Contestație decizie de sancționare. Decizia 2010/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2010
Ședința publică din 9 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu DR.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
GREFIER: - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1512 din 5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată DIRECȚIA GENERALĂ de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și PROTECȚIA COPILULUI T, având ca obiect contestație la decizia de sancționare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru reclamanta recurentă lipsă, avocat, lipsă fiind pârâta intimată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că intimata a depus la dosar întâmpinare, prin registratura instanței, la data de 3 decembrie 2009, în două exemplare, din care unul se comunică reprezentantei reclamantei, care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul pârâtei-recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, desființarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată. Arată că hotărârea este nelegală și netemeinică, deoarece cercetarea judecătorească s-a făcut într-o manieră superficială, fiind reținut doar că reclamanta a fost angajata pârâtei fără a se reține și termenele procedurale, astfel că pentru o faptă săvârșită în luna septembrie a fost aplicată sancțiunea în luna decembrie.
După închiderea dezbaterilor și înainte de ridicarea ședinței se prezintă, în fața instanței, consilier juridic în reprezentarea pârâtei-intimate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, care solicită respingerea recursului reclamantei pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1512/5.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, având ca obiect anularea dispozițiilor de sancționare disciplinară nr. 49776/29.12.2008 și nr. 71/19.01.2009 și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale de care a fost privată, precum și la plata de daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta este angajata pârâtei și a săvârșit abaterile disciplinare pentru care a fost sancționată, fiind efectuată cercetarea prealabilă în prezența unui membru al organului de conducere a sindicatului. Capătul de cerere privitor la acordarea de daune morale a fost respins, întrucât reclamanta nu a probat că ar fi fost lezată.
Reclamanta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de recurs se arată că dispoziția de sancționare nr. 71/19.01.2009 a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor art. 267 alin. 1 din Codul muncii, întrucât nu s-a realizat cercetarea prealabilă și nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 264 alin. 2-alin. 4 din Codul muncii.
Totodată, se susține că dispoziția de sancționare nr. 49776/29.12.2008, a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii, întrucât sesizările s-au făcut, potrivit actului de sancționare, la datele de 24.03.2008 și 16.07.2008.
Pe de altă parte, cele două decizii de sancționare disciplinară nu respectă cerințele art. 268 din Codul muncii în ceea ce privește descrierea faptelor, întrucât conține o prezentare generică a acestora, prezentare care se regăsește și în temeiul legal avut în vedere la emiterea lor.
Instanța de fond a ignorat motivele de nelegalitate a celor două dispoziții de sancționare a reclamantei, invocate prin cererea de chemare în judecată, limitându-se la a reține că reclamanta este angajata pârâtei și că, în speță, cercetarea prealabilă a fost efectuată de către o comisie.
În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, arătând că recurenta nu a indicat motivele de modificare care atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 8 Cod procedură civilă.
Intimata susține că dispoziția de sancționare nr. 49776/29.12.2008 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 din Codul muncii, întrucât angajatorul a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare de către reclamantă doar la data de 24.12.2008, dată la care comisia i-a înaintat raportul de cercetare disciplinară nr. 49751/24.12.2008, iar decizia de sancționare a fost emisă la 5 zile calendaristice de la momentul luării la cunoștință și în termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei, respectiv de la data de 16.07.2008, menționată în sesizarea nr. 26441/16.07.2008 pentru care a fost înaintată, de către comisie, propunerea de sancționare.
Dispoziția nr. 49776/29.12.2008 cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară la paragraful 3 din preambul, astfel încât au fost respectate dispozițiile art. 268 alin. 2 pct. a din Codul muncii, iar cercetarea disciplinară prealabilă a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale.
Totodată, intimata susține că dispoziția de sancționare nr. 71/19.01.2009 a fost emisă conform prevederilor art. 263-268 din Codul muncii.
Astfel, reclamanta a fost convocată la cercetarea disciplinară prin înscrisul nr. 41454/5.11.2008, comunicat la 6.11.2008, și a participat la ședința comisiei de disciplină la data de 13.11.2008, administrând și probe, fiind astfel respectare cerințele art. 267 din Codul muncii.
Această dispoziție de sancționare cuprinde toate elementele cerute de art. 268 alin. 2 din Codul muncii, iar probele administrate în fața comisiei de disciplină dovedesc săvârșirea de către reclamantă a abaterii disciplinare pentru care a fost sancționată.
Intimata arată că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu moral, astfel încât nu este îndreptățită la acordarea de daune morale.
În drept, se invocă dispozițiile art. 115-119 Cod procedură civilă și ale art. 263-264 din Codul muncii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de către reclamantă, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este întemeiat în parte pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin dispoziția nr. 49776/29.12.2008, emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, reclamantei i s-a aplicat sancțiunea suspendării contractului individual de muncă pe o perioadă de 2 zile lucrătoare, conform art. 263 și art. 264 alin. 1 lit. b din Codul muncii, reținându-se că reclamanta a săvârșit următoarea abatere disciplinară: "a refuzat să preia pe semnătură un referat prin care i se solicita de către șeful complexului întocmirea unei situații de resurse umane", care reprezintă o încălcare a prevederilor art. 3 lit. c din Legea nr. 477/2004 privind codul d e conduită al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice, întrucât răspunde de soluționarea corespondenței repartizate, potrivit prevederilor din fișa postului.
La baza emiterii acestei dispoziții a stat raportul nr. 49751/24.12.2008 al Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, constituită ca urmare a sesizării nr. 26441/16.07.2008 și sesizării nr. 10693/24.03.2008 ale șefului T, raport prin care s-a propus sancționarea disciplinară a reclamantei pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Art. 268 alin. 1 din Codul muncii prevede că: "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".
Termenul de 30 de zile, stipulat de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoștință de săvârșirea abaterii printr-o notă, printr-un referat, printr-o sesizare sau printr-un proces-verbal, înregistrate în registrul general al angajatorului, chiar dacă este necesară completarea informațiilor conținute de aceste înscrisuri.
Prin urmare, susținerea intimatei că termenul de 30 de zile calendaristice, prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, începe să curgă de la data la care comisia de cercetare disciplinară a stabilit că o faptă săvârșită de un salariat este abatere disciplinară este nefondată.
Comisia de cercetare disciplinară a propus sancționarea reclamantei doar pentru fapta descrisă în sesizarea nr. 26441/16.07.2008, însă dispoziția de sancționare nr. 49776/29.12.2008 se referă atât la această sesizare, cât și la sesizarea nr. 10693/24.03.2008.
Pe cale de consecință, în speță, termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare a început să curgă de la data înregistrării sesizărilor menționate în preambulul dispoziției nr. 49776/29.12.2008, respectiv de la datele de 24.03.2008 și 16.07.2008, astfel încât această dispoziție de sancționare a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice, reglementat de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, fiind lovită de nulitate absolută.
Pe de altă parte, dispoziția nr. 49776/29.12.2008 nu cuprinde o descriere corespunzătoare a faptei ce constituie abatere disciplinară, astfel încât este lovită de nulitate absolută pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, conform căruia "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară".
Prezentarea în cadrul deciziei de sancționare a faptei ce constituie abatere disciplinară nu trebuie făcută în mod generic, fără elemente concrete. Descrierea din cuprinsul dispoziției contestate a faptei săvârșită de către reclamantă nu corespunde cerințelor menționate anterior, întrucât nu se arată data săvârșirii abaterii disciplinare.
Având în vedere motivele expuse mai sus și dispozițiile art. 268 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Codul muncii, Curtea va admite excepția nulității dispoziției de sancționare nr. 49776/29.12.2008, emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, ca fiind întemeiată și va anula această dispoziție, urmând a dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată ca urmare a emiterii dispoziției.
Prin dispoziția nr. 71/19.01.2009, emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, reclamantei i s-a aplicat sancțiunea reducerii salariului de bază pe timp de o lună cu 5%, conform art. 263 și art. 264 alin. 1 lit. d din Codul muncii, reținându-se că reclamanta a săvârșit următoarea abatere disciplinară: "neexecutarea unei sarcini de serviciu dată de către șeful ierarhic superior în domeniul său de activitate, conform fișei postului cap. IV pct. d, și încălcarea principiului profesionalismului, prevăzut de art. 3 lit. c din Legea nr. 477/2004 privind codul d e conduită al personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice".
La baza emiterii acestei dispoziții a stat raportul nr. 1843/15.01.2009 al Comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, constituită ca urmare a sesizării nr. 39294/24.10.2008 a șefului T, raport prin care s-a propus sancționarea disciplinară a reclamantei în temeiul art. 264 din Codul muncii.
Art. 268 alin. 1 din Codul muncii prevede că: "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei".
Termenul de 30 de zile, stipulat de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului persoană juridică a luat cunoștință de săvârșirea abaterii printr-o notă, printr-un referat, printr-o sesizare sau printr-un proces-verbal, înregistrate în registrul general al angajatorului, chiar dacă este necesară completarea informațiilor conținute de aceste înscrisuri.
Prin urmare, susținerea intimatei că termenul de 30 de zile calendaristice, prevăzut de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, începe să curgă de la data la care comisia de cercetare disciplinară a stabilit că o faptă săvârșită de un salariat este abatere disciplinară este nefondată.
Pe cale de consecință, în speță, termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare a început să curgă de la data înregistrării sesizării menționate în preambulul dispoziției nr. 71/19.01.2009, respectiv de la data de 24.10.2008, astfel încât această dispoziție de sancționare a fost emisă cu depășirea termenului de 30 de zile calendaristice, reglementat de art. 268 alin. 1 din Codul muncii, fiind lovită de nulitate absolută.
Pe de altă parte, dispoziția nr. 71/19.01.2009 nu cuprinde o descriere corespunzătoare a faptei ce constituie abatere disciplinară, astfel încât este lovită de nulitate absolută pentru neîndeplinirea cerinței prevăzută de art. 268 alin. 2 lit. a din Codul muncii, conform căruia "sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei care constituie abatere disciplinară".
Prezentarea în cadrul deciziei de sancționare a faptei ce constituie abatere disciplinară nu trebuie făcută în mod generic, fără elemente concrete. Descrierea din cuprinsul dispoziției contestate a faptei săvârșită de către reclamantă nu corespunde cerințelor menționate anterior, întrucât nu se arată data săvârșirii abaterii disciplinare.
Având în vedere motivele expuse mai sus și dispozițiile art. 268 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Codul muncii, Curtea va admite excepția nulității dispoziției de sancționare nr. 71/19.01.2009, emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T ca fiind întemeiată și va anula această dispoziție, urmând a dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată ca urmare a emiterii dispoziției.
Susținerea recurentei că dispoziția de sancționare nr. 71/19.01.2009 a fost emisă de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T cu nerespectarea prevederilor art. 267 din Codul muncii este nefondată, întrucât recurenta a fost convocată pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile, prin convocatorul nr. 41454/5.11.2008, la data de 13.11.2008 și s-a prezentat în fața comisiei de cercetare, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de această comisie la data de 13.11.2008, formulându-și apărări.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 500 lei, fără a preciza prejudiciul moral suferit și a propune probe în dovedirea acestuia, astfel încât se impune menținerea hotărârii recurate în ceea ce privește respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat.
Aceasta întrucât, pentru acordarea daunelor morale, este nevoie de precizarea prejudiciului moral și de existența unor elemente probatorii adecvate, care să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanței bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane. Simplul fapt al anulării dispozițiilor de sancționare disciplinară nu este de natură a duce la concluzia producerii de vătămări psihice, iar în cazul în care acestea s-au produs, ele diferă în funcție de elemente ce țin de statutul personal și moral al fiecărui vătămat în drepturi.
Având în vedere considerentele expuse anterior și dispozițiile art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantă ca fiind întemeiat și va modifica în parte hotărârea recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtei-intimate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului T, va anula deciziile de sancționare disciplinară nr.49776/29.12 2008 și nr.71/19.01.2009, emise de către pârâtă.
Totodată, va obliga pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată prin cele două dispoziții de sancționare disciplinară menționate anterior, urmând a menține dispozițiile hotărârii recurate în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 500 lei.
Recurenta a solicitat cheltuieli de judecată, însă nu a depus dovezi privind cuantumul acestora în fața celor două instanțe, astfel încât Curtea nu va acorda recurentei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către reclamanta-recurentă împotriva sentinței civile nr.1512 din 5 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta- intimată DIRECȚIA GENERALĂ de ASISTENȚĂ SOCIALĂ și PROTECȚIA COPILULUI
Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanta împotriva pârâtei-intimate Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Anulează deciziile de sancționare disciplinară nr.49776/29.12 2008 și nr.71/19.01.2009, emise de către pârâtă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale de care reclamanta a fost privată prin cele două dispoziții de sancționare disciplinară menționate anterior.
Menține dispozițiile hotărârii recurate în ceea ce privește respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 500 lei.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - DR.- -
GREFIER,
- -
Red./10.12. 2009
Thred./10.12.2009
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 1935/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 12/2008. Curtea de... → |
|---|
