Contestație decizie de concediere. Decizia 1170/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1170/ Dosar nr-
Ședința publică din 19 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Daniel
Grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul și de pârâta- SRL B,împotriva sentinței civile nr.935 din data de 26 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față a avut loc în ședința publică din data de 5.10.2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 12.10.2009, iar apoi pentru astăzi, 19.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 935/26.05.2009, Tribunalul Brașovaa dmis in parte contestatia formulata de contestatorul, in contradictoriu cu intimata
A anulat Decizia de concediere nr.5 din data de 14.01.2009,emisa de intimata.
A obligaat pe intimata sa-l reintegreze pe contestator in functia detinuta anterior concedierii sale, aceea de manager zonal, conform incadrarii -.
A obligat pe intimata sa-i plateasca contestatorului despagubiri egale cu salariile indexate,majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat din data de 14.01.2009 si pana la data reintegrarii efective in functia detinuta anterior.
A respins restul pretentiilor contestatorului.
A respins cererea reconventionala formulata de intimata-reclamanta reconventionala,in contradictoriu cu contestatorul-parat reconventional.
A obligaat pe intimata sa-i plateasca contestatorului suma de 500 lei,cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajatul societatii intimate pe perioada nedeterminata,in functia de manager zonal,incepand cu data de 04.02.2008,asa cum rezulta din contractul sau individual de munca.
Prin Decizia nr.5 din data de 14.01.2009 emisa de intimata s-a dispus incetarea contractului individual de munca al contestatorului,in conformitate cu prevederile art.65 alin.1 Codul Muncii.
In aceasta decizie s-a retinut in fapt,ca motiv de desfacere contractului individual de munca al contestatorului,desfiintarea locului de munca-manager zona,ca urmare a dificultatilor economice si reorganizarii zonelor geografice de vanzare.
Potrivit art.65 alin.1 Codul muncii "concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca,determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat",iar alin.2 prevede ca "desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa,dintre cele prevazute la alin.1".
In cauza,intimata nu a dovedit,in primul rand,desfiintarea locului de munca ocupat de contestator,si nici,pe cale de consecinta,faptul ca o asemenea "desfiintare",ar fi avut o cauza reala si serioasa.
Astfel,in sustinerile facute in aparare de catre intimata,se arata ca aceasta din urma a fost nemultumita de activitatea depusa de contestator care "nu facea nimic in societate".
De asemenea,in raspunsul la intrebarea nr.7 din interogatoriul ce a fost luat intimatei ("de ce contestatorul a fost concediat pe motivul reorganizarii societatii si nu i-a fost desfacut contractul de munca pentru neindeplinirea atributiilor?"),aceasta a aratat ca nu a avut motive intemeiate de desfacere a,astfel incat,dupa ce contestatorul a recidivat in inactiunile lui,reorganizarea a fost solutia optima la acel moment.
In aceste conditii,instanta constata ca au fost incalcate dispozitiile imperative ale Codului muncii cu privire la concedierea pe motive ce nu tin de persoana salariatului,prevazute la art.65 din acest act normativ,impunandu-se anularea deciziei de concediere contestate.
Ca o consecinta a anularii deciziei,in aplicarea principiului repunerii partilor in situatia anterioara emiterii deciziei lovite de nulitate,precum si a dispozitiilor art.78 Codul muncii,instanta va dispune reintegrarea contestatorului in functia detinuta anterior concedierii sale,aceea de manager zonal,conform incadrarii -,precum si obligarea intimatei la plata catre contestator de despagubiri egale cu salariile indexate,majorate si reactualizate,precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat din data de 14.01.2009(data desfacerii ) si pana la data reintegrarii efective in functia detinuta anterior.
Cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata de daune morale nu este intemeiata,in cauza nefiind indeplinite cumulativ conditiile raspunderii patrimoniale in persoana societatii parate.
Astfel,nu s-a facut dovada unui prejudiciu moral suferit de contestator ca urmare a desfacerii,si nici a unei legaturi de cauzalitate intre emiterea acestei decizii contestate si bolile de care sufera reclamantul.
Mai mult decat atat,prin Decizia in interesul legii nr.40 din 07.05.2007 pronuntata de Inalta C de Casatie si Justitie,obligatorie pentru instantele de judecata,s-a statuat ca,"in cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor,potrivit art.269 alin.1 Codul muncii,daunele morale pot fi acordate salariatilor numai in cazul in care legea,contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese in acest sens",ceea ce nu este cazul in speta.
In ceea ce priveste pretinsa situatie de discriminare invocata de contestator in sustinerea aceleiasi cereri avand ca obiect plata de daune morale,instanta retine urmatoarele:
otrivit art.2 alin.1 din OG nr.137/2000," prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Pentru a fi in prezenta acestei forme de discriminare directa trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
-sa existe un tratament diferentiat,manifestat prin:orice deosebire,excludere,restrictie sau preferinta;
-sa existe un criteriu de discriminare,fie cele enumerate expres de textul de lege susmentionat,fie orice alt criteriu;
-tratamentul diferentiat sa aiba ca scop sau efect restrangerea,inlaturarea recunoasterii,folosintei sau exercitarii,in conditii de egalitate,a unui drept recunoscut de lege;
-existenta unor persoane sau situatii aflate in pozitii comparabile(art.1 alin.3 din OG nr.137/2000);
-tratamentul diferentiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim,iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare.
De asemenea,potrivit art.2 alin.3 din OG nr.137/2000,"Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
In acest caz ( al discriminarii indirecte) trebuie indeplinite aceleasi conditii ca si in cazul discriminarii directe,diferenta intre cele doua feluri de discriminare constand constand in caracterul neutru,greu de identificat al criteriilor si practicilor ce stau la baza tratamentului diferit.
Se observa ca in speta nu sunt indeplinite aceste conditii,intrucat reclamantul nu a dovedit,pe de-o parte,existenta unui criteriu de discriminare,iar pe de alta parte,ca a suferit un tratamentul diferentiat fata de persoane aflate in pozitii comparabile cu a sa.
Ca urmare,instanta a respins aceste pretentii ale contestatorului.
In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata in cadrul notelor scrise de catre intimata,instanta a constatat ca aceasta este neintemeiata, astfel că a respins-o, pentru urmatoarele considerente:
-salariul pe ultimele trei luni a fost achitat contestatorului de buna-voie de catre societate,in baza contractului individual de munca dintre parti,iar aceasta nu a dovedit faptul ca reclamantul nu a prestat munca in aceasta perioada;
-intimata,societate comerciala, nu a dovedit producerea in persoana sa a unui prejudiciu moral.
Împotriva sentinței au declarat recurs atât contestatorul cât și intimata - SRL.
Prin recursul formulat, contestatorul a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul obligării intimatei la plata daunelor morale și a acordarea în întregime a cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că măsurile luate de intimată, având ca scop desfacerea contractului individual de muncă, au adus atingere personalității contestatorului, făcând referire la conținutul deciziei nr.40/2007 pronunțată de ICCJ. Totodată se arată că, cheltuielile de judecată efectuate în cauză sunt reale și se cuveneau a fi acordate în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Prin recursul declarat, intimata - SRL a solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii contestației.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că desfacerea contractului de muncă al contestatorului a fost impusă de desființarea locului de muncă - manager de zonă, ca urmare a dificultăților economice și reorganizării zonelor geografice de vânzare, cauza desființării fiind reală și serioasă, conform art. 65 Codul muncii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă și art. 65 Codul muncii.
Examinând sentința în raport cu actele, lucrările dosarului și cu motivele de recurs, Curtea reține următoarele:
Susținerile intimatei în ce privește motivul desfacerii contractului de muncă al contestatorului, invocate în fața primei instanțe și în recurs, sunt contradictorii și nu sunt de natură a dovedi îndeplinirea în cauză a cerințelor art. 65 alin. 1 Codul muncii.
Astfel, în timp ce în cuprinsul Deciziei nr.5/2009 emisă de intimată se menționează că desfacerea contractului individual de muncă a fost determinată de desființarea locului de muncă manager de zonă, ca urmare a dificultăților economice și reorganizării zonelor geografice de vânzare, susținerile intimatei în primă instanță îndreptățesc convingerea instanței că, în speță, cauza desființării nu a fost reală, fiind încălcate dispozițiile imperative ale Codului muncii cu privire la concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, prevăzute de art. 65.
Astfel, în cuprinsul notelor de ședință depuse la dosarul cauzei la data de 25.03.2009 se evidențiază nemulțumirea intimatei de activitatea contestatorului, care "nu făcea nimic în societate".
Iar în răspunsul la interogator, în fața primei instanțe, intimata a arătat că "nu am avut motive întemeiate de desfacere a contractului de muncă, dar după un anumit timp, după ce contestatorul recidiva în inacțiunile lui, reorganizarea era soluție optimă la acel moment".
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 65 Codul muncii, Curtea va respinge recursul declarat de intimată împotriva sentinței civile nr.935/2009 a Tribunalului Brașov.
În ce privește recursul formulat de contestator, instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral suferit de contestator ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă și nici a unei legături de cauzalitate între emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă și bolile de care suferea contestatorul.
Se are în vedere în modificarea alin. 1 al art. 269 din Codul muncii prin Legea nr.237/12.07.2007, potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Motivul de recurs privind acordarea parțială a cheltuielilor de judecată va fi înlăturat, având în vedere dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă și faptul că pretențiilor contestatorului au fost admise numai în parte.
Prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, interpretând în mod judicios probele administrate în cauză, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, în baza prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de contestatorul împotriva sentinței civile nr. 935/26.05.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o va menține.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții și - SRL împotriva sentinței civile nr. 935/26.05.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Respinge cererile formulate de recurenții și - SRL, privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2009.
pt.Președinte, - - -, aflată în delegație, semnează președinte instanță, | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red./30.10.2009
Tehnoredact./12.11.2009/ 5 ex.
Jud. fond,
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Cristina Ștefăniță, Daniel
| ← Conflict de muncă. Decizia 126/2010. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de sancționare. Decizia 1105/2009. Curtea... → |
|---|
