Contestație decizie de concediere. Decizia 161/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 161
Ședința publică de la 12 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de recurentul intimat și de intimata recurentă "TRANSILVANIA " N împotriva sentinței civile nr. 1640 din 23 X 2009 Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul intimat asistat de avocat, cu delegație la dosar, și avocat pentru intimata recurentă, cu delegație la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen de judecată.
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pe excepția de tardivitate a recursului formulat de cât și pe fond.
Avocat pentru recurentul intimat, solicită respingerea excepției de tardivitate a recursului formulat de acesta. Deși acestuia i s-a comunicat hotărârea prin poștă el nu a primit-o acasă. A verificat la registratura instanței, a făcut o cerere la data de 8 XII 2009 prin care a solicitat eliberarea copiei sentinței. Dacă ar fi primit în termen hotărârea nu mai avea sens să solicite eliberarea unui alt exemplar. Pe fond solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și obligarea intimatei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat, pentru intimata recurentă, solicită admiterea excepției. Potrivit dovezii existente la dosar, comunicarea s-a făcut prin afișare la adresa la care a fost citat pe parcursul procesului. Faptul că recurentul intimat a solicitat ulterior o comunicare a sentinței este o dovadă de neglijență a acestuia și trebuie sancționată ca atare.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Concedierea a fost efectuată conform legii. Dispozițiile legale au fost respectate întocmai, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. S-a demonstrat cu înscrisurile depuse la dosar că locul de muncă ocupat de către cel concediat s-a desființat ca urmare a reducerii activității productive. S-au respectat condițiile de formă și fond, dispozițiile art. 74 din Codul Muncii. În mod greșit s-a impus obligativitatea înștiințări instituției care se ocupă cu șomajul, mai ales din I în condițiile în care societatea este din S-a știut și la ITM, s-a încercat să se găsească un loc de
muncă deși nu cădea în sarcina angajatorului. Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru recurentul intimat, solicită respingerea recursului formulat de intimata recurentă ca nefondat. Instanța e fond a stabilit în mod corect că au fost încălcate dispozițiile art. 74 in Codul Muncii. In decizia de concediere nu se preciza lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care urma să opteze pentru a ocupa un loc vacant.
Recurenta nu a făcut dovada că ar fi făcut demersuri la AJOFM pentru a căuta un loc e muncă pentru reclamant. Deasemeni nu s-a depus nici o dovadă că unitatea ar fi avut motive economice, din contra, s-a vorbit de indisciplină, de caracterul reclamantului. Conform adresei emise de ITM C, de la 01 01 2009 fost angajată o altă persoană care a fost trimisă în Franța în locul reclamantului. Reclamantul avea aceeași calificare ca și persoana angajată în ianuarie. Dacă unitatea avea probleme economice nu trimitea oameni la muncă în Franța. Locul de muncă al reclamantului a fost ocupat de o altă persoană, nu a fost desființat. Solicită respingerea recursului formulat de intimata recurentă. În ce privește recursul formulat de recurentul intimat solicită să se aibă în vedere motivele de recurs depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată,depune copii de pe chitanțele nr. 39 din 16 XII 2009 (seria - nr. 039) și nr. 42 din 12 01 2010(seria - nr. 042).
Apărătorul intimatei recurente, în replică, precizează că nu s-a ocupat locul de muncă desființat. Acea persoană a fost angajată în ianuarie 2009. De la data desfacerii contractului de muncă al contestatorului nu s-a angajat nici o persoană. Problemele economice ale societății rezultă din actele depuse la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr- la data de 13.05.2009 contestatorul, în contradictoriu cu intimata "TRANSILVANIA ", a formulat contestație împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.2/09.04.2009 emisă de intimată; a solicitat anularea deciziei, reintegrarea pe postul avut anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul, plata intimatei la indemnizația privind concediul de odihnă pe anul 2008, obligarea intimatei la plata despăgubirilor în cuantum de 3000 euro și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată faptul că a încheiat cu intimata, la 14.04.2008, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă în meseria de mecanic. Deși, conform contractului trebuia ca activitatea să se desfășoare la C - la sediul firmei - toți muncitorii au fost detașați în Franța, unde societatea are contracte. erau de către trei luni, cu pauze în România de 3 săptămâni. După 19 noiembrie contestatorul a fost informat de administratorul societății că ar fi bine să-și dea demisia întrucât "francezul nu mă mai vrea". Ulterior, contestatorul a aflat că ceilalți colegi au plecat în Franța la lucru, fără a fi informat de acest aspect conform art.19 din Lg. 53/2003. Faptul că a rămas fără muncă în pragul sărbătorilor de iarnă i-a cauzat contestatorului un real prejudiciu moral și material. Intimata nu a respectat dispozițiile art. 18, 44 și 45 din (nu s-a respectat obligația de informare și s-a încălcat dreptul la securitate și sănătate în muncă, prin faptul că exista doar o asigurare de turist).
Contestatorul a formulat, la prima zi de înfățișare, completări la acțiune solicitând obligarea intimatei și la plata sumei de 3420 euro drepturi bănești de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul de muncă, compensația materială prevăzută de contractul colectiv de muncă la art. 78 al.1; a precizat că suma de 3000 de euro reprezintă daune morale.
În instanță s-a mai arătat, de către contestator, faptul că suma de 3420 euro reprezintă diferența de drepturi bănești pentru perioada noiembrie 2008 - aprilie 2009, perioadă în care nu a mai fost trimis să lucreze în Franța.
La 15.07.2009 s-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea cererii pentru următoarele motive: s-a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a contestatorului (la 19.08.2009 a arătat că nu mai insistă în această excepție). Pe fond s-a arătat faptul că societatea l-a angajat pe contestator la rugămintea cumnatului său întrucât acestuia urma să-i înceteze contractul de muncă la societatea la care lucra. A fost angajat pe postul de mecanic deși societatea nu avea nevoie de acesta, postul fiind creat special pentru contestator în ideea că, în viitorul apropiat, va lucra ca șofer la intimată. În aceste condiții intimata nu a avut pe organigramă postul de mecanic nici anterior angajării contestatorului și nici după concedierea acestuia. Contestatorul nu și-a realizat atribuțiile de serviciu, aspect confirmat și de colegii acestuia ce nu doreau să lucreze cu el. Intimata a depus diligențe pentru a-i găsi un nou loc de muncă, adresându-se și Forțelor de Muncă în acest sens. Contestația formulată nu este întemeiată, bazându-se pe răspunsul formulat de ITM ce nu are legătură cu relațiile privind încheierea, executarea ori încetarea contractului individual de muncă. Angajatorul a respectat atât obligația de informare cât și cele ce se referă la detașare și delegare, aspect necontestat de către contestator. Art. 79 privind demisia nu este aplicabil în cauză. Contestatorul nu a suferit nici un prejudiciu moral sau material din culpa angajatorului întrucât i s-au achitat toate drepturile stabilite prin contract. S-au solicitat cheltuieli de judecată. S-au anexat o serie de acte (filele 55-86)
Prin sentința civilă nr.1640 din 23.10.2009 Tribunalul Iași admite în parte contestația, astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata "TRANSILVANIA "
Anulează decizia nr. 2/09.04.2009 emisă de intimată.
Obligă intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior emiterii deciziei nr. 2/09.04.2009.
Obligă intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului individual de muncă (15.05.2009) și până la reintegrarea efectivă.
Respinge cererile formulate de contestator în contradictoriu cu intimata având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 3420 Euro, a sumei de 3000 Euro daune morale, a indemnizației cuvenite pentru concediul de odihnă aferent anului 2008 și a compensației materiale.
Obligă intimata să achite contestatorului suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că a fost angajat la societatea intimată ( nr.4/14.04.2008) pe funcția de mecanic.
Prin decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 2/09.04.2009 intimata a dispus încetarea acestui contract prin concediere pe motive ce nu țin de persoana salariatului, conform art. 65. începând cu data de 15.05.2009. Motivul concedierii a fost reducerea activității societății datorate lipsei, peste 4 luni, a comenzilor din partea societăților cu care avem încheiate contracte de prestări servicii care să implice calificarea angajatului. Se menționează, în cuprinsul deciziei, faptul că la momentul respectiv nu există nici un alt loc de muncă disponibil în cadrul societății.
Conform art. 65.:"(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia. (2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa. "
Conform art. 74.: " (1) Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64." Astfel, art. 74. face trimitere la procedura prevăzută de art. 64 și nu situațiile prevăzute de acest articol. A se interpreta în altă modalitate ar duce la o situație contrară spiritului legislației muncii (art. 6 și 8.). Aceste dispoziții se coroborează și cu dispozițiile art. 80 al.1 din unic la nivel național pe anii 2007-2010 (în cadrul capitolului privind "Contractul Individual de Muncă") și cu Lg. 76/2002 ( Tribunalul București, secția VIII-a, sentința nr. 2965/2003 irevocabilă, B, decizia 3669/R din 2.11.2007). Dispozițiile art. 74 fac trimitere la cele prevăzute de art. 64 pentru a nu mai reitera condițiile prevăzute de acesta, fiind evident că legiuitorul a dorit ca mențiunile privitoare la art. 74 al.1 să fie obligatorii pentru toate cazurile de concediere. Astfel, dispozițiile art. 64. trebuie aplicate și în situațiile prevăzute de art. 65 al.1 întrucât relațiile de muncă se bazează pe principiul bunei-credințe și al garantării dreptului la protecție împotriva șomajului (Pitești, secția civilă, decizia nr. 83/R - CM din 2007). Procedura prevăzută de art. 64. este următoarea: în situația in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale si/sau, după caz, capacității de munca stabilite de medicul de medicina a muncii.
Art. 74. reglementează decizia de concediere în situația în care angajatorul are obligația să acorde preaviz și în cazurile prevăzute de art. 73 al.1: art.61 lit.c și d, art. 65 și 66. În aceste condiții, instanța reține faptul că procedura prevăzută de art. 64 al.2 este aplicabilă și în situația de față, angajatorul trebuind să facă dovada faptului că a solicitat sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale si/sau, după caz, capacității de munca stabilite de medicul de medicina a muncii. În cauză intimata a făcut dovada faptului că s-a adresat către două societăți în vederea redistribuirii salariatului, dar la dosar nu există dovada că s-a adresat către AJOFM I; pentru aceste motive instanța a anulat decizia nr. 2/09.04.2009 emisă de intimată.
În temeiul dispozițiilor art. 78 Codul Muncii, instanța a obligat intimata să îl reintegreze pe contestator pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere 2/09.04.2009 și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data încetării contractului individual de muncă (15.05.2009) și până la reintegrarea efectivă.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la plata sumei de 3420 euro reprezentând suma pe care ar fi trebuit să o încaseze pentru activitățile ce trebuia să le îndeplinească, instanța oar espins-o având în vedere următoarele: contractul individual de muncă nu prevede faptul că angajatul urma să plece la un anumit interval de timp iar din declarația martorului reiese faptul că aceștia plecau la muncă, în Franța, atunci când erau lucrări. Având în vedere faptul că exista doar o posibilitate de a pleca în Franța la muncă și nu o siguranță instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata daunelor morale instanța a respins cererea contestatorului pentru următoarele motive: având în vedere scopul reparator, moral, acordarea daunelor morale trebuie să se întemeieze pe o legătură de cauzalitate dovedită între vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului, de natură a produce pretinsa vătămare; în această situație sarcina probei aparține salariatului lezat, respectiv a contestatorului din cauza de față. Astfel, contestatorul nu a probat existența și întinderea prejudiciului moral, a existenței și întinderii vătămării, nefiind suficientă simpla susținere în sensul lezării onoarei și demnității prin măsura luată de angajator, chiar dacă această măsură s-a dovedit a fi nelegală. În cauza de față contestatorul a fost concediat prin decizia din aprilie 2009 iar martorul audiat la solicitarea sa declară faptul că în jurul Crăciunului acesta a avut probleme de sănătate; toată situația pe care acesta o descrie se raportează la această perioadă. Chiar și actele medicale datează din ianuarie 2009. În aceste condiții instanța reține faptul că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre vătămarea pretinsă de către salariat și fapta angajatorului; mai mult, prin reintegrarea sa și plata tuturor drepturilor de care ar fi beneficiat s-a acoperit eventualul prejudiciu cauzat (acesta a fost repus în situația anterioară).
În ceea ce privește concediul de odihnă pe anul 2008 instanța a respins, de asemenea, cererea având în vedere faptul că acesta, în urma reintegrării, mai poate efectua concediul de odihnă în anul următor. Atâta timp cât nu a încetat raportul de muncă, nu este posibilă solicitarea de compensare în bani a concediului de odihnă. Conform art. 141.: "(3) Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pana la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.(4) Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul încetării contractului individual de munca." Aceste dispoziții se coroborează și cu dispozițiile art. 59-60. unic la nivel național pe anii 2007-2010.
În ceea ce privește compensația materială solicitată conform art. 78 al.1 din contractul colectiv de muncă, instanța reține faptul că aceasta se acordă la încetarea contractului de muncă or, în cauza de față, contestatorul a fost reintegrat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs SC SRL, prin reprezentant legal, și, ambii considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său, SC SRL arată că în mod greșit a reținut instanța că decizia de concediere a fost dată fără respectarea procedurii legale. Astfel au fost respectate dispozițiile art.74 din Codul Muncii. În cauză fiind vorba de o concediere pentru reducerea activității de producție, în sensul art.65 din Codul Muncii, nu sunt aplicabile dispozițiile art.64 al.1 și 2.
Mai motivează recurenta că dispozițiile art.80 din și ale Legii 76/2002, reținute de instanță vizează situația în care angajatorul face concedieri colective și nu individuale cum este cazul de față.
Recurentul consideră că în mod greșit prima instanță a respins cererile sale vizând obligarea societății la plata sumei de 3420 euro și la plata daunelor morale.
1. Recursul declarat de va fi respins ca tardiv pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor articolului 80 din Legea 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțate de fond.
În speță, sentința civilă nr. 1640 din 23 10 2009 fost comunicată recurentului la data de 26.11.2009 (conform dovezii de la fila 180 dosar fond), iar acesta a declarat și motivat cererea de recurs la data de 17.12.2009, cu mult peste termenul legal care s-a împlinit la data de 07.12.2009.
Prin consecință, recursul se vădește a fi tardiv formulat, astfel încât în raport de dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă Curtea îl va respinge.
2. Recursul declarat de SC SRL este întemeiat.
Conținutul deciziei de concediere, ca act unilateral de voință prin care angajatorul dispune încetarea contractului individual de muncă, este reglementat în Codul Muncii în texte diferite, situate în secțiuni și chiar capitole și titluri diferite. Aceste texte sunt complementare, corelându-se și completându-se reciproc, în funcție de cazul concret de încetare a contractului individual de muncă.
Prin decizia nr. 2/09.04.2009 emisă de recurentă, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al intimatului pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în condițiile art. 65 Codul Muncii. Instanța de fond a constatat nulitatea acestei decizii, reținând că recurenta nu respectat dispozițiile imperative ale art. 74 alin. 1 lit. d Codul Muncii, fiind o eroare materială menționarea în considerentele sentinței a alin. 2 al art. 74, care este abrogat, în sensul că nu precizat în cuprinsul deciziei de concediere lista locurilor de muncă vacante în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Or, chiar în art. 74 alin. 1 se face trimitere la art. 64 din cod, care are în vedere cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c și d, precum și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit.
Așadar, doar în cazul concedierii pentru motive care țin de persoana salariatului, respectiv inaptitudine fizică și /sau psihică și necorespundere profesională, și în cazul încetării de drept a contractului individual de muncă ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, neprecizarea în cuprinsul deciziei a listei locurilor de muncă vacante în unitate și a termenului în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant atrage nulitatea absolută a acesteia, potrivit art. 74 alin. 1 lit. d Codul Muncii, dispozițiile art. 80 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010, reținute de asemenea de prima instanță, nefiind incidente sub aspectul examinat, al nulității absolute a deciziei de concediere pentru lipsa unui element obligatoriu.
Față de considerentele expuse, constatând că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. d Codul Muncii și a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin 2 și 5 Cod proc. civilă și dispozițiile art. 81 din Legea nr. 168/1999 cu referire la Decizia în interesul legii nr. XXI din 12 iunie 2006 pronunțată de, se va admite recursul, se va casa sentința și se va respinge excepția nulității deciziei, cauza (contestația la decizia de concediere, reintegrarea și despăgubirile pe temeiul art.78 din Codul Muncii ) urmând să fie trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
În temeiul dispozițiilor art.1169 civil Curtea va respinge ca nedovedită cererea SC SRL, în calitate de intimată în recursul contestatorului de obligare la plata cheltuielilor de judecată, a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de SC SRL, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 1640 din 23 10 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o casează în parte în sensul că:
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Menține dispozițiile referitoare la respingerea cererilor contestatorului privind plata sumei de 3420 Euro, a sumei de 3000 Euro daune morale, a indemnizației de concediu pe anul 2008 și a compensației materiale.
Respinge ca tardiv recursul declarat de contestatorul SC SRL împotriva aceleiași sentințe.
Respinge cererea recurentei SC SRL privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehored.
2 ex./03.03.2010
Tribunal I -
-
Președinte:Georgeta PavelescuJudecători:Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1095/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1722/2009. Curtea... → |
|---|
