că criticile formulate de recurenta intimată se încadrează în disp.art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă,astfel că în baza art.312 alin.1,2 și 3 Cod procedură civilă urmează a fi admis.
Urmează a modifica în parte sentința civilă nr.1323/2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare.
Se va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr.313 din 6.12.2005 emisă de intimata din Orăștie.
Urmează a respinge ca nefondate capetele de cerere privind obligarea intimatei la plata orelor suplimentare și efectuarea de mențiuni în carnetul de muncă.
Se va înlătura din sentința civilă mențiunea prin care s-a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat în baza art.79 din Codul muncii.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de intimata cu sediul în Orăștie,-, jud.H împotriva sentinței civile nr.1323 din 29.08.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați.
Modifică în parte sentința civilă nr.1323 / 29.08.2007 și în rejudecare:
Respinge contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr.313 din 6.12.2005 emisă de intimata Orăștie,ca nefondată.
Respinge capetele de cerere privind plata orelor suplimentare și efectuarea de mențiuni în carnetul de muncă,ca nefondate.
Înlătură mențiunea din sentința civilă prin care s-a constatat că raporturile de muncă dintre părți au încetat în baza art.79 din Codul muncii.
Menține celelalte dispoziții din sentința civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/07.04.2008
Tehnored./2 ex./ 09 Aprilie 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Ion IoneciJudecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 8939/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 2425/2009. Curtea... → |
|---|
