Contestație decizie de concediere. Decizia 1078/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(7021/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1078R
Ședința publică din 20.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 3: Comșa
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, împotriva sentinței civile nr.5341 din data de 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.40483/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 13.02.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea recurentei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi 20.02.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5341 din data de 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.40483/3/LM/2007, a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatoarea, împotriva intimatei Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar a fost anulată decizia nr.331/14.11.2007, emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția anterior deținută și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate precum și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la concediere și până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeași sentință a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind daunele morale și a fost obligată intimata la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că între contestatoare, în calitate de salariat și intimata Școala Naționala de Sănătate Publica și Management Sanitar, în calitate de angajator a fost încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminata înregistrat cu nr.130/16.04.2006, contestatoarea fiind încadrata pe postul de consilier juridic.
La data de 14.11.2007, prin decizia nr.331 intimata a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de muncă al contestatoarei în baza art.61 lit.a Cm. și art.264 alin 1 lit.f Codul muncii. Angajatorul a reținut că au fost încălcate de către contestatoare dispozițiile. art.16 lit g și art.19 din Statutul instituției, art.12 alin.2 și art.44 alin.1 Cm. precum și ale art.19 din OUG nr.34/2006. La baza luării măsurii sancționării disciplinare cu desfacerea contractului individual de munca a stat raportul de control nr.EN 3906/11.04.2007 întocmit de o comisie din cadrul, înregistrat la intimata la data de 19.06.2007 cu nr.2137.
În vederea aplicării sancțiunii, intimata a convocat pe contestatoarea să se prezinte la sediul sau pentru efectuarea cercetării disciplinare, prin adresa nr.3395/24.10.2007, în acest sens, contestatoarea a dat două note explicative, înregistrate cu nr.3613 și 3616, ambele din data de 12.11.2007.
În legătura cu tardivitatea emiterii deciziei contestate, reținem că activitatea intimatei a fost supusă unui control din partea Comisiei de Control din cadrul Direcției de control a Ministerului Sănătății Publice, în baza adresei nr. /629/22.01.2007. În urma acestui control a fost întocmit raportul înregistrat la - Cabinet Ministru cu nr.3806/11.04.2007, iar la intimata a fost înregistrat la data de 19 iunie 2007 cu nr.2137.
Prin acest raport, comisia prezintă deficiențele constatate în cadrul intimatei Școală Națională de Sănătate Publica și Management Sanitar în perioada supusă controlului care se situează între data reorganizării acestei instituții și până la data efectuării controlului, la începutul anului 2007, în raport nefiind făcută vreo mențiune sub acest aspect, dar este evident că perioada este anterioară întocmirii raportului în cauză.
Comisia a considerat că de existența acestor deficiențe sunt responsabili mai mulți angajați ai intimatei printre care și contestatoarea. Acesteia i se imputa abateri legate de următoarele aspecte: numiri ilegale în funcții de conducere, emitere de decizii ilegale, recrutarea și angajarea de personal după criterii preferențiale, purtarea abuzivă față de salariați, achiziționarea de către intimata a unui autoturism prin selecție de oferte în octombrie, încheierea contractului de achiziții de servicii tipografice nr.251/27.12.2006, încheierea contractului nr.182/20.10.2006 pentru prestarea de servicii de administrare și completare pe suport electronic.
Potrivit art.268 alin.1 Cm. angajatorul este obligat să emită decizia de sancționare disciplinară în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștința despre fapta considerata abatere, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii acestei fapte.
În speță, intimata a luat cunoștință de cele imputate contestatoarei la data la care raportul de control a fost înregistrat la sediul său, și anume 19.06.2007. Decizia este emisă abia la data de 14.11.2007, cu depășirea evidentă a termenului de 30 de zile calendaristice.
Mai mult, este în mod clar depășit termenul de 6 luni care se calculează de la data săvârșirii abaterilor disciplinare.
Astfel, având în vedere că raportul a fost înregistrat la la data de 11.04.2007, rezulta că abaterile se situează într-o perioada anterioară. Or, decizia a fost emisă la data de 14.11.2007, după trecerea unui interval de 6 luni calculat de la data de 11.04.2007, termen împlinit în septembrie 2007.
Pentru unele dintre abaterile reținute în raportul de control, apare cu evidență depășirea termenului de 6 luni, dacă ne raportam chiar la data reținută în cuprinsul acestui raport. În aceasta situația se află abaterile constând în achiziționarea de către intimata a unui autoturism prin selecție de oferte în octombrie, încheierea contractului de achiziții de servicii tipografice nr.251/27.12.2006, încheierea contractului nr.182/20.10.2006 pentru prestarea de servicii de administrare și completare pe suport electronic.
Art.268 alin 1 Cm. nu stabilește două momente alternative în raport de care se calculează termenul în care angajatorul poate aplica sancțiunea disciplinară, ci două termene care trebuie îndeplinite în mod imperativ; ele nu se completează în sensul că dacă nu se respecta primul termen mai scurt este suficientă respectarea celui de 6 luni. Aceasta concluzie decurge și din împrejurarea că ele se calculează de la date diferite.
Angajatorul are obligația de a emite decizia de sancționare în 30 de zile de la data luării cunoștința despre faptă, iar acest termen trebuie sa se încadreze înăuntrul termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Termenul de 6 luni este un termen limită înăuntrul căruia trebuia emisia decizia. Neîndeplinirea intervalului de 30 de zile nu este suficientă pentru respectarea dispozițiilor art.268 alin.1 Cm. după cum nici respectarea termenului de 6 luni în condițiile depășirii celui de 30 de zile nu este suficientă.
Intimata nu a respectat termenul de 30 de zile calendaristice și nici pe cel de 6 luni, astfel încât decizia emisă este nulă absolut.
Apărarea intimatei în sensul că termenul este calculat de la data de 05.11.2007 nu este întemeiată. Pentru a considera aceasta, s-a reținut că prin adresa nr.3531/05.11.2007 se comunica intimatei un exemplar al raportului de control întocmit la data de 11.04.2007. În cuprinsul acestei adrese nu se face referire la vreo completare a raportului de control, din contra se arată că raportul de control este recomunicat la solicitarea unității angajatoare, trimisă prin cererea nr.3385/23.10.2007.
Prin urmare, susținerea intimatei că raportul de control a fost completat, prelungindu-se perioada controlului nu este justificată prin documentele existente.
Ea este contrazisă chiar de împrejurarea că intimata a demarat procedura cercetării disciplinare prin decizia nr.35/26.02.2007 prin care a fost desemnată o comisie disciplinar, pentru ca apoi să revină și să numească o nouă comisie prin decizia nr.316/24.10.2007. Mai mult, contestatoarea a fost convocată printr-o adresă la aceeași data, 24.10.2007, iar abaterile reținute sunt cele din singurul raport de control existent.
S-a apreciat că, o astfel de apărare nu are relevanță deoarece odată împlinit acest termen de 6 luni de la data săvârșirii abaterilor imputate contestatoarei. este inutilă calcularea intervalului de 30 de zile de la data luării cunoștință despre abateri, cu atât mai mult cu cât contestatoarei nu îi sunt imputate noi abateri în completarea celor din raportul din aprilie 2007 și pentru care s-a efectuat cercetarea disciplinară.
Cât privește motivul de nulitate referitor la prezentarea textelor de lege nesocotite de contestatoare, s-a apreciat că nu este întemeiat, deoarece decizia contestată nu cuprinde o descriere a faptelor imputate angajatei, ci doar o enumerare a unor texte de lege, și anume art.16 lit g și art.19 din Statutul instituției, art.12 alin.2 și art.44 alin.1 Cm. precum și ale art.19 din OUG nr.34/2006.
Aceasta prezentare nu este de natură să permită o cunoaștere a împrejurărilor concrete în care abaterile reținute au fost săvârșite de salariat. Chiar dacă în raportul de control ele sunt prezentate, decizia de concediere nu se completează cu alte înscrisuri, ci trebuie să îndeplinească anumite condiții expres stabilite de lege sub sancțiunea nulității absolute. Art.268 alin.2 lit.a Cm. prevede că sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare trebuie să cuprindă descrierea faptelor ce constituie abateri disciplinare. Or, decizia emisă de intimată nu îndeplinește aceasta cerință formala.
Afirmația intimatei în sensul că decizia contestată menționează prevederile legale pe care salariatul le-a încălcat, principala abatere fiind aceea de a nu se fi instruit în legătura cu aplicarea corectă a legislației nu poate fi reținută.
Simpla înșiruire a unor texte de lege nu înseamnă o descriere a abaterii, astfel încât nu se poate analiza dacă cele reținute de angajator se încadrează sau nu în textul respectiv.
Mai mult, nicăieri în cadrul deciziei de sancționare nu se face vreo referire la cunoașterea sau necunoașterea legislației de către contestatoare.
Și motivul de nulitate referitor la compunerea comisiei de disciplină s-a apreciat ca întemeiat, întrucât prin decizia nr.35/26.02.2007 intimata a desemnat o comisie de cercetare disciplinară pentru ca apoi prin deciziile nr.315 ș nr.316 din 24.10.2007 să revină și să numească o nouă comisie. Așa cum rezultă din procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării disciplinare, membrii comisiei sunt alții decât cei care apar în decizia nr.316, în sensul că această decizia nominaliza pe dna av., iar în procesul verbal apare dl. Materi, ceilalți 2 membri fiind aceiași. Or, în această situație, cercetarea disciplinară nu a fost efectuată de comisia desemnată de societate, ceea ce atrage nulitatea cercetării.
Argumentul privind antepronunțarea comisiei de disciplină nu este întemeiat și nu poate atrage nulitatea deciziei deoarece era doar o informare a contestatoarei despre consecințele neprezentării.
S-a mai reținut și că reclamanta nu a fost în măsura sa își formuleze apărări adecvate și care poate ar fi condus la o altă concluzie a comisiei de disciplină. Nerespectarea acestui drept atrage nevalabilitatea cercetării disciplinare și în consecință a deciziei de concediere deoarece legea are în vedere o cercetare reală și efectivă, iar nu doar respectarea formala a unor dispoziții legale.
Instanța de fond nu a mai analizat temeinicia sancționării contestatoarei, deoarece neîndeplinirea condițiilor de forma face inutilă cercetarea aspectului temeiniciei acesteia pentru ca în mod retroactiv nu mai există o decizie de concediere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Școală Națională de Sănătate Publica și Management Sanitar, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că prin adresa nr.3385/23.10.2007, in urma documentelor suplimentare cerute de către Comisia de control a Ministerului Sănătății Publice a solicitat comunicarea raportului de control in forma finala. Prin adresa nr.3531/5.11.2007, comisia de control a completat raportul inițial cu noi aspecte reținute in data de 24 iulie 2007, iar data finala de încheiere a controlului fiind 5.11.2007, la emiterea deciziei de desfacere a contractului individual de munca nr.331/14.11.2007 s-a respectat termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de art.268 alin.1 din Codul muncii.
S-a mai susținut că în mod greșit se retine de către instanța faptul ca procedura cercetării disciplinare prealabile a fost începută prin Decizia nr.35/26.o2.2007 prin care s-a desemnat o Comisie de cercetare disciplinara, la care s-a revenit si a fost, apoi numita o alta comisie cu decizia nr.316/24.10.2007, deoarece prin Decizia nr.35/26.02.2007 era nominalizata o componenta a Comisie de disciplina de către vechea conducere a instituției, noua conducere având atributul legal de a modifica si emite decizii interne. De altfel, precizarea instanței nu este susținuta cu trimiterea la documente care sa justifice începerea cercetării disciplinare odată cu numirea Comisiei de disciplina prin Decizia nr.35/26.02.2007.
Convocarea contestatoarei la Comisia de disciplina constituita in baza deciziei nr.316/24.10.2007, la aceeași data cu emiterea deciziei nu constituie o încălcare a legii, așa cum instanța de fond apreciază, iar în ceea ce privește aprecierea ca întemeiata a motivului de nulitate referitor la faptul ca in Decizia contestata nu sunt cuprinse faptele săvârșite de contestatoare, ci numai textele de lege nesocotite de contestatoare, a fost considerat ca izvorând dintr-o greșita aplicare a legii întrucât, fata de funcția deținuta de contestatoare, cea de consilier juridic, reclamanta fiind obligata sa respecte si sa cunoască legislația in vigoarea in conformitate cu art.8 din Statutul profesiei de consilier juridic si al art.10 (a) precum si ale art.17 din Legea nr.514/20063 privind organizară și exercitarea profesiei de consilier juridic.
În ceea ce privește aprecierea ca întemeiat al motivului de nulitate referitor la componenta comisiei de disciplina s-a arătat că la data de 01.11.2007 contestatoarea a adresat in cadrul comisiei de cercetare disciplinara prealabila o cerere de declinare a competentei de soluționare a comisiei, solicitare formulata spre aprobare către directorul general al instituției. Ca urmare a cererii formulate de contestatore prin cererea de declinare a competentei comisiei, directorul general al instituției emite Decizia nr.329/09.11.2007 prin care modifică componenta comisiei de cercetare disciplinara prealabila numită prin Decizia nr.316/24.10.2007.
Referitor la nepunerea la dispoziție a probelor utilizate de comisie, s-a precizat ca acestea au fost puse la dispoziția contestatoarei in timpul efectuării cercetării disciplinare prealabile.
Prin întâmpinarea formulată, intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând întregul material, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ. cât și din oficiu, conform art.304/1 pr.civ. Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond, analizând probatoriul administrat în cauză a concluzionat faptul că, la emiterea deciziei contestate nu au fost respectate termenele prevăzute de art.268 alin.1 Codul muncii, în raport de care angajatorul putea aplica sancțiunea disciplinară.
Aceasta, deoarece, raportul de control întocmit la data de 11.04.2007, a fost înregistrat la Ministerul Sănătății Publice sub nr.3806/11.04.2007, iar la recurentă la data de 19.06.2007, nefiind dovedit faptul că abia la data de 05.11.2007 ar fi fost comunicată forma finală a raportului de control.
Adresa nr.3531/5.11.2007, la care face referire recurenta nu poate fi interpretată care prezentând o completare a raportului de control, deoarece prin această adresă se răspunde solicitării recurentei din adresa nr.3385/23.10.2007 și i se recomunică o copie a raportului de control întocmit la data de 11.04.2007.
Referitor la convocarea intimatei pentru efectuarea cercetării prealabile și a componenței Comisiei de disciplină, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că singura convocare a acesteia o reprezintă adresa nr.3395/24.10.2007, în care sunt menționate faptele reținute în raportul de control, întocmit la data de 11.04.2007 însă, chiar dacă legea nu interzice emiterea deciziei contestate în aceeași zi pentru care s-a făcut convocarea angajatului la Comisia de disciplină, precum și posibilitatea noii conduceri a instituției de a modifica și emite prin decizii interne nominalizarea componenței acestei Comisii, încălcarea termenului prevăzut de art.268 alin.1 Codul muncii de către angajator era un motiv suficient prin sine însuși pentru admiterea contestației și anularea deciziei atacate.
De asemenea, Curtea apreciază că instanța de fond a considerat în mod corect că decizia contestată nu cuprinde o descriere a faptelor imputate angajatei, ci doar o enumerare a unor texte de lege și chiar dacă funcția îndeplinită de către contestatoare impunea o pregătire juridică, acest aspect nu exonera angajatorul de a face o descriere corespunzătoare a faptelor imputate salariatei, aspect sancționat cu nulitatea absolută prin dispozițiile art.268 alin.2 lit.a Codul muncii.
Aceasta, deoarece, simpla înșiruire a unor texte de lege duce în imposibilitatea pentru instanță de a analiza dacă faptele reținute de angajator se încadrează sau nu în textele reținute în sarcina salariatului.
Cu privire la nepunerea la dispoziție a probelor utilizate de Comisie se constată că din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că societatea recurentă ar fi făcut dovada contrară afirmației contestatoarei în sensul că i-ar fi pus la dispoziție documentele solicitate, astfel încât și această critică formulată de către recurentă va fi înlăturată.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În baza art.274 pr.civ. va fi obligată recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată, parte din onorariul de 1.500 lei achitat de intimata-contestatoare pentru plata avocatului.
Curtea a apreciat că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de acesta (susținerea concluziilor orale, formularea întâmpinării) și complexitatea cauzei, care a fost soluționată în recurs la primul termen de judecată, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la micșorarea onorariului, după cum s-a arătat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, împotriva sentinței civile nr.5341 din data de 30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.40483/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata.
Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
11.03.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ceaușescu MariaJudecători:Ceaușescu Maria, Scrob Bianca Antoaneta, Comșa
| ← Completare carnet de muncă. Decizia 10117/2008. Curtea de Apel... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1130/2009. Curtea... → |
|---|
