Contestație decizie de concediere. Decizia 12/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 12/
Ședința publică din 07 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în Focșani,-,. 9,. 3, jud. V, împotriva Încheierii din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI V, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul - contestator personal, pentru intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI V consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că, este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat.
Recurentul - contestator se legitimează cu CI seria - nr. -, CNP -, emisă de Poliția Focșani la data de 18.06.1999 și precizează că nu are cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că recursul vizează încheierea de ședință din 23.11.2007 a Tribunalului Vrancea, invocă excepția de inadmisibilitate, dat fiind caracterul premergător al încheierii ce face obiectul prezentului recurs.
Recurentul - contestator precizează că din anul 2001 activat în cadrul intimatei în baza unui contract individual de muncă. A fost personal contractant și nu funcționar public. Apreciază că încheierea din 23.11.2007 pronunțată de instanța de fond poate fi atacată cu recurs întrucât este vorba de un conflict de competență. Cauza de față este un litigiu de muncă. Dacă litigiul va fi judecat de către instanța de contencios administrativ, acțiunea va fi respinsă întrucât nu a fost îndeplinită procedura prealabilă. Cu privire la recursul formulat, lasă la aprecierea instanței. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției. Încheierea din 23.11.2007 trebuia atacată odată cu fondul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin contestația completată, înregistrată sub nr. 2796/91/3.10.2007 pe rolul Tribunalului Vrancea - Secția Civilă, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu intimata Instituția Prefectului Județului V anularea Ordinului nr. 313/3.09.2007 privind eliberarea sa din funcția de consilier la cancelaria prefectului, repunerea în drepturile salariale și considerarea vechimii neîntrerupte cât și daune morale în valoare de 20.000 lei RON.
Prin încheierea de ședință din 23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea - Secția civilă în dosarul nr-, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Secția Comercială și de contencios administrativ a aceleiași instanțe.
S-a motivat măsura avându-se în vedere raportul juridic dintre părți întemeiat pe dispozițiile Legii nr.340/12.07.2004, potrivit căruia personalul din cadrul cancelariei prefectului este numit sau eliberat din funcție de către prefect, precum și dispozițiile art. 43 potrivit cărora acest act normativ se completează cu dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și ale Legii administrației publice locale nr.215/2001, tribunalul constatând că soluționarea cauzei revine secției comerciale și de contencios administrativ, dispunând scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acestei secții spre soluționare.
Chiar dacă s-a încheiat între părți un contract de muncă, acesta s-a încheiat în baza legii mai sus arătate, nefiind incidente dispozițiile codului muncii, el materializând atribuțiile ce îi reveneau contestatorului în funcția sa de consilier personal al prefectului.
Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs la data de 27.11.2007 contestatorul menționând faptul că obiectul cauzei îl reprezintă un litigiu de muncă intervenit între părți.
A arătat că are calitatea de personal contractual angajat în baza dispozițiilor codului muncii, acestea fiind aplicabile raportului juridic litigios dedus judecății.
A considerat că instanța a apreciat greșit actul dedus judecății prin declinarea competenței către secția comercială și de contencios administrativ solicitând casarea încheierii și trimiterea dosarului instanței de fond pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
A depus la dosarul cauzei înscrisuri referitoare la desfășurarea raporturilor juridice dintre părți, legislație în materie.
În drept a invocat dispozițiile codului muncii și art. 304 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 07.01.2008 instanța de recurs a invocat din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac față de caracterul premergător al încheierii de ședință criticate.
Recurentul - contestator și-a susținut motivele de recurs, apreciind că încheierea de ședință vizează un conflict de competență.
Reprezentantul intimatei Instituția Prefectului Județului Vap us concluzii de admitere a excepției, încheierea de ședință trebuind atacată odată cu fondul.
Recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă incidente în materia recursului fac trimitere la dispozițiile art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
încheieri premergătoare întrucât preced hotărârea, încheierile de ședință având un asemenea caracter presupun luarea unor măsuri procesuale în vederea cercetării și soluționării cauzei, pregătind darea hotărârii.
Astfel de încheieri sunt susceptibile de a fi criticate cu ocazia exercitării căilor de atac doar odată cu fondul.
Este și cazul încheierii de ședință din data de 23.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea și care cuprinde măsuri apreciate de instanță ca fiind necesare pentru cercetarea și soluționarea cauzei.
Asemenea prevederi nu pot fi considerate de natură aduce atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind admise limitări ale dreptului de acces la justiție, fără însă ca acestea să afecteze substanța dreptului.
Trebuie ținut cont de întregul proces așa cum se desfășoară acesta în ordinea internă și, câtă vreme normele de procedură prevăd posibilitatea atacării încheierilor premergătoare odată cu fondul, este întrunită cerința privind dreptul de acces la justiție.
Nu poate fi primită apărarea recurentului - contestator în sensul că ne aflăm în situația unui conflict de competență susceptibil de a fi rezolvat pe calea regulatorului de competență.
Prin conflict de competență se înțelege situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești, ori alte organe cu activitate jurisdicțională, se consideră deopotrivă competente să soluționeze o pricină sau, dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența.
Ori, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței conflictului de competență, fiind vorba, în fapt și în drept, de o aplicare a prevederilor art. 99 al.2 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul transpunerii cauzei de la o secție la alta din cadrul aceleiași instanțe.
În consecință, va fi respins ca inadmisibil recursul declarat în cauză de contestatorul împotriva încheierii de ședință din data de 23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea - Secția civilă în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca fiind inadmisibil recursul declarat de contestatorul, domiciliat în Focșani,-,. 9,. 3, jud. V, împotriva Încheierii din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 Ianuarie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /22.01.2008
: DC/ 2 ex/23.01.2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 2010/2009. Curtea... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 1264/2009. Curtea... → |
---|