Contestație decizie de concediere. Decizia 1095/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1095 /2009
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Vesa JUDECĂTOR 2: Monica Maria Cismaru
- - - - JUDECĂTOR 3: Victor
- - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de pârâta " ELECTRICE" SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 405 din 5 mai 2009 pronunțată de tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă avocat pentru pârâta recurentă și avocat pentru reclamanta intimată -, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul pârâtei recurente înaintează la dosar Împuternicire avocațială și o chitanță în sumă de 4.000 lei reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar Împuternicire avocațială, Întâmpinare și ca practică judiciară sentința civilă nr. 405/2009 a Tribunalului Sibiu pronunțată în dosar nr- și decizia civilă nr. 115/2009 a Curții de Apel Alba Iulia pronunțată în dosar nr-.
Instanța, reținând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat ori cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul pârâtei recurente susține motivele de recurs astfel cum au fost în scris detaliate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu, pentru a se pronunța asupra ceea ce s-a cerut. Învederează în esență că, Tribunalul Sibiu în decizia recurată, nici nu a motivat și nici nu s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare formulată de reclamantă pe motiv că împotriva reclamantei s-a început urmărirea penală, acest aspect fiind menționat doar în practicaua hotărârii. Solicită a se reține că în conformitate cu literatura și practica judiciară, acest motiv este unul de casare. Pentru motivul de fond arătat în recurs, solicită de asemenea casarea cu trimitere întrucât a fost soluționat tot pe cale de excepție, nemaifiind antamate chestiunile referitoare la săvârșirea abaterilor, mai ales că împotriva reclamantei au fost efectuate două cercetări penale.
Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită pentru motivele cuprinse în întâmpinare respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la motivul de casare invocat în legătură cu cererea de suspendare, învederează că întrucât cauza s-a soluționat la acel termen, instanța nu mai avea motiv să se pronunțe prin încheiere sau separat, pronunțându-se pe acest aspect în aliniatul 7 al părții introductive a hotărârii. Cu privire la fondul cauzei, precizează că decizia de sancționare a fost emisă după 37 zile, cu depășirea termenului legal de 30 de zile, în notificarea nr. 2151/06.12.2007 la punctul 1 fiind menționată clar data la care s-a luat cunoștință de abatere.
Instanța, având în vedere lucrările dosarului și concluziile expuse în dezbateri, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Constată că sub numărul inițial - s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu contestația formulată de către contestatoarea în contradictoriu cu intimata Electrice solicitând anularea deciziei nr. 2384/20.12.2007 prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, reîncadrarea în funcția deținută anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale până la data reintegrării efective.
In motivarea acțiunii reclamanta a cerut să se constate că este prescris dreptul angajatorului de a aplica sancțiunea deoarece cercetarea disciplinară a început la 13.11.2007 și decizia a fost emisă la 20.12.2007, deci cu încălcarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 168 Codul muncii.
Decizia este nulă și pentru că nu cuprinde elementele prevăzute imperativ de art. 168 alin. 2 lit.a și c Codul muncii referitoare la descrierea faptei și motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea atât a excepției cât și a acțiunii.
Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 698/2008 a respins contestația.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că reclamanta în calitate de salariată a pârâtei avea prin contact o obligație de fidelitate care se concretizează prin urmărirea intereselor angajatorului și obligația de neconcurență. Instanța a reținut că pârâta a făcut dovada că reclamanta nu a urmărit interesul angajatorului deoarece în timpul programului de lucru purta corespondență electronică cu administratorii altor societăți și folosea timpul de lucru pentru activități ale societății concurente.
Constatându-se că reclamanta se face vinovată de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 39 alin. 2 lit. d din Codul muncii, sancțiunea aplicată a fost găsită ca temeinică și legală și aplicată în termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 Codul muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal recurs reclamanta prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe întrucât aceasta nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinară și nu a motivat respingerea acesteia. In subsidiar se solicită modificarea sentinței și în urma reanalizării probatoriului administrat să fie admise excepțiile prescripției și nulității cu consecința admiterii acțiuni astfel cum a fost formulată.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta intimată a depus întâmpinare prin care a invocat tardivitatea depunerii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, sentința atacată fiind la adăpost de orice critică.
Prin decizia civilă nr. 1170/2008 din 15.12.2008 Curtea de Apel Alba Iuliaa admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Sibiu.
În considerentele deciziei s-a reținut că instanța fondului nu s-a pronunțat pe excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară, urmând ca după pronunțarea asupra acestei excepții, dacă este neîntemeiată, să fie soluționată excepția nulității deciziei de sancționare și, dacă și aceasta va fi respinsă, să fie analizată pe fond acțiunea.
În rejudecare cauza a fost înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 405/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-, s-a admis excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară și în consecință a fost admisă contestația formulată de contestatoarea - împotriva pârâtei Electrice Sibiu și ca urmare s-a dispus anularea deciziei nr. 2384/20.12.2007 emisă de intimată și reîncadrarea contestatoarei în funcția și postul deținute anterior.
A fost obligată intimata la plata către contestatoare a drepturilor salariale restante de la data încetării plăților și până la reîncadrarea efectivă, precum și la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în sumă de 2618 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din momentul notificării nr. 2151 din 6.12.2007 trimisă contestatoarei, s-a menționat că a început cercetarea disciplinară împotriva acesteia din data de 13.11.2007, astfel că de la acel moment s-a apreciat că societatea avea cunoștință despre săvârșirea abaterilor disciplinare.
Cum decizia nr. 2384/20.12.2007 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 268 alin.(1) Codul Muncii, s-a apreciat că actul astfel emis este nul potrivit art. 78 Codul Muncii.
S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În expunerea de motive, invocând dispozițiile art. 256, 258 și 261 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că instanța de fond nu a motivat soluția de respingere a cererii societății de suspendare a judecății formulată în baza art. 244 alin.(1) pct.2 Cod procedură civilă în considerente, menționând-o lapidar doar în practicaua întocmită de grefier.
Susține apoi consemnarea greșită a motivului cererii de suspendare ca fiind art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, când în realitate s-ar fi cerut în baza art. 244 alin.(1) pct.2 Cod procedură civilă pentru motivul începerii urmăririi penale față de contestatoarea.
Mai arată că în practica s-au consemnat alte concluzii decât cele puse de reprezentantul societății, care ar fi pledat în sensul că societatea a luat cunoștință de abaterile săvârșite la 6.12.2007, iar cercetarea disciplinară prealabilă a avut loc în perioada 6-17.12.2007, date în raport cu care decizia atacată a fost emisă în termenul prevăzut de lege.
Critică și faptul că soluția de respingere a cererii de suspendare nu a fost menționată nici în minuta hotărârii și nici în dispozitiv, astfel că nu se poate stabili neechivoc faptul că cererea de suspendare a judecății a constituit obiect al deliberării instanței de fond și nici care au fost motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în legătură cu soluția adoptată.
Pe fond, învederează că în realitate, între 13-21.11.2007, contestatoarea a fost cercetată disciplinar pentru altă faptă de natură penală și nu în legătură cu abaterile pentru care prin decizia respectivă, i s-a desfăcut contractul individual de muncă fără a se lua vreo măsură împotriva sa.
A existat oad oua cercetare disciplinară prealabilă între 6-17.12.2007, care de asemenea a avut ca obiect alte fapte decât infracțiunea care a format obiectul primei cercetări, în cadrul căreia contestatoarea a dat o nouă declarație olografă, înregistrată sub nr. 2264/17.12.2007, care este menționată și în cuprinsul deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
Deci, cele 2 cercetări disciplinare au avut obiecte diferite, iar față de cea de-a doua, decizia atacată a fost emisă în termenul prevăzut de art. 268 alin.1 Codul Muncii.
În drept invocă art. 312 alin.(3) și (5) Cod procedură civilă, art. 299(1) teza I, art. 301 teza ipoteza finală, art. 302, 302/1, 303(1) și 304(1) Cod procedură civilă, art. 80 din Legea nr. 168/1999.
Prin întâmpinare (filele 15-17), intimata a solicitat respingerea recursului și obligarea societății recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art. 304/1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul de față ca nefondat, urmând a-l respinge în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
În ceea ce privește prima critică adusă hotărârii atacate, cu toate componentele ei, astfel cum ele au fost menționate prin intermediul recursului și anume cea referitoare la cererea de suspendare formulată de recurentă la instanța de fond, sunt a se reține următoarele:
În preambulul hotărârii în prezent atacată sunt menționate atât cererea reprezentantului societății de suspendare a judecății, poziția reprezentantului intimatei, cât și soluția dată acestei probleme de către instanță.
Faptul că, probabil dintr-o eroare, în practica s-a consemnat ca temei al cererii de suspendare art. 244 pct.1 Cod procedură civilă, în loc de art. 244 alin.(1) pct.2 Cod procedură civilă, nu este de natură a atrage nulitatea hotărârii câtă vreme, atunci când instanța deliberează asupra acestei cereri o respinge cu motivarea că "învinuirea pentru care s-a pornit urmărirea penală nu are o înrâurire asupra soluției ce se va da în prezenta cauză". Deci este fără dubiu că instanța s-a pronunțat exact asupra prevederilor cu care a fost sesizată și anume art. 244(1) pct. 2 Cod procedură civilă care statuează că:
"Instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune, care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".
Aceeași este situația și în privința consemnării motivului suspendării față de care, așa cum am menționat anterior, instanța s-a pronunțat corect, în ciuda eventualelor erori de consemnare în ceea ce privește poziția reprezentantului titularului cererii de suspendare.
În schimb, referitor la consemnarea greșită a concluziilor reprezentantului contestatoarei în legătură cu data la care societatea a luat la cunoștință de săvârșirea abaterilor disciplinare, acestea se privesc a fi nefondate câtă vreme în lipsa depunerii și a unor concluzii scrise (care nu erau obligatorii) nu se poate demonstra o altă stare de fapt care așa după cum a fost consemnată face dovada deplină a susținerilor până la înscrierea în fals.
Cu toate acestea însă, și dacă am accepta și de această dată o posibilă eroare de redactare, este bine știut că ceea ce se susține oral de către reprezentantul oricărei părți nu poate constitui singur temei al combaterii susținerilor părții adverse, atâta timp cât acestea nu corespund și nu se coroborează cu probele existente la dosar, întrucât orice susținere trebuie dovedită, iar în speță cu atât mai mult cu cât ne aflăm într-un litigiu de muncă (art. 287 Codul Muncii ).
Apoi, faptul că soluția de respingere a cererii de suspendare nu a fost consemnată nici în considerente și nici în dispozitiv, nu conduce la concluzia că această chestiune nu a constituit obiect al deliberării instanței de fond, câtă vreme, potrivit art. 244/1 Cod procedură civilă "asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere ", iar instanța s-a pronunțat asupra acesteia în preambulul hotărârii în condițiile în care cauza fiind în stare de judecată era inutilă pronunțarea printr-o încheiere separată asupra suspendării și apoi prin hotărâre asupra fondului.
Mai mult decât atât, nicio altă prevedere legală nu impune ca asupra unei chestiuni prealabile cum este cea a suspendării, instanța să se pronunțe în mod obligatoriu în minuta hotărârii sau în dispozitiv. Legal este ca instanța de judecată să se pronunțe asupra acestui aspect prin hotărâre, iar cum practicaua este prima parte a acesteia, alături de considerente și dispozitiv, se apreciază că a fost corect soluționată atât ca formă cât și pe fond.
Și pe fond, soluția atacată se privește a fi legală și temeinică.
Deși se susține faptul că societatea a emis în termenul legal decizia în prezent atacată prin prisma faptului că în privința contestatoarei au avut loc succesiv două cercetări disciplinare, dintre care prima viza fapte penale și a avut loc între 13-21 noiembrie 2007, iar cea de-a doua efectuată între 6-17 decembrie 2007 avut în vedere abaterile pentru care a fost sancționată prin Decizia nr. 2384/20.12.2007, se constată că aceste susțineri sunt nereale.
Prin notificarea 2151/6.12.2007 contestatoarea a fost notificată că începând cu 13.11.2007 a început cercetarea disciplinară împotriva sa pentru următoarele fapte:
a) încălcarea obligației de fidelitate față de angajator în executarea atribuțiilor de serviciu, prev. de art. 39 alin.2 lit.d Codul Muncii, precum și art. M pct.2 lit.c din Contractul Individual de Muncă;
b) încălcarea obligației de a respecta secretul de serviciu, prev. de art. 39 alin.2 lit.f Codul Muncii, precum și art. M pct.2 lit.e din contractul individual de muncă;
c) încălcarea obligației de a executa la timp și întocmai a obligațiilor de serviciu ce ce îi revin, prev. de art. 3 lit.b din Regulamentul Intern al firmei;
d) încălcarea obligației de a folosi integral și cu maximum de eficiență timpul de lucru pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, prev. de asrt. 3 lit.c din Regulamentul intern al firmei;
Se observă că exact pentru aceste abateri a fost sancționată ulterior contestatoarea prin decizia în prezent atacată.
Ca urmare, din moment ce chiar prin notificare se specifică expres că din 13.11.2007 a început cercetarea disciplinară împotriva salariatei, este corectă reținerea instanței de fond că de la acea dată societatea avea la dispoziție 30 de zile pentru emiterea deciziei de sancționare, potrivit art. 268(1) Codul Muncii, decizia emisă doar la 20.12.2007 fiind în mod corect apreciată ca tardiv emisă.
Față de toate aceste aspecte de fapt și de drept, Curtea va respinge recursul ca nefondat și va menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond.
Ca o consecință a respingerii recursului, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească intimatei 3570 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta " ELECTRICE" SRL Sibiu împotriva sentinței civile nr. 405/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 3570 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. NV, Tehnored. IM
Jud.fond-,
Președinte:Nicoleta VesaJudecători:Nicoleta Vesa, Monica Maria Cismaru, Victor
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 3728/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 161/2010. Curtea de... → |
|---|
