Contestație decizie de concediere. Decizia 3728/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 8273/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR.3728
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Petre
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR 3: Călin
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurenții: și - SRL împotriva sentinței civile nr.6244 din data de 13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect "contestație decizie concediere".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 08.01.2008 sub nr. 542/3 contestatorul a chemat in judecata pe intimata - SRL,solicitând sa se dispună anularea deciziei nr. 22/09.11.2007, obligarea intimatei la plata despăgubirilor constând in salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, repunerea partilor in situația anterioara in sensul reincadrarii pe postul deținut, obligarea intimatei la plata daunelor morale in cuantum de 10.000 lei; a solicitat contestatorul obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr. 6244/13.10.2008, Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis in parte contestația formulata de contestatorul in contradictoriu cu intimata - SRL; a anulat decizia nr. 22/ 09.11.2007 emisa de intimata; a obligat intimata sa reintegreze pe contestator in funcția anterior deținuta precum si la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la concediere pana la reintegrarea efectiva; a obligat intimata la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale constând in daune morale; a respins cererea referitoare la cheltuieli de judecata ca nefondata.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamantul a fost angajat al intimatei în postul de director de vânzări, prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat sub nr.2733/2005.
Prin decizia nr.22/9.11.2007 intimata a dispus concedierea contestatorului în temeiul art.61 lit.a Codul muncii, art.39 alin.2 lit. Codul muncii, art.2. si art. 2.e din contractul individual de munca.
Intimata a constatat ca salariatul sau se face vinovat de încălcarea obligației de fidelitate si a celei de a respecta secretul de serviciu, deoarece acesta efectuează comerț cu autovehicule de aceeași clasa si fel ca si angajatorul, infiintand in acest scop o societate comerciala, precum si pentru ca a utilizat date si informații obținute in virtutea funcției deținute la angajator in propriul sau comerț.
Verficand decizia contestata din perspectiva art. 268 alin 2 muncii, tribunalul reține ca aceasta indeplineste cerințele de forma prevăzute imperativ de textul menționat.
Cat privește incidența art. 268 alin 1 muncii, potrivit acestuia angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa in termen de 30 de zile de la data luării la cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Reține prima instanta ca reclamantul a devenit asociat unic si administrator al societății SRL infiintata la data de 22.06.2006, având ca obiect principal de activitate comerț cu atutovehicule.
Din facturile fiscale din datele de 28.02.2007, 31.07.2007, 02.03.2007, 15.08. 2007 (filele 50-53), in cuprinsul cărora - SRL apare ca furnizor, iar intimata apare in calitate de cumpărător, având ca obiect plata unor comisioane, care au fost si achitate, dupa cum reiese din extrasele de cont aflate la dosarul cauzei, se poate constata ca numele contestatorului figurează pe facturi in calitate de delegat al societății SRL.
De altfel, intimata recunoaște in notele depuse la data de 06.10.2008 ca aceste comisioane reprezintă plați cuvenite contestatorului pentru contracte incheiate in numele angajatorului, precum si faptul ca a solicitat explicații salariatului, care a dat asigurări ca nu desfășoară activitate si nu face concurenta angajatorului.
Nu se poate susține de către intimata ca nu a cunoscut faptul ca salariatul sau era asociat al unei societăți cu același domeniu de activitate, existând posibilitatea ca acesta sa incalce obligația de fidelitate de angajator.
Prin urmare, de acestea, se poate susține ca intimata a luat cunoștința despre infiintarea societății inca din luna februarie 2007, perioada in care este datata prima factura dintre cele depuse de contestator la dosar si pe care intimata nu le-a contestat. Or, decizia a fost emisa la data de 09.11.2007, cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice de la data cunoașterii abaterii disciplinare si a celui de 6 luni de la data săvârșirii acesteia.
Din momentul in care intimata a avut cunoștința de faptul ca salariatul sau este asociatul unei societăți cu același obiect principal de activitate, considera tribunalul ca aceasta a avut cunoștința de activitatea salariatului si de incalcarea obligației de fidelitate, existenta societății fiind suficienta in acest sens.
Atitudinea pasiva de aceasta situație este imputabila exclusiv intimatei, care nu a acționat in niciun fel dupa discuția cu salariatul sau, in sensul de a se informa cu privire la activitatea societății respective, datele înscrise la oficiul registrului comerțului fiind publice, cf. Legii nr. 26/1990.
Depășirea termenului legal este datorata lipsei de diligenta a angajatorului in exercitarea atributelor de control in relația cu salariații, astfel incat nu i se poate ingadui sa isi invoce propria culpa pentru nerespectarea dispozițiilor legale.
Mai mult, in decizia de concediere intimata a precizat ca numai infiintarea societății este de natura sa la incalcarea obligației de fidelitate, nefiind necesar sa se desfășoare in concret si activitate, numai ca in speța erau îndeplinite ambele condiții.
Aceasta afirmație este insa contrazisa de intimata in aceleași note scrise, unde arata ca nu infiintarea firmei are relevanta, ci faptul ca aceasta efectua un comerț concurent.
Or, prin aceasta, intimata tinde sa răstoarne situația de fapt reținuta prin decizia de concediere, in sensul ca dorește sa dea relevanta numai activității concrete, iar nu si infiintarii societății, cu toate ca si aceasta din urma a fost luata in considerare la aplicarea sancțiunii, ceea ce rezulta si din procesul verbal de cercetare disciplinara.
De asemenea, mai reține tribunalul ca in perioada la care se refera facturile fiscale, contestatorul a devenit si asociat al intimatei, calitate ce presupune o anumita relație de incredere si cunoaștere intre asociați.
De altfel, insasi intimata susține ca abaterea imbraca o forma continuata, fiind săvârșita pe parcursul a mai multor luni anterior emiterii deciziei de concediere.
Întrucât decizia nu a fost emisa cu respectarea termenului de 6 luni, nu mai prezintă relevanta verificarea respectării celui de 3 luni (nota Curtii-referirea vizeaza termenul de 30 de zile), deoarece ambele termene, separat, trebuie intrunite in mod obligatoriu, nefiind suficient ca numai unul dintre acestea sa fie respectat.
De aceea, faptul găsirii unor documente pe biroul contestatorului in luna octombrie 2007 nu este de natura sa modifice cu nimic situația mai sus prezentata.
Sub aspectul temeiniciei deciziei, constata tribunalul ca in privința obligației de păstrare a secretului de serviciu, intimata nu face nicio proba in susținerea celor afirmate in cuprinsul deciziei, respectiv ca salariatul a utilizat date si informații obținute in virtutea funcției deținute la angajator in propriul sau comerț. Intimata se menține la nivelul unor afirmații generale, fara a indica in mod precis ce anume date si informații pe care le cunoștea de la angajator au fost utilizate de salariat. Aceasta cu atat mai mult cu cat in același domeniu de activitate cunoștințele, procedurile, modalitățile de încheiere a contractului, negocierile etc. au un caracter general aplicabil. Datele divulgate de contestator care pot conduce la incalcarea obligației amintite trebuie sa aiba un caracter confidențial si sa fie proprii angajatorului, aceasta obligație fiind in linii generale echivalentul celei de confidențialitate. Or, intimata nu a făcut dovada unor date de acest fel care sa fie utilizate de salariat in interesul propriei societăți.
de acestea, prima instanta a apreciat ca nu este intemeiata decizia contestata, in privința încălcării obligației de păstrare a secretului de serviciu.
Documentele depuse la dosar dovedesc faptul ca societatea al cărei asociat unic este salariatul intimatei desfășoară comerț cu autovehicule, dar nu si faptul ca a utilizat informații confidențiale. Societățile comerciale cu care avea relații de afaceri - SRL nu reprezintă o informație confidențiala, intrucat societățile care isi desfășoară activitatea intr-un anumit domeniu sunt cunoscute de ceilalți posibili parteneri de afaceri.
In schimb, apreciaza întemeiata decizia sub aspectul nerespectarii obligației de fidelitate, fiind evident faptul ca reclamantul a desfășurat comerț in același domeniu, facand concurenta angajatorului sau, dovada fiind înscrisurile de la dosar.
Eventualul prejudiciu invocat de intimata prin încălcarea acestei obligații nu poate justifica insa concedierea salariatului cu încălcarea procedurilor prevăzute de lege.
In consecinta triubunalul a considerat ca decizia de concediere este nula atat pentru motive de forma, cat si pentru motive de fond, cu toate consecintele privind reintegrarea si plata despagubirilor.
Cu privire la cererea de daune morale, prima instanta apreciaza ca faptul concedierii este de natura sa ii producă un prejudiciu, afectandu-i imaginea profesionala si inducandu-i o stare de incertitudine si tensiune nerezonabila de imprejurarile cauzei. Astfel, cu toate ca relațiile dintre societăți erau mult anterioare emiterii deciziei de concediere, intimata nu a luat nicio măsura o perioada de timp îndelungata, dupa care in luna noiembrie 2007 emite decizia nr. 22, contravenind obligației de buna credința ce trebuie sa guverneze raporturile de munca cf. art. 8 muncii. Mai mult, emite o decizie cu nerespectarea unor proceduri legale imperative si pentru un motiv considerat netemeinic. Având in vedere toate imprejurarile cauzei, precum si culpa contestatorului, de dispoz. art. 269 muncii, intimata a fost obligata la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs ambele părți.
Prin recursul său, recurenta- intimată critică sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- Sentința atacata conține motive contradictorii, fiind netemeinica si nelegala.
In considerentele sentinței atacate, instanța afirma in pagina a treia, paragraful al treilea: "Verificând decizia contestata din perspectiva art. 268 alin. 2 muncii, reținem ca aceasta îndeplinește cerințele de forma prevăzute imperativ de textul menționat."
Dupa ce dezvolta rațiunile care au format convingerea instanței, paragraful al patrulea din pagina a cincea cuprinde o afirmație contrară: "Față de cele de mai sus, decizia de concediere este nula atât pentru motivele de forma, cat si pentru motivele de fond".
- Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a pronunțat hotărârea atacată prin aplicarea greșită a legii. In mod greșit instanța a apreciat ca decizia de concediere aaf ost emisa cu încălcarea termenelor prevăzute de art. 268 (1) din Codul muncii. Recurenta sustine ca in luna octombrie 2007 a aflat ca fostul salariat desfășoară un comerț concurent, ca se folosește de informațiile care ii sunt puse la dispoziție de firma in scopul desfășurării de activități comerciale concurente ale firmei SRL. Dupa cum s-a demonstrat in instanței de fond, despre existenta comerțului concurent a aflat din înscrisurile lăsate de dl pe biroul sau. Din aceste documente rezulta ca in luna septembrie 2007 acesta a vândut, prin firma SRL, autoturisme de aceeași marca, precum cele comercializate de recurenta.
S-a procedat la cercetarea disciplinara prealabila si s-a emis decizia de concediere in cadrul termenului legal de 30 de zile. În ceea ce privește, termenul de 6 luni de la săvârșirea faptei, învedereaza ca in speța de este vorba de abatere disciplinara în forma continuata, o conduita reprobabila pe care fostul angajat a avut-o pe o perioada îndelungata de timp. Spre exemplu, in luna septembrie 2007 dl. a vândut prin firma SRL autoturisme marca si, incalcand astfel obligația de fidelitate de angajator si obligația de a păstra secretul de serviciu. Aceste abateri disciplinare au fost săvârșite in ultimele luni anterioare emiterii deciziei de concediere.
de momentul in care dl a desfășurat un comerț concurent, si anume luna septembrie 2007, săvârșind asfel abateri grave de la disciplina muncii, termenul prevăzut de art. 268 alin (1) din muncii este respectat.
Conform intregii doctrine in materie, "in cazul abaterilor disciplinare cu caracter continuu termenul pentru aplicarea sancțiunii disciplinare se socotește de la ultimul act de săvârșire".
In mod eronat instanța de fond a apreciat ca recurenta a cunoscut despre existenta firmei SRL si ca putea bănui de la înființarea acesteia ca salariatul isi va incalca obligația de fidelitate de angajator.
Obligația de fidelitate a salariatului cuprinde doua elemente: o obligație de a face, constând in îndatorirea de a urmări interesele angajatorului si o obligație de a nu face, care la rândul ei cuprinde obligația de neconcurenta si obligația de confidențialitate. In temeiul obligației legale de neconcurenta, ca parte a obligației de fidelitate, salariatului ii este interzisa prestarea directa, nemijlocita, de activități care se afla in concurenta cu cele desfășurate de angajatorul sau, in același domeniu cu cel in care activează acesta.
Arata recurenta ca obligația de fidelitate a fost încălcata in momentul in care firma SRL a inceput sa comercializeze același tip de autoturisme. Atâta timp cat firma SRL nu avea activitate si incasa numai comisioane pentru vânzarea autoturismelor firmei recurente, nu se poate aprecia s-a desfasurat un comerț concurent cu incalcarea obligațiilor pe care salariatul le avea de angajatorul sau. Odată ce firma SRL a inceput sa funcționeze, relațiile sale comerciale au fost stabilite prin incalcarea flagranta a obligațiilor pe care dl. le avea de recurenta. -. s-a folosit de informațiile la care a avut acces in calitate de director de vânzări, pentru a pune bazele unui comerț concurent. In acest sens a deturnat clientela firmei SRL, fapta sancționată si de Legea concurentei neloiale nr. 11/1995. Spre exemplu, dl a vândut prin firma SRL un autoturism firmei SRL, care era clientul recurentei si care a efectuat un test drive cu autoturismele firmei SRL.
În mod eronat instanța de fond a apreciat ca nu au fost aduse probe in dovedirea incalcarii obligației de păstrare a confidențialității informațiilor la care contestatorul a avut acces.
La dosarul de fond au fost depuse extrase ale mesajelor e-mail transmise de dl, in calitate de administrator al firmei, de pe calculatorul pus la dispoziție de angajator, in timpul orelor de program. Contestatorul a recunoscut prin răspunsurile la interogatoriu ca obișnuia sa transmita mesaje si faxuri in timpul orelor de program, folosind obiectele de birotica puse la dispoziție de angajator.
Cu toate ca instanța de fond a apreciat ca fiind temeinica decizia de concediere în sensul nerespectarii obligației de fidelitate, instanța in mod nelegal a hotărât admiterea contestației si reintegrarea contestatorului in funcția îndeplinita anterior.
Prin recursul său, recurentul-contestator solicită repunerea in termenul de recurs și critică sentința pentru următoarele motive:
Modificarea hotărârii în sensul obligării angajatorului la plata despăgubirilor de 10.000 Ron pentru prejudiciul moral produs prin modalitatea de efectuare a concedierii constatate ca nelegale de către instanța de fond.
Prejudiciul moral suferit prin concedierea abuziva si maniera in care aceasta a fost realizata este circumstantiat de faptul că recurentul contestator detine și calitatea de asociat al cu un procent de 40% din capitalul social, ceea ce a condus la afectarea imaginii și prestigiului sau în raport cu ceilalți angajați, dar și în raport cu partenerii de afaceri ai.
Însăși orchestrarea procedurii după care s-a făcut așa-zisa cercetare disciplinară în vederea desfacerii contractului de muncă ce s-a înscris în sfera șicanelor care s-au transformat într-o veritabilă hărțuire ulterior momentului în care ceilalți asociați au hotărât îndepărtarea sa din cadrul activităților executive în vederea preluării controlului total al societății, i-a produs un grav prejudiciu de natură morală, determinat de nesiguranța păstrării locului de muncă la societatea unde totuși deținea un aport social considerabil, pe fondul presiunilor psihice și a amenințărilor la care a fost supus.
In ceea ce priveste cererea de repunere in termenul de recurs, formulata de contestatorul, Curtea considera ca aceasta este intemeiata, fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 103 alin. 1 proc.civ. S-a dovedit, cu inscrisurile anexate cererii de repunere in termenul de recurs, ca la data la care sentinta a fost comunicata contestatorului acesta se afla in strainatate si a putut lua cunostinta de hotarare abia la revenirea in tara, care a avut loc dupa 13 zile de la comunicare.
Analizand sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Decizia contestată a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale referitoare la termenul în care angajatorul poate dispune aplicarea sancțiunii disciplinare, fiind încălcattermenul de prescriptie de treizeci de zile calendaristice pentru emiterea deciziei, termen ce curge de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
Astfel, potrivit prevederilor art.268 (1) din Codul muncii angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de treizeci de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de șase luni de la data săvârșirii faptei.
Or, angajatorul a luat cunostinta de existenta firmei - SRL inca din luna februarie 2007, astfel cum rezulta in mod evident din cuprinsul facturilor de la filele 50-53 din dosarul de fond, in care recurenta - SRL apare ca si cumparator, iar - SRL figureaza ca furnizor. Prin urmare, sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al salariatului luată in luna noiembrie 2007 a fost aplicată de angajatorcu depășirea termenului de 30 de zile ce curge de la data luarii la cunostinta despre săvârșirea abaterii disciplinare,cu consecința prescriptiei dreptului angajatorului de a dispune sancționarea disciplinara a salariatului vinovat.
In ceea ce priveste termenul de 6 luni, acesta este un termen de decădere în care angajatorul trebuie să ia cunoștință de existența abaterii și să emită decizia de sancționare și curge de la un moment obiectiv, și anumedata săvârșirii abaterii disciplinare.
In speta de, dat fiind caracterul continuu al faptei retinute in sarcina salariatului sanctionat, apreciem ca acest termen de 6 luni nu s-a implinit, intrucat acesta incepe sa curga, in cazul faptelor continue, numai de la momentul epuizarii.
În acest context, Curtea reține că sancționarea salariatului intervenită după implinirea termenului de 30 de zile este nelegală, împrejurare care imprimă același caracter deciziei de desfacere a contractului de munca, emisă cu nerespectarea prevederilor legale mai sus enunțate. Prin urmare, prima instanta a dispus in mod corect anularea deciziei contestate pentru nelegalitate, cu toate consecintele care decurg de aici, dar motivul de nelegalitate consta nu in nerespectarea termenului de 6 luni, ci a celui de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare.
Intrucat cerintele de legalitate se examineaza cu precadere, inaintea celor de temeinicie, Curtea nu va mai analiza celelalte critici aduse deciziei contestate, care vizeaza temeinicia acesteia.
Curtea va inlatura sustinerile recurentei parate, in sensul ca abaterea disciplinara ar fi fost savarsita numai in momentul in care salariatul a vandut prin firma - SRL autoturisme de acelasi tip ca cele comercializate de - SRL, intrucat prima instanta a facut o corecta interpretare a situatiei de fapt din speta.
In decizia de concediere intimata a precizat ca numai infiintarea societății SRL este de natura sa la incalcarea obligației de fidelitate, nefiind necesar sa se desfășoare in concret si activitate. Dupa cum s-a mentionat mai sus, recurenta parata a avut cunostinta despre infiintarea firmei concurente inca din februarie 2007.
Or, sustinand ca abaterea disciplinara s-ar fi savarsit abia la momentul comercializarii primului autoturism, recurenta parata tinde sa răstoarne situația de fapt reținuta prin decizia de concediere, desi conform art. 77 din Codul muncii "in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere".
In privinta daunelor morale, Curtea considera ca prima instanta a facut o corecta apreciere a situatiei de fapt si a prejudiciului moral suferit de catre recurentul contestator, o reparatie in cuantum de 3.000 lei fiind adecvata si suficienta, in raport de toate elementele spetei.
de considerentele de fapt si de drept expuse, in baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurentul-contestator și în consecință:
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității declarării recursului.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-intimată - SRL și recurentul-contestator împotriva sentinței civile nr. 6244/13.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.: /24.06.2009
Dact.:
Jud.fond:/
Președinte:Magdalena PetreJudecători:Magdalena Petre, Silvia Georgiana Ignat, Călin
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 987/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 1095/2009. Curtea... → |
|---|
