Contestație decizie de concediere. Decizia 1055/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 107/2010)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.1055R
Ședința publică din data de 26.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, împotriva sentinței civile nr.7208 din data de 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15700 /3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "contestație decizie de concediere - despăgubiri".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin avocat ce depune la dosar împuternicire avocațială nr.71/2009, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, având în vedere motivele dezvoltate în concluziile scrise pe care le depune la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7208 din data de 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15700 /3/LM/2009, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către contestatoarea, în contradictoriu cu intimatul Secretariatul General al Guvernului, a fost dispusă anularea Ordinului nr.298/09.03.2009 și a fost obligat intimatul să procedeze la reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior emiterii ordinului și la plata către acesta a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate datorate de la momentul concedierii și până la data reintegrării.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect acordarea daunelor morale, și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la data de 09.03.2009 Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr.298/09.03.2009 potrivit căruia, la data expirării termenului de preaviz de 15 zile calculat de la momentul comunicării, avea să înceteze raportul de munca încheiat în baza contractului individual de muncă nr.367/15.09.2004, cu contestatoarea care până la această data a ocupat funcția de consilier.
Fundamentarea actului contestat în prezenta cauză s-a realizat pe dispozițiile art.VIII din OUG 17/2009 privind desființarea Cancelariei Primului Ministru, dispozițiile art.65 și 73 (1) CM. și art.5 (4) HG 405/20007 și a fost motivat de faptul că după preluarea personalului fostei Cancelarii a Primului Ministru s-a completat numărul de posturi aprobat pentru Secretariatul General al Guvernului.
S-a constatat că art.65 din Codul muncii care a reprezentat unul dintre temeiurile de drept ale încetării raporturilor de serviciu ale contestatoarei, definește noțiunea concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului și condiționează legalitatea și temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de muncă de caracterul real, efectiv și serios al desființării locului de muncă respectiv. Acestei caracterizări a desființării locului de muncă ocupat de salariat i se circumscrie cerința că locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului iar nu păstrat în organigrama acestuia sub o altă denumire, să fie impusă de dificultăți reale de menținere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcția respectivă s-a înființat și să fie imposibilă menținerea postului fără pagube pentru angajator.
S-a considerat că prin nr.OUG 17 din 4 martie 2009 s-a desființat Cancelaria Primului - Ministru, structură cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, iar conform art.VIII-(l) "Personalul Cancelariei Primului - Ministru, în limita atribuțiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului și aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuții corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului - Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.
(2) Pentru personalul Cancelariei Primului - Ministru care nu se încadrează în prevederile alin. (1) se aplică dispozițiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu."
Deși, după cum s-a arătat, în conținutul ordinului contestat referitor la încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei se face referire la dispozițiile art.65 CM. ce definește noțiunea concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art.68 Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă.
Astfel, conform art.VIII-(2) nr.OUG 17 din 4 martie 2009 personalului Cancelariei Primului - Ministru care nu se încadrează în limita numărului de posturi și nu corespund din punct de vedere al pregătirii profesionale i se aplică dispozițiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu.
S-a avut în vedere că art.68 CM. prevede că" (1) Prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați; b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați; c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.
(2) La stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri."
Astfel, la data de 25.11.2008 (deciziile primului-ministru intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României) conform Deciziei primului-ministru nr.236/20.11.2008, art.8, Cancelaria Primului Ministru avea alocat un număr de 313 posturi. Din statul de funcții valabil la data de 01.01.2009 (fila 55-57 dosar) reiese că erau încadrați în această structură un număr de 304 funcționari. Din statul de personal aferent lunii martie 2009, anterior desființării acestei structuri, reiese că erau ocupate 243 posturi.
Personalul Cancelariei Primului - Ministru, în limita atribuțiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului și aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuții corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului - Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.
Anterior preluării de care face vorbire art. VIII-(l) nr.OUG 17 din 4 martie 2009, în cadrul Secretariatului General al Guvernului existau 316 posturi (conform anexei 2 la Decizia Primului Ministru nr. 154/2007), această structură fiindu-i suplimentate posturile, după desființarea Cancelariei Primului Ministru cu un număr de 20 posturi, așa cum reiese din anexa, ce face parte integrantă din Decizia Primului Ministru 306/09.03.2009, numărul maxim de posturi fiind de 336.
Cum angajatorul, Cancelaria Primului Ministru, avea încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați (luna martie 2009, anterior desființării acestei structuri, reiese că erau ocupate 243 posturi), iar după desființare puteau fi preluate doar 20 de persoane, aferent numărului de posturi cu care a fost suplimentată schema Secretariatului General al Guvernului, reiese că procedura aplicată se circumscrie noțiunii de concediere colectivă așa cum este prevăzută în art.68(l) lit."b" CM.
De altfel, așa cum reiese din conținutul notificării 566/CB/l9.02.2009 (fila 87 dosar), nota 4/425/20.02.2009, proces verbal din data de 24.02.2009 măsura aplicată în realizarea Deciziei Primului Ministru nr.226/17.02.2009 este recunoscută ca fiind cea concedierii colective, în procesul verbal de care am tăcut vorbire mai sus inserându-se necesitatea notificării și stabilirea unui calendar și a cadrului general privind realizarea procedurii concedierii colective.
Deși ulterior întâlnirii consemnate în acest proces verbal din data de 24.02.2009, s-a convenit o nouă întâlnire de negocieri în data de 02.03.2009, iar conform comunicatului de presă din data de 02.03.2009 (fila 93 dosar) s-a convenit reluarea negocierilor după publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ de desființare a Cancelariei Primului - Ministru (OUG nr. 17 din 4 martie 2009), procedura prevăzută de art.69- 72 CM. a fost abandonată. Astfel, după consultări cu sindicatul și reprezentanții salariaților (în speță nu au avut loc decât două întruniri care nu se pot circumscrie noțiunii de consultare, deoarece doar s-au stabilit datele la care urmau să se desfășoare întâlnirile uterioare) și comunicarea notificării prevăzută de art.69(2) CM. această notificare trebuia comunicată și Inspectoratului Teritorial d e Muncă al Municipiului B și Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă B, comunicare care nu a avut loc. ulterior trebuia să se desfășoare procedura prevăzută de art.71 CM. iar ulterior efectiv se aplica procedura concedierii colective cu acordarea preavizului și emiterea deciziilor de concediere.
S-a menționat că, în conformitate cu art.76 CM. "concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută", astfel încât instanța, față de considerentele reținute mai sus, a constatat nulitatea absolută a Ordinului nr.298/09.03.2009 referitor la concedierea contestatoarei.
Aspectele de nulitate absolută a Ordinului nr.298/09.03.2009 invocat de către contestatoare în ceea ce privește emitentul acestui Ordin, în sensul că art.58(l) CM. prevede că numai angajatorului îi este recunoscut dreptul de a concedia, cu susținerea că angajatorul său era reprezentat de către Cancelaria Primului Ministru și nu de către intimat, iar la data de 09.03.2009, data emiterii ordinului de concediere Cancelaria Primului Ministru nu își încetase existența juridică, întrucât deși publicată în Monitorul Oficial nr.OUG17 din 4 martie 2009 nu fusese depus la Camera Deputaților, nu pot fi reținute de către instanță. Actul normativ a fost publicat în: Monitorul Oficial nr.145 din 9 martie 2009, aceasta fiind data intrării sale în vigoare. Conform art.115 (5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Aceasta este procedura cu cele două etape obligatorii. Nerespectarea procedurii privind depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată nu poate fi invocată în fața unei instanțe de drept comun, o astfel de instanță neputând reține o altă dată a intrării în vigoare a unui asemenea act normativ ca urmare a constatării neîndeplinirii uneia din etapele obligatorii pentru intrarea sa în vigoare. Asupra unui asemenea aspect se poate pronunța doar Curtea Constituțională pe calea unui control de constituționalitate în cadrul soluționării unei excepții de neconstituționalitate, ori până la pronunțarea unei asemenea decizii, instanța a precizat că nr.OUG17 din 4 martie 2009 intrat în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial (09.03.2009). Cum la această dată s-a desființat Cancelaria Primului Ministru emitentul Ordinului de concediere nu putea fi decât Secretariatul General al Guvernului.
Aspectele referitoare la durata preavizului nu au fost analizate atâta vreme cât instanța a constatat inexistența derulării procedurii concedierii colective și drept urmare nulitatea absolută a concedierii.
De asemenea, instanța de fond nu a putut reține apărarea intimatei referitoare la lipsa de obiect a acțiunii contestatoarei ca urmare a numirii acesteia în funcția de asistent de cabinet, conform Ordinului /09.04.2009. O asemenea măsură nu duce la acoperirea nulității absolute a Ordinului de concediere al contestatoarei și nici nu are drept urmare rămânerea fără obiect a acțiunii promovate de către aceasta. Este de reținut că prin Ordinul /09.04.2009 a fost soluționată cererea contestatoarei de angajare în cadrul unui cabinet de consilier de stat, ordinul fiind emis după ce încetase raportul de muncă al acesteia conform ordinul anterior de concediere care prevedea acest aspect după expirarea termenului de preaviz de 15 zile, care la data de 09.04.2009 era împlinit (de la data comunicării 16.03.2009, calculând termenul de 15 zile lucrătoare, termenul s-a împlinit la data de 06.04.2009). Astfel nu a fost vorba de o măsură de protejare a unui salariat supus concedierii, inițiativa aparținând exclusiv contestatoarei.
Referitor la acordarea daunelor morale, instanța, în baza art.329 alin.3 din Codul d e procedura civila, a avut în vedere Decizia nr.40/2007 data în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit ca în cazul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, daunele morale pot fi acordate salariaților numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprind clauze exprese în acest sens.
Cum nu s-a prevăzut prin actele prin contractul individual de muncă posibilitatea acoperirii unui eventual prejudiciu moral pricinuit de către intimata, s-a respins această cerere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimatul Secretariatul General al Guvernului, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9.pr.civ. recurentul a arătat că hotărârea primei instanțe a fost dată eu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 Cod proc. civ. deoarece prima instanță a apreciat eronat că Secretariatul General al Guvernului nu a îndeplinit obligațiile reglementate în mod imperativ de art.69 - 71 din Legea nr.53/2003, modificată și completată, reținând nejustificat că ordinul de concediere al contestatoarei s-a emis în contextul concedierii colective întreprinse de instituția intimată, fără ca aceasta din urmă să respecte procedura reglementată de Codul muncii, aplicabilă în cazul concedierilor colective.
În acest sens s-a susținut că instanța de fond a stabilit eronat că Ordinul secretarului general al Guvernului nr.298/09.03.2009 prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantei în conformitate cu prevederile art.65 și ale art.73 alin.l din Legea nr.53/2003, cu modificările și completările ulterioare, este nelegal, prin raportare la texte de lege care nu erau incidente în speță și a dispus anularea actului, deși reținuse în considerentele hotărârii că "după desființare (a Cancelariei Primului Ministru, ) puteau fi preluate doar 20 de persoane, aferent numărului de posturi cu care a fost suplimentată schema Secretariatului General al Guvernului", prin Decizia Primului Ministru nr.306/2009,rezultând astfel din raționamentul instanței de fond că și-a însușit susținerile recurentului privind efectiva desființare a locurilor de muncă pentru cauze reale și serioase, însă, în mod netemeinic, aceasta a stabilit că "procedura aplicabilă se circumscrie noțiunii de concediere colectivă, așa cum este prevăzută în art.68 (1) lit.b) CM".
S-a mai învederat că dispozițiile Codului muncii referitoare la concedierea colectivă, nu au condus la abrogarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective, aspect ignorat de prima instanță atunci când a stabilit nulitatea absolută a concedierii.
Invocând și dispozițiile Hotărârii de Guvern nr.624/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective precum și dispozițiile art.2 și 3 din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective,recurentul a arătat că și la nivelul Uniunii Europene, prin dispozițiile art.l din Secțiunea I - și domeniul de aplicare a Directivei 98/59/CE se stabilesc aceleași restricții de aplicare prevăzute și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.98/1999, modificată și completată, recurentul a arătat că instanța de fond a extins aplicabilitatea dispozițiilor din Codul muncii care reglementează procedura aplicabilă în cazul concedierilor colective și pentru alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actului normativ.
Recurentul a mai arătat și faptul că, în speță, nu s-a dispus o reorganizare a Cancelariei Primului Ministru, în accepțiunea conferită noțiunii de legea comună, ci o desființare a acestei structuri iar între desființare și reorganizare există diferente, mai ales cu privire la efectele juridice produse.
In speță, nefiind vorba despre o concediere dispusă de angajator în temeiul unei proceduri clasice de reorganizare, este evident că nu se impunea respectarea prevederilor art.69 -71 Codul muncii.
Cu toate acestea, susține recurentul, manifestând bună-credință în exercitarea drepturilor și obligațiilor sale, în spiritul dispozițiilor legislației muncii, Secretariatul General al Guvernului a întreprins demersurile prevăzute de lege pentru protejarea persoanelor disponibilizate, solicitând Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă B, prin adresa nr.20/4198/DNA/26.03.2009, lista locurilor vacante.
De asemenea, s-a arătat și faptul că, nici susținerile contestatoarei privind nelegalitatea ordinului ca urmare a încălcării duratei preavizului nu ar fi putut conduce la măsura anulării concedierii, fiind deopotrivă nefondate deoarece conform legislației în vigoare, contractul colectiv de muncă la nivel național este o lege a părților, ceea ce nu poate fi opozabil erga omnes, ci doar părților contractante dar în speță, contestatoarea nu putea invoca neaplicarea acestuia, întrucât nici Secretariatul General al Guvernului, și nici fosta Cancelarie, nu erau părți semnatare ale acestui act juridic.
S-a invocat și faptul că hotărârea instanței de fond este confuză și cuprinde motive străine pricinii, în sensul dispozițiilor art.304 pct.7 Cod proc. civ. deoarece,deși a respins susținerile contestatoarei referitoare la nulitatea Ordinului nr.298/09.03.2009 în raport cu dispozițiile art.58 (1) din Legea nr.53/2003, stabilind că emitentul actului nu putea fi decât Secretariatul General al Guvernului, căruia îi recunoaște calitatea de parte a raportului juridic, totuși instanța de fond a anulat concedierea în temeiul dispozițiilor art.76, reținând motive care sunt străine cauzei deduse judecății.
O altă critică adusă sentinței atacate a constat în faptul că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale privind cumulul de funcții la același angajator, instituție publică finanțată din bugetul de stat, întrucât, deși a reținut că prin Ordinul nr.570/09.04.2009 contestatoarea fusese numită, la cererea sa, în funcția de asistent de cabinet în cadrul Aparatului propriu de lucru al primului-ministru - Cabinetul consilierului de stat, totuși, instanța de fond a obligat nejustificat instituția angajatoare la plata "unei despăgubiri egale cu drepturile salariate indexate, majorate și reactualizate datorate de la momentul concedierii și până la data reintegrării.
În fine, s-a arătat că se impune a fi precizat și faptul că, deși cumulul de funcții este permis, în principiu, de art.35 din Codul muncii, astfel încât încadrarea salariatului la un alt angajator, după concedierea sa, nu ar putea influența cuantumul despăgubirilor, totuși, nu este admis cumulul de funcții la același angajator iar în speța dedusă judecății, prima instanță a ignorat cu desăvârșire susținerile referitoare la existența raporturilor de muncă dintre contestatoare și Secretariatul General al Guvernului, aceasta fiind angajată cu normă întreagă încă dinaintea promovării acțiunii, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții netemeinice și esențial nelegale precum și faptul că, demersurile contestatoarei (care, mai întâi, solicită și obține angajarea în cadrul autorității intimate, pentru ca ulterior să o cheme în judecată pentru a fi obligată la reintegrare) se încadrează, în opinia recurentei, în conceptul de abuz de drept.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, cât și din oficiu, conform art.3041 pr.civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit art.VIII din OUG nr.17/2009:
"(1) Personalul Cancelariei Primului-Ministru, în limita atribuțiilor transferate, se preia, potrivit pregătirii profesionale, în cadrul Secretariatului General al Guvernului și aparatului propriu de lucru al primului-ministru, care preiau atribuții corespunzătoare celor din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, în limita numărului de posturi aprobat pentru acestea.
(2) Pentru personalul Cancelariei Primului-Ministru care nu se încadrează în prevederile alin. (1) se aplică dispozițiile legale în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv de serviciu".
Ordinul de încetare a raporturilor de muncă nr.298/9.03.2009 și care face obiectul speței de față a fost emis în aplicarea textului de lege mai sus amintit, reținându-se și dispozițiile art.65 și ale art.73 alin.1 din Codul muncii.
Așadar,critica vizând pronunțarea sentinței atacate,cu aplicarea greșită a legii, nu poate fi reținută, întrucât însăși art.VIII din OUG nr.17/2009 prevede faptul că personalului Cancelariei Primului Ministru ce nu se încadrează în prevederile alin.1 i se aplică dispozițiile incidente în materia încetării raporturilor de muncă, respectiv dispozițiile Codului muncii.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art.1 alin.2 din OUG nr.98/1999, acestea nu au relevanță în speță, deoarece obiectul prezentului litigiu nu îl constituie revendicarea măsurilor de protecție socială reglementate de respectivul act normativ și care constau în acordarea plăților compensatorii sau a serviciilor de preconcediere colectivă și a altor măsuri active prevăzute de acesta.
Pe de altă parte,art.65 din Codul muncii condiționează legalitatea și temeinicia concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului de caracterul real, efectiv și serios al desființării locului de muncă, respectiv cerința ca locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului, să fie impusă de dificultăți reale de menținere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcția respectivă s-a desființat și să fie imposibilă menținerea postului fără pagube pentru angajator.
Însă, din interpretarea dispozițiilor art.VIII din OUG nr.17/2009, rezultă că, măsura dispusă nu a avut un caracter efectiv deoarece dacă organismul nou înființat a preluat toate reprezentările și competențele legale ale celui vechi, rezultă că, în speță s-a realizat de fapt redenumirea unui sistem, cu atât mai mult cu cât atribuțiile principale ale celor două structuri sunt aproape identice, astfel încât,nefiind vorba despre adoptarea unei măsuri bazate pe rațiuni de optimizare și eficientizare a activității, nici celelalte caracteristici ale unei legale și temeinice concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului legate de dificultățile de menținere a postului și crearea unei pagube pentru angajator nu sunt îndeplinite în speță.
Se reține și faptul că, deși în conținutul Ordinului contestat se face referire la dispozițiile art.65 din Codul muncii, în speță sunt incidente dispozițiile art.68 Codul muncii, referitoare la concedierea colectivă, acest aspect rezultând din înscrisurile depuse la dosarul de fond ce fac dovada faptului că anterior preluării reglementate de dispozițiile artVIII din OUG nr.17/2009, conform anexei 2 la Decizia primului Ministru nr.154/2007 în cadrul Secretariatului General al Guvernului existau 316 posturi, ulterior fiind suplimentate posturile cu un număr de 20, conform Deciziei Primului Ministru nr.306/9.03.2009.În condițiile în care Cancelaria Primului Ministru avea încadrați minim 100 de salariați dar mai puțin de 300 iar după desființare puteau fi preluate doar 20 de persoane conform numărului de posturi cu care a fost suplimentată schema Secretariatului General al Guvernului, rezultă că în speță își au incidența dispozițiile art.68 alin.1 lit.b din Codul muncii, aspect corect constatat de către instanța de fond.
În sprijinul acestei idei este și faptul că,astfel cum rezultă din Notificarea nr. 566 din 19.02.2009, notele subsecvente, Procesul-verbal din 24.02.2009 și comunicatul de presă al Guvernului din 02.03.2009,exista intenția unei concedieri colective, astfel încât angajatorul avea obligația, potrivit art. 69 alin. 1 din Codul muncii, de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu reprezentanții salariaților, cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați și atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale, respectiv sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.
Conform alin.2 al art.69, Secretariatul General al Guvernului avea obligația de a notifica o serie de informații cu privire la această concediere colectivă, iar potrivit art.70 era obligat să comunice o copie a acestei notificări inspectoratului Teritorial d e muncă și agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă la aceeași dată la care a comunicat-o sindicatului sau, după caz, reprezentanților salariaților.
Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că toată procedura trebuia inițiată anterior dispunerii concedierii, parcurgerea ei reprezentând o condiție de valabilitate a măsurii unilaterale dispuse la data de 09.03.2009.
Această procedură prealabilă concedierii colective și obligatorie nu a fost respectată de Secretariatul General al Guvernului, în aceste condiții făcându-se în mod corect aplicarea dispozițiilor art.76 Codul muncii potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută.
Se vor înlătura de asemenea și susținerile recurentului referitoare la faptul că instanța de fond a extins aplicabilitatea dispozițiilor din Codul muncii care reglementează procedura aplicabilă în cazul concedierilor colective și pentru alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actului normativ, context în care recurentul a făcut referire și la Directiva nr. 98/59/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, deoarece,potrivit art. 288 alin. 3 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene,directiva este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele iar ca act juridic cu funcție normativă adoptat de către Uniunea Europeană, directiva instituie un cadru de măsuri care reprezintă un minim de reglementare pentru statul membru destinatar, acesta putând stabili - cu respectarea rezultatului prefigurat - un cadru superior de reglementare a fondului stabilit prin directive. Ca atare, în măsura concedierii colective, România a înțeles să reglementeze cu titlu general procedura concedierii - pentru toți salariații, fără a distinge în funcție de natura angajatorului, astfel încât,dispozițiile art. 68 și urm. din Codul muncii sunt aplicabile în speță.
Se va înlătura și critica referitoare la faptul imposibilității contestatoarei de a invoca neaplicarea contractului colectiv de muncă la nivel național, în condițiile în care, instanța de fond a reținut nulitatea măsurii concedierii din perspectiva altor dispoziții legale,iar potrivit art.137 pr.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii,astfel încât odată reținută nulitatea ordinului contestat,aspectul în ce măsură contractul colectiv de muncă la nivel național era sau nu opozabil recurentului nu se mai impune a fi analizat.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la incidența în speță a dispozițiilor art.304 pct.7 pr.civ. numirea contestatoarei în funcția de asistent de cabinet la data de 9.04.2009,nefiind de natură să ducă la rămânerea fără obiect a contestației formulate, Ordinul nr./9.04.2009 fiind emis după încetarea raportului de muncă al contestatoarei și nefiind vorba nici despre un cumul de funcții sau abuz de drept astfel cum susține recurenta, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus numirea contestatoarei în funcția de asistent de cabinet în cadrul Aparatului propriu de lucru al primului ministru a avut loc după încetarea raportului de muncă al contestatoarei iar posibilitatea contestării Ordinului nr.298/9.03.2009 este un drept al contestatoarei recunoscut de lege, ce nu poate fi restricționat.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul Secretariatul General al Guvernului, împotriva sentinței civile nr.7208 din data de 17.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.15700 /3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.: /2ex.
25.03.2010
Jud. fond.:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Opriș Daniela Elena
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 680/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 753/2009. Curtea de... → |
|---|
